Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Interviu cu Radu Paraschivescu. Guvernanții au devenit imuni la ironie și satiră, nici nu îi interesează, nici nu o pricep

de     Contributors.ro
Marţi, 30 aprilie 2019, 23:28 Actualitate | Opinii


Radu Paraschivescu
Foto: Hotnews
Ce se întâmplă când guvernanții își pierd simtul ridicolului? Când nu numai că sunt ridicoli, dar nici nu mai pricep că oamenii râd de ei? Partea încă și mai rea este atunci când această pierdere înalță un zid impenetrabil între ei și cetățeni. Un perete al stupidității publice, menit să te dezarmeze, să facă inutilă ironia și satira. Oricum ei nu ascultă, iar dacă ascultă nu înteleg. Citiți în interviul de mai jos, cum Ministrul Daea i-a dat telefon lui Radu Paraschivescu sa-i mulțumescă că l-a inclus în ”lucrarea” sa…

Radu Paraschivescu continua să scrie și să ne facă sa râdem. Cronicar al discursurilor stupide ținute de oamenii aflați la guvernare și martor al stâlcirii limbii romane la cotele nemaivăzute din ultimii ani în discursurile oficialilor români, ironia lui Radu Paraschivescu parcă te îmbărbătează un pic. Daca încă poți să râzi public de inepțiile vorbelor din gura miniștrilor atunci poate că nu e totul pierdut. Deocamdată…

__________

Vă întreb așa, confidențial, n-a început să vi se facă frică?

Am mai auzit întrebarea, mi s-a mai pus, tot confidențial, și am răspuns la fel, nu, nu mi-e, pentru că nu cred ca ar avea de ce. Sigur, ținând cont de ce se întâmplă în ultima vreme, cu amenințări cu adresă precisă, cu regrete că lucrurile nu se mai pot regla ca pe vremuri, cu un ciocan și un litru de benzină, în mod normal ar trebui să se încrețească un pic carnea pe tine. Povestea e serioasă și nu cred că trebuie să ne consolăm cu ideea că încă n-am ajuns la asasinat în plină zi, ca-n Rusia, că n-a fost nimeni împușcat pe pod, sau, mai știu eu, la serviciu. Dar nu mă simt nici amenințat și nici descurajat în ceea ce fac eu, mai ales că nu fac ceva atât de important, de prețios. Ca dovadă, ceea ce scriu nu prea ajunge sub ochii celor care rostesc asemenea amenințări. Eu nu fac anchetă, nu fac investigație, nu fac reportaj, eu fac un mic balet al cuvintelor în care, cu armele ironiei, care sunt încă îngăduite, scriu despre niște oameni, fără nimic calomnios, fără nimic jignitor. Pentru că nu-mi place nici să calomniez și nici să jignesc. Că o fac cu nume și prenume, da, pentru că și ei lucrurile astea urâte, neplăcute le-au comis cu nume și prenume. Și atunci, logica mea este: dacă lor nu le-a fost rușine să comită niște lucruri uneori odioase, de ce mi-ar fi mie rușine să le arăt cu degetul și să povestesc despre ele. Dar frică, să răspund întrebării dvs, frică nu mi-e. Ca dovadă că am venit tot cu metroul și pe jos, o să plec de aici tot așa, n-o să mă aștepte doi oameni periculoși, cu două bâte, care să mă altoiască, pot să-mi văd și de emisiunea următoare și de cea care mă așteaptă după emisunea următoare și n-are de ce să-mi fie frică.

Cumpără cartea cu autograful autorului

N-aveți senzația că parcă, din ce în ce, luptați mai în van, mai cu aerul, că ironiile, criticile, nu mai ajung deloc la ei?

Nici nu știu dacă au ajuns vreodată. Noi tragem cu ghiocei într-un perete de beton armat, cam asta e impresia mea. Pe ei nu-i ating lucrurile astea, câtă vreme nu umblăm la esența unor afaceri și nu descoperim dedesubturi sulfuroase despre afacerile lor. Câtă vreme ce fac eu se duce doar în orizontul ironiei și al peniței acide, treaba pentru ei e pasabilă. N-am primit nici amenințări, nici complimente, nici înjurături de la niciunul din oamenii prinși acolo, în ceea ce privește cartea asta In lume nu-s mai multe Românii. E adevărat, în ceea ce privește cartea precedentă, Orice om ii este teamă, ministrul agriculturii a simțit nevoia să mă sune și să-mi mulțumească. Abia atunci mi s-a făcut un pic frică, pentru că abia atunci mi-am dat seama că e de prisos. Oamenii nu înțeleg ce se întâmplă și n-are rost să încerci un dialog cu ei, sunt lumi separate. Îmi pare rău, poate sună lipsit de modestie, dar în momentul în care un ministru are parte de un capitol aparte, în care se scrie despre ce face și despre cum vorbește, iar el vine, te sună și îți mulțumește pentru că l-ai prins în carte, în lucrarea, că așa spune dl. Daea, lucrare, atunci e limpede că n-ajungem pe radarul lor acolo unde trebuie. E limpede că ei fie citesc și nu înțeleg, o probă de analfabetism funcțional până la urmă, să citești ceva de rău și să crezi că e de bine și să mai și mulțumești pentru faptul că ai fost stampilat pe câteva zeci de pagini. Fie nu citesc deloc – există oameni, n-are rost să-i numesc eu acum, care au o relație atât de proastă cu limba română, încât e greu de crezut că au biblioteci, că le frecventează și că au fost la școală și altfel decât în recreație. Avem miniștri, premieri, oameni din învățământ, din cultură, care confundă stacheta cu ștafeta, oameni care nu rostesc cuvintele în integralitatea lor sau rostesc cuvintele cu o silabă în plus, oameni care vor să spună devansat și spun devastat, vor să spună axare și spun anexare. Lucrurile astea n-ar trebui să se întâmple în segmentul reprezentativ. Pentru că guvernul unei țări, prin oamenii lui, reprezintă acea țară în parteneriate cu interlocutori străini și în momentul în care tu te prezinți așa, interlocutorul străin compătimește toată țara pentru că judecata lui este: dacă oamenii ăștia sunt segmentul de sus, cum o arăta oare segmentul de jos? Dacă Viorica Dăncilă este premierul unei țări, cum or arăta oamenii de la firul ierbii, oamenii obișnuiți, dacă așa se manifestă și se comportă premierul?

Inevitabil, Viorica Dăncilă e personajul principal al cărții, e regina gafelor, ca să spun așa. Aveți un pasaj în care spuneți că ea joacă un simplu rol. Citind cărțile dvs din ultimii doi ani, am ajuns la bănuiala sau ideea că s-a creat un fel de sistem al stupidității publice ce funcționeză ca un fel de platoșă pentru guvernanți.

Ei au devenit imuni în impostura lor. Nu mai pot fi atacați, ironia n-o pricep, sau dac-o pricep, nu-i interesează, pentru că nu li se clatină barca. Ei sunt la fel de siguri pe ceea ce fac, au mișcările la fel de ferme. Viorica Dăncila e unul dintre exemple, și exemplul cel mai la îndemână, pentru că e în fruntea unui guvern. Am avut, înclusiv in perioada în care am scris cartea, impresia ca este o marionetă și nimic altceva. Că execută un joc de scenă în spatele căruia alți oameni fac de fapt cărțile. De la o vreme, Viorica Dăncilă a început să aibă o viață a ei, ceea ce e îmbucurător pentru ființa umană, trestia gânditoare de care vorbea Pascal, mai puțin îmbucurător pentru anumiți colegi din partid. Viorica Dăncila a început să aibă și reacții publice, ceea ce nu avea înainte.

