Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cu ce se mai ocupă elefantul roșu din camera vecină

de Cristian Felea     Contributors.ro
Vineri, 17 mai 2019, 7:44 Actualitate | Opinii


Cristian Felea
Foto: Arhiva personala
România poate juca un rol activ în promovarea politicilor de reformare a administrației publice, de menținere a statului de drept (…) dacă România și-ar asuma ca prioritate în timpul Președinției stabilitatea și securitatea la frontierele UE, ar avea interesul de a găzdui summitul Parteneriatului Estic din 2019, consolidând astfel interesele geopolitice ale UE și putând da un nou impuls parcursului european pentru Moldova și Ucraina.”

Europuls(1)

Aprilie 2019, undeva în nordul țării, foarte aproape de granița României cu Ucraina. Un elicopter K26 zburând foarte jos, peste vârfurile arborilor, pătrunde în spațiul aerian al țării dinspre Teresva și, înainte de a ajunge în apropierea Săpânței, aruncă încărcătura de contrabandă și dă să se întoarcă pe direcția Bedevlia, dar aparatul de zbor nu ia suficientă altitudine și nu poate evita contactul cu liziera, prăbușindu-se în câteva secunde într-un zgomot înfundat de mecanisme frânte.

Este încă noapte și, pentru că a avut grijă să intre în România zburând sub plafonul de 100 de metri, pilotul Dimitri Evghenevic Kostikov a reușit performanța nedorită ca, deși grav rănit, să nu poată fi ajutat pentru că nimeni dintre cei care l-ar fi putut ajuta nu știa că s-a prăbușit, nici măcar autoritățile române de frontieră.

Contrabandiștii au ajuns rapid punctul de întâlnire, au ridicat marfa și au dispărut grabnic, lăsând cât mai puține urme. Unii erau ucraineni, alții români, dar niciunul nu punea preț pe virtutea omeniei. Mai degrabă pe instinctul primar de conservare, care le spunea că autoritățile se poate să fi fost alertate și patrulele poliției de frontieră erau pe aproape, așa că s-au îngrijit să transporte rapid încărcătura de la locul incidentului, urmând ca de soarta pilotului să aibă grijă Cel de Sus.

Din păcate, autoritățile române n-aveau habar că o aeronavă străină intrase ilegal în România, nici că se consumase o scenă infracțională gravă și, bineînțeles, nici că aventurierul pilot Dimitri Evghenevic Kostikov, adjunctul șefului piloților militari de elicoptere din Minsk, era în agonie. Așa că, în vreme ce familia îl aștepta să se întoarcă acasă mai bogat cu câteva mii de dolari, iar grănicerii români completau hârtii sau așteptau schimbul, imprudentul pilot se stingea în frigul zorilor.

Povestea militarului belarus care, după ce și-a arătat măiestria în exerciții militare complexe, cum a fost Zapad 2017, unde armatele rusă și belarusă au simulat invadarea Europei de Est, s-a gândit să-și pună abilitățile și în slujba unor contrabandiști, ocazie cu care putea să cunoască ceva mai îndeaproape și ”teritoriul inamic”, ridică destul de multe semne de întrebare; doar că acestea sunt estompate de fabrica de zgomote a campaniei electorale pentru europarlamentare.

Mă încumet să formulez aici câteva astfel de întrebări, cum ar fi: (i) chiar îndeplinim toate condițiile pentru a fi o frontieră sigură a Uniunii Europene, astfel încât politicienii noștri să clameze îndreptățit că suntem pe nedrept ținuți departe încă de Schengen? (ii) cu dotarea actuală, forțele noastre armate și serviciile de securitate pot întâmpina și apoi respinge agresiunile militare la frontiere? și, în fine, (iii) a făcut România tot ce putea, în calitate de deținătoare a Președinției Consiliului UE, pentru a identifica problemele Parteneriatului Estic și a repune pe agendă proiectul, de care depinde inclusiv securitatea noastră și a frontierelor noastre de stat din nord și est?

