Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

O provocare: A trăi între Chronos și Kairos

de Constantin Crânganu     Contributors.ro
Marţi, 16 iulie 2019, 16:15 Actualitate | Opinii


Constantin Cranganu
Foto: Hotnews

Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă.

Ludwig Wittgenstein

Așa grăit-a filosoful…Dacă limba noastră nu conține cuvintele necesare pentru a exprima o idee ori a descrie un concept, suntem impuși la tăcere – ne va lipsi vehiculul lingvistic pentru a comunica celorlalți gândurile noastre. Un exemplu:
Grecii antici foloseau două cuvinte și doi zei pentru a numi timpul.
Primul este Chronos (χρόνος) – personificarea timpului care curge secvențial, imperturbabil, și pe care-l regăsim și astăzi în cuvinte precum cronometru, cronică/hronic, cronic, anacronism ori cronologie.(i) Chronos este zeul curgerii liniare, uniforme, structurate, a timpului care, folosind expresia lui Newton, aequabiliter fluit.

Uneori, din ignoranță sau intenționat, zeul Chronos este confundat cu titanul Cronus (Saturn în latină), cel care și-a mâncat toți copiii, cu excepția lui Zeus, pentru a nu fi detronat de ei. Confuzia a creat multe imagini terifice (de ex., Goya – Saturn devorându-și fiul) și a condus la alegoria conform căreia Chronos, zeul timpului, ar fi un zeu gelos: Nu suportă să fie sfidat ori provocat și, în final, nimeni și nimic nu scapă fără a fi devorat de timp.

Falsă sau nu, alegoria Timp-Tatăl primordial este omniprezentă și în viața noastră cea de toate zilele: Dacă îl uiți cumva pe Chronos, el va veni după tine să se răzbune. Uiți să plătești facturile sau amenzile la timp, nu te prezinți la judecător sau la interviu în ziua și la ora indicate, nu predai proiectul la termenul aprobat, vei suferi consecințe care, uneori, te vor marca toată viața.
Chronos este cel care ne amintește neîncetat Marele Adevăr Inconvenient al vieții: Într-o bună zi, noi și toți cei pe care îi iubim vom muri. Și, dincolo de un grup restrâns de oameni, pentru o perioadă extrem de scurtă de timp, puține dintre lucrurile pe care le spunem sau facem acum vor avea vreodată importanță. Și tot ce credem sau visăm că vom realiza este doar o fentare elaborată a marelui Adevăr. Suntem niște fire de praf cosmic lipsite de importanță, rătăcind și bâjbâind fără speranță pe o minusculă rocă albastră. Ne imaginăm că suntem importanți. Ne inventăm un scop – dar, în final, suntem nimic.(ii) Al doilea mod de reprezentare a timpului în Grecia antică este Kairos (καιρός) – timpul care este definit într-o narațiune despre acțiuni, conversii, transformări, momentul corect, critic sau oportun. „Kairos desemnează momentul ideal, propice realizării unei acțiuni, moment a cărui ratare conduce la eșec” (Eugen Munteanu, 2019, comun. pers.).

Zeul Chronos …………………………………………………..Zeul Kairos

Dacă Chronos este timpul obiectiv, al cronometrului, Kairos este timpul subiectiv, al omului. Folosind o altă alegorie, timpul poate fi râul imperturbabil și vijelios, care ne poartă cu sine, vrând-nevrând (Chronos), ori lacul calm și mirific în mijlocul căruia înotăm cu plăcere (Kairos).
Dacă Chronos măsoară cantitatea timpului, Kairos evidențiază calitatea timpului. În Chronos suntem stresați, supuși permanent „geloziei” sale; în Kairos, suntem odihniți și relaxați, o evadare temporară din tirania primului zeu.

Chronos este timpul abstract, universal, absolut și obiectiv, pe când Kairos este timpul concret, interpretabil, situațional și subiectiv, aici și acum.

Grecii au înțeles de la bun început că dominația celor doi zei este inegală. Nimeni nu poate scăpa permanent de atotputernicul Chronos. De aceea, credeau ei, pe Kairos – daimonul oportunității – trebuie să îl recunoaștem și să îi aducem omagiile noastre atunci când se manifestă. Printr-o metamorfoză tipic umană, să smulgem bucăți din trupul infinit al timpului chronologic și să le convertim în acele momente ideale, memorabile, care satisfac aspirațiile umane.

Chronos și Kairos în alte limbi

Cum se traduc Chronos și Kairos în alte limbi? Greu, practic imposibil(iii).
Limba latină are doar un singur cuvânt – Tempus, care a intrat în limbile europene sub forma timp, temps, tempo, time etc., reprezentând în principiu accepțiunea chronologică folosită și în prezent, deși la origine, zeul Tempus era echivalentul roman al zeului Kairos. De exemplu, Vergilius spunea (chronologic) că Fugit irreparabile tempus… Pe de altă parte, Cicero se lamenta despre O, tempora! O, mores!, în care „timpurile” deplânse au o conotație mai degrabă kairotică.
Din slavonă, limba româna a împrumutat cuvântul vreme, care, pe lângă sensul temporal (am așteptat telefonul tău multă vreme), este folosit și în sens meteorologic (starea vremii se îmbunătățește). De notat că și în greaca modernă, kairós are o accepțiune meteo (înseamnă vreme).

