Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Noi terminologii climatice și intențiile lor propagandistice

de Constantin Crânganu     Contributors.ro
Vineri, 7 iunie 2019, 9:17 Actualitate | Opinii


Constantin Cranganu
Foto: Hotnews

Don’t forget, it used to be called global warming,

that wasn’t working, then it was called climate change,

now it’s actually called extreme weather

because with extreme weather you can’t miss.

Donald Trump, 5 iunie 2019

Ați remarcat că de o vreme nu se mai vorbește în mass media de furtuni sau geruri năprasnice? Le mot du jour este „evenimente extreme”. Indiferent dacă apare o scădere a temperaturii sau o ploaie cu bulbuci, mass media nu se dă în lături să le lipească o etichetă înfricoșătoare și să le treacă pe breaking news, cu alarme și avertizări minut cu minut. Umflarea gogoșilor meteo este o tactică de rutină a mass mediei, pentru că sperierea oamenilor îi face să stea lipiți ore întregi de ecranele televizoarelor sau telefoanelor mobile. Creșterea ratingului este astfel garantată.

Tactica aceasta manipulatoare s-a folosit și în alte situații.

„Încălzirea globală” nu mai sperie lumea ca înainte, povestea lui Petrică și lupul nu se poate repeta la infinit. Pe parcurs (anii 1970) a mai apărut și „răcirea globală”, așa că sloganul propagandistic s-a modificat: acum este de bon ton să vorbim doar de schimbări climatice, dar numai vara, când vreo arșiță sau secetă sau incendiu trebuie trecute imediat în categoria „evenimente extreme” ale căror mamă, desigur, sunt schimbările climatice. Iarna, când America de Nord și alte ținuturi sunt îngropate de zăpadă și spulberate de viscole, atunci se vorbește doar de „evenimente extreme”, gen ciclon bombă, vortex polar, Expresul Transsiberian, fără a se mai pomeni de schimbări climatice.

Numai că, după 2015 și semnarea Acordului Climatic de la Paris, schimbările climatice nu mai stârnesc entuziasmul și interesul public sperat de organizatori și activiștii ecologi. Din cele 185 țări care au ratificat documentul climatic, doar câteva sunt pe drumul cel bun al îndeplinirii obligațiilor asumate prin Acord. Ce s-a întâmplat?

Din nou, repetarea poveștii lui Petrică și lupul.

La începutul anilor 1970, Clubul de la Roma a tras semnalul care prevestea colapsul umanității (The Limits to Growth): Nu vom mai avea mâncare, petrol și alte resurse, iar poluarea ne va termina. Soluția avansată a fost una drastică, la fel ca în prezent: Reduceți consumul, faceți mai puțini copii sau mai bine nici unul și, mai presus de toate, stopați creșterea economică!

Falsul profet ecologist Paul Ehrlich publicase deja în 1968 The Population Bomb -The Population Control or Race To Oblivion, care începe cu infama propoziție: Bătălia pentru a hrăni omenirea s-a terminat. După care, autorul eco-apocaliptic ne avertizează: În anii 1970… sute de milioane de oameni vor muri de foame. Ne trebuie un control al populațieipentru că este singura soluție. i

Către sfârșitul anilor 1970, s-a auzit o poveste asemănătoare, dar spusă de o altă gură: Programul Ecologic al Națiunilor Unite ne-a băgat în sperieți că 50% din numărul total de cancere ar fi cauzate de poluarea mediului înconjurător (ploi acide, smog, pulberi ș.a.).

În anul 1981, un raport publicat de doi oameni de știință, Sir Richard Doll și Sir Richard Peto, în Journal of the National Cancer Institute a estimat că cifra reală este de doar 2%ii. Parcă e o diferența semnificativă…

În 1980, Casa Albă a publicat The Global 2000 Report to the President Jimmy Carter, o listă de proorociri funeste despre viitorul omenirii în anul 2002. Ideea principală era că viața pe Pământ va fi un dezastru în următorii 20 ani din cauza ploilor acide, poluării aerului și încălzirii globale.

În 1982, directorul executiv al UN Environmental Program, Mostafa Tolba, a avertizat delegații din 100 de țări membre ONU că „aproape pe fiecare front a avut loc o deteriorare accentuată a calității mediului înconjurător”.

Tolba a continuat, avertizând că, exceptând cazul în care guvernele ar acționa imediat, „până la sfârșitul secolului, o catastrofă ecologică va deveni martora devastării totale complete și ireversibile ca cea produsă de oricare holocaust nuclear”.

Predicția falsă a ONU din 1982 a făcut breaking news, dar eșecul ei categoric consemnat de nimeni. C-așa-i în mass media…Only if it bleeds, it leads

Deși istoria proorocirilor false, climatice și ecologice, este doldora de exemple, mass media și unii politicieni nu mai prididesc să găsească noi expresii (termeni) ca să sperie lumea credulă și degrabă ascultătoare.

De exemplu, acum nu mai este de bon ton să vorbim de schimbări climatice – astea sunt așa de yesterday -, acum vorbim de „urgență climatică” (climate emergency). Dacă în ultimii 5 ani, sintagma „urgență climatică” era folosită sub 2%, în luna mai 2019 uzajul ei a explodat la 100% după ce ziarul The Guardian a decis s-o popularizeze intens (Fig. 1). Ca o nouă bomboană, sintagma a început să facă deliciul unor candidați prezidențiali democrați, ca Beto O’Rourke și Kamala Harris, ori deputata Alexandria Ocasio-Cortez. Scoția a devenit prima țară care a declarat, pe 5 iunie 2019, starea de urgență climatică. Guvernul condus de Justin Trudeau a introdus o moțiune în House of Commons pentru a declara o „urgență climatică” în Canada. Orașe precum Los Angeles, Londra, Vancouver și Basel s-au grăbit și ele cu declararea stării de „urgență climatică”.

