România are 95 de institute și 19 centre de cercetare în subordinea Ministerului Cercetării și Inovării (MCI), Academiei Române (AR) și altor ministere (detalii aiciși aici). Cele 44 din subordinea MCI trebuie să fie certificate conform legii pentru a beneficia de bani de la bugetul de stat. Certificarea se primește în urma unei evaluări cu experți mai mult sau mai puțin independenți și/sau competenți. Uneori e chiar mai comod să scoți din sertar niște rapoarte expirate și să le folosești la certificare (cum a fost cazul în 2016), pe principiul „nu contează, treaba să meargă”. Și uite așa, cele 44 de Institute Naționale de Cercetare Dezvoltare (INCD) papă anual 25% din bugetul MCI, adică vreo 450 milioane lei, fiind certificate pe hârtie, dar fără o evaluare riguroasă a randamentului pe care acestea îl au.
Apropos, în octombrie 2018 Ministerul Finanțelor a desfășurat o inspecție economico-financiară la MCI pentru verificarea respectării măsurilor fiscal – bugetare, a prevederilor legale și a reglementărilor interne cu privire la înregistrarea rezultatelor programelor de cercetare dezvoltare finanțate din fonduri publice. Poate ne spuneți și nouă unde găsim concluziile acestei verificări, dar mai ales rezultatele programelor de cercetare… Că pe pagina oficială a MCI noi vedem numai zâmbete și strângeri de mână de pe unde se mai plimbă ministrul sau secretarii de stat. De pagina de Facebook nici nu mai zicem. Acolo se cenzurează comentariile incomode și aflăm cât de glorioasă este cercetarea românească (la fel ca și industria lui I.L. Caragiale, am adăuga noi).
Revenind la certificare: Funeriu (ministrul educației) – Ciuparu (președinte ANCS, subordonat ministrului) au propus în 2011 un mecanism dual, finanțare de bază complementată cu cea de susținere a performanței, destinat nu doar INCD-urilor ci tuturor unităților de cercetare din România. Acesta nu a fost niciodată aplicat, termenul de implementare fiind constat prorogat până când anul trecut s-au enervat politicienii și au modificat legea cercetării prin eliminarea mecanismului. Tot Funeriu – Ciuparu au fost cei care nu au vrut să prade orzul pe gâște și au considerat necesar să evalueze mai întâi INCD-urile și să le certifice (sau nu) în funcție de performanța lor. În acest sens au fost elaborate normele metodologice pentru evaluarea şi clasificarea în vederea certificării a unităţilor şi instituţiilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare.
Pentru prima dată în istoria postdecembristă a României (în 2011/2012) străinilor le-a fost permis accesul în INCD-urile românești cu scopul de a le evalua (mulți înghițind în sec la gândul că aceștia ne vor fura tehnologia dezvoltată pe plaiuri mioritice). Echipele de evaluare au fost formate din 5 persoane ce îndeplineau criterii minime de vizibilitate internațională și competență în domeniu. Fiind un prim exercițiu de acest fel au existat inevitabil stângăcii sau lucruri care nu au mers ca unse, dar un lucru este cert: pentru fiecare INCD s-a întocmit un raport de evaluare și s-a acordat un calificativ. Aceste rapoarte pot fi consultate aici, în dreptul datei de 07.01.2016, când au fost ele aprobate și folosite pentru recertificarea INCD-urilor.
Repetăm: în ianuarie 2016 au fost scoase din sertar rapoartele întocmite de experții internaționali în 2011/2012 și au fost folosite la recertificarea INCD-urilor! Veți observa în josul paginii că șase INCD-uri au primit certificarea pentru doar trei ani, în baza calificativului slab primit la evaluare. Dacă rapoartele de evaluare din 2011/2012 ar fi fost aprobate la momentul respectiv, cele șase INCD-uri ar fi trebuit recertificate cel târziu în 2015. Mai mult, cele șase, luate ca exemplu, au primit în ianuarie 2016 recertificarea pentru trei ani. Deci cel târziu în ianuarie 2019 ar fi trebuit recertificate.
INCD-urile (inclusiv cele șase de mai sus) au cheltuit din 2011 încoace aproximativ 2,45 miliarde lei din bugetul național, luând în considerare un buget anual de 350 milioane pentru Programul Nucleu, destinat acestora (pentru anul în curs acesta este de aprox. 450 de milioane lei).
Dacă nu v-am convins că avem de-a face cu un bâlci pe banii contribuabilului român să continuăm: pe ordinea de zi a Guvernului din 20 iunie a.c. (aici) era și un „Proiect de Hotărâre privind aprobarea Normelor metodologice pentru evaluarea în vederea acreditării institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare”. HG-ul nu a fost aprobat încă, dar textul PHG-ului se poate consulta aici. Elementele cheie ale acestui proiect de HG (PHG), prin comparație cu normele metodologice elaborate în 2011, pe care le considerăm un bun început pentru o evaluare riguroasă a INCD-urilor:
- Din cei 37 de membri actuali ai Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CCCDI – entitate însărcinată cu organizarea procesului de evaluare) majoritatea (adică 19) sunt angajați ai INCD-urilor, doar 3 fiind în această postură în CCCDI 2011.
- Cei 19 vor organiza, cu sprijinul colegilor, evaluarea propriilor INCD-uri și a INCD-urilor „rivale”, cu care se luptă pentru o „țeavă” cât mai mare racordată la bugetul Programului Nucleu.
- Limba de depunere a documentației în vederea evaluării va fi româna, spre deosebire de 2011, când a fost engleza. Cu toate acestea, în PHG apare menționat că „în cazul prezenţei în echipă a unui evaluator străin, documentaţia se realizează şi în limba engleză, iar prezentările în cadrul vizitei se vor face în limba engleză.” Ați reținut, da? Documentația se va face și în limba engleză, pentru a nu se încurca evaluatorii români în detaliile lingvistice ale unei limbi pe care se presupune că o stăpânesc.
- Echipele vor fi formate din minim 3 experți, spre deosebire de 2011, când erau minim 5. Conducătorul echipei era obligatoriu din străinătate în 2011, acum nefiind precizat acest lucru. Noi citim printre rânduri ceva de genul: dacă tot se întâmplă un accident și avem un străin în echipă, vom avea grijă să avem noi ultimul cuvânt.
- Criteriile minime de eligibilitate pentru evaluatori, impuse în 2011, sunt istorie și la propriu și la figurat (de exemplu, nu mai regăsim în PHG prevederi de genul „au publicat ca autor principal articole care au fiecare un scor relativ de influenţă cel puţin egal cu 1 şi al căror scor relativ de influenţă cumulat este cel puţin egal cu 10 sau deţin cel puţin două titluri de proprietate industrială protejate cel puţin pe teritoriul unui stat membru al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică”). Trăiască sintagma „vizibilitate internațională”, definită cum vor mușchii noștri!
După ce se va aproba HG-ul de mai sus va începe bâlciul evaluării INCD-urilor. De abia așteptăm să analizăm dacă va exista o corelație între calificativul primit de INCD-urile ce au reprezentanți în CCCDI și cei care nu au.
Ca să nu o mai lungim. Vrem să știm de ce sunt în stare INCD-urile patriei (și cele ale Academiei Române, dacă tot ne pornim)? Dacă da, atunci:
- Curtea de Conturi face un control la toate cele 95 de institute și 19 centre de cercetare din subordinea MCI, AR și altor ministere, acțiune finalizată cu un raport comprehensiv.
- Alcătuim un corp de experți după modelul propus aici, aliniatul 1.2. Ulterior îi lăsăm pe ei să organizeze evaluarea (raportul Curții de Conturi de mai sus va fi de folos), apelând la evaluatori străini (de exemplu, cei de la https://www.scienceeurope.org). Putem lua ca model evaluarea pe care Germania a făcut-o anul trecut (detalii aici) pentru „Helmholtz Association of German Research Centers”, rețea ce cuprinde aprox. 30.000 de cercetători (cât are România în total, în institute și universități). Și surpriză! (ar zice unii): nu au folosit experți nemți, ci 600 de experți internaționali, provenind din 27 de țări. După ce avem o evaluare la sânge a INCD-urilor reinstituim sistemul de finanțare de bază + finanțare de susținere a performanței.
Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro
