Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Proiectul Zelenski, Ianus bifrons – gladiator al unei cauze eretice sau expresie a unui nou pact geopolitic la Marea Neagră?

de Dorin Popescu     Contributors.ro
Vineri, 26 iulie 2019, 11:40 Actualitate | Opinii


Dorin Popescu
Foto: Arhiva personala
Rezultatele alegerilor parlamentare din Ucraina (reprezentare solidă în Rada Supremă a formațiunii politice pro-prezidențiale Sluga Naroda / Slujitorul Poporului) conferă noului președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, șansa rarisimă de a dispune, din momentul de față, de toate pârghiile puterii politice pentru îndeplinirea obiectivelor prioritare pe care le-a enunțat: schimbarea clasei politice, eradicarea corupției, stabilirea păcii în Donbas.

Până în momentul de față, Volodimir Zelenski a beneficiat de răbdarea și clemența marii majorități a populației țării, care a votat formațiunea sa politică, la alegerile de duminica trecută, cu același entuziasm cu care l-a propulsat pe acesta, în urmă cu doar trei luni, în fotoliul de președinte al Ucrainei.

Primele măsuri adoptate de Zelenski par a se concentra pe politici interne („Ukraine first”), acolo unde și angajamentele sale electorale sunt, cel puțin la nivel discursiv, prioritare. În primele trei luni, președintele a operat diferite numiri în funcții, a produs primele “impresii artistice”, a generat primele mini-scandaluri interne, și-a devoalat un mod utopic de a manageria funcția de șef de stat, însă a rămas, pe fond, o adevărată “terra incognita” chiar și pentru cetățenii ucraineni. Populația așteaptă raportul primelor 100 de zile ale regimului Ze, însă acesta nu se anunță spectaculos (cu o singură excepție: anexarea politică a Radei).

Noua sa mașină de vot din Rada Supremă (unde se configurează o majoritate absolută formată din deputații Sluga Naroda / Slujitorul Poporului – cel puțin 253 de mandate din numărul total de 450 ale Radei de la Kiev, la care estimăm că se va adăuga majoritatea celor 47 de deputați independenți pe care Zelenski o va atrage de partea sa prin asocierea la facțiunea Slujitorul Poporului) îi conferă totodată, pentru prima oară în istoria recentă a țării, posibilitatea constituirii unui guvern monopolitic, cu o majoritate stabilă (cel puțin pe termen scurt) în parlament.

Este cert că ascensiunea rapidă a formațiunii sale politice, Sluga Naroda / Slujitorul Poporului, care aproape că nici nu exista în urmă cu doar jumătate de an, poate anticipa un posibil regres politic la fel de spectaculos.

Zelenski va avea sarcini uriașe de rezolvat în perioada următoare, iar decontul unui management defectuos va fi dureros și rapid.

“Nuca tare” a mandatului său o va reprezenta, fără îndoială, relația cu Moscova. Electoratul său și al formațiunii Sluga Naroda / Slujitorul Poporului, de tip heterogen și eclectic, a investit în cele două alegeri din acest an așteptări sincretice, imposibil de onorat fără scăderi dramatice de rating: pace în Donbas prin negocieri cu Moscova, dar fără “umilințe în fața dușmanului”; continuarea parcursului european, dar cu menținerea nostalgiei rusești în est și în sud; eliminarea sistemului oligarhic și a corupției endemice, darcu filantropii sociale obligatorii ale marilor oligarhi etc. În spatele acestor așteptări, cetățenii ucraineni simt respirația Rusiei.

Scenariile relațiilor cu Kremlinul se rezumă la câteva scheme simpliste, care vor genera stereotipii publice pe termen mediu și lung: relații antagonice după modelul Poroșenko; relații antagonice după un model propriu; relații de negociere și compromis; relații de obediență și vasalitate. Din primele semne auctoriale ale noului președinte rezultă că acesta levitează politic între un model antagonist exotic și creativ (care combină gesturi de forță cu steaguri de pace) și tatonări himerice ale unui dialog cu sumă nulă.

În timp ce electorii săi din Vest îl împing pe Zelenski spre beligeranțe obligatorii cu Moscova, rușii din est și din sud și-l imaginează blând și suav, fumând pipa păcii cu Putin. Pariul de maestru al lui Zelenski îl reprezintă astfel, la limită, identificarea acelei soluții manageriale care să împace cele două opțiuni majore ale electorilor săi și care să țină țara pe termen lung departe de războaie și crize – fără să tulbure armonia existentă, fără să adauge riscuri, fără să genereze secesiuni.

