”Cărțile de popularizare a științei au parte de un PR eficace. Există o mașinărie de marketing care se concentrează pe cărțile de știință, cărți scrise de specialiști pe înțelesul publicului larg. Ei bine, ce văd că se întâmplă acum, și îmi place ceea ce văd, este că mașinăria de PR a început să lucreze și pentru filozofie.”

Magdalena MarculescuFoto: Hotnews

Succesul unei cărți este întotdeauna o aventură. Se întâmplă uneori să vezi ca se vând bine cărți de la care nu aveai așteptări mari.

Printre cărțile cele mai bine vândute ale editurii se numără și anul acesta romanele Elenei Ferante. Elena Ferante este deja proclamată una dintre cele mai mari scriitoare ale începutului de secol XXI. Este o scriitoare care a preferat să-și păstreze anonimatul. Nu a vrut să se exprime și să fie cunoscută decât prin romanele sale. La acest târg de carte Editura Trei vine cu volumul Frantumaglia. Viața și scrisul me, o colecție de interviuri și eseuri care ne face să intrăm în spațiul intim al acestei scriitoare.

Una dintre cărțile care s-au vândut extrem de bine în ultimul an a fost 12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru a lui Jordan Peterson. O alta care se vinde uimitor de bine este Subtila artă a nepăsării de Mark Manson.

- Există apoi zona cărților de dezvoltare personală, de atitudine față de viață – eu am găsit pentru ele sintagma de filozofie urbană – care au la noi o vazare constantă. Am două cărți publicate, cărți care sunt în acest moment printre cele mai bine vândute în Statele Unite. Este vorba de celebra Atomic Habits a lui James Clear și Unfu*k yourself de Gary John Bishop.

James Clear are o platformă online. The Habit Academy, cu care a devenit celebru, iar cartea Atomic Habits este rezultatul interacțiunilor pe această platformă.

-Este o carte care pornește de la o experiență personală a autorului, un accident grav suferit în adolescență. În momentul în care a devenit student a realizat că nu va reuși să facă ceva semnificativ în viață, așa diminuat de forțe cum ieșise din accident, decât dacă își creează un plan ordonat de bătaie. El spune că într=o competiție și câștigătorii și înfrânții își doresc același lucruri. Ținta ca atare nu asigură succesul, ci strategia, modul de viață. Așa că a inventat acestă sintagmă atomic habits care vorbește despre forța costructivă a obiceiurilor mărunte, marginale care produc, în timp, efecte majore. Prin rutine se construiște o identitate. Ceea ce contează mai mult decât țelul în viață este schema de viață pe care o adopți.

- Vorbeam acum câteva luni că există un PR eficace care se face cărților de popularizare a științei. Există o mașinărie de marketing care se concentrează pe cățile de popularizare a științei, cărți de astrofizică sau despre cosmos, cărți scrise de specialiști pe înțelesul publicului larg. Ei bine, ce văd că se întâmplă acum, și îmi place ce văd, este că mașinăria de PR a început să lucreze și pentru filozofie.”

Citeste intreg interviul si coemnteaza pe Contributors.ro