Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

O zi obișnuită în România

de Claudia Postelnicescu     Contributors.ro
Marţi, 6 august 2019, 6:48 Actualitate | Opinii


Claudia Postelnicescu
Foto: Arhiva personala
Agentul Vasilică este de serviciu azi, cu rolul de a prelua apelurile redirecționate de la 112 pentru răpiri, dispariții, violuri, violență domestică. Oftează și își bagă o scobitoare în colțul gurii, în timp deschide computerul. Iarăși o grămadă de telefoane de la toate puștoaicele care se cordesc cu unii și apoi țipă viol. Iarăși gospodine disperate, plictisite de viața lor, pe care tot el trebuie să le salveze. Când l-au luat n-au știut? Ce mare chestie că îi mai dă și bărbatul o palmă uneori? O merită, dă-le dracu! Vasilică începe chiar să se enerveze, doar gândindu-se la aceste ifose nejustificate. Simte nevoia să se relaxeze. E singur în birou, se gândește să intre puțin pe porn hub. Zis și făcut. Vasilică se relaxează, se aude telefonul sunând.

Daria are 14 ani și este abandonată de mică, locuiește într-un centru instituționalizat. Nu e fericită, în centru nu se întâmplă niciodată nimic, e bătută atunci când cere ceva sau e obligată să ia medicamente să se calmeze. S-a săturat de viața asta, dar a cunoscut un băiat pe facebook și a invitat-o în oraș. Se întâlnesc în câteva ore. O dată ajunsă la întâlnire, Daria e împinsă într-o mașină chiar de el, în care mai sunt alți 4 băieți. E dusă într-o cameră și e violată cu sălbăticie. Fuge pe stradă, reușește să sune la 112, dar agentul Vasilică era ocupat chiar atunci și linia era ocupată. Vede o mașină cu 2 polițiști și niște jandarmi, aleargă spre ei cu sângele șiroind, dar îi e frică să spună ce i s-a întâmplat. E în șoc. Nu îi vine să creadă că Viorel, băiatul de pe net, a trădat-o în acest fel. E singură pe lume, nimeni nu o ajută, dar e inocentă, fragilă, vulnerabilă, pură în naivitatea ei. Această fragilitate trebuia cotropită, această inocență trebuia frântă. Dur, cu brutalitate.

Alexandra are 15 ani și locuiește într-o localitate fără transport în comun. Merge cu ocazia, împreună cu vecini sau oameni de prin zonă. E frumoasă, zveltă, plină de viață, încrezătoare în oameni. Se oprește un bărbat în vârstă, care pare inofensiv. Se urcă cu el, se vede că face curse de ocazie în mod regulat. Imediat se blochează ușa mașinii, se aude un click. Vrea să coboare, dar e lovită. I se aruncă niște bani peste față și e făcută curvă. A nimerit un psihopat obsedat sexual în libertate. Vrea să-și scoată telefonul, dar i-l smulge și îl aruncă pe geam. E disperată. Ce se va întâmpla cu ea? Cine o va ajuta. Alexandra va suna la 112, dar agentul Vasilică, după ce a văzut atâtea filme porno, crede că are de-a face cu altă curvă fugită de acasă și nu o ia în serios, pare plecată cu unul de bunăvoie și acum nu are curaj să le spună părinților. Vede că a fost dată dispărută și își face datoria să le spună el că Alexandra a plecat cu Făt Frumos. Alexandra va muri a doua zi, după ce o noapte întreagă a fost torturată, bătută, violată de un bătrân psihopat de 66 de ani, pe deplin conștient că ea era un copil. Un copil frumos a cărui frumusețe, fragilitate și inocență trebuia frântă, dar nu oricum, trebuia să nu mai rămână nicio urmă a trecerii frumuseții ei prin lume. Frumusețea trebuie anihilată, să fie înlocuită de urâțenie. Înaintea ei o serie de suflete inocente și corpuri frumoase au fost poluate cu răutate, urâțenie, ură, violență, apoi frânte, în bucăți din care au rămas doar câteva oase albe rispite pe un câmp sau într-un râu. Frumusețea nu va salva lumea.

Luiza are 19 ani și a avut o ceartă cu prietenul ei. Acesta a lovit-o foarte rău peste față, apoi a sărit cu picioarele pe ea, fiind căzută la pământ. O doare tot corpul și abia respiră, a apăsat-o rău în piept. E și însărcinată cu copilul lui, dar el e gelos. A plecat nervos de acasă și a zis că o omoară când se întoarce. Luiza se târăște până la geanta ei din care scoate telefonul și sună la 112. O doamnă îi răspunde cu voce plictisită și îi spune că nu înțelege unde se află, pentru că vorbește prea încet. Îi spune să sune din nou, că ține linia ocupată. Prietenul Luizei se întoarce și se enervează când o vede că plânge și nu a curățat propria baltă de sânge până s-a întors el. O dă cu capul de gresie până o omoară. Apoi își deschide o bere și lasă corpul acolo. Luiza era frumoasă cândva, a trebuit să îl enerveze și uite ce s-a întâmplat, el n-are nicio vină, i-a spus de atâtea ori să nu-l mai enerveze. Femei proaste. În plus, clar îl înșela, altfel nu ar fi plâns, era vinovată, merita să o pună la punct, nu l-a respectat și asta nu e vina lui.

