Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

IT-stul și parcul

de Codrin Dinu Vasiliu     Contributors.ro
Luni, 3 iunie 2019, 8:38 Actualitate | Opinii


Codrin Dinu Vasiliu
Foto: Arhiva personala
Când, în România, se desfășoară câte un proiect care funcționează bine și prezintă șanse reale de dezvoltare, nu întârzie să apară opinii care să susțină intervenții reparatorii. Succesul unui demers este pentru unii un semn că anumite energii obscure funcționează undeva în spate. Mai mult decât atât, aceste opinii își justifică vocea prin faptul că vor să readucă justețea ideologică la nivelul întregii societăți.

Lucrurile trebuie nivelate, nuanțele trebuie să dispară, totul trebuie să fie alb sau negru. Ideologia trebuie să fie clară, bipolară și nu trebuie să acceptăm interpretări sau excepții. O astfel de filosofie nu este străină celor care au experiența comunismului, pentru că ea reprezenta chiar gândirea aparatului de stat.


În zilele trecute, un om politic, domnul Ludovic Orban, din rațiuni de neînțeles în ceea ce privește poziționarea sa în cultura politică românească, susține într-un limbaj aproape de cartier faptul că „IT-știi nu ar trebui scutiți de la plata impozitului pe venit”. Pe lângă înțelegerea deviantă pe care o provoacă prin limbajul utilizat, respectiva personalitate politică nu cunoaște nici măcar faptul că nu IT-știi sunt scutiți de la plata impozitului pe venit, ci firmele care, potrivit codului CAEN, dezvoltă programe sau aplicații informatice. IT-știi, dimpotrivă, ca angajați la astfel de firme, plătesc exact aceleași taxe ca și majoritatea salariaților din România.

Mai mult, nu cunoaște faptul că în industria IT din România, firmele dezvoltatoare de programe și aplicații informatice nu acoperă întreg sectorul de activitate IT. Mai sunt dezvoltatorii de site-uri, consultanții IT, inginerii de sistem și multe alte categorii, definite prin alte coduri CAEN, care nu intră în categoria acestor scutiri.

Altfel spus, pentru o felie din sectorul IT, domnul Leonard Orban își ridică în cap nu numai întreaga comunitate IT, ci și pe cei care au o simpatie pentru acest sector de succes sau vor să gândească lucrurile în adevăratul lor context.

Dar, pentru a judeca lucrurile în adevăratul lor context, permiteți-mi să construiesc o analogie cu un caz care prezintă mult mai multe resurse de relevanță și pertinență. Nefiind marcat simbolic de determinațiile sociale pe care le are astăzi, în România, comunitatea IT: salarii ridicate, studii înalte, comunitate cu comportament de castă, virulență în media de socializare și așa mai departe.

Haideți să luăm cazul unui parc industrial dintr-o zonă rurală. Prin definiția pe care o oferă Ministerul Dezvoltării Regionale și al Administrației Publice, „parcul industrial reprezintă o zonă delimitată în care se desfăşoară activităţi economice, de cercetare ştiinţifică, de producţie industrială şi servicii, de valorificare a cercetării ştiinţifice şi/sau de dezvoltare tehnologică, într-un regim de facilităţi specifice, în vederea valorificării potenţialului uman şi material al zonei”. Facilitățile sunt, în general, scutiri de taxe definite prin legislația națională sau facilități definite prin decizii ale administrației locale. Mai multe informații apar pe site-ul MDRAP.

Deși este cam tehnică această mică prezentare, ar trebui să reținem măcar atât: un parc industrial este o zonă în care afacerile au anumite scutiri de taxe. Exact ca în cazul IT-iștilor. Astfel încât se naște o întrebare: firmele care nu funcționează în parcurile industriale sunt dezavantajate, după cum ar spune principiul liberal al egalității șanselor, față de cele care funcționează în parcurile industriale?

Haideți să analizăm în baza unui exemplu imaginar: un parc industrial dintr-o comună aflată într-o zonă periurbană. Adică un parc industrial dintr-o comună de la marginea unui oraș. Pentru că, de obicei, acolo apar parcurile industriale.

1. Pentru firmele care funcționează într-un astfel de parc, scutirile reprezintă un privilegiu? Eu aș spune că nu. Aceste scutiri reprezintă mai curând o oportunitate. Pentru că indică un loc atractiv, în care respectivele firme ar fi interesate să investească. Altfel, ar investi în altă parte. Poate în Republica Moldova, Turcia, Georgia, Maroc. Sau poate mai la est sau chiar mai la sud. Oricât am argumenta în spațiul public că e vorba despre constituirea unui privilegiu pentru firmele interesate să se localizeze într-un parc industrial, este vorba, de fapt, despre constituirea unui spațiu atractiv, în care acestea ar putea fi interesate să investească.

