Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Prima vizită în România a unui preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi războiul din Vietnam (1967-1969)

de Petre Opriș     Contributors.ro
Marţi, 13 august 2019, 12:07 Actualitate | Opinii


Petre Opris
Foto: Arhiva personala
Se împlinesc în aceste zile 50 de ani de la prima vizită în România a unui preşedinte al S.U.A. Decizia lui Richard Nixon de a ajunge la Bucureşti şi de a discuta cu Nicolae Ceauşescu, în perioada 2-3 august 1969, despre problemele foarte grave care afectau în acel moment relaţiile politice internaţionale a fost surprinzătoare pentru publicul neiniţiat în tainele diplomaţiei şi i-a deranjat vizibil pe liderii politici sovietici.

Contextul în care a avut loc vizita respectivă era marcat de războiul din Vietnam, de conflictul din Orientul Mijlociu care nu s-a încheiat după Războiul de Şase Zile (5-11 iunie 1967), de disputele ideologice dintre autorităţile sovietice şi cele chineze şi, nu în ultimul rând, de invadarea Cehoslovaciei în luna august 1968, la ordinul Moscovei, de către armatele a cinci ţări membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia – excepţiile fiind România şi Albania. Liderii politici comunişti ai celor două state menţionate nici măcar nu au fost invitaţi să participe la discuţiile privind organizarea şi desfăşurarea acelei operaţiuni militare deoarece încrederea sovieticilor faţă de aceştia era extrem de limitată din motive obiective şi subiective, pe care le vom aborda pe larg cu o altă ocazie.

Aroganţa, ignoranţa şi mefienţa politicienilor de la Moscova faţă de omologii lor de la Bucureşti şi Tirana nu erau o noutate pentru autorităţile de la Washington, iar paşii făcuţi de Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer în direcţia stabilirii unor relaţii politice, diplomatice şi culturale echilibrate şi pragmatice cu Republica Federală Germania şi Israel în anul 1967, trecând peste limitele impuse de către Kremlin, au fost apreciaţi la adevărata lor valoare atât de preşedintele democrat Lyndon B. Johnson, cât şi de succesorul său la Casa Albă, republicanul Richard Nixon.

Acesta a fost contextul în care, spre exemplu, George Macovescu l-a informat la 27 octombrie 1967 pe Nicolae Ceauşescu despre faptul că Robert Francis Kennedy, fratele fostului preşedinte John Fitzgerald Kennedy (asasinat la 22 noiembrie 1963, în cursul unei vizite la Dallas), intenţiona să efectueze o călătorie în statele din Europa de Est în luna ianuarie 1968. Cu acel prilej, senatorul american – candidat din partea Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale care urmau să aibă loc în S.U.A., în noiembrie 1968, dorea să viziteze şi România, împreună cu soţia sa, Ethel Skakel.

Într-un document aflat în prezent la Arhivele Naţionale Istorice Centrale există câteva amănunte privind intenţiile lui Robert Kennedy, precum şi opinia adjunctului ministrului român al Afacerilor Externe cu privire la vizită. Pe baza acelui document, membrii Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. au aprobat în şedinţa din 31 octombrie 1967 propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi ambasadorul României la Washington, Corneliu Bogdan, a fost „autorizat să comunice senatorului R. Kennedy că este binevenit în România (subl.n.)”.

Din păcate, informaţiile privind preconizatul turneu al lui Robert Kennedy în Europa de Est, inclusiv în România, se opresc aici deoarece principala preocupare a senatorului american era legată de înscrierea sa în cursa pentru alegerile prezidenţiale din toamna anului 1968. Ezitările sale publice privind demararea acelei campanii s-au încheiat în momentul în care forţele Viet Cong-ului au declanşat „Operaţiunea Tet” în Vietnamul de Sud (30 ianuarie 1968) – o operaţiune militară comunistă despre care vom mai aminti în materialul de faţă.

Tentativa lui Robert Kennedy de a ajunge numărul 1 la Casa Albă a luat sfârşit brusc în noaptea de 5 spre 6 iunie 1968, când Sirhan Bishara Sirhan, un palestinian în vârstă de 24 ani, a tras cu un revolver împotriva sa, rănindu-l mortal. Fostul procuror general al S.U.A. a decedat la spitalul „Good Samaritan” din Los Angeles, după 26 de ore de la atentat.

Intenţia lui Robert Kennedy de a vizita România demonstrează că politicieni americani erau interesaţi de acţiunile autorităţilor comuniste de la Bucureşti desfăşurate pe plan intern şi internaţional. Acest aspect a devenit vizibil după un an şi jumătate de la asasinarea lui Robert Francis Kennedy, când Richard Nixon, câştigător al alegerilor prezidenţiale din 4 noiembrie 1968 din partea Partidului Republican, a ajuns la Bucureşti (2-3 august 1969), iar Leonid Ilici Brejnev a amânat vizita sa în România şi semnarea noului Tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre U.R.S.S. şi R.S. România.

După cum se cunoaşte, în cursul întâlnirii dintre Corneliu Mănescu şi Leonid Ilici Brejnev (Moscova, 9 aprilie 1969), secretarul general al P.C.U.S. a sugerat ministrului român al Afacerilor Externe că avea în vedere acceptarea invitaţiei făcute de Nicolae Ceauşescu la consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (Budapesta, 17 martie 1969), pentru a participa la Bucureşti, în iunie sau iulie 1969, la ceremonia reînnoirii Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre URSS şi R.S. România – ca semn al reconcilierii româno-sovietice, după evenimentele dramatice din noaptea de 20 spre 21 august 1968, soldate cu ocuparea Cehoslovaciei de către unităţi militare sovietice, est-germane, poloneze, ungare şi bulgare, precum şi cu condamnarea în termeni foarte duri a operaţiunii respective de către liderul suprem al P.C.R. (Bucureşti, 21 august 1968).

O lună mai târziu, membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au stabilit ca şedinţele Congresului al X-lea al P.C.R. să se desfăşoare în perioada 4-9 august 1969 şi, evident, se preconiza ca Leonid Brejnev să asiste la acestea. Discuţiile referitoare la subiectul respectiv au avut loc în ziua de 13 mai 1969 la Bucureşti, astfel:

Tov. Nicolae Ceauşescu: În legătură cu Congresul este propunerea să stabilim data de 4-9 august 1969, ca să nu ne apropiem prea mult de 23 august, ţinând seama că la 23 august va fi a 25 aniversare a eliberării patriei şi vom avea şi delegaţii de stat şi atunci să avem o distanţă, ca să ne putem pregăti.

Deci aceasta este propunerea în legătură cu data [desfăşurării] Congresului.

Tov. Gheorghe Stoica: Dacă aceasta este raţiunea ca să vină [delegaţii] şi din alte state burgheze.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ne-am gândit să invităm şi alte state, totuşi noi avem o sărbătoare naţională, în coaliţia antihitleristă au fost şi francezii şi englezii şi americanii, aşa că o să invităm ceva şi dintre aceştia. De aceea am propus în acest sens, să facem aşa. Este bine ca să terminăm Congresul să ne putem odihni puţin şi să facem şi celelalte pregătiri, primii secretari să poată merge la judeţe să facă pregătirile necesare.

De acord? (Toţi tovarăşii sunt de acord)”.

După încheierea convorbirilor dintre Leonid Brejnev şi Nicolae Ceauşescu (Moscova, 16 mai 1969), liderul comunist român a primit prin Aleksandr Vasilievici Basov (ambasadorul URSS în România) o scrisoare a secretarului general al P.C.U.S. şi a prim-ministrului Aleksei Kosîghin – semnată la 19 iunie 1969 şi înmânată lui Nicolae Ceauşescu la 24 iunie 1969. Liderii sovietici anunţau decizia lor privind efectuarea călătoriei în România pentru a participa la ceremonia semnării Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre URSS şi R.S. România (eveniment programat pentru ziua de 15 iulie 1989). Nicolae Ceauşescu a insistat ca vizita respectivă să dureze mai mult şi a reuşit să stabilească, de comun acord cu autorităţile de la Moscova, primirea celor doi oaspeţi sovietici la Bucureşti în perioada 15-16 iulie 1969.