Până în prezent, gesturile sale politice par a proveni din recuzita unui președinte conștient de riscuri și apt să meargă “pe sârmă: Ze l-a sunat pe Putin din proprie inițiativă, a negociat cu acesta soluția unui schimb pașnic de prizonieri, a temperat câteva din puseele ultranaționaliste ale vechii elite politice etc.; în egală măsură, și-a păstrat o retorică anti-rusească “de protocol”, a îngăduit sechestrarea petrolierului “Neyma”, a încurajat continuarea opțiunii geopolitice pro-europene, a continuat și stimulat retorica europenității etc. Pe scurt, în doar trei luni, Ze a ridiculizat imaginea de “păpușă rusească” pe care adversarii săi politici i-o inventaseră în culise.

În noua Radă Supremă nu vor fi reprezentate formațiuni naționaliste – însă mentalul colectiv care a produs reprezentare parlamentară pentru acestea nu se va fi putut degrada semnificativ în ultimii ani; este foarte posibil ca o parte a deputaților Slujitorului Poporului să preia parțial retorica și gestica publică a acestora, pe măsură ce noua putere își va cristaliza, confirma și exprima opțiunea sa geopolitică (probabil) temperat pro-europeană(moderat/conjunctural anti-rusească).

Este naivă și simplistă abordarea potrivit căreia Rusia ar fi fost unul dintre perdanții indirecți ai scrutinului parlamentar ucrainean de la 21 iulie a.c. Cea de-a doua formațiune politică din Radă votată duminică (“Platforma de Opoziție – Pentru viață!”) se hrănește ideologic din utopia ideologică a fratelui mai mare. Aceasta va dicta ritmul și dinamica actului de opoziție, mai ales că cealaltă formațiune care va juca în noua opoziție parlamentară de la la Kiev (“Solidaritatea Europeană”, lider Petro Poroșenko) va fi absolut izolată pe plan politic în următorii patru ani. Mai mult, pacea în Donbas nu va fi posibilă fără o negociere / chiar reconciliere cu Moscova (oricât de crudă poate fi această teză pentru politicile naționale ale statelor “eliberate” din lagărul comunist), iar unul din pioniiactuali în ecuația negocierii este Viktor Medvedciuk, lider al Platformei de Opoziție, cumătrual lui Vladimir Vladimirovici Putin.

Evoluțiile recente din culisele negocierii păcii în Donbas relevă un posibil scenariu pas cu pas al lui Zelenski privind restabilirea păcii în raioanele de est ale Ucrainei. Acesta pregătește cu minuțiozitate cadrul reluării negocierilor internaționale, în diferite formate (Normandia, Minsk, posibile alte combinații internaționale etc.), negociază cu Kremlinul soluții tactice pe teme mici pentru restartarea încrederii (d.e. schimbul ostaticilor) etc. Combinatorii de profesie pun însă presiuni inimaginabile pe Zelenski (recent, la Strasbourg, Viktor Medvedciuk a prezentat un “plan de pace în Donbas” al formațiunii “Platforma de Opoziție – Pentru viață!”, pe care l-a discutat cu europarlamentari seduși de cântecul de sirenă al Kremlinului; în timp ce “planul de pace” al lui Ze crește cu pași de melc), iar răbdarea pare a nu mai fi punctul forte al unui popor obosit de crize și conflicte.

Din perspectiva jocului de șah geopolitic pe care îl joacă deja Zelenski, este cert că sechestrarea petrolierului rusesc Neyma, ieri, la Ismail, reprezintă o mutare de forță a Kievului, de care Zelenski nu este străin. Astfel de mutări de forță reprezintă de factoinstrumente de negociere, iar Zelenski pare că înțelege deja jocul. Și îl joacă. În timp ce Bruxellesul și Washingtonul par a-și fi luat scurte pauze de țigară; sau așteaptă ca posibile negocieri de culise să își producă efectele scontate…

Extrem de deranjantă este, din perspectiva normalizării relațiilor politice ale Ucrainei cu țările vecine membre ale UE, absența reprezentării în noua Radă de la Kiev a minorităților naționale europene.

