Munca, natura și capitalul sunt factori de producție dar există o serie de alți factori care influențează masiv economia. Unul dintre acești factori este ”încrederea” (Confidence,Trust). Economia poate fi descrisă ca o sumă de tranzacții între doi sau mai mulți parteneri. Un nivel de încredere redus înseamnă mai puține tranzacții, ceea ce înseamnă mai puțină economie.
PIB-ul este, dintr-un punct de vedere, suma tranzacțiilor oficiale între participanții în economie.
Încrederea consumatorilor (Consumer Confidence)
Încrederea consumatorilor este un indicator statistic determinat în diverse țări de diverse organizații. Acest indicator este asociat unui anumit comportament în ceea ce privește consumul și economisirea. Încrederea consumatorilor în România este în genere mai mult sau mai puțin negativă, apropiată de neutră. Valorile din 2010 până în prezent sunt negative ceea ce ne spune că românii sunt mai degrabă pesimiști.
În practica de zi cu zi a companiilor această stare de spirit a consumatorilor presupune mai mult efort pentru efectuarea vânzărilor, prețuri mai reduse, o frecvență mai redusă a tranzacțiilor.
https://tradingeconomics.com/romania/consumer-confidence
Încrederea afacerilor (Business Confidence)
Încrederea afacerilor este un indicator care ne descrie sentimentul sectorului privat al economiei în privința viitorului afacerilor pe termen scurt, mediu și lung. Acest indicator este asociat unui anumit comportament al investitorilor, al companiilor legat de tranzacțiile pe care le desfășoară. În România valorile sunt pozitive dar apropiate de zero ceea ce ne spune că încrederea afacerilor este relativ neutră, nici optimistă, nici pesimistă. Valorile în ultimii ani au oscilat între 1,6 și -0.5.
În practica de zi cu zi a companiilor această stare de spirit a business-urilor se traduce într-o lipsă de entuziasm, circumspecție, și în final greutăți în efectuarea de tranzacții.
https://tradingeconomics.com/romania/business-confidence
Încrederea în sine (Self Confidence)
Nu este un indicator economic, dar ar putea să fie. Auto-cenzura propriilor acțiuni reduce foarte mult numărul tranzacțiilor, inițiativa în afaceri, antreprenorialul. Lipsa de încredere în sine face oamenii să accepte joburi sub nivelul lor, doar pentru că sunt disponibile, face ca potențialii antreprenori să ezite mai mult.
În practica de zi cu zi a companiilor, lipsa de încredere în sine este o barieră de comunicare a angajaților cu conducerea, o tendință a angajaților de a se complace cu joburi sub-nivel, un motiv pentru acumularea de frustrări și tensiuni la locul de muncă. Lipsa încrederii în sine a managerilor generează un comportament excesiv de prudent, ceea ce duce la oportunități pierdute și o performanță generală mai scăzută.
Încrederea în instituțiile statului
Încrederea în instituțiile statului este măsurată prin sondaje de diverse institute de sondare a opiniei publice. În general nivelul de încredere este relativ scăzut (sub 50%) în instituțiile economice relevante (guvern, parlament, BNR). Încrederea este relativ ridicată în instituții care nu au relevanță economică. Un aspect interesant este încrederea relativ ridicată în DNA și justiție, ceea ce reflectă neîncrederea în persoane, instituții, și metode alternative de soluționare a conflictelor.
Încrederea în oameni (interpersonal trust)
În România încrederea în oameni este de doar 7% (2014). Asta explică în mare măsură nevoia de justiție, și importanța în mintea oamenilor a unor instituții ca DNA, Justiție, UE, de la care se așteaptă în mod nerealist să creeze încredere prin reguli stricte, aplicate dur, bazate pe descurajarea severă a transgresiunilor.
https://ourworldindata.org/trust
Încrederea statului în cetățeni și firme
Nu cred să măsoare cineva așa ceva, dar am senzația că în România statul privește de multe ori afacerile ca pe niște infracțiuni nedovedite. Pentru afaceri asta înseamnă eforturi suplimentare de a se acoperi cu documente, contracte, justificări în fața unor organe de control ostile și/sau corupte. Neîncrederea aceasta reduce numărul de tranzacții posibile, complică sever afacerile și generează costuri suplimentare.
