”În ultimii ani, vedem o anumită tipologie a șefului de stat. E o tipologie destul de nouă, din ea face parte și liderul nostru și cel american, și cel din Ungaria și cel din Turcia. Și această tipologie psihologică este așa, un om cu o educație modestă, cu o concepție destul de primitivă asupra lumii, puțin educat. Din păcate, este, cumva, o slăbiciune a democrației...Havel nu este o figură la modă astăzi, ” spune Ludmila Ulițkaia într-un interviuContributors.ro
Aș vrea să începem discuția cu o situație ipotetică. Să presupunem că aterizați într-un oraș necunoscut, despre care nu știți nimic, nu aveți acces la Internet, la ziare, la televiziune și vorbiți doar cu oamenii de acolo, din oraș. Cum vă puteți da seama dacă regimul de acolo este drept sau nedrept?
Poate că o să vă surprind, eu comunic destul de bine cu oamenii. Oamenii îmi plac, în general, mă apropii de ei cu un zâmbet pe buze, de regulă, și cred că aș stabili un contact destul de ușor cu orice fel de om. Ce-i drept, n-am fost niciodată în Coreea de Nord, nu știu cum se comportă oamenii într-un regim super strict, dar cred că nu mi-s-ar întâmpla nimic.
V-ați da seama de regimul politic care există acea țară, în funcție de discuțiile personale cu oamenii?
Nu sunt sigură că aș reuși să-mi dau seama. Eu am o experiență aparte. În orice țară în care vin, de regulă, comunic cu cititorii mei și ăsta e un tip de filtru. la mine vin oameni destul de educați, cărora le place ce scriu și eu, evident, le sunt recunoscătoate pentru că mă citesc și de aceea atmosfera întâlnirilor cu cititorii mei este întotdeauna bună, indiferent de faptul că sunt în America, în România sau în Italia. Niciodată nu m-am întâlnit cu o atitudine rău-voitoare față de mine ca autor în afara granițelor Rusiei. Uneori, asta mi se întâmplă acasă, dar în străinătate nu prea se întâmplă. Întrebarea dvs dacă aș putea să fac distincția între un stat liber și un regim strict, autoritar, cred că da, cumva aș putea să mă identific, dar de fapt nu sunt sigură. Există niște trăsături naționale care, cumva, sunt mai importante decât aparatul de stat din țară. De exemplu, când te duci în Georgia, poți oricând să contezi pe o atenție binevoitoare și pe niște oameni zâmbitori. În țările baltice oamenii sunt mai reținuți și cu ei e mai greu să stabilești un contact. Cred că aceste trăsături și caracteristici emoționle sunt mai importante decât sistemul de conducere dintr-o țară.
Calitatea comunicării cu oamenii nu depinde așa de mult de cine e acolo sus, în vârful piramidei. cred că în anumite momente asta poate deveni mai evident, dar nu la nivelul comunicării pe stradă, să zicem.
Despre generalizarea vinei. Este un proces care se desfășoară la toate nivelurile. Se spune toți fură, toți sunt la fel, toți au fost la fel de vinovați în comunism. Ba, în Romania am întâlnit cazuri în care victimele comunismului apar mai vinovate decât călăii lor. E ceva asemănător și-n Rusia?
Da, sigur, se întâmplă asta și-n Rusia și cred că în întreaga lume se observă această tendință. Vorbim despre post-truth, când e nevoie de o super obiectivitate și eu nu sunt fan al acestui punct de vedere, în niciun caz. Nu sunt adepta punctului de vedere că victima si călăul trebuie compătimite la fel de mult, poate că trebuie compătimite și victima, și călăul, dar în moduri diferite, totuși.
Cumpara cartile Ludmilei Ulițkaia cu autograf
Fiecare putere, spuneați, are chipul său. Care este chipul puterii de acum din Rusia?
Eu aș apela la pictorii care creează portretele conducătorilor. Nu putem face poate acum această cercetare sociologico-artistică, dar la un moment dat poate această vreme va veni și vom putea analiza toate portretele conducătorilor, începând cu Lenin și terminând cu Putin. Putem să începem și mai devreme, ar fi la fel de interesant, pentru a vedea ce trăsături scoate în evidență pictorul, care sunt elementele pe care i s-a poruncit să le scoată în evidență. Și cred că ar fi o cercetare extrem de interesantă. Artiștii avangardșiti din Rusia sunt destul de cunoscuți. Doi trăiesc acum în America, Komar si Melamid. La o expoziție recentă au prezentat o lucrare foarte inteligentă. Poate știți aceste profiluri care se suprapun, Karl Marx, Friedrich Engels, Lenin si Stalin, si tinerii acestia – care, mă rog, nu mai sunt chiar tineri – și-au făcut portretele într-o manieră extrem de pompoasă, festivă, e o parodie a acestui stil oficial. Și mi se pare că această vreme va veni.
Se vorbește destul de liber contra regimului lui Putin în mediul universitar, la Moscova sau la Sankt Petersburg Dar această libertate nu trece dincolo de zidurile universității.
Eu n-am lucrat niciodată la stat. Poate doar trei ani am avut un job la stat, așa că îmi imaginez cu greu nivelurile de libertate care există astăzi în instituțiile statului. Dacă un om lucrează la o instituție de stat, probabil că trebuie să fie mai reținut decât un om de știință care stă, de exemplu, într-un institut de cercetare. dar eu cred că, de fapt, fiecare om este stăpânul propriei sale libertăți și își trasează această limită a propriei libertăți, individual și pe cont propriu și hotărăște unde se termină libertatea mea. Sentimentul fricii probabil că e încă prezent în oameni, desigur nivelul lui e mult mai scăzut decât în perioada sovietică.
Vorbim despre tăcerea din Scara lui Iakov și despre frică, dar dincolo de tăcere și de frică, nu există și o complicitate a celor care tac? Complicitatea creeaza legaturi.
Nu atât creează o legătură, cât te eliberează de sentimentul propriei responsabilități. Responsabilitatea devine colectivă și se diluează. Și e mult mai confortabil să faci o porcărie împreună, decât să te decizi s-o faci pe cont propriu. Asta o știm foarte bine încă din perioada sovietică. Dar, trebuie spus că, uneori, și faptele bune funcționează așa. De exemplu, eram trimiși la săpat cartofi, era o activitate nemiloasă la adresa studenților, dar cel puțin avea un sens. Statul nu făcea față problemelor agriculturii, exploata studenții. Sigur, nu e nimic bun în chestia asta, dar nici atât de groaznic nu era.
În martie anul acesta, președintele Vladimir Putin a semnat un act prin care sunt pedepsite materialele care manifestă lipsă de respect evidentă pentru societate, guvern, simboluri oficiale, organe constituționale din Rusia și ați semnat o petiție. La nivelul societății cum a fost privit documentul acesta?
Legea asta a trezit o reacție extrem sănătoasă, lumea râde de legea asta, o ridiculizează și asta e o reacție foarte sănătoasă. Există niște limite peste care, dacă treci, deja nu-ți mai este frică și te apucă râsul.
Poate e fel de euforie…
Nu e euforie, dar când vezi o prostie atât de evidentă, ăsta e subiect de bancuri. În epoca sovietică a existat o industrie puternică a bancurilor, pentru că viața în permanență îți oferea subiecte, la care nu puteai să reacționezi decât prin bancuri. După care a venit o perioadă în care bancurile au dispărut. Iar acum suntem din nou în această sferă a bancurilor care apar pentru că foarte mulți oameni râd de toate discursurile, luările de poziție oficiale. Iar râsul e o reacție extrem de sănătoasă.
Totuși au fost deja oameni pedepsiți în baza legii…
Da, noi scriem în permanență despre asta, semnăm petiții și scrisori, încercăm în permanență să facem ceva astfel încât copiii care ies la demonstrații de protest să nu fie luați la poliție, să nu fie chinuiți acolo. Dar deocamdată nu este un fenomen de masă, dar, sigur, e un fenomen îngrijorăor și nu e nimic bun în asta. Cel mai rău e că noi nu știm până unde o să meargă această tendință, nu știm unde o să se oprească.
Ați semnat și o petiție împreună cu mai mulți scriitori și istorici europeni, împotriva populismului care prinde Europa. Ce este populismul pentru dvs?
Mă tem că din mers n-aș putea să vă dau o definiție bună, dar pot să vă spun totuși un lucru care are de-a face cu populismul. În ultimii ani, vedem o anumită tipologie a șefului de stat. E o tipologie destul de nouă, din ea face parte și liderul nostru și cel american, și cel din Ungaria și cel din Turcia. Și această tipologie psihologică este așa, un om cu o educație modestă, cu o concepție destul de primitivă asupra lumii, puțin educat. și, Din păcate, este, cumva, o slăbiciune a democrației, pentru că această tipologie umană se bucură de susținerea poporului. De ce se întâmplă asta, nu știu. Dacă ar fi să ne amintim de președinți europeni din secolul XIX, am vedea oameni extrem de educați, cu niște valori morale extrem de rigide, valori ce puteau fi naționaliste. Pentru că secolul XIX n-a trecut prin tragediile prin care a trecut secolul XX.
Această tipologie a conducătorului parcurge o traiectorie descendentă în opinia mea. Havel nu este o figură la modă astăzi.
Și, pe de altă parte, vedem evenimente extrem de importante, cum este alegerea lui Zelenski în Ucraina. Este un eveniment simptomatic, extrem de important, care ne spune că oamenii s-au săturat de această tipologie a liderului, din care, fără îndoială, făcea parte și Poroșenko. De aceea eu am anumite așteptări în legătură cu alegerea lui Zelenski. Poate că o să fie un punct de cotitură în alegerea populației, în atitudinea populației. M-aș bucura foarte mult dacă această poveste a Ucrainei ar deveni un exemplu pentru alte țări. Pentru că politicienii de profesie sunt compromiși.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
