Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Aici Uniunea Europeană. Urmează ora exactă!

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Marţi, 21 mai 2019, 9:56 Actualitate | Opinii


Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala
Puncte cheie:
  • Duminică seara, pe 26 mai, la deschiderea urnelor în cele 28 de ţări membre, vom avea o situaţie destul de precisă a ceea ce doresc sau nu (mai) doresc europenii, măsurată printr-o serie de indicatori specifici alegerilor europarlamentare, practic singura ocazie în care cetăţenii europeni au un cuvânt direct de spus în stabilirea viitorului politic al Uniunii Europene;
  • Pe de o parte, prezenţa la vot ne va da imaginea interesului cetăţenilor faţă de evoluţia grandiosului Proiect European, început în 1950 pe ruinele Franţei şi Germaniei devastate de război, un proiect de integrare care a reconstruit Europa, aducând cel mai stabil capitol de pace şi cea mai prosperă perioadă economico-socială din istoria continentului;
  • Pe de altă parte, tensiunea acutizată în ultimii ani, între opţiunile de principiu pro vs. anti-UE, a creat deja o falie adâncă, ideologică şi culturală, de la Vest la Est, faţă de care inevitabil se vor raporta rezultatele cumulate ale partidelor pro-europene şi ale celor anti-Bruxelles din cele 28 de ţări. Vom afla astfel dacă europenii doresc menținerea actualului curs de integrare al ţărilor lor sau doresc oprirea ori modificarea proceselor politice supra-naționale;
  • În funcţie de aceste rezultate globale, simplificând din păcate ecuaţia politică europeană şi punând în umbră alte dosare importante ale necesarelor reforme ale UE, se va aprecia finalmente cine a câştigat alegerile şi cine le-a pierdut. Fostul ideolog al lui Trump, Steve Bannon, fondatorul Mişcării ultrapopuliste de extremă-dreapta, prognoza recent că cel puţin 30% din voturi şi din mandate vor fi obţinute de „suveranişti”, populişti, naţionalişti şi radicali, ceea ce nici nu mi se mai pare astăzi, din păcate, o predicţie atât de exagerată (inclusiv din cauza virării spre „iliberal” şi „anti-UE” a unor partide din mainstream, exemplul cel mai clar fiind PSD din România, care obişnuia măcar de complezenţă să se autointituleze în legislaturile trecute „partid pro-european”). Poate nu chiar 30%, cum spune Bannon, dar sigur 20-25% din legislativul european va fi populat cu nefrecventabili de dreapta sau de stânga, veniți din toate țările membre;
  • Scăzând continuu după primele alegeri directe din 1979 (de la un nivel iniţial de 62%), la fiecare cinci ani cu câteva procente, până la 42% în 2014, participarea tot mai redusă la alegerile pentru Parlamentul European a indicat până acum sentimentul în creştere de apatie al europenilor şi ideea (greşită) că votul lor oricum nu contează şi nu poate să influenţeze nicio decizie privind viitorul Uniunii, distanţa între cetăţenii de rând şi „politica înaltă” de la Bruxelles fiind prea mare ca să mai merite efortul de a vota în scrutinul european;
  • O eventuală nouă scădere a participării la vot, până la 40% sau chiar sub acest nivel, ar fi realmente catastrofală pentru credibiliatea democraţiei de ansamblu a UE şi a sistemului politic al blocului comunitar, rămas practic exclusiv în mâinile statelor membre. Este ca şi cum cetăţenii ar fi renunţat de bună voie la a-şi gestiona Uniunea sau a se implica în guvernarea ei, pe nivelul politic direct, şi ar fi încredinţat-o 100% nivelului inter-guvernamental, ceea ce afectează însăşi esenţa construcţiei europene. Pe de altă parte, scăderea prezenței la vot în diverse democrații nu este specifică doar UE;
  • Suntem în faţa unui paradox: nicicând în istoria ei Europa nu s-a aflat într-o perioadă mai bună ca cea creată de Uniunea Europeană, şi nicicând europenii nu şi-au dorit mai mult schimbarea politică decât acum, ceea ce arată că, oricât de bine i-ar fi omului, „plictiseala” devine forţa lăuntrică a tentaţiei unei schimbări, una care se poate însă dovedi extrem de riscantă pentru naţiunile Europei, întorcând politica europeană la vremurile dezbinării şi conflictului între (prea multele) state înghesuite pe cel mai mic şi mai complicat continent al lumii;
  • Din nefericire, tema Brexitului ţine captivă Uniunea Europeană de trei ani, multe alte dosare importante fiind amânate sau ignorate din cauza interminabilei ezitări a britanicilor de a tranşa lucrurile pe plan intern;
  • Cutremurul politic din Austria este o nesperată bulă de oxigen pentru partidele pro-europene şi totodată un uriaş, ruşinos recul pentru naţionaliştii şi euroscepticii din mica şi eleganta republică din Alpi. Toată „preţiozitatea” şi „superioritatea” acestor politicieni care făceau pe durii în discursul public s-a prăbuşit într-o clipă, lăsându-i cu fundul gol în faţa austriecilor şi europenilor de pretutindeni. Înregistrarea ne arată un vicecancelar la limita dintre categoria interlopilor şi a purei stupidităţi. El vorbea de protejarea intereselor Austriei? Dar întâmplarea este, prin extensie, un semnal important pentru întreaga Uniune (plus o palmă zgomotoasă dată lui Putin, care dansa nu demult la nunta doamnei ministru de Externe a Austriei şi căruia şefa diplomaţiei de la Viena îi făcea reverenţe – la propriu-, aceasta fiind susţinută politic de Partidul Libertăţii, al cărui lider tocmai s-a făcut de râs şi a plecat cu coada între picioare din funcţia de vicecancelar), dovedind ipocrizia imensă a discursului populist. Dacă mai era nevoie, criza austriacă dovedeşte limpede şi ingerinţa malefică a Rusiei în democraţiile occidentale, prin intermediul platformelor naţionaliste şi aşa-zis „suveraniste”, care nu sunt altceva decât nişte gogoşi umflate de un mediu de informare de calitate tot mai slabă, manipulat și manipulator, distorsionat de reţelele sociale în care şi-au găsit adăpost necenzurat toţi marii populişti ai vremurilor noastre, după 2016 încoace;
  • Parlamentul European se va reconfigura substanţial după 26 mai, cu foarte probabila apariţie a unui nou partid european de centru, creat în jurul francezilor lui Macron, posibil şi cu o alianţă naţionalistă italiano-poloneză, cu un Orbán care îşi caută locul dar are dificultăţi tot mai mari de a-şi găsi parteneri în UE (mai uşor îi găseşte, se pare, la Washington şi la Moscova), cu o majoritate pro-europeană mai greu de format ca în 2014 – sigur nu va mai fi asigurată doar de PPE şi PSE! – cu popularii europeni din jurul CDU pierzând hegemonia din epoca lor de glorie dar rămânând o forţă încă solidă şi, peste toate, cu un catastrofal rezultat venit din Marea Britanie, în care Partidul Brexit al lui Nigel Farage va câştiga alegerile, conservatorii vor obţine în jur de 10% sau chiar mai puţin, venind pe poziţia a cincea, cam la nivelul Verzilor, iar prezenţa la vot va fi ruşinos de mică pentru standardele democraţiei britanice (rămâne însă de văzut dacă mai mică şi decât cea din România sau Slovacia, de exemplu);
  • Tabloul european din seara de 26 mai nu ne va da însă şi soluţiile.Vom şti într-adevăr pe ce ne bazăm în următorii cinci ani, cât de mari sau de mici sunt „fundaţiile” partidelor, dar discuţiile despre „noua UE” abia încep, la summitul din 28 mai şi ulterior. Vom analiza, desigur, şi după alegeri situaţia politică europeană, să înţelegem ce a ieşit, şi mai ales vom discuta ceea ce este posibil să se întâmple în legislatura europeană care începe pe 1 iulie.