Țin minte felul în care s-a oțărât la reprezentanții organismelor europene, spunând că n-a venit să dea socoteală. Deși, ce să vezi?, exact de aia venise. N-a fost chemată pentru felicitări, pentru complimente, pentru promovare, a fost chemată acolo ca să dea niște răspunsuri. Or, în momentul în care te duci cu coada sus și spui, noi suntem parteneri egali, și-n momentul în care un domn deputat spune despre un ministru finlandez că n-are față să vorbească despre România și că de fapt corupția e aceeași peste tot în Uniunea Europeană, se sparie gândul, vorba poetului. Lasă că Finlanda vine după noi la președinția rotativă, dar să vorbești despre un om care vine dintr-o țară cu un grad atât de mic de corupție și să spui că este egalul tău în ale potlogăriilor e cel puțin o dovadă de imprudență, dacă nu de sfidare. Mie mi se pare mai degrabă sfidare, decât imprudență și am scris și-n cartea asta și-n precedenta că actualul guvern și fostele guverne au articulat ceea ce se cheamă cultura sfidării. Adică, noi facem ce ne dă prin cap, v-ați potcovit cu noi, ne-ați votat, cinste vouă, și noi acum facem exact ce ne trece prin cap, sfidăm, îndoim legi, dacă legile nu se lasă îndoite, pocnim câte o ordonanță care să le îndoaie și avem ceea ce se cheamă impunitate. Imunitate și impunitate. Sunt perechi minimale de sens pe drumul ăsta al disprețului față de justiție, față de lege și față de electorat, până la urmă. Pentru că ei răsplătesc cu bobârnace, cu furtișaguri și cu orori un vot de încredere pe care l-a dat electoratul. La început n-am vrut să cred, dar toate poveștile astea de îndepărtare de orbita europeană tind să fie din ce în ce mai vizibile. Până și un candid ca mine începe să le observe. Eu multă vreme am fost optimist, am fost vesel, am spus dracul nu e chiar atât de negru, mai are și pete indigo, mai are și pete gri, e și un pic albăstrui. Ei, nu! Se pare că e chiar atât de negru pe cât ne anunțau oameni mai avizați decât mine.

Apologia corupției, cum spunea tot premierul, ține cumva de specificul național…

Da, da, plicologia noastră. Oriunde mergem noi trebuie să avem nilte plicuri la noi, pentru o atenție. E așa, un fel de mărțisor, dar in loc de o floricica de aluminiu, avem un teanc de bani

Rămâi perplex când citești afirmații din acestea, n-ai ce să mai raspunzi…

Impenetrabilă și este jignitare pentru tine om care te știi cinstit, pentru ca Viorica Dăncila te include și pe tine în ciorba asta. Șpagile, de fapt, sunt atenții, țin de cultura noastră. Să folosești un cuvânt atât de înalt, cum e cultura, drept alibi pentru ceva atât de josnic, cum e corupția sau șpaga, mi se pare totuși o performanță retorică a unui om pe care nu-l bănuiam de înzestrări retorice. Și uite că le are, involuntar, dar le are câteodată.

Și lipsa simțului ridicolului, se aruncă în tot felul de situații, cu o seninătate dezarmantă. Cum ai putea tu să intri în dialog cu un horoscop? Aveți în carte argumentele aduse pentru promovarea unui parlamentar care constau în prevestirile babei Vanga, în horoscop…

Baba Vanga reinterpretată, cum sunt unele mâncăruri ardelenești, mămăliguță nu știu de care reinterpretată, adică, îi mai pune, habar n-am, un pic de smântână. Așa și aici, e baba Vanga recitită cu ochelarii pesedismului din ziua de azi și cuplată la descoperirile unui astrolog. Astrolog de casă, evident, și de partid, care ne anunță că țara asta nu poate fi condusă decât de cineva născut pe 24 ianuarie, de ziua Micii Uniri, asta e o formulă care mie îmi repugnă, Mica Unire. Nu e Mica Sirenă, e totuși un eveniment foarte important, iar când a fost înfăptuită nu se știa despre ea că avea să devină mică. Era decisivă. Și reiese că singurul om care ne poate conduce este Liviu Pleșoianu. Cădem dintr-un Liviu în altul. Și Liviu Pleșoianu are câteva calități care pot să devină foarte repede defecte pentru cei care nu sunt în tabăra lui. Unul este tinerețea. Are foarte mult de trăit de-acum încolo, deci pericolul ne amenință pe decenii. Un altul este febra misticoidă pe care o are dl. Pleșoianu. Nu știu dacă i-ați văzut postările de pe Facebook și inflamările, ca om care a și câștigat un concurs cu un titlu care se termina cu România și cu semnul exclamării – fiindcă România e însoțită de semnul exclamării de obicei. Dânsul deja a asumat postura mesianică a omului care vine și întruchipează providența, ne salvează pe toți, vrem-nu vrem să fim salvați, asta e, el o să ne salveze, și atinge, în anumite postări și prostiri chiar, niște cote de furie și isterie misticoidă pe care le-am mai vâzut la câteva personaje publice, unele dintre ele, nu neapărat politicieni. Eu îl văd pe Liviu Pleșoianu ca pe un fel de Dan Puric al politicii, un om care se inflamează brusc, care lăcrimează pe ia poporului român, și care e gata să ne mântuiască cu condiția minimală ca noi să-l alegem. Dvs, n-o să-l alegeți, bănuiesc, nu știu dacă o candideze, în primul rând, dar pericolul există. Și ca dumnealui mai sunt câțiva pe acolo.

Mă gândesc cum ar fi dacă ar trebui cumva să intrăm într-o polemică. Să facem și noi un fel de horoscop, să spunem că n-a fost bine interpretat…

… să aducem și noi o baba Vanga a noastră, un hermeneut…

…avem noi informații mai bune…

…da, da, putem răstălmăci, putem întoarce pe dos toate afirmațiile acelei doamne din Bulgaria, care, de mai multe ori, n-a brodit-o decât a brodit-o. Dacă ar fi să ne luăm riguros după acele prevestiri, noi la ora asta n-ar mai trebui să stăm de vorbă, iar jumătate din lume, dacă nu trei sferturi ar trebui să fie deja deșert și Al Treilea Război Mondial să se fi și încheiat între timp, că de început am înțeles că trebuia să înceapă în 2011. Sigur, mai sunt și desincronizări și abateri de la previziunile doamnei, dar uite că globul pământesc nu ascultă întotdeauna de prezicătorii lui.

Problema e că sunt și oameni cu cariere foarte consistente și serioase care încep să susțină, sau au susținut tot felul de lucruri inacceptabile. Nicolae Manolescu a adus-o pe Gabriela Firea în Uniunea Scriitorilor…

… Alex Ștefănescu l-a cauționat pe celebrul Poponeț, dl Ungureanu… la mine asta e stupoarea, recunosc, nu pentru că dl. Ungureanu e din Timișoara iar eu am jumătate de natură bănățeană, ci pentru că pur și simplu dumnealui e un cărturar și a scris o grămadă de lucruri valoroase și acel mic demon al concesiei l-a făcut să o cauționeze pe d-na Grapini. Dacă și Maria Grapini a ajuns scriitoare, poate scrie chiar oricine.

A primit și un premiu pentru limba română.

Depinde și cine ți-l dă. Eu i-am văzut pe cei care i-au acordat premiul …

Dă bine dacă-l treci în cv…

… în cv ești obligat să treci și decernatorul. Că una e să-ți decerneze un premiu Institutul Iorgu Iordan, de pildă, sau Academia Română, și alta e să ți-l decerneze o televiziune populată de analfabeți. De oameni care nu înțeleg cuvintele și de oameni cu tot felul de idei