Din numeroase motive, în premieră în ultimii aproape 20 de ani, comunitatea românească nu va mai fi reprezentată în Rada Supremă. Deputatul ales în circumscripția electorală nr. 203 din regiunea Cernăuți (circumscripție care ar fi putut decide o reprezentare parlamentară a comunității), Gheorghe Mazurașu, nu s-a pronunțat niciodată public în calitate de membru al comunității, nu și-a asumat origini etnice românești, nu a manifestat sensibilități față de agenda comunității, față de problemele și nevoile ei etc. Este clar că, fie și în actuala conjunctură politico-electorală din Ucraina (în care mirajul pariului anti-corupție și al schimbării politice a prevalat față de temele etnice în comunitățile naționale din Ucraina – cu notabila excepție a minorității ruse!), comunitatea românească din Ucraina resimte imperios nevoia de a-și consolida instrumentele de coeziune și/sau de a-și crea altele noi.

De asemenea, cei trei candidați principali ai comunității maghiare din Ucraina (reprezentată prioritar de Societatea pentru Cultură Maghiară din Transcarpatia), care au concurat la scrutinul parlamentar cu lozinca “Pentru noi cea mai importantă este Transcarpatia! / Nekünk Kárpátalja az első!” – Vasil (Laszlo) Brenzovici, Josef Borto și Miclosz Toft – au ratat accesul în Radă prin sistemul majoritar, pierzând în circumscripțiile în care au candidat (68, 69 și 73), în pofida unui sprijin susținut al acestora din partea Guvernului de la Budapesta.

Atât pentru principalii candidați ai comunității românești, cât și pentru cei ai comunității maghiare, soluția unor candidaturi independente s-a dovedit a fi utopică. Votanții au preferat listele de partid, vocile colective și instituționale ale schimbării – cel puțin în bazinele minorităților respective. În subsidiar, nu trebuie neglijată apetența redusă a formațiunii Slujitorul Poporului pentru promovarea unor candidaturi sonore ale minorităților naționale în circumscripțiile unimandat; acest simptom poate anunța o opacitate a noului președinte față de problemele acestor comunități similară celei pe care a manifestat-o și promovat-o, cu insistență, vechiul regim (Petro Poroșenko).

Se poate astfel aprecia că pe lista scurtă a perdanților la scrutinul parlamentar de la 21 iulie 2019 pot fi incluse comunitatea românească și comunitatea maghiară din Ucraina – comunități care nu mai pot beneficia, în urma acestui scrutin, din motive imputabile lor, de oportunitatea de a fi reprezentate în forul legislativ suprem de la Kiev.

În fine, o doză mare de imprevizibilitate o poate conferi politicilor Kievului noua armată populară a lui Zelenski, constituită în jurul Slujitorului Poporului. Figurile/liderii la nivel regional ai acestei armate nu au charismă, trecut, istorie. O parte dintre aceștia (romantici/utopici sau oportuniști) sunt necunoscuți atrași (din diferite motive) de mirajul proiectului Zelenski, o altă parte sunt asociații și apropiații noului președinte și ai cercurilor sale artistice și oligarhice. Noua armată populară din administrație nu are o filosofie politică unitară și nici abilități manageriale probate. Pe de altă parte, ea ilustrează exemplar nevoia schimbării, cea care a funcționat miraculos în Ucraina la scrutinurile din acest an și care a exclus de la putere figurile malefice care au falimentat credințele publice în această țară de-a lungul mai multor cicluri politico-electorale.

După alegerile parlamentare anrticipate de duminică, se configurează o nouă eră în viața politică a Ucrainei, cu o Radă Supremă dominată și controlată autoritar de partidul președintelui, înnoită politic (cca 80% din deputați sunt la primul mandat), cu mandat politic larg și eclectic din partea votanților, cu un monopol cert al noii elite politice a Ucrainei, cu șanse ridicate de a se constitui o guvernare monocoloră (fără coaliție), cu un președinte nou și cu un curs imprevizibil de politică externă și internă.

Noul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a câștigat astfel în Rada Supremă un partener (și un instrument politic) solid care îl poate ajuta substanțial în implementarea obiectivelor sale politice de bază – obiective care au generat, în acest an, prin alegerile prezidențiale și parlamentare, o adevărată “revoluție politică de catifea” în Ucraina.

Probabil că “revoluția de catifea”, după cea portocalie și după Maidanuri, va implica o “revanșă parțială rusească”, o întoarcere a statului către cetățean, un melanj intern instabil, o echilibristică geopolitică relativă, canale de dialog cu Moscova și estomparea reflexelor naționaliste. Însă momentul unei stabilizări pe termen lung a Ucrainei este încă extrem de departe. Mai ales că, de treizeci de ani încoace, regiunea nu știe să îmbătrânească frumos…



Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1282 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version