Citesc undeva că succesul de conferențiar al lui Slavoj Žižek ar fi nociv pentru că filozoful e de stânga. Pentru că răspândește, la nivel planetar, idei socialiste, egalitariste, apăsat progresiste. Ca unul care a urmărit zeci de prelegeri ale gânditorului sloven, aș zice altceva: Žižek e nociv pentru că e incoerent, teribilist, îndrăgostit până la patologie de calambururile sale.

Alex PăunFoto: Arhiva personala

Contrar etichetelor pe care i le aplică intelectualii de la București (obsedați să evacueze orice gândire de stânga ca pe o piază rea), Žižek e inteligent, carismatic, învățat, capabil să gloseze spumos în marginea unui număr nesfârșit de teme (de la Hegel și Lacan până la forma vasului de toaletă în diferite țări ale Occidentului). Nu îl asculți fără folos decât dacă ești frigid. Eu am renunțat însă să îl mai frecventez din momentul în care am realizat, oarecum mirat, că nu crede mai nimic din ceea ce spune.

Este impresia mea netă, creată în timp: în calitate de conferențiar (pe autor nu-l cunosc), slovenul e o formidabilă mașină de produs idei sofisticate și agreabile. Dar sunt doar panglici, gaguri, raționamente venite din pura plăcere de a se juca. Žižek are tot atâtea convingeri cât Hopa-Mitică. Își schimbă ideile ca pe șosete, iar singura consecvență de care e capabil sunt adorabilele lui ticuri. Pe scurt, îi reproșez că se comportă iresponsabil în lumea ideilor, că, folosindu-se de extraordinara lui înzestrare intelectuală, emite gânduri cu o ușurință prea mare. Gânduri pe care nu le-a dospit până la capăt, gânduri care nu fac sistem cu alte lucruri declarate de el, gânduri la care renunță lesne după o zi sau un sezon. Personal, nu cunosc niciun intelectual de azi care, în aparițiile sale publice, să fie mai inconsecvent, mai sucit, mai sofistic, mai jucăuș, mai pus pe paradoxuri și false subtilități, mai fachiric, mai provocator, mai divagatoriu, mai curluntrist, mai acrobatic. Curg din gura lui silogismele ingenioase, rafinate, delectabile — dar, luate la bani mărunți, multe dintre ele sunt nule. Omul pare să gândească pentru a face funde.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro