Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Kerketare – Rețeta noastră secretă – Despre cum ne alegem o temă de cercetare atunci când dorim un doctorat

de Iovan Drehe     Contributors.ro
Joi, 16 mai 2019, 15:00 Actualitate | Opinii


Iovan Drehe
Foto: Arhiva personala

Pre-scriptum: În țara asta e plin de experți care au predispoziții să vadă pathos, ethos și logos peste tot: nu prea are rost să le căutați aici! La recomandarea „doctorilor”, putem introduce o nouă categorie: rictus!

Sistemul educațional și academic din România are desigur multe probleme ce trebuiesc rezolvate, iar acest lucru îl dovedesc luările de poziție, dezbaterile și polemicile, mai mult sau mai puțin virulente, care au apărut în ultima decadă. Se înțelege că înainte era mai liniște nu pentru că acestea nu existau, ci mai degrabă pentru că a trebuit să avem prim miniștri și chiar miniștri ai educației plagiatori. În general până o problemă nu ajunge în public, ea pare a nu exista și toată lumea își vede fericită de treabă. Din punctul meu de vedere aceste polemici sunt poate prea încrâncenate iar o parte dintre energiile care ar putea fi folosite pozitiv sunt, din contră, arse de furia cu care fiecare se avântă în luptă pentru ceea ce își imaginează a fi o cauză personală, nu comună nouă tuturor. Și atunci nu mai e de mirare că rămân lucruri nespuse, că nu mai știm ce ton să folosim pentru a fi ascultați, că nu mai avem răbdare să alegem ce este totuși de bun simț din cele spuse sau scrise de ceilalți, că fiecare ne considerăm neîndreptățiți în contextul unui continuu dialog al surzilor. În textul ce urmează voi avea în vedere primul pas esențial de făcut de către oricine se dorește cu o diplomă de doctor în ramă (alți pași vor urma în eventuale episoade viitoare). Dar, ca să nu avem surprize, țin să precizez de la început că nu doresc să plictisesc pe nimeni cu pașii considerați normali în această direcție, anume: studii de specialitate într-un domeniu anume, citit, citit, citit, scrierea și susținerea unei lucrări de licență, citit, citit, citit, citit, scrierea și susținerea unei disertații masterale, admitere la doctorat, citit, citit, citit, citit, citit, citit, scrierea unei lucrări de doctorat și apărarea ei în susținere publică, satisfacție, îngrijorare, trezire, nesiguranță, regret pentru alegerile făcute, renunțare ș.a.m.d. (ca să nu mai pomenesc de participări la conferințe, scris articole științifice și alte activități mai mult sau mai puțin plăcute)ii. Nu, prin acestea trec cei lipsiți de imaginație și creativitate în ale jocului de-a doctoratul. Dacă tot filosofii au fost mai interesați în ultima vreme de problema practicilor mai „anormale” în ale educației și cercetării, vom avea în vedere cum se face „treabă” în domeniul filosofiei.

Filosofia este o disciplină de așa natură încât poți filosofa despre și medita pe bază de orice. De la entitățile cele mai lumești care ne dezvăluie dincolo de ele o lume cât se poate de abstractă, până la entități mai abstracte dar care au (și) asupra iubitorilor de înțelepciune efecte cât se poate de lumești (cum ar fi bani, porniri tribale, relații de putere și alte delicatese). Și nimeni nu poate spune că acestea nu ar fi atractive, fiindcă a filosofa este echivalent cu a gândi, iar a gândi este cea mai nobilă activitate a oamenilor, în special a celor care se consideră superiori pe scara inteligenței. Cum să nu dorești să te apuci de studiul filosofiei, oricând, de la orice nivel? Există filosofi în istorie care și-au găsit chemarea la 50 de ani, alții la 30, alții pe când mai apucau, niciodată nefiind prea devreme sau prea târziu să te apuci de filosofie. De ce nu, un doctorat în filosofie dă bine la public! În cazul în care totuși e prea târziu să vă apucați prea devreme și e nevoie să recuperați ca-n povești șapte ani într-unul, poate următoarele vă vor ajuta. Va fi avut în vedere aici modul eficient de a ne alege o temă de cercetare, urmând ca în episodul următor să abordăm problema plagierii scrierii eficiente a unei teze doctorale.

Așadar, cum ne alegem tema de cercetare? Bineînțeles, fără să pierdem vremea patru-cinci ani prin biblioteci și luni de zile gândind un proiect de cercetare. Nimic mai simplu. Mințile rele consideră că modurile de a face un lucru greșit sunt mai diverse decât cele bune, dar nu e nimic, fiindcă în acest caz acest principiu simplu poate fi convertit pentru a duce la rezultate!