*

Amintindu-ne că Henry Kissinger numea Austria „seismograful Europei”,ne vom gândi imediat la semnificațiile interne dar mai ales externe ale cutremurului politic major de la Viena. Să fie aceasta „lebăda neagră” care să dea lovitura de început populismului anti-european? Ce să însemne, deci, pentru UE prăbușirea Partidului Libertății din Austria (ce denumire înşelătoare), unul dintre partidele demult consacrate ale opțiunii naționaliste eurosceptice de pe continent, ale extremismului de dreapta, cu susținere binecunoscută din partea Rusiei? Cine a pregătit și livrat presei germane taman acum, cu doar câteva zile înainte de alegerile europene, acest cadou nesperat pentru partidele pro-europene? Cărui „stat paralel” (nu e obligatoriu să fi fost cel austriac…) trebuie să îi mulțumim pentru serviciul public de a fi devoalat adevărata față a extremiștilor, dincolo de ipocrizia și demagogia bună de sucit mințile alegătorilor prostuți?

Vicecancelarul Strache a părăsit așadar lamentabil scena politică, după apariția unei înregistrări în care face dovada mai mult decât limpede fie a apartenenței la grupări interlope, fie a unei stupidități care ne lasă nedumeriți cum un asemenea personaj de slabă factură (la fel ca și liderul istoric al acestui partid, Jörg Haider, decedat în 2008 într-un accident de mașină) a putut ajunge adjunctul șefului guvernului de la Viena. Iar implicarea malefică a Rusiei în politica democrațiilor occidentale este astăzi devoalată în chip clar, chiar dacă Putin (Rusia) „se jură că nu fură dar a fost prins cu rața în gură”. Desigur, apreciem și răbdarea tactică a celor care au deținut înregistrarea datând din 2017 și au ieșit cu ea abia acum (sau au cumpărat-o acum de la cei care o aveau de doi ani), pentru ca „deliciul” politic să fie maxim. Aș mai face doar comentariul că neașteptat de prompt și de inspirat a fost tânărul cancelar Sebastian Kurz, care, la doar 32 de ani, a avut prezența de spirit să ceară imediat și ferm președintelui van der Bellen alegeri anticipate (altfel le-ar fi cerut oricum opoziția și opinia publică), alegeri pe care cred că le va câștiga, în septembrie, mai clar decât pe cele din octombrie 2017, nemaiavând nevoie de cooptarea partidului de extremă-dreapta la guvernare.

Dar „ora exactă” a Uniunii Europene înseamnă mai mult decât cutremurul politic de la Viena. Înseamnă o serie de alte câteva teme importante, care definesc o Uniune aflată în plin proces de schimbare. Iată o listă cu un număr limitat de întrebări cărora perioada imediat următoare zilei de 26 mai le va da necesarele răspunsuri, în funcție de care vom începe să deslușim ce ne așteaptă pe termen scurt și mediu:

  • Finalizarea Brexitului, cea mai urâtă și penibilă întâmplare politică a Uniunii Europene din întreaga istorie a blocului comunitar. Etapa post-Brexit va „mătura” clasa politică actuală britanică, profund compromisă de lașitatea și ipocrizia caracteristice acestei perioade, în care au refuzat să spună adevărul britanicilor și le-au vândut iluzii, urmând să aducă pe scenă o nouă generație de lideri și poate chiar de partide;
  • Încercarea Scoției de a rămâne în Uniunea Europeană prin obţinerea suveranităţii (probabil republicane), urmând în scurt timp după Brexit declanșarea procedurilor de organizare a unui nou referendum de secesiune din Regatul Unit, până în mai 2021 (cu șanse reale, de această dată);
  • Formarea unei mase critice de state vest-europene, cu economii dezvoltate şi competitive, favorabile unei reforme exigente a UE pe sistemul concentric (cea mai la îndemână fiind nucleul Zonei Euro și restul), cu renunțarea la principiul unanimității și corelarea accesului la fondurile europene de respectarea valorilor europene, inclusiv a statului de drept;
  • O negociere care se va dovedi mult mai complicată decât se crede acum pentru funcțiile de conducere în noua legislatură europeană, și care va oferi surprize celor care au formulat până acum scenarii teoretice cu diverși președinți de Comisie, Consiliu sau Parlament. Se va forma în cele din urmă o majoritate pro-europeană, dar mult mai greu ca în 2014 și cu mai mult de două grupuri din Parlamentul European;
  • Cooperarea franco-germană va fi pusă din greu la încercare, atât de negocierile privind noua conducere a UE cât și de măsurile de reformă pe care le preconizează cele două mari puteri ale Uniunii (Macron şi Merkel sunt, totuşi, lideri diferiţi ca viziune, temperament şi stilistică politică, plus că stau în fruntea unor ţări diferite din punct de vedere economic şi social);


    Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro

















5994 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version