ÎN ȚARA ORBILOR CHIORUL ESTE ÎMPĂRAT

În discursul public de la București toate cele trei chestiuni înfățișate anterior sunt utilizate polemic, în funcție de interesul politic, motiv pentru care nu prea a mai rămas loc și pentru o analiză reală. Știm, așadar, că am fi tehnic cât se poate de pregătiți pentru Spațiul Schengen, dar ar exista State Membre ale UE care se opun cu toate acestea aderării noastre; partidele politice folosesc tema în diverse moduri, plecând de la acest discurs.

Dar mai există și o altă realitate, cea a pachetelor cu sute de kilograme de droguri de înaltă puritate, o afacere de mult prea multe milioane de euro ca să poată fi tratată ca un fapt divers, care eșuează pe litoralul Mării Negre exact atunci când sistemele de supraveghere ale frontierei maritime au sincope tehnice. Sau, într-o perfectă și ironică similitudine, realitatea de care tocmai am vorbit, a unui un elicopter de fabricație sovietică, despre care nu știm de câte ori a reușit să intre nesesizat în spațiul nostru aerian cu țigări de contrabandă, arătând cât de sigure ne sunt frontierele.

Dacă punem problema așa, dacă mai luăm în considerare și faptul că, recent, o patrulă a poliției a fost pur și simplu ridiculizată de complicii unor contrabandiști, care au împiedicat-o să-și execute misiunea și apoi au dispărut (fără să sufere nici măcar consecințele pe care le-au încercat pașnicii participanți la demonstrația din Piața Victoriei în august 2018), ajungem la aceeași concluzie cu Mark Rutte: ”…vom putea pretinde intrarea în Spațiul Schengen când vom respecta toate regulile statului de drept și ale democrației. Pentru că, indiscutabil, nu ne îndreptăm în direcția bună”(3).

Analiza pe care o propun în continuare nu este despre siguranța frontierelor noastre sau capacitatea de apărare reală a statului român la momentul actual, ci despre cum anume reușește clasa noastră politică, în principiu aceia dintre politicieni care guvernează țara în prezent, de a identifica soluții novatoare de tip diplomatic pentru a preveni punerea frontierelor din nord și est sub presiune și a salvgarda securitatea națiunii.

Parteneriatul Estic este instrumentul prin care Uniunea Europeană încearcă să securizeze și să contribuie la prosperitatea unei zone care, așa cum este evident, constituie tamponul dintre ambițiile imprevizibilului și contondentului imperiu rus și proiectul democratic european.

România, ca Stat Membru aflat la granița estică a Uniunii Europene, extrem de aproape de Federația Rusă, ar trebui să fie permanent și în cel mai înalt grad interesată ca Parteneriatul Estic să fie un proiect de succes, să se consolideze permanent și să constituie cadrul în care țări vecine, cum sunt Moldova și Ucraina, să evolueze sinergic cu proiectul european.

Cu alte cuvinte, interesul României ar trebui să fie acela de a contribui diplomatic cu cele mai inovative instrumente pentru ca Parteneriatul Estic să aibă viitor și țările care fac parte din proiect să își consolideze economiile și implicit cadrul democratic de guvernare.

În anul 2015, la summit-ul de la Riga, Parteneriatul Estic își propunea ca arii prioritare de cooperare: (i) o mai bună guvernare, prin întărirea instituțiilor democratice; (ii) economii mai puternice, prin dezvoltare și piețe cu oportunități tot mai robuste; (iii) o mai bună interconectare, eficiență energetică, proiecte de mediu favorabile combaterii schimbărilor climatice; (iv) societăți mai puternice și încurajarea mobilității populației; (v) mai larga implicare socială a celor în vârstă, defavorizați și îmbunătățirea mijloacelor de comunicare.

În primul semestru al anul 2019 a venit rândul României să dețină președinția Consiliului UE, iar guvernul român a anunțat prompt că va face din promovarea Parteneriatului Estic o prioritate. În discursul premierului V. V. Dăncilă în fața Parlamentului European, din 15 ianuarie ac., erau anunțați patru piloni principali de acțiune prioritară – Europa convergentei, Europa siguranței, Europa actor global, Europa valorilor comune -; pentru ca, referindu-se la al treilea pilon menționat, să detalieze:

În viziunea noastră direcția principală de acțiune în acest domeniu trebuie să pornească de la angajamentele comune asumate prin Strategia Globală de Politica Externă și de Securitate a Uniunii Europene. (…) Aniversarea, anul acesta, a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic va reprezenta un moment important în acest sens. O atenție deosebită însă (!?) trebuie acordată Balcanilor de Vest.”

Senzația este aceea că, din >prioritate Parteneriatul Estic a fost trecut la și altele, iar dezvoltările ulterioare conturează destul de clar că guvernul V. V. Dăncilă s-a mărginit să piloteze în voia curentului acest proiect partenerial, deși se presupune că interesele de politică externă și de securitate ale României ar fi trebuit să ne determine să ne luptăm pentru el, să organizăm un summit pentru a impulsiona foaia de parcurs 20 Deliverables for 2020(4) și să subliniem progresele făcute până acum în cadrul Parteneriatului Estic.

Centrul de Expertiză Europeană – Europuls, în cadrul proiectului ”Platforma de Sprijin RO2019”, alături de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, a enunțat importanța Parteneriatului Estic și a propus următoarea premisă: ”România își poate exercita influența în țările din imediata sa apropiere, care au nevoie de un suflu european, îndeosebi Ucraina și Republica Moldova. (…) UE și prin urmare România ca stat membru, au nevoie de o regiune stabilă și sigură la est. Cea mai mică destabilizare a vecinilor orientali provoacă efecte automate în țara noastră, prin urmare România ar trebui să adopte un rol mai activ în negocierea acordurilor de orice fel sau în intensificarea activităților diplomatice care ar putea asigura stabilitatea și pacea țărilor vecine.”

În viziunea Europuls, din perspectiva intereselor noastre: …dacă România și-ar asuma ca prioritate în timpul Președinției stabilitatea și securitatea la frontierele UE, ar avea interesul de a găzdui summitul Parteneriatului Estic din 2019…”. Din păcate, la finele anului 2018 apăruseră deja indicii că Uniunea nu-și va asuma organizarea unui summit al Parteneriatului Estic în anul 2019 și nici România nu s-a implicat să și-l asume, astfel că cei zece ani de parteneriat au fost recent celebrați la Bruxelles printr-o Conferință organizată la cel mai înalt nivel(6).

De ce la Bruxelles și nu la București, aceasta este o întrebare la care guvernul actual va trebui, cândva, să ofere un răspuns. Premierul V. V. Dăncilă a insistat, în preziua Consiliului European informal de la Sibiu, pe ideea că președintele Klaus Iohannis a omis să o invite să participe la lucrări. Acest subiect și premisele false care l-au generat a fost intens dezbătut la București, dar nimeni nu s-a întrebat de ce guvernul Dăncilă nu a organizat un summit al Parteneriatului Estic, sau nu s-a implicat măcar în găzduirea Conferinței aniversare?

Organizarea acestei conferințe, imediat după Consiliul European de la Sibiu, nu doar că ar fi conferit premierului V. V. Dăncilă, în calitate de gazdă și de cel mai înalt reprezentant al președinției României la Consiliul UE, ocazia de a-și pune în valoare abilitățile diplomatice la care râvnește, dar ar fi permis legarea coerentă a două evenimente internaționale de prestigiu și ar fi dovedit că țara noastră are o politică coerentă și aduce valoare atât pentru viitorul Uniuni, cât și pentru politica de vecinătate.

Din păcate, evenimentele organizate la Bruxelles în 13 și 14 mai ac. nu i-au implicat și pe oficialii guvernului României în calitate de organizatori, ci doar pe președintele Klaus Iohannis, care a participat ca invitat și reprezentant al țării care deține președinția Consiliului UE. Este foarte puțin pentru interesele României și motivul pentru care pledoaria președintelui țării noastre pentru întărirea Parteneriatului Estic, în lipsa unui angajament concret al guvernului, poate fi consemnată doar ca retorică de politică externă.

În fine, ca o ultimă și amară tușă asupra modului în care guvernul actual al României înțelege și construiește politica de vecinătate, mai vreau să menționez că, din șaizeci de acțiuni aflate pe agenda comună a Parteneriatului Estic în intervalul ianuarie – iunie 2019, doar trei au fost/vor fi găzduite de București (vezi tabelul de mai jos). Ceea ce este foarte puțin pentru un Stat Membru care deține președinția Consiliului Uniunii Europene și mai are și un interes special pentru vecinătatea estică.



PRĂVĂLIA DE PORȚELANURI A ELEFANTULUI ROȘU

În Eseu despre orbire, José Saramago descrie un loc distopic în care toți oamenii orbesc brusc, în afara unei singure persoane. În mod ciudat, personajul care își păstrează vederea, deși are acest atu incredibil, nu se simte deloc în siguranță și are nevoie de infinite precauții și de o diplomație ieșită din comun pentru a nu le da celorlalți de înțeles că vede, de teamă că ar putea deveni victima lor.

Ca într-o confirmare cumplită a viziunii lui Saramago, numeroase personaje ce au orbit brusc și nu văd mai departe de lungimea măruntelor interese personale sau de grup, conduc lumea reală și se bulucesc să facă același lucru și în ultimele redute ale libertății și democrației. Nici România nu face excepție.

Nu am adus întâmplător în discuție Parteneriatul Estic, pentru că el juxtapune cât se poate de relevant trecutul nostru din dictatură și viitorul pe care ni-l doream, dar pe care-l subminăm cedând fără noimă țara controlului celor orbi la beneficiile binelui comun. Nu ar strica, aruncând o privire spre est, să ne aducem aminte de ce-am dorit atât de mult să devenim un stat membru al Uniunii Europene.

În anul 2015, sub influența președintelui Armeniei din acel moment, Serj Sargsyan, funcția de premier a primit puteri sporite, în urma revizuirii Constituției. Ceea ce a încercat să facă Serj Sargsyan, și anume să își creeze instrumentele legale și instituționale prin care să păstreze puterea în stat și după încheierea mandatului prezidențial, a avut ca sursă de inspirație modelul de la Kremlin.

Doar că, începând cu martie 2018, armenii au anticipat iminența ca planul lui Serj Sargsyansă prindă contur și au declanșat proteste masive la Erevan și nu numai, liderul de opinie al protestelor fiind Nikol Pashinyan, un fost jurnalist. În 17 aprilie 2018, când Parlamentul l-a ales pe Serj Sargsyan în funcția de premier, protestele s-au intensificat și a fost declanșată și o grevă generală. După șase zile de proteste masive, Serj Sargsyan a demisionat, preferând această soluție uneia care ar fi implicat violențe masive, cu consecințe imprevizibile.

Mișcarea de protest a societății armene, care a determinat Partidul Republican, aflat la putere la Erevan, să renunțe (cel puțin deocamdată) la modelul putinist, a fost numită de armeni cu mândrie Revoluție, iar premier al țării a devenit (cu 59 de voturi în Parlament din 105), în mai 2018, Nikol Pashinyan.

La distanță de un an de la protestele care au întrerupt planurile autoritaristului Sargsyan, armenii încearcă să înțeleagă măsura în care au avut de câștigat în urma Revoluției și ce mai au de făcut pentru a reduce speranța în societate și a găsi calea spre prosperitate.

Vranouhie Gevorgyan, o femeie în vârstă, numită și Bunica Leila, sau Bunica Revoluției, de origine abhaziană, a devenit simbolul protestelor din martie-aprilie 2018. La un an de la proteste Bunica Leila consideră că Revoluția a adus speranță, și că Pashinyan este capabil să acționeze inteligent și în folosul poporului, așa că viitorul nu poate fi decât unul mai bun pentru țară(11).

Majoritatea armenilor însă, profesori, preoți, mici comercianți sau pur și simplu păstori, înțeleg că lucrurile nu s-au schimbat automat și că, oricât de bine intenționat este noul premier, pur și simplu Armenia este o țară săracă și lipsită de oportunități, în care bunăstarea nu poate veni peste noapte(12). Dar sentimentul libertății și al eliberării încă se manifestă în societatea armeană la un an după Revoluție, pentru că, pur și simplu, ceea ce au câștigat cu un an înainte li se pare mult prea prețios pentru a fi lăsat să piară.