Încredere, neîncredere și afaceri
Afacerile se fac cu o strângere de mână. Contracte sofisticate și legi complicate nu pot genera realmente încredere. Orice contract are părți slabe, orice lege are portițe de scăpare. Dacă nu există încredere, negocierea tranzacțiilor este greoaie și dificilă, durează mult, costă mult. Asta înseamnă mai puține tranzacții, cu alte cuvinte, mai puțin PIB.
Probabil miile de afaceriști care au fost înșelați de parteneri, abuzați de instituții, furați de angajați și clienți vor spune că sunt naiv, dar realmente, lipsa de încredere explică în bună parte subdezvoltarea României. Pesimismul și aversiunea ridicată la risc, combinată cu o cultură a eșecului definitoriu, sunt caracteristici sociale care handicapează mediul de afaceri, îl face să fie mult sub potențialul său real.
În alte țări orice afacere începe cu căutarea de asociați, la noi, primul sfat primit de un antreprenor debutant este să fie unic asociat. Dar realmente, puterea oamenilor vine din societate, din îmbinarea productivă a abilităților, prin urmare un asociat unic este din start handicapat de lipsa de încredere față de cei din jur, și a celor din jur față de el.
Prin urmare, vin cu o propunere ciudată, dar poate cea mai importantă propunere pentru toți, haideți să căutăm căi de a crea încredere. Este un ingredient lipsă, un liant necesar al societății, fără de care societatea se destramă, economia este sub-potențial, și, mai grav, suntem singuri.
Încrederea și crizele economice
Crizele economice pot fi privite ca o transmisiune a neîncrederii în viitor de la un om la altul, de la un grup la altul. Este o contagiune a unui sentiment viral negativ. Dincolo de aspectele obiective care generează o criză, ceea ce amplifică și agravează criza este chiar frica pentru viitor și neîncrederea în societate și în viitor. Criza este amplificată de cei fricoși și neîncrezători și este soluționată de cei îndrăzneți și încrezători.
Austeritatea este utilă numai în societățile care au ca valoare socială austeritatea, sau în contextul în care piața de capital apreciază austeritatea, pentru că redă încrederea, nu pentru că este obiectiv eficace în combaterea crizei.
Din acest motiv austeritatea este probabil mai eficientă în Germania și țările nordice, și foarte puțin sau deloc eficientă în țările sudice, care au o cultură mai puțin austeră la nivel individual. Dar, realmente prin inhibarea consumului austeritatea este o măsură care generează contractarea PIB-ului, prin urmare trebuie ca așteptările pieței să fie foarte pozitive în relația cu austeritatea pentru ca aceasta să aibă efect.
Măsurile anti-criză sunt în primul rând măsuri care trebuie să refacă încrederea în viitor, încrederea în societate, încrederea în partenerii de afaceri și viitorul lor. De asemenea trebuie ca piața să fie sensibilă la semnale, și relativ capabilă să reacționeze, având resurse de capital în rezervă.
Personaje toxice și neîncrederea
Personajele toxice sunt pesimiștii profesioniști. Pesimismul e o capcană în care cad mulți oameni, unii extrem de educați și inteligenți ca urmare a unor experiențe personale și profesionale negative. Realitatea în sine nu e niciodată perfectă dacă e pusă în balanța unui set de criterii arbitrare. Este extrem de ușor de construit o argumentație perfect rațională care să arate aspecte negative ale economiei, și nu este nimic rău în asta. Problemele apar în momentul în care aceste perspective negative acaparează și înlocuiesc perspectiva realistă în mintea și așteptările societății. Acest gen de fenomen este generat de persoane carismatice care voluntar sau instinctiv își creează o carieră și o imagine bazată pe critci. Critica bazată pe invective, exagerări și judecăți pe criterii arbitrare poate aduce puterea, dar nu generează încrederea că alternanța la putere vine cu un set de opțiuni viabile. Încrederea se câștigă înainte de guvernare și se păstrează cu greu pe parcursul guvernării. Fără soluții alternative critica este doar un comportament toxic.
Politica și neîncrederea
Există o nevoie obiectivă ca puterea să fie mereu provocată de opoziție, societatea civilă și nu în ultimul rând de presă. Într-o democrație cu un sistem economic capitalist analiza critică a deciziilor puterii este o necesitate legată și de pregătirea perspectivei alternanței la guvernare, care, la un moment dat, devine inevitabilă.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
