În 2017, după publicarea cărții sale „Homo Deus”, Yuval Noah Harari avertiza într-uninterviucăHomo sapiens, așa cum îi știm, vor dispărea probabil în decurs de un secol, nu distruși de roboți ucigași sau ceva asemănător, ci pentru că vor fi schimbați și modernizați prin biotehnologie și inteligență artificială în altceva, în ceva diferit.
În același an, profesorul suedez-american Max Tegmark de la MIT publica o interesantă carte, Life 3.0: Being Human in the Age of Artificial Intelligence, focalizată pe o tehnologie emergentă – inteligența artificială generală, capabilă, într-o bună zi, nu doar să învețe singură (machine learning), ci și să-și recreeze propriul hardware și propria structură internă. Tegmark atrage atenția că există o problemă reală legată de consecințele imprevizibile ale dezvoltării unei hiper-inteligențe artificiale: AI nu trebuie neapărat să fie o forță malefică, incastrată într-un cyborg. Riscul real prezentat de AI nu este malițiozitatea, ci competența ei. O inteligență artificială super dezvoltată va fi extrem de performantă în atingerea cu succes a scopurilor ei și, dacă acele scopuri nu sunt aliniate cu ale noastre, am încurcat-o. Cu alte cuvinte, există motive serioase de îngrijorare dacă un daimon AI ar putea fi creat și ar scăpa liber în lume, luând-o sub controlul său: Ce se va întâmpla, de exemplu, cu rețelele de energie, cu transporturile ori cu armele nucleare?(i)
Un posibil răspuns la aceste semnale de alarmă îndreptățite se găsește, împreună cu alte lucruri interesante, într-un volum recent publicat – Novacene: The Coming Age of Hyperintelligence. Autorul este binecunoscutul James Lovelock, chimist, medic, inventator de instrumente științifice și, mai presus de toate, autorul teoriei Gaia.
Lovelock, care va împlini 100 ani pe 27 iulie, a dezvoltat teoria Gaia la sfârșitul anilor ’60, la scurt timp după ce a lucrat în calitate de consultant NASA la Jet Propulsion Laboratory în Pasadena, California. NASA voia să știe dacă o planetă precum Marte poate găzdui viață. Nu, a fost răspunsul lui Lovelock. Pentru că atmosfera terestră conține două gaze reactive – oxigenul și metanul, care sunt reînnoite constant. Această compoziție anomală a atmosferei Pământului definește o condiție de dezechilibru intens, rezultat din prezența vieții. Prin comparație, atmosfera marțiană este statică și conține predominant un gaz non-reactiv, dioxidul de carbon. De aceea, când citesc despre unii oameni foarte bogați și visători cu ochii deschiși, care afirmă cu aplomb că terraformarea lui Marte este o posibilitate reală când va veni vremea să abandonăm planeta noastră, mă mir foarte tare(ii). Pentru că acest mod de gândire trădează o profundă dismorfie temporală, o înțelegere deranjată a timpului, o ignoranță totală a lungii co-evoluții a Pământului și a vieții, o negare voluntară a propriei noastre istorii ca „trestie gânditoare”.
Cercetările sale legate de condițiile necesare existenței vieții pe o planetă l-au condus pe Lovelock, cu începere din 1974, la formularea teoriei Gaia, în colaborare cu microbiologa Lynn Margulis (prima dintre cele trei neveste ale lui Carl Sagan).
Teoria Gaia definește Pământul, cu componentele sale organice și anorganice, ca pe un vast sistem geofiziologic, cu auto-reglare, în care litosfera, biosfera, atmosfera și hidrosfera conlucrează simbiotic pentru a defini și menține condițiile necesare vieții(iii).
Ideea principală a teoriei Gaia este că prezența vieții reglementează chimia atmosferei terestre. Cu alte cuvinte, starea sa de dezechilibru compozițional este una metastabilă, persistentă și tranzitorie și, prin urmare, definește o condiție de echilibru (steady-state). Teoria Gaia susține că activitățile biologice tind să reglementeze starea mediului înconjurător. Adică, interacțiunea din ultimii 3,8 miliarde ani dintre planeta solidă și viața aflată pe ea formează un sistem holistic de control activ, simbiotic și bazat pe feed-back-uri, care menține temperatura și compoziția atmosferei terestre într-o stare constantă de puternic dezechilibru chimic de-a lungul perioadelor de timp geologic. Teoria lui Lovelock o completează pe cea a lui Darwin. Viața evoluează ca răspuns la schimbările mediului, dar și mediul evoluează ca răspuns la schimbările biologice. Astfel, sistemul geofiziologic terestru constă din întreaga planetă plus viața aflată pe ea.
(Dacă ar fi să găsesc o analogie literată pentru Gaia, m-aș gândi în primul rând la nuvela Solaris, publicată în 1961 de scriitorul polonez Stanislaw Lem. O planetă aproape complet acoperită cu un ocean gelificat și care se dovedește a fi un uriaș organism unic, conștient de sine, cu care astronauții încearcă să comunice. Filmul Solaris, realizat în 1972 de Andrei Tarkovski, rămâne pentru mine o capodoperă ne-egalată până în prezent)
După ce a publicat mai multe cărți dedicate teoriei Gaia, James Lovelock surprinde cu propunerea unei noi perioade în existența Pământului: După Antropocen, era în care oamenii au fost capabili să execute modificări planetare ale mediului înconjurător(vi), va urma Novacenul, când hiperinteligența artificială, reprezentată de cyborgi, va triumfa și își va instaura dominația planetară, punând existența oamenilor într-o condiție inferioară, ca animale de companie. Cyborgii vor putea gândi de peste 10.000 ori mai rapid decât oamenii și se vor programa pe ei înșiși și pe descendenții lor în modalități care vor depăși înțelegerea umană. Și pentru că ei vor gândi așa de repede, timpul lor va fi total diferit de timpul nostru, făcând orice comunicare cu ei practic imposibilă.
