… in 2009, dupa pastorala proaspatului inscaunat Patriarh Daniel, am scris inCotidianul-pe-stil-vechi(cel de dinainte de Cornel Nistorescu), un editorial intitlulat “Patriarhul Marta“. Pe scurt, ii recunosteam Prea Fericitului meritele omului gospodar, capabil sa scoata bani si din piatra seaca, un om care stie cu ce se mananca politica … dar cam atat. Pastorala din acel an nu era decat un apel straveziu la sponsorizari.
Sa ne-ntelegem: nu e nimic gresit cu Marta, nu e nimic gresit in a fi gospodar. Dimpotriva, e laudabil. La urma urmelor, cand Dumnezeu se face trup, ne atrage atentia ca si lumea aceasta conteaza. Stiinta, asa cum o (re)cunoastem astazi, spunea Denis de Rougemont, nu ar fi fost posibila in absenta acestei importante acordate lumii acesteia. In acelasi timp, fizica moderna, bazata pe dualitatea unda- corpuscul, n-ar fi fost posibila in absenta unor minti pregatite sa accepte depasirea logicii binare, in care lucrurile sunt fie albe, fie negre, tertium non datur. De ce? Pentru ca Iisus e in acelasi timp si om siDumnezeu. Nu e o “amestecatura”, nu e “cenusiu”, nu e Yin si Yang. E “si-si”, complet si fara rest. N-o mai lungesc: avem nevoie si de Marta si de Maria. Ca nici Marta nu traieste doar cu paine, dar fara untdelemn nici Maria nu avea cu ce-i spala picioarele Mantuitorului. Suntem si trup si duh.
Editorialul mi-a atras o “afurisenie” din partea Biroului de Presa al Patriarhiei.
Zece ani mai tarziu, cu ocazia vizitei Papei Francis in Romania, l-am ascultat din nou pe Prea Fericit tinand un discurs “cot la cot” cu Papa, in noua Catedrala a Mantuirii Neamului. “Pelerinajul”, cum i s-a spus, de trei zile al Papei in Romania este, fara doar si poate, un eveniment istoric. Atat poate pricepe pana si alde, sa zicem, Viorica Dancila. Vizita a fost pregatita din timp, pana in cele mai mici detalii. Miza – atat religioasa cat si geopolitica – uriasa. Profilul Papei Francis cunoscut pana in cele mai mici detalii.
In aceste conditii, era de asteptat ca Patriarhul sa-si pregateasca discursul cu ochii pe istorie. La nivel personal, avea sansa unica de a se “masura” cu cel mai important lider al crestinitatii. La nivel pastoral, avea nu doar sansa ci chiar datoria de a reprezenta onorabil ortodoxia romana pe care o pastoreste. Mai mult, avea sansa de a deschide, mai mult sau mai putin subtil, noi canale de comunicare intre cele doua Biserici. Pentru ca marea miza a secolului nu este nici Uniunea Europeana, nici concurenta dintre Statele Unite, China, sau Rusia. Marea miza a acestui secol este reunificarea Catolicilor cu Ortodocsii. (De buna seama, folosesc termenii in sensul lor popular. “Catolic” inseamna “universal”, “ortodoxia”, dreapta credinta. Din acest punct de vedere, ambele Biserici sunt si “catolice” si “ortodoxe“.) Nu sunt naiv. Asta nu se va intampla peste noapte. Poate nici peste noaptea acestui secol. Dar oricine va grabi, fie si cu o secunda, aceasta reunificare, isi va castiga un binemeritat renume. Vizita Papei se inscrie in acest proiect, iar buna primire din partea Patriarhului e demna de toata admiratia.
Nu insa si discursul Prea Fericitului.
In cuvantarea acestuia, cu toata parerea de rau, dincolo de cateva mentiuni din varful buzelor legate de cele de mais sus, n-am auzit decat probleme “tehnice” legate de ridicarea noii Catedrale, donatia Vaticanului de 200,000 de dolari (americani!), cat au costat clopotele (500,000 de euro), unde au fost facute, primirea Papei in Catedrala ca semn de multumire pentru spatiul acordat de catre catolici ortodocsoilor in bisericile occidentale (!!!) s.a.m.d. Un s.a.m.d. in care intra foarte multa limba de lemn. Iar asta intr-un discurs presupus istoric, redactat din vreme, cu atentie pana la ultima virgula! S-avem pardon. Ca ortodox roman, m-am simtit usurel rusinat.
Ramane cum ne-am inteles: Patriarhul Marta.
Prin contrast, Papa Francis a facut o analiza “pe text” a Rugaciunii Tatal Nostru, a pus accentul nu doar pe social, ci si pe spiritualitea care trebuie sa insoteasca socialul. Mai mult, a repetat, mai mult sau mai putin voalat, nevoia de unire dintre cele doua Biserici. Nu, n-a fost nimic zguduitor de original, nici impresionant de subtil intelectual sau teologic. Dar a fost un discurs de bun simt si n-a sunat a limba de lemn. Nu, nu sunt un admirator inflacarat al Papei. Imi pare ca, de multe ori, “joaca” prea apasat rolul Mariei. Excesele, de orice parte, ma fac sa ridic din sprancene.
Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro
