Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Lectii romanesti: victima-i de vina, si cum sa menajam agresorii

de Anca Turcu     Contributors.ro
Duminică, 28 iulie 2019, 20:41 Actualitate | Opinii


Anca Turcu
Foto: Arhiva personala
In 16 noiembrie 1995, doi colegi de-ai mei din clasa a noua, au turnat unuia mai mic acid sulfuric in cap. L-au acostat pe holul scolii, l-au inghesuit intr-un perete si l-au ars. Baiatul a ajuns la spital, unde, initial, a fost internat 50 de zile. Au urmat ani de suferinta: operatii, grefe de piele, semestre intregi de scoala pierdute.

Cele intamplate au ajuns in presa si au parut ca socheaza un oras intreg. Dar pe mine nu m-au socat. Crescusem in aceeasi scoala cu cei doi agresori, si cu altii aproape la fel de salbatici ca ei. Ii vazusen de atatea ori aruncand scaune prin clasa, imbrancind, injurand, amenintand, lovind, ori pentru ca erau furiosi pe te miri ce, ori ca sa se amuze. Nu stiu sa spun de cate ori ne-am plans, impreuna cu parintii, profesorilor si directorilor de purtarea lor. Nu am ajuns nicaieri. Au ramas nepedepsiti, nepusi la locul lor, asa ca au hotarat sa incerce o alta isprava. Au pus mana pe acidul sulfuric si au pornit cu el la vanatoare… Oricare dintre noi am fi putut avea ghinionul sa le iesim in cale in acea zi.

Asadar, atacul cu acid sulfuric nu m-a socat. Dar ce s-a intamplat agresorilor dupa, sau, mai bine zis, ce nu li s-a intamplat, a frizat absurdul. Luni intregi s-au certat inspectoratul, profesorii, politia si parintii asupra sortii celor doi: unii cerand dreptate pentru victima, altii, protejand agresorii. Uitandu-ma la ei, ma gandeam ades ca cine se aseamana se aduna: aparatorii celor doi aveau plozi la fel de violenti, ori erau prieteni cu parintii agresorilor, mama unuia dintre cei doi fiind directoarea adjuncta a scolii noastre.

In ianuarie 1996, inspectoratul a cerut scolii sa ii scada nota la purtare numai unuia dintre agresori, profesorii primeau o mustrare, iar directorilor li se retragea ultima gradatie pe doua luni (adica o scadere de salariu pe doua luni). Inspectoratul refuzase sa comunice deciziile familiei victimei si presei, bine stiind cata indignare putea provoca aceast simulacru de pedeapsa.

Pana la urma detaliile s-au aflat, au fost publicate in presa, si scandalul s-a intins, la pas de melc, peste luni in sir. Timp in care familia victimei s-a zbatut pentru a obține dreptate si o pedeapsa pe masura faptei celor doi: exmatricularea si scoala de corectie.

Dupa multe eforturi si scandal in presa, amandoi agresorii au fost mutati disciplinar la alte licee. Nimic mai mult. Dar generatia noastra nu a scapat de ei niciodata. Aveau sustinatori care continuau sa ii portretizeze ca pe niste “bieti baieti in crestere” care se “jucasera inocent” si care trebuiau primiti din nou in scoala noastra. Sau macar in colectivul nostru. Am auzit de zeci de ori voribndu-se despre ei ca fiind victimele abuzului inspectoratului si ale urii parintilor baiatului desfigurat. Iar unii insistau sa ii considere inca colegi de-ai nostri, sa ii invite la evenimente organizate de clasa sau liceul nostru: dansuri, bal mascat, excursii, pana si la banchetul de absolvire.

Am simtit mereu aceste invitatii ca pe o sfidare a pedepsei primite de cei doi. Da, i-a exclus inspectoratul din scoala, dar noua ni se spunea sa ii includem in pofida pedepsei primite. Mai grav, invitandu-i, sfidam victima in numele careia aceasta pedeapsa fusese data. Suferinta lui nu conta, noi trebuia sa ii menajam pe cei care il atacasera. Nu imi aduc aminte de vreo cheta pentru a trimite niste flori, dulciuri sau macar o scrisorica cu o vorba buna colegului din spital, ori de cate ori acesta era obligat sa lipseasca de la aceleasi evenimente. Din contra, sustinatotii celor doi spuneau ca cel mic era de vina pentru ce i se intamplase. De ce le iesise in cale? Sigur facuse el ceva sa ii provoace…

Am inteles atunci ca in Romania nu erai victima numai o data. Cel care iti turna acidul sulfuric in cap era primul agresor. Urmau autoritatile si institutiile care nu pedepseau cand si cum trebuia, si altii, care se faceau aparatorii faptasilor… Pentru ei decenta, bunul simt si dreptatea nu existau sau nu contau. Nu conta nici suferinta pe care o provocau victimei deja greu lovite, nici ca adanceau nedreptatea ce-o traia aceasta.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














4720 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version