Sensul kairotic al vremii îl regăsim în celebrul citat din Miron Costin (1675): Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi. Sau în exprimări contemporane de tipul Pe vremea comunismului multe s-au făcut și s-au dres…

Dificultatea transpunerii celor două sensuri ale timpului din greaca antică s-a manifestat timpuriu, cu ocazia traducerii Bibliei în latină. În versiunea greacă a Noului Testament, Chronos apare de 54 ori, pe când Kairos este folosit de 86 ori. Pentru că latina și, pe urma ei, alte limbi europene, nu au avut la dispoziție două forme distincte de numire a timpului, s-a recurs la exprimări implicite.

De exemplu, în Apocalipsa 12:14 citim:

Și femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme și vremuri și jumătate de vreme, departe de fața șarpelui.

Aici apare de trei ori același cuvânt (kairós), dar este tradus diferit.

Similar, în Ecclesiastul 3:1, kairós este tradus pe rând prin perifraza „o clipă prielnică” și „vreme”:

Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire sub cer.

Uneori, Chronos și Kairos apar în aceeași propoziție:

Iar despre ani și despre vremuri, fraților, nu aveți nevoie să vă scriem (I Tesaloniceni 5:1)

Aici, Chronos este tradus prin ani, iar Kairos prin vremuri.

Dar și Chronos apare tradus prin vreme, ceea ce subliniază dificultățile transpunerii din greaca veche în română, atunci când lipsește/nu se folosește termenul potrivit:

Și vreme de patruzeci de ani i-a hrănit în pustie (Fapte 13:18)

Și trecând multă vreme și plutirea fiind periculoasă… (Fapte 27:9)

Folosirea latinescului timp (ca în alte limbi europene) ar fi fost o marcă distinctă a grecescului Chronos, dar traducătorii români au optat pentru slavonul vreme.

Alteori, traducerile românești folosesc perifraze pentru echivalarea lui Kairos, incluzând chiar termenul timp:

Căci Hristos, încă fiind noi neputincioși, la timpul hotărât a murit pentru necredincioși (Romani, 5:6)

Propovăduiește cuvântul, stăruiește cu timp și fără timp… (II Timotei 4:2)

Și fiind o zi cu bun prilej… (Marcu 6:21)

Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt (Efeseni 5:16)

Pentru ultima traducere, de exemplu, în engleză sunt folosite două perifraze diferite: redeeming the time (KJV) și making the most (best use) of every opportunity (NIV)(iv).

De multe ori, timpul kairotic este exprimat implicit pentru a ilustra acel moment ideal, propice realizării unei acțiuni, moment oportun a cărui ratare conduce la eșec. Acum, Kairos devine zeul subtil, fugitiv, care nu se îngrijorează de curgerea inexorabilă a timpului și căruia nu-i pasă de momentul începutului sau de fatala lui terminare. Cu alte cuvinte, Kairos se supune unui alt precept latin: Carpe diem!

În Amintirea paradisului, poetul Cezar Ivănescu descrie unele dintre cele mai puternic emoționale momente din viața sa invocând o perioadă temporală pe care o descrie astfel:

Când eram mai tânăr şi la trup curat,
Într-o noapte floarea mea eu te-am visat:
Înfloreai fără păcat, într-un pom adevărat,
Când eram mai tânăr şi la trup curat.
Nu știam că ești femeie – eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat.
Şi dormind eu am visat; tu, visând ai lăcrimat,
Când eram mai tânăr şi la trup curat.
O altă descriere implicită a timpului kairotic sub semnul vremelniciei fericite am găsit-o în primele două versuri ale unui cântec interpretat de Maria Tănase:
Astă noapte n-a fost noapte
C-a fost jumătate moarte…


E posibil ca ‘jumătatea de moarte’ invocată de marea artistă româncă să fie înrudită cu la petite mort, o scurtă perioadă de melancolie sau transcendență ca urmare a consumării „forței vitale”. Pentru criticul literar Roland Barthes, la petite mort este principalul obiectiv al citirii literaturii, sentimentul („drogul”) pe care cineva ar trebuie să-l încerce atunci când se confruntă cu marea literatură. Iar filosoful și muzicologul Vladimir Jankélévitch afirma în 1960 la Sorbona că La petite mort, [est] celle que l’on peut répéter et qui nous donne l’intuition de ce que sera la mort veritable (Mica moarte este cea pe care o putem repeta și care ne oferă intuiția morții adevărate)(v).

Uneori, ambele forme timp/vreme, au o conotație meteo: Starea vremii – Timpul probabil(nu am auzit, totuși, prea des, spunându-se Starea timpului – Vremea probabilă). Alteori, o formă o înlocuiește pe cealaltă. De exemplu, în 1977 criticul român Eugen Simion și-a publicat jurnalul său parizian sub numele Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Deși titlul respectiv poate fi citit în cheie chronologică (autorul petrecând mai multe luni de zile în capitala Franței), senzația mea (după lectură) este că ni se oferă o viziune calitativă (kairotică) a sejurului, nu una cantitativă (chronologică).

Chronos și Kairos în alte contexte

Primele caracterizări și folosiri disjuncte ale celor două denominații ale timpului au apărut, firesc, în Grecia antică. În retorica clasică, de exemplu, kairós desemnează momentul instantaneu creat de o oportunitate care trebuie urmărită în forță dacă se dorește obținerea succesului(vi). Platon, Aristotel, sofiștii, adepții lui Pitagora, Sf. Augustin și alții au folosit potențialul retoric al lui kairós pentru a-și impune punctele de vedere și a-și convinge adversarii în timpul dezbaterilor publice. De la clasici, și retorica modernă a preluat pe kairós ca însemnând ce trebuie spus la momentul oportun, când poți convinge pe alții sau devii convins de alții(vii).

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1539 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version