Deriva Curţii Constituţionale, reducerea ei la un for care aprobă deciziile majorităţii din Camere, involuţia CSM şi alinierea sa la o poziţie ce susţine, implicit, pe aceea a celor care au mutilat legile din domeniul justiţiei, toate acestea sunt semnele imposibil de ignorat ale acţiunii răului politic şi juridic ce nu a încetat o dată cu arestarea lui Liviu Dragnea. Căci regimul Dragnea, continuat de actualul premier, nu a făcut decât să exploateze şansele oferite de un stat ale cărui temelii sunt cariate de sistemul de guvernare disfuncţional şi netransparent.
Lecţia lunilor din urmă este una cât se poate de clară. Schimbarea de adâncime implică cu mult mai mult decât condamnarea unui infractor sau apelul la regenerarea elitei politice prin apelul la oamenii imaculaţi ai viitorului. Lecţia lunilor din urmă este legată de acceptarea diagnosticului lucid asupra stării noastre de fapt, ca stat: involuţia este dramatică, efectele sunt de o gravitate fără precedent, iar absenţa capacităţii de a imagina o alternativă poate face ca aceste schimbări să devină ireversibile.
Statul român al anului de graţie 2019, nereformat, clientelar şi dominat de o oligarhie ce pătrunde în domeniile puterii judecătoreşti şi ale justiţiei constituţionale, se fondează pe un model constituţional a cărui conservare nu poate avea alt efect decât perpetuarea acestui control. Regimul nostru constituţional actual este responsabil pentru impasul cu care ne confruntăm. Acest regim nu poate oferi pârghiile elementare spre a permite rezolvarea crizelor şi şansa unei guvernări transparente.
De aceea, apelul la amendări parţiale, oricât de bine intenţionate, ale legii fundamentale este unul sortit eşecului. Constituţia actuală a României nu mai poate fi amendată: ea trebuie să lase loc unei alte organizări, întemeiate pe alte principii şi susţinută de alte valori şi proceduri. Degradarea de acum nu are nimic întâmplător, ci reflectă epuizarea unui sistem politic. De la Preşedintele Republicii la Parlament şi justiţia constituţională, de la regimul de drepturi şi libertăţi la capacitatea cetăţenilor de a interveni, referendar, temele de reflecţie sunt vaste şi ele nu mai pot fi pur şi simplu respinse ca irelevante.
Detaşarea de fesenism nu apare ca prin miracol, ci se înfăptuieşte cu instrumentele tenacităţii politice. Analiza derivei României este primul pas în acest parcurs al schimbării. Identificarea soluţiilor concrete trebuie să vină ca un al doilea pas, sub semnul lucidităţii şi al pragmatismului. Nu oameni providenţiali, ci edificarea de instituţii capabile să supravieţuiască şi să dezvolte: merită să medităm la maxima de înţelepciune politică validată,acum mai mult de două secole, de fondatorii Statelor Unite.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