Dimineața, devreme, Ionuț, împreună cu o serie de copiii minori, cu vârse între 7 și 17 ani, unii chiar mai mici sunt urcați într-un microbuz condus de un bărbat robust, scund, cu privire tăioasă și mustață, care le vorbește dur. Toți sunt speriați, mamele lor nu sunt cu ei, s-au pierdut de părinți sau au fugit chiar ei de acasă, acolo erau bătuți și agresați chiar de tatăl lor. Unii nu mai țin minte cum arată părinții lor, au fost abandonați de mici. Domnul cu mustață îi împinge, copiii simt că e violent. Pleacă în străinătate, dar nu știu unde, nu au acte, nu li se spune nimic, sunt înfricoșați și stau înghesuiți. Cel mic a făcut pe el și plânge, însă toți sunt prea speriați pentru a se preocupa de ei. Oh, dar iată un polițist și niște jandarmi care trec chiar pe lângă ei și se uită fix la omul scund cu mustață. Ușile se închid cu zgomot, sunt ferecați înăuntru acum, abia mai respiră și nu au apucat să vadă zâmbetul complice dintre cei doi. Vor fi înțepeniți aici, în microbuz aproape o zi. Vor ajunge noaptea târziu într-un loc nou, cu o limbă pe care nu o cunosc. La vamă nu i-a dat nimeni jos din mașină, nu a venit nimeni să-i salveze. Sunt preluați de un bărbat înalt și slab, cu o cicatrice pe față, care vorbește română. Urlă la ei și îi lovește, îi urcă în alte mașini, separați băieții de fete. Nu știu unde merg, nimeni nu înțelege nimic.

Ce are de-a face psihopatia cu răul social sau personal? Absolut totul. Fie că suntem conștienți sau nu, fiecare zi din viața noastră este atinsă de efectele psihopatiei în lumea în care trăim. Într-o societate dezumanizată, ca a noastră, vorbim despre Răul macrosocial, despre psihopatie la nivel de stat. Imaginați-vă ce înseamnă acest lucru: un stat fără conștiință, populat de la cel mai mic nivel până la cel mai înalt de oameni fără conștiință, amorali, fără niciun sentiment de vină sau regret, indiferent ce fac. Psihopatul Gheorghe Dincă nu se simte vinovat, a declarat acest lucru avocatului său; polițiștii care au preluat apelul Alexandrei la 112 nu se simt vinovați, nici cei care au întârziat descinderea la casa ororilor, nici cei care se uitau la victima violului plină de sânge din mașina poliției, nimeni nu se simte vinovat, nicio preocupare pentru stare de bine a prietenilor, celor din jur sau chiar a familiei. Psihopații sunt cinicii egocentrici, care își oferă lor orice plăcere, nimic celor din jur, nimic societății, din acest punct de vedere sunt complet inutili evoluției umane. Sunt însă cei mai buni cameleoni, cei mai buni mincinoși – pentru ei minciuna este o plăcere – ducerea în eroare și păcălirea celor din jur o imensă satisfacție, de aici aroganța extremă și o desăvârșită lipsă de rușine, acel tupeu pe care îl întâlnim deseori în jurul nostru poate fi indiciul unei psihopatii. Psihopații nu au rușine pentru ceea ce fac sau spun, nici nu pricep, fiind lipsit cu desăvârșire de conștiință și amorali, lipsiți cu desăvârșire de empatie și compasiune, pe scurt nu au nimic uman, cu excepția înfățișării, arhitectura interioară este betonată, rece, nu pătrunde nimic acolo, este întunericul abisului. Cu toate acestea, natura i-a înzestrat pe psihopați cu o abilitate extraordinară de a prelua orice personalitate este necesară pentru a seduce pe cei din jur, ei neavând niciuna interioară și proprie sieși, ceea ce arată lumii este doar o carcasă pe care o umplu temporar cu diverse alte personalități pe care le copiază de la cei din jur, iar apoi le abandonează când trec la următoarea persoană de interes. De aici amnezia psihopatului criminal cu privire la victimele sale, el își amintește doar strict plăcerile pe care i le-au produs, nicidecum chipul sau numele lor. Frumusețea și identitatea lor nu contează, ci strict ceea ce a putut obține de la ele: plăcere sexuală, erotică, carnală, exercitarea dominației și puterii prin violență, bucuria amorală a ducerii în eroare prin telefoanele date părinților, cu lipsa de scrupule tipică psihopaților.

Este tragic că oamenii își imaginează că psihopatia este o boală mintală. Deloc. Avem de-a face cu profilul unor oameni periculoși, complet amorali, lipsiți de rușine și gata să facă orice, oricând, pentru a-și atinge niște scopuri, oricât de macabre, cu o inteligență ieșită din comun, nefiind afectați de vreo emoție, ceea ce îi face uneori mult superiori ca perspicacitate și simț al observației oamenilor normali, mult mai puțin atenți la gestică, mimică și cuvinte. Aparența poate fi a unei brute primitive, nu și mintea diabolică, chiar dacă percepția realității este distorsionată, în sensul că el, psihopatul este cel mai deștept comparativ cu toți cei din jur, nu este vinovat că femeile vin singure la el, nu este vinovat că l-au enervat atât de tare, nu îi pare rău că a fost obligat să le ucidă și incinereze, l-a iritat puțin timpul alocat. Ceea ce regretă cu adevărat e faptul că a fost prins, viața de plăceri ilegitime s-a dus, dar acum ascultă radio-ul și nu este obligat să își asculte gândurile, asta chiar nu suportă, pentru că își dă seama uneori că nu e un om normal, dar îi trece repede, când îi vine în minte alt plan de manipulare, în fond de ce să se plictesească, când poat să păcălească?



Citește întregul articol și comenteaza peContributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1982 vizualizari

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by