O mică poveste, dacă tot se poartă, mai personală, dar depersonalizată prin omiterea numelor implicate, fiindcă nu vrem să atentăm la cutumă. A fost odată ca niciodată o perioadă în care mă doream și eu admis la un doctorat și se face că am nimerit în seara dinaintea admiterii la o masă ilustră. Acolo, printre alți colegi de diverse vârste și orientări în ale înțelepciunii teoretice și practice, trona un coordonator (scuzați eufemismul), iar viitorii săi doi doctoranzi își cultivau cuminți bunele relații cu maestrul, ca să fie utili sympoziastic vorbind. Niște tineri de viitor, în mod evident, politicoși, tăcuți, râdeau când trebuie, dovadă că erau la curent cu umorul de cadre de acum 30-40 de ani (ar fi păcat să pierdem acest patrimoniu!), ce mai, ideali. Discuția decurgea cu urcușuri și coborâșuri, clarități și nedumeriri. În acest context am început să înțeleg că am o problemă: am o temă de cercetare pe care doresc să o propun a doua zi și, culmea, mi-am mai scris și un proiect, acestea fiind în continuarea celor de la nivel licență și master. Nu așa se face! Unul dintre viitorii mei colegi de exemplu știa așa, abstract, ca să nu zic vag, că ar vrea ceva pe etică. Era de o modestie dezarmantă: nu ne putem arunca chiar așa, dacă, din contră, tema (sau cel care o coordonează) ne alege pe noi? Și cum toți în ziua de astăzi iubim morala, nimic nu ne poate purifica mai bine, intelectualicește vorbind, ca un doctorat în etică. Dar, în mod surprinzător, viitorul coordonator rămâne perplex: vai!? cum adică nu ai un titlu? Temă? Dar cum? Tăcere. Stânjeneală. Dar… Nu, nu-i nimic, decretează viitorul coordonator. Ține cheile astea, mergi la mașina mea afară, deschizi portbagajul și revii cu plasa de cărți pe care o găsești acolo. Cei prezenți schimbăm priviri între noi, simțindu-ne inoportuni la ceea ce se va întâmpla. Dar o rază de speranță a trecut prin rezervele noastre cu privire la nevoia intimității dintre maestru și discipoli: Problema se va rezolva aici și acum! În sfârșit, o să vedem acum pe viu cum se alege o temă de cercetare, cum se concepe un plan! Viitorul doctorand se execută, revine, iar în fața noastră pe masă, printre tot felul de distracții lichide, se înființează celebra colecție MEMO de la editura Institutul European (colegii de breaslă știu foarte bine despre ce vorbim, iar cine nu, poate să caute). Nu ne putea apuca râsul, fiindcă nu toată ziua îți este dat să vezi minune de profesor cu bibliografia fundamentală la purtător. Într-un mod mai mult sau mai puțin ritualic, profesorul alege de acolo (aproape ca la loz în plic din perspectiva noastră limitat subiectivă, în cunoștință de cauză pentru el, că doar era biblioteca lui, obiectiv vorbind, în mod magic din perspectiva defectivă a viitorilor lui doctoranzi), o carte. Cartea care trebuie: Christine le Bihan, Marile probleme ale eticii, un tom imens de vreo 80 de pagini. Stupoare printre viitori discipoli: extraordinar, cel mai profesor, cel mai coordonator, cum le știe el alege! De aici lucrurile curg de la sine: viitorul coordonator se pune să-i dicteze viitorului doctorand din cuprinsul lucrării un titlu, un plan de bătaie, având grijă să adauge sintagme precum: „aspecte ale…”, „problematizarea perspectivei…”, „perspective transversale…”, „scooby doo și…”, „… la români”,… și, știți voi, „rebus; etic din 5=moral; moral din 4=etic”. S-a sfârșit. Habemus proiect de cercetare! Obrazul științei și cercetării este salvat, un nou soldat urmând să intre în rândul trupelor de elită. De aici nu s-a mai întâmplat mare lucru: viitorii au achitat ce era de achitat viitorului. Și a doua zi soarele a răsărit din nou. Din păcate nu am mai urmărit parcursul de succes al viitorilor. Cel mai probabil astăzi sunt niște stâlpi ai societății.

Dar nu tuturor le surâde soarta în așa fel încât să găsească un asemenea viitor coordonator. Nu-i nimic, există și alte moduri în care se poate alege o temă de cercetare, unele mai eficiente decât altele. Să enumerăm câteva: 1. placă OUIJA, poate vă zice chiar Platon ce să cercetați; 2. Yi-Jing (sau Cartea prefacerilor), niște divinație clasică chinezească fiind deosebit de utilă (bonus: puteți folosi chiar poziția în zodiac); 3. se poate apela la vrăjitoare sau preoți mai alternativi care vă pot dezlega de blestemul lipsei de inspirație; 4. niște Tarot chiar; 5. poate horoscop la radio dimineața („Astăzi vă va ieși în cale o temă de cercetare doctorală în urma conjuncției dintre planetele viitorului coordonator cu viitorul coordonat.”); 5. de ce nu? căutați pe wikipedia prin opțiunea „articol aleatoriu”; etc. Sper că s-a înțeles ideea: orice remediu de homeopatie spirituală.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















807 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version