În iulie 2018, Putin l-a trimis în misiune la Minsk ca ambasador pe Mihail Babici (sau Mikhail Babich), un fost ofițer KGB și ulterior FSB și care a servit la un moment dat ca împuternicit special al lui Vladimir Putin în Cecenia. Sosirea lui Babici în Belarus și faptul că acesta a început imediat să pledeze pentru ideea realizării unei uniuni statale a Federației Ruse și Belarusului l-au iritat foarte tare pe președintele Alexander Lukașenko.

Așa că Lukașenko nu și-a lăsat replicile așteptate. Mai întâi, președintele belarus a exclus crearea unei uniuni între Belarus și Federația Rusă, apreciind că nu-i vede rostul. Apoi, a început să favorizeze o retorică favorabilă intensificării cooperării cu Uniunea Europeană în cadrul Parteneriatului Estic și a posibilității deschiderii dialogului cu NATO.

Kremlinul nu a apreciat tonul lui Alexander Lukașenko, așa că a apelat la tradiționalele sale instrumente de șicanare a statelor aflate în dependență față de Rusia: a interzis importurile de produse agricole din Belarus prin autoritatea de control fito-sanitar, sub diverse motive.

Curând disputa s-a mutat în sectorul energetic, Lukașenko acuzând Rusia că i-a livrat petrol cu agenți corozivi prin conducta Drujba, care a afectat infrastructura de transport, echipamentele și instalațiile din rafinării. În viziunea președintelui belarus pagubele se ridică la sute de milioane de dolari, iar țara sa va transmite factura la Moscova, cu speranța că autoritățile ruse nu o vor contesta(13).

Escaladarea tensiunii dintre Minsk și Moscova l-a făcut în cele din urmă pe Vladimir Putin să admită că a greșit atunci când a ales o soluție în forță, prin plasarea lui Mihail Babici în poziția de ambasador în Belarus, așa că în primele zile ale lunii mai ac. acesta a fost rechemat la Moscova. Dar răul s-a produs, nivelul de încredere între Vladimir Putin și Alexander Lukașenko fiind acum la cele mai joase cote atinse vreodată.

Volodimir Zelinskiy, un actor care din rolul de președinte într-un sitcom s-a trezit ales președinte al Ucrainei, pedalând pe mesaje anti-sistem și anti-corupție, este astăzi în situația de a prelua țara de la controversatul Petro Poroșenko; adică o țară divizată între est și vest, între oligarhi și cetățeni care se descurcă de astăzi pe mâine, o țară în care niciun demnitar nu se deplasează fără gărzi de corp, iar polițiștii, procurorii sau ofițerii de securitate sunt uciși în plină stradă.

Miza ucraineană între Occident și Rusia este uriașă. Ucraina a avertizat Franța și Germania că nu concepe ca Uniunea Europeană să nu-i susțină în continuare poziția față de Rusia și a amenințat că dacă sancțiunile împotriva federației Ruse vor fi ridicate, se va retrage unilateral din Acordul de la Minsk.

SUA vede Ucraina ca pe un pion important, strategic în confruntarea cu Federația Rusă, doar că președintele Donald Trump și echipa sa au în privința Ucrainei și abordări care pot fi numite particulare. Așa se face că, Rudolph (Rudy) Giuliani, amicul, colaboratorul și avocatul lui Trump, s-a grăbit să-și anunțe intenția de-al întâlni pe Volodimir Zelinskiy la Kiev în luna mai, dar și pe procurorul general al statului, Iuri Luțenko.

Deși novice într-ale politicii, deși prima grijă a sa, după ce a câștigat alegerile, a fost să petreacă împreună cu familia o vacanță de relaxare în Turcia, la Bodrum, Volodimir Zelinskiy i-a transmis lui Giuliani că nu se vor vedea; cel mult va putea discuta cu unii din colaboratorii din echipa sa de campanie electorală. Practic noul președinte al Ucrainei l-a prevenit pe prietenul actualului lider de la Casa Albă că nu își dorește să implice Kievul în disputa dintre președinte și Congres.

Pentru a nu se umple de ridicol, Rudolph Giuliani și-a contramandat, în 11 mai ac., vizita anunțată la Kiev(14). Trebuie să recunoaștem că Volodimir Zelinskiy își începe curajos mandatul, știind că la Casa Albă nu va avea un prieten, în timp ce Kremlinul a anunțat deja că nu-l vede cu ochi buni.




Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro

















10181 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version