Fig. 1. Interesul pentru „urgență climatică” la nivel global, în ultimii 5 ani. (Sursa)

Este adevărat, din păcate, că opinia publică și unii politicieni sunt induși în eroare uneori de oameni de știință care manipulează, conștient sau nu, date climatice pentru a le conferi un spectru înfricoșător.

De exemplu, într-un articol publicat anul trecutiii, sunt prezentate două scenarii despre creșterea nivelului oceanelor și costurile cauzate de inundațiile aferente în anul 2100.

Primul scenariu consideră că locuitorii planetei noastre vor reuși, până în anul 2100, să limiteze încălzirea globală la 1,5°C, respectiv 2°C, conform Acordului climatice de la Paris. În aceste condiții, nivelul mediu al oceanelor ar crește cu 53 cm, respectiv 63 cm. Dacă nu vor exista nici un fel de adaptări din partea țărilor amenințate de inundații, cheltuielile globale pentru combaterea efectelor inundațiilor se vor ridica la $1,4 trilioane anual.

În al doilea scenariu, autorii apreciază că, dacă în următorii 81 de ani, temperatura globală va crește peste 2°C (scenariul IPCC al emisiilor intensificate), nivelul oceanelor va crește în medie cu 86 cm. Dacă nu vor exista nici un fel de adaptări din partea țărilor amenințate de inundații, atunci cheltuielile globale pentru combaterea efectelor inundațiilor se vor ridica la $14 trilioane anual, adică 2,8% din PIB-ul global.

Acum vă invit de dumneavoastră să ghiciți care dintre cifrele menționate mai sus au fost breaking news în 2018. Da, ați ghicit: Cele $14 trilioane pe an pe care omenirea le va plăti în 2100 pentru remedierea inundațiilor cauzate de creșterea nivelului oceanelor! Nu s-a spus nimic de primul scenariu, care presupune cheltuieli cu 90% mai mici. Iar ceea ce a fost trecut cu vederea este faptul că ambele scenarii prevăd ZERO măsuri de adaptare contra inundațiilor – adică, nici un dig, nici un baraj, nici un iaz de retenție etc.

Într-un articol publicat în 2014, autorii estimează că, în condițiile cele mai nefavorabile, costurile globale de protecție a coastelor oceanice cu diguri (investiții + mentenanță) vor ajunge în anul 2100 la $12 – 71 miliarde.iv O sumă foarte diferită de cele $14.000 miliarde citată mai sus…

Ultimul exemplu pe care îl cunosc pleacă de la un articol publicat în respectabila revistă Proceedings of the National Academies of Science (PNAS) pe 4 iunie 2019v. Autorii sunt cercetători de la universități prestigioase din SUA, Marea Britanie și Olanda (Bristol, Princeton, Rutgers, Delft). Folosind părerile unor specialiști (probabil din grupul celor „97%”), consultați în timpul a două workshop-uri, autorii articolului aruncă o bombă mediatică de mare calibru: Creșterea nivelului oceanelor, din cauza încălzirii globale, va inunda locuințele a 187 milioane de oameni!!! O astfel de afirmație este mană cerească pentru mass media dornică de știri apocaliptice. Interesant este însă faptul că cifra respectivă nu aparține autorilor articolului citat, ci a fost preluată dintr-o publicație din 2011vi. Ceea ce nu spun autorii din 2019 este că cifra respectivă era atașată unui scenariu special: 187 milioane de oameni vor trebui să se mute dacă, în următorii 80 ani, nimeni nu va face nimic pentru a se adapta la creșterea dramatică a nivelului oceanelor.

Cine citește articolul din 2011 va sesiza imediat că acolo este explicat clar că, de-a lungul timpurilor, oamenii s-au adaptat corespunzător la provocările mediului și că o astfel de adaptare poate reduce semnificativ posibilele impacturi climatice. Mai mult, este scris în articolul din 2011 că, datorită adaptării active și progresive, problema refugiaților climatici aproape dispare. Datorită adaptării, mai scriu autorii din 2011, numărul realistic al celor afectați de ridicare nivelului oceanelor se reduce la 41.000 – 305.000 persoane, adică 0,0016 din cifra inițială, care a fost breaking news.

Părerea mea este că noile (și vechile scamatorii verbale) nu sunt decât o ilustrare a retoricii politicianiste și a dorinței nestăvilite de rating din partea mass mediei, ambele în detrimentul cetățeanului plătitor de taxe. Pentru că, în final, totul se rezumă la ce schemă tactică să mai fie aplicată pentru ca guvernele naționale și ONU să scoată cât mai mulți bani din buzunarele oamenilor. Politicienii (o parte i-am numit mai sus, dar sunt mult mai mulți) fac declarații spectaculos-înfricoșătoare despre nenorocirile care ne așteaptă în următorii 80-100 ani și apoi se laudă cu planurile lor de salvare a omenirii de la apocalipsa climatică. Din nefericire, ei sunt rupți de realitatea economică și de modalitatea concretă de rezolvare a problemelor despre care discută. De ce? Pentru că retorica politică este ieftină, pe când reducerile dramatice ale concentrațiilor de CO2 implică tehnologii complexe și costisitoare. Și să uităm că iubiții noștri politicieni ne-au promis reduceri ale emisiilor de carbon încă din 1992, de la Earth Summit în Rio de Janeiro. După aproape 30 ani, promisiunile lor sunt nule.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















896 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version