Potrivit unei declaraţii făcute de Paul Niculescu-Mizil în timpul convorbirilor lui Ion Gheorghe Maurer cu prim-ministrul Zhou Enlai şi Li Xiannian (Beijing, 7-8 septembrie 1969), tratatul româno-sovietic era deja pregătit, cu câteva luni înainte de vizita planificată de Leonid Ilici Brejnev şi Aleksei Kosîghin în România, fiind necesară doar semnarea acestuia. Parafarea documentului avusese loc la Moscova, la 13 iunie 1968, însă ceremonia semnării oficiale s-a amânat foarte mult din cauza deteriorării relaţiilor româno-sovietice după criza cehoslovacă din august 1968.

Situaţia respectivă s-a schimbat radical după ce Nicolae Ceauşescu s-a opus în mod categoric exprimării de opinii critice la adresa Chinei, în timpul consfătuirii partidelor comuniste şi muncitoreşti (Moscova, 5-17 iunie 1969), iar Richard Nixon a confirmat public intenţia sa de a ajunge la Bucureşti (28 iunie 1969). Cu două zile înainte de anunţul public al preşedintelui american, Nicolae Ceauşescu a trimis la Moscova un mesaj în care anunţa despre vizita oaspetelui american în România. Răspunsul liderilor de la Kremlin a sosit două săptămâni mai târziu. La 10 iulie 1969, I. Ilin, însărcinatul cu afaceri a.i. al URSS în România, a înmânat lui Ion Gheorghe Maurer o scrisoare semnată de Leonid Ilici Brejnev şi Aleksei Kosîghin, în care aceştia invocau faptul că sunt ocupaţi cu rezolvarea unor probleme importante şi erau nevoiţi să-şi amâne călătoria în România. În consecinţă, ceremonia încheierii tratatului româno-sovietic a fost contramandată sine die şi prim-ministrul sovietic l-a semnat un an mai târziu (Bucureşti, 7 iulie 1970).

La 16 iulie 1969, membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au discutat într-o şedinţă, timp de o oră, despre rezultatele obţinute la cele 20 de conferinţe extraordinare ale organizaţiilor de partid judeţene (care s-au desfăşurat în zilele de 12 şi 13 iulie 1969). În întreaga ţară se dezbăteau Tezele C.C. al P.C.R. şi proiectul „Directivelor Congresului al X-lea al P.C.R. privind planul cincinal pe anii 1971-1975 şi liniile directoare ale economiei naţionale pe perioada 1976-1980”.

La aceeaşi reuniune, Nicolae Ceauşescu a prezentat concluziile rezultate în urma vizitelor pe care le-a efectuat în judeţele Cluj, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi Arad. Totodată, liderul partidului i-a anunţat pe membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. despre faptul că urmau să primească la începutul săptămânii următoare proiectul său de raport pentru Congresul al X-lea al P.C.R. şi, în aceeaşi săptămână, era planificată o şedinţă a Comitetului Executiv, pentru dezbaterea şi aprobarea documentului respectiv. De asemenea, Nicolae Ceauşescu a propus şi participanţii la reuniune au aprobat amânarea, până în toamna acelui an, a vizitei în România a delegaţiei de partid şi guvernamentale a Uniunii Sovietice – aşa cum se consemnase în scrisoarea primită la 10 iulie 1969 de la Leonid Ilici Brejnev şi Aleksei Kosîghin.

În cursul discuţiilor din 16 iulie 1969, Emil Bodnăraş a insistat să se răspundă la propunerea părţii sovietice pentru fixarea perioadei de desfăşurare a vizitei, astfel încât „să nu lăsăm impresia unui sentiment de supărare”. Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu ideea lui Emil Bodnăraş, iar şedinţa Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. a luat sfârşit fără să existe vreun indiciu în legătură cu surpriza care urma să aibă loc.

În ziua următoare, având definitivat programul vizitei preşedintelui Richard Nixon la Bucureşti (aprobat la reuniunea din 7 iulie 1969 a Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R.), Nicolae Ceauşescu a convocat o şedinţă de urgenţă a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. pentru a se aproba decalarea cu două zile a perioadei de desfăşurare a Congresului al X-lea al P.C.R. Cum s-a adoptat acea decizie, cât au durat dezbaterile şi cine a insistat pentru modificarea datei de începere a congresului? Sunt întrebări la care putem răspunde cu ajutorul protocolului şi stenogramei şedinţei extraordinare din 17 iulie 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R.