Lovelock își bazează demersul pe realizările excepționale obținute de tehnologii disruptive recente, precum machine learning, deep learning ori data mining, beneficiare ale unor computere superperformante și ale unor algoritmi hiperspecializați. El citează cazul unei mașini hiperinteligente, despre care am scris în două articole:
Noul program, AlphaGo Zero, începe tabula rasa, utilizând mutări aleatorii, și învață jucând împotriva lui însuși. După 40 zile de antrenament și 30 milioane partide jucate, AlphaGo Zero a reușit să învingă categoric, cu scorul de 100 – 0, pe cel mai bun program existent – AlphaGo Master, care, anul trecut, marcase un eveniment fără precedent – victoria asupra campionului lumii la Go, sud-coreeanul Lee Sedoi. Mai mult, pe parcursul celor 100 de partide câștigate, noul algoritm a produs strategii pe care jucătorii umani încă nu le-au inventat, deși Go se joacă de mii de ani.
Faptul că o inteligența artificială a reușit într-un timp extrem de scurt să depășească masiv o altă inteligență, deja super umană, m-a umplut de uimire și mi-a inspirat o idee tare:
Este inteligența artificială o nouă Lebădă Neagră? Dacă da, ce viitor ne așteaptă pe noi, oamenii?(vii)
*
* *
Un exemplu strălucit a ceea ce înseamnă machine learning a fost produs pe 6 decembrie 2017. Programul Google AlphaZero, după ce învinsese categoric pe cel mai bun jucător de Go din lume, s-a confruntat cu Stockfish 8, campionul mondial al computerelor de șah pe anul 2016, capabil să calcule 70 milioane poziții pe secundă. AlphaZero a învățat să joace șah jucând cu sine însuși în doar 4 ore!!! După care, a urmat meciul cu Stockfish 8, constând din 100 partide. Scorul final 28 victorii, 72 remize, zero înfrângeri.
O mașină care a învățat șah de performanță în doar 4 ore… Nici o minte omenească nu ar putea repeta performanța mașinii. Pe de altă parte, nimeni nu știe exact ce s-a produs în creierul AI al lui AlphaZero (asimetria informației)(viii).
Lovelock descrie noua perioadă care va succeda Antropocenul în următorii termeni:
Această nouă viață [a cyborgilor]… va depăși autonomia lui AlphaZero. Va fi capabilă să se auto-îmbunătățească și să se auto-replice. Așadar, trebuie să recunoaștem că evoluția cyborgilor ar putea să scape curând din mâinile noastre.
Putem fi părinții lor, dar nu putem fi egalii lor. Negocierile între cele două specii sunt aproape imposibil de imaginat.
Ei ar putea să ne vadă cum vedem noi plantele, ca pe niște ființe blocate într-un proces extraordinar de lent de percepție și acțiune.
Într-adevăr, atunci când Novacenul se va fi instaurat, oamenii de știință cyborgi vor putea expune colecții de oameni vii. La urma urmei, oamenii care locuiesc lângă Londra merg la Kew Gardens pentru a urmări plantele.
Ultimul paragraf este halucinant: scriindu-l, retrăiesc emoțiile copleșitoare pe care le-am încercat la terminarea cărții Planeta maimuțelor. O simplă înlocuire a gorilelor și urangutanilor cu cyborgii poate oferi o perspectivă foarte pesimistă a Novacenului.
*
* *
La aproape patru ani de la semnarea Acordului climatic de la Paris de către 195 țări, încălzirea globală (naturală + antropogenă) dă puține semne de „îmblânzire”, în ciuda multiplelor activități ecologice, protestare, politice ș.a.m.d. Hiperinteligența artificială, care va domina Novacenul, ar putea găsi o soluție acestei probleme intens politizate și polarizante(ix).
Lovelock consideră că cyborgii, hiperinteligenți, cu puteri intelectuale uriașe, cu cunoștințe împărtășite telepatic între ei, își vor da seama că schimbările climatice îi afectează și pe ei, nu doar pe oameni, plante sau animale. Ei, cyborgii, vor avea nevoie de sistemul de răcire Gaia pentru a fi protejați de încălzirea globală la fel de mult cum dorim și noi. Ei, cyborgii, vor recunoaște importanța biosferei în contextul funcționării corespunzătoare a termostatului planetar, care controlează organismul Gaia și, în concluzie, vor menține viața organică, chiar dacă nu în totalitate și nu în toate formele actuale. Asta însemnând probabil că oamenii vor juca rolul unor animale de companie, iar vegetația va servi ca plante decorative. Soarta noastră în Novacen, potrivit lui Lovelock, va fi mai fericită decât este în prezent, pentru că atunci toți vom fi urmăriți permanent/ de mașini iubitoare, grațioase(Richard Brautigan, 1967).
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
