Încă o tragedie a lovit în țara numită de străini ”Grădina Maicii Domnului”, dar care seamănă mai mult cu curtea criminalului de la Caracal : plină de bălării și de nenorociri. În spațiul public se manifestă multă supărare, furie, pumnii sunt ridicați și este cerut capul responsabililor. Fiecare dintre cei care își manifestă nemulțumirea o face, invariabil, arătând spre vecinul, adversarul politic sau dușmanul său. Autocritica și asumarea individuale sunt practic inexistente. Toată lumea a acționat impecabil iar moartea fetelor trebuie să fi fost rezultatul vreunui ghinion teribil sau al unei sorți potrivnice. Măsurile propuse sunt exclusiv reactive, ca răspuns punctual la tragedia de la Caracal, ignorând faptul că aceasta este doar una dintre multele nenorociri care se întâmplă zilnic în Grădina Maicii Domnului dar cu care ne-am obișnuit până la cinism.
Cine își uită – sau ignoră – istoria, este condamnat să o repete. Asta se va întâmpla în România dacă nici această nouă tragedie nu declanșează un proces masiv și hotărât de auto-analiză și schimbări radicale, care să readucă viața locuitorilor României pe un făgaș nContributors.roormal. De remarcat că nenoricirile cu care se confruntă România sunt aproape în totalitate provocate de noi înșine, de nepăsarea și ignoranța în care ne complacem, nu de forțe naturale extreme, așa cum se întâmplă prin alte părți ale globului. România se zguduie, de fiecare dată, și statul român se vaporizează în fața unor întâmplări care pot fi, de fapt, ușor prevenite și evitate.
Asta înseamnă că există o problemă fundamentală, de înțelegere, atitudine și obiective, a noastră, a tuturor. În fața acestei situații, reacțiile la tragedia de la Caracal, care nu se referă decât la peticirea sacului acolo unde aceasta a dezvăluit niște găuri imense, sunt absolut insuficiente și conduc la ratarea unei alte ocazii – după cea ulterioară tragediei de la Colectiv – de resetare a statului român, de reclădire a unor instituții fundamentale (de exemplu, poliția) și de construire a unui proiect național cuprinzător, bazat pe o viziune pe termen lung.
Vom avea luciditatea și puterea să ne dăm seama că pur și simplu nu se mai poate și că nu ne putem baza la nesfârșit pe noroc ? Vom avea curajul să renunțăm la egoism și pasivitate și să acceptăm că soarta fiecăruia dintre noi depinde de modul în care interacționăm cu cei din jurul nostru ? Vom avea lideri politici suficient de vizionari, altruiști și inteligenți încât să conducă procesul lung și dureros de reclădire din temelii a statului român, în loc de peticirea unui sac făcut ciur ?
Sper că da și vreau să se întâmple asta.