Importanţa vizitei efectuate la Bucureşti de preşedintele Richard Nixon a fost amintită de acesta la sfârşitul lunii octombrie 1969, în cadrul întâlnirii de la Casa Albă cu astronauţii navei Apollo 11 (care au ajuns pe Lună în iulie 1969). Craig Nelson, fost vicepreşedinte al editurii „Harper & Row, Hyperion, and Random House”, a consemnat despre acel eveniment, astfel: „The men returned to the United States, first stopping at the White House, where Pat Nixon gave them a tour of her husband’s collection of historic gavels, and the president commented that night at dinner that Romania’s President Ceauşescu had finnaly agreed to a state meeting in wake of Apollo 11, a diplomatic breakthrough that Nixon believed was worth the cost of the entire space program”.

La rândul său, în cursul convorbirilor cu Zhou Enlai şi Li Xiannian (Beijing, 7-8 septembrie 1969), prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer a declarat despre vizita în România a preşedintelui Richard Nixon astfel:

„Tovarăşul Ceauşescu v-a comunicat prin ambasadorul dumneavoastră [de la Bucureşti despre] conţinutul acestei vizite. I-am spus însă ambasadorului că sunt aspecte care pot să fie mai bine lămurite în cadrul unei discuţii directe şi de aceea, eu am să mă ocup de această vizită. Sigur, în cadrul acestei vizite au fost discutate – pentru că discuţiile cu Nixon au fost destul de lungi – o serie întreagă de probleme. Unele dintre ele, cum ar fi securitatea europeană, probabil că vă interesează mai puţin; altele vă sunt mult mai apropiate.

Înainte de toate, Nixon a manifestat, fără nici un fel de rezervă, dorinţa lui de a găsi posibilitatea să normalizeze relaţiile cu China. A spus acest lucru foarte clar şi ne-a cerut, dacă putem, să-i dăm o mână de ajutor. Nu ştiu ce mână de ajutor putem să-i dăm (zâmbind); i-am spus că ce putem face este să informăm conducerea chineză despre această discuţie. I-am mai spus însă că ni se pare că sunt o serie de probleme faţă de care există o poziţie luată de conducerea chineză şi cărora ar trebui să le găsiţi soluţii, şi poate, căutând soluţii pentru aceste probleme, găsiţi şi drumul apropierii şi normalizării relaţiilor cu China. Una dintre aceste probleme este Taiwan-ul (Zhou Enlai a râs).

Sigur, n-am intrat în discuţii de detaliu, ce trebuie de făcut cu Taiwan-ul, ce nu trebuie făcut; nu este treaba noastră să discutăm acest lucru. Dacă va fi o dată de discutat, această discuţie va fi între dumneavoastră şi ei, dar omul a manifestat această dorinţă.

Impresia noastră a fost că această dorinţă este sinceră, adică corespunde unor interese americane pe care oamenii aceştia le apreciază. Care sunt aceste interese americane cărora le corespund aceste dorinţe, noi n-am putut să ne limpezim. Ştim bine că în opinia publică americană dorinţa normalizării relaţiilor cu China există de mai multă vreme. Despre această dorinţă ni s-a vorbit de mai multe ori. La un moment dat, prin [John Kenneth] Galbraith, am primit exprimarea dorinţei lui Robert Kennedy, pe vremea când trăia, de a veni şi de a discuta cu noi, printre altele, şi această problemă: ce părere avem noi despre această situaţie. Vizita nu s-a produs atunci din anumite împrejurări; după aceea nu s-a mai produs, pentru că a avut loc sfârşitul tragic al lui [Robert] Kennedy.

Preocuparea aceasta de a stabili relaţii normale cu China am întâlnit-o în discuţiile cu [William Averell] Harriman. Eu am avut cu Harriman o discuţie destul de îndelungată. [...]

În legătură cu acest lucru s-a discutat şi despre ascuţirea conflictului dintre China şi Uniunea Sovietică. Nixon a afirmat categoric că în nici un fel el nu înţelege să sprijine Uniunea Sovietică dacă aceasta ar avea vreo intenţie agresivă împotriva Chinei”.

