Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Crescătorii de politicieni

de Vlad Zografi     Contributors.ro
Joi, 16 mai 2019, 14:49 Actualitate | Opinii


Vlad Zografi
Foto: Arhiva personala
Dacă într-o discuție cu șoferul de taxi (barometrul meu politic) vrei să fii aprobat fără rezerve, soluția e să spui, pe ton scârbit, „Toți sunt o apă și-un pământ, nimeni nu-i mai breaz”. Dacă simți cumva la celălalt vreo ezitare, trântește-i cu un aer expert „Lasă, dom’le, că știm noi cum stau lucrurile!”, și îți zâmbește complice.

Cam la asta se reduce înțelepciunea noastră populară în chestiunile politice: ai de-a face cu un cenușiu omogen din care poți trage totuși oarecari foloase pentru tine și ai tăi, dacă ești abil. E aici o separare clară între „bietul om aflat sub vremi” și cei care-l conduc – inevitabil ticăloși, se-nțelege, dar familiari, amabili, dispuși să împartă măcar puțin din ce fură –, o enormă distanță față de putere, cu rădăcini istorice. Două lumi legate printr-un comerț al vicleniei: noi n-o putem schimba pe-a lor (și nici n-are rost), dar sperăm să obținem avantaje; ei nu vor (și nici n-are rost) s-o schimbe pe-a noastră, și știu că vor fi votați, dacă oferă avantajele așteptate. Un scenariu aparent fără ieșire, întemeiat pe nediferențierea politicienilor – toți o apă și-un pământ, nimeni nu-i mai breaz, nu-i așa? Nediferențierea simplifică înțelegerea politicii, n-ai nevoie să-ți bați capul cu detalii, iar pe de altă parte îți dă un alibi pentru inacțiune – ce rost are să te agiți?


În 1835, călătorind cu vasul Beagle, Charles Darwin ajunge în Arhipelagul Galápagos. Insulele arhipelagului, despărțite prin distanțe de câteva zeci de kilometri, adăpostesc o faună bogată care îl fascinează pe Darwin. Studiază populațiile de cinteze și observă mici diferențe de la insulă la insulă: detalii pe care alții le-ar fi ignorat fac să capete contur în mintea lui ideea evoluției prin selecție naturală. În Originea speciilor, publicată două decenii mai târziu, primul capitol nu e însă dedicat variației în stare naturală, ci variației în condițiile vieții domestice – adică selecției operate de om, ale cărei rezultate sunt mai frapante, pentru că apar după un timp relativ scurt. Același spirit de observație care l-a făcut pe Darwin să deosebească populațiile de cinteze din Galápagos l-au avut și oamenii de-acum câteva mii de ani, când au început să domesticească speciile sălbatice. Știm astăzi că toți câinii din lume, de la pechinez la dogul german, au drept strămoș lupul. Dintre lupii aflați în vecinătatea unei așezări umane, cei mai puțini timizi și cei mai blânzi au fost pesemne atrași la început de hrana pe care o puteau căpăta, reușind să depășească o barieră, iar oamenii au păstrat sistematic în apropiere, generație după generație, doar exemplarele ale căror însușiri le conveneau. Prin selecție artificială au apărut rasele de câini, cu caracteristici atât de deosebite, dar într-un fel sau altul utile omului, separându-se de lupii rămași în sălbăticie, în starea lor naturală.

Ei bine, același lucru ar trebui să se aplice și politicienilor, cu deosebirea că, în cazul lor, generație înseamnă un ciclu electoral. Problema sunt crescătorii de politicieni, adică electoratul. Există două posibilități: fie acceptă principiul nediferențierii, toți o apă și-un pământ, și atunci nu mai face nici o selecție, fie să observe diferențele, și atunci, în câteva cicluri electorale, dintr-o masă de politicieni, mulți corupți, selectează un grup relativ onest și relativ capabil – obține din lup un aproape-câinte util. De exemplu, să zicem că avem două partide, X și Y. Dacă există corupți în ambele partide, conform primei variante vom spune că ambele partide sunt corupte, deci nu contează cu cine votăm, sau votăm cu cel care ne oferă avantaje imediate, sau pur și simplu nu mergem la vot. Privind însă mai atent, ca buni crescători de politicieni, observăm că în partidul X sunt foarte mulți corupți, în plus partidul X își apără corupții, îi pune în cele mai înalte funcții, ba chiar ajunge să schimbe legile de dragul corupților, în timp ce partidul Y nu își apără corupții și nu distruge legile – iar atunci suntem nevoiți să votăm partidul Y, deși poate că nu ne plac toți reprezentanții lui și toate mișcările pe care le face. Altfel spus, votăm răul cel mai mic, care e logic echivalent cu binele cel mai mare – asta dacă vrem să ne luăm în serios rolul crescătorului de politicieni.



Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1475 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version