Un privilegiu, din punctul meu de vedere ar apărea atunci când, dacă ai două firme producătoare de carton aflate gard în gard, oferi uneia dintre ele un avantaj pe piață printr-o decizie politică sau administrativă. Și, pentru că tot veni vorba, pe noi românii, astfel de privilegii ne duc cu gândul la multe povești interesante.

2. Privilegiul sau avantajul, apare mai curând pentru socio-economia locală, în care activează firmele dintr-un astfel de parc industrial. Locurile de muncă, dezvoltarea pe orizontală, scăderea fenomenului emigraționist, dezvoltarea infrastructurii (cel puțin energetice sau de comunicații), descentralizarea centrelor de formare de opinie reprezintă argumente importante pentru orice comunitate rurală din România, în dorința ei de a dezvolta un parc industrial. Pe de altă parte, este adevărat, pot apărea și dezavantaje: administrarea defectuoasă a resurselor sau poluarea ar fi măcar două dintre ele. Dar acestea ar putea fi controlate prin politici și monitorizări stricte, prin care să se aibă în vedere dezvoltarea durabilă sau sustenabilă. Și astfel de intervenții cam există.

3. Principiul egalității șanselor este încălcat la nivelul angajaților? Nu, pentru că impozitele pe salarii sunt aceleași. Acest principiu ar fi încălcat dacă, de exemplu, administrația locală din comuna în care ar funcționa un astfel de parc ar condiționa prezența unei firme în parc de o regulă cum ar fi următoarea: să angajeze doar bărbați din comună, cu vârsta peste 50 de ani. Adică femeile să nu aibă acces egal. Sau persoanele din alte comune. Sau persoanele sub 50 de ani. Atunci ar fi într-adevăr un caz de încălcare a egalității șanselor și ar fi unul grav.

În concluzie, un parc industrial, reprezintă un instrument de dezvoltare comunitară. Aici coincide cu principiile liberalismului care susțin dezvoltarea antreprenoriatului și a afacerilor în condiții economice sănătoase și în contexte economice democratice. Prin parcurile industriale, multe comunități rurale din România s-au dezvoltat semnificativ. Ar fi o chestiune non-progresistă și neliberală dacă ar fi interzise sau modificate în ceea ce privește facilitățile pe care le oferă.

Prin extrapolare, înainte de a discuta cazul IT-iștilor, acest algoritm interpretativ ar trebui supus și variantei sale sofistice.

Să analizăm, astfel, cazul pensiilor speciale oferite parlamentarilor români. Aș fi susținut astfel de pensii dacă ele ar fi generat plus valoare pentru crearea politicienilor de carieră, care să ducă la îmbunătățirea regimului democratic, asigurarea drepturilor cetățenești, stimularea investițiilor, demararea marilor proiecte de infrastructură, dezvoltarea sistemului de educație și sănătate. Dar, când observi că accentul parlamentarilor a fost pus pe legi și ordonanțe care slăbesc statul democratic, atunci când observi că politicienii devin din ce în ce mai aroganți și nu sunt interesați decât de propria lor protecție, când ai evenimente precum 10 august (cu intervenția supra-dimensionată a jandarmeriei la o demonstrație publică pașnică) sau 26 mai (când, pentru sute de mii de cetățeni a fost interzis dreptul la vot), când observi că nu se investește nimic în sănătate și educație, când vezi că statul român este nevoit să împrumute miliarde de euro pentru a nu intra în blocaj financiar, deși susține că economia este în creștere, când observi că inițiativele legislative și declarațiile guvernului și ale parlamentului produc devalorizarea gravă a monedei naționale, scumpirea benzinei și inflație, îți dai seama că pensiile speciale pentru parlamentari nu reprezintă decât un avantaj de clan, pe care și-l oferă clasa politică. Nu pentru competență, ci pur și simplu pentru că poate. Astfel, sub inițiativa de a crea o oportunitate pentru remanierea clasei politice, se ascunde, de fapt, constituirea unui privilegiu pentru vechea clasă politică.

Cazuri ar mai fi multe. Ori pentru a stimula dezvoltarea unui sector, ori pentru a captura un anumit grup social definit prin domeniul său de muncă sau prin impactul de opinie pe care îl are la nivel comunitar.

Dar să revenim la IT-iști.

Când ei înșiși se denumesc astfel, e o chestiune de breaslă. Oarecum ironică, oarecum conspirativă. Dar, atunci când un politician precum domnul Ludovic Orban îi delimitează sub această abreviere, discursul domniei sale sună puțin agresiv. Pentru că îi introduce într-un discurs de excluziune, care aduce la suprafață toate prejudecățile cu privire la cei care lucrează în industria informatică. Acesta ar fi primul meu reproș pentru domnul Ludovic Orban. Limbajul domniei sale delimitează un grup pentru care pot fi evocate determinații generale ce pot deveni particulare pentru fiecare persoană pe care am putea-o introduce în această comunitate. Astfel, dacă firme precum Microsoft sau Google sau Amazon au un comportament agresiv și corporatist, atunci fiecare IT-ist din România, în logica prezentată, ar trebui să prezinte exact același comportament, la nivel personal. Există, aici, o explicație. Politicienii nu sunt obișnuiți să lucreze cu indivizii. Nu sunt obișnuiți să contracareze persoana, cu rațiunile, emoțiile și cadrele sale simbolice. În astfel de situații, politicienii nivelează factorul personal prin introducerea indivizilor într-un grup și prin definirea acestora prin datele generale ale grupului. Dacă domnul Orban și-ar rezerva timp să discute cu un singur IT-ist, cred că interpretările domniei sale s-ar modifica. Poate ar trebui să o facă, în loc să să discute cu o reprezentare de IT-ist, pe care și-o constituie singur, la nivel imaginar, pe fondul unei înțelegeri radicale a principiilor liberale.

Apoi, domnul Ludovic Orban, invocând principiul egalității de șanse, sub specia liberalismului, spune că IT-iștii ar trebui să nu mai aibă privilegiul scutirii de impozit pe venit. Din nou intervine o acuzație pe care o face pentru firmele care dezvoltă programe informatice, dar o aruncă, simbolic, pe spatele tuturor celor care lucrează în industria informatică. Amestecă, așa cum am zis mai sus, firma, grupul și persoana. Ori este o chestiune de nepricepere și consilierii domniei sale ar trebui să-i recomande să se abțină, ori e o chestiune de poziționare față de electorat și, din nou, consilierii domniei sale ar trebui să- recomande să se abțină.

Corect ar fi trebuit să spună cam așa: scutirile pentru firmele dezvoltatoare de programe și aplicații informatice ar trebui ridicate, conform principiului liberal al egalității de oportunități. Dar, cam ca a doua întrebare de la referendum, nu o înțelegeau mulți. Nu bifa simbolic pentru electoratul pe care vrea să-l sancționeze, pentru cel pe care vrea să-l mențină sau ar vrea să-l cucerească. Și nu era nici justă. Pentru că spiritul liberalismului nu este cel al nivelării pentru asigurarea egalității de șanse. Aici lucrurile devin complicate și politicienii încearcă să profite, fie că sunt de stânga, fie că sunt de dreapta.

În joc sunt două expresii cu privire la asigurarea condițiilor de reușită în viață. Egalitatea de șanse și egalitatea față în față cu oportunitățile oferite. Egalitatea de șanse, așa cum a fost teoretizată, ține mai curând de asigurarea libertăților, a drepturilor și de intervenția statului pentru a se asigura că toate categoriile de gen, condiție socială, apartenență etnică, vârstă și așa mai departe pot avea aceeași șansă în asigurarea drepturilor fundamentale și în dezvoltarea personală. E o chestiune care ține mai curând de stânga socialistă. Pe de altă parte, egalitatea față în față cu oportunitatea oferită, deși poate avea aceleași date democratice, ține mai curând de oferirea un start corect în competiția pentru dezvoltarea personală. Și ea ține, mai curând de dreapta liberală. Domnul Ludovic Orban, dacă este să vorbim la nivel ideologic, le suprapune și le inversează mesajul. Face o calchiere, cum s-ar spune. În discursul domniei sale, chestiunea de egalitate în fața oportunităților este exprimată printr-un discurs care ține de egalitatea de șanse. De aici și sofismul poziționării sale pe eșicherul politic.

Cam acestea sunt interpretările mele cu privire la discursul domniei sale.

Hai să vedem, acum, cazul așa zișilor IT-iști. Din punctul meu de vedere.

Din punctul meu de vedere, în România, există patru sectoare economice care au facilități pe care eu le consider pozitive. Pentru dezvoltare economică, pentru creșterea calității vieții și pentru intervenție pozitivă pe protecția mediului. Industria turismului, care beneficiază de o reducere la TVA, micii producători din agricultură, care beneficiază de un sistem de taxare avantajos pentru aceștia, industria de construcții, care beneficiază de facilități la nivelul taxelor pentru salariilor angajaților și firmele dezvoltatoare de programe și aplicații informatice, care beneficiază de scutirea impozitului pe venit. Dacă aș fi autoritate de decizie, aș mai adăuga măcar două instrumente de dezvoltare: scutire de taxe pe impozitul pe venit pentru antreprenoriatul mediu din zona rurală și scutire de impozit pentru profitul reinvestit în sisteme ecologice, în cazul marilor fermieri.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3869 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version