În concluzie, decizia lui Nicolae Ceauşescu – aprobată de toţi participanţii la şedinţa din 17 iulie 1969 a Comitetului Executiv – a avut un caracter propagandistic antisovietic evident, deşi liderul român a încercat în acelaşi timp să evite escaladarea disputelor sale cu autorităţile de la Moscova. Pentru prima şi singura dată, congresul unui partid comunist european a fost amânat din cauza unei vizite oficiale efectuate de „inamicul public nr. 1” al comunismului într-o ţară din blocul sovietic. Pentru liderii politici şi militari de la Kremlin, schimbarea datei de începere a Congresului al X-lea al P.C.R. a constituit încă o dovadă a faptului că Nicolae Ceauşescu era periculos pentru unitatea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, iar Leontin Ilici Brejnev a fost nevoit să-şi contramandeze vizita programată să se desfăşoare în România, în vara anului 1969. Ulterior, liderul sovietic a demonstrat prin atitudinea sa că nu este de acord cu o serie de opinii şi acţiuni ale autorităţilor de la Bucureşti în domeniul politicii extrene, amânând până la 22 noiembrie 1976 orice fel de călătorie oficială în România. În aceeaşi perioadă, Nicolae Ceauşescu a încercat cu diferite prilejuri să-l convingă pe Leontin Ilici Brejnev de buna sa credinţă şi de spiritul de înţelegere al românilor deoarece diferite instituţii din U.R.S.S. blocau în mod repetat cooperarea economică dintre cele două ţări, invocând diferite pretexte.

În altă ordine de idei, una dintre problemele importante pe care preşedintele Richard Nixon a dorit să o analizeze împreună cu Nicolae Ceauşescu a fost conflictul din Indochina. După cum am menţionat la începutul acestui material, forţele Viet Cong-ului au declanşat la 30 ianuarie 1968 „Operaţiunea Tet” în Vietnamul de Sud, atacând unităţile fidele regimului de la Saigon, precum şi trupele americane (circa 500.000 militari), sud-coreene (50.000), thailandeze (11.570), australiene (7670), filipineze (2060) şi neo-zeelandeze (550) – care se aflau în ţară pentru a nimici pe insurgenţii comunişti şi unităţile nord-vietnameze infiltrate în Vietnamul de Sud. Obiectivul principal urmărit de generalul Vo Nguyen Giap a fost iniţierea insurecţiei generale a populaţiei împotriva regimului corupt de la Saigon.

Din păcate pentru planificatorul acelei ofensive, aceasta a eşuat din punct de vedere militar deoarece a fost eludat principiul elementar al concentrării eforturilor. Drept urmare, forţele Viet Cong-ului şi unităţile nord-vietnameze au suferit pierderi imense. La rândul lor, autorităţile de la Casa Albă au pierdut atunci sprijinul opiniei publice din S.U.A. faţă de trimiterea unor noi trupe americane în Vietnamul de Sud şi s-au declanşat proteste de masă ale cetăţenilor în scopul încetării războiului şi revenirii în patrie a tuturor unităţilor americane aflate în Indochina.

Eşecul militar al ofensivei respective i-a determinat pe politicienii de la Hanoi să solicite din nou sprijinul mişcării comuniste internaţionale în scopul refacerii potenţialului de luptă al unităţilor nord-vietnameze care au participat la „Operaţiunea Tet”. Prim-ministrul Fam Van Dong a trimis în acest sens o scrisoare şi omologului său român, Ion Gheorghe Maurer (10 aprilie 1968). Anexele acesteia, scrise în limbile vietnameză şi franceză, conţin informaţii extrem de interesante despre necesităţile de înarmare ale armatei nord-vietnameze şi ale unităţilor de insurgenţi din Vietnamul de Sud, precum şi despre ajutorul economic pe care îl aşteptau autorităţile de la Hanoi din partea României.

Drept urmare, autorităţile comuniste de la Bucureşti au întocmit o notă recapitulativă privind ajutoarele pe care le-au acordat Republicii Democrate Vietnam în perioada 1965-1968. Documentul respectiv, strict secret, îl prezentăm în continuare.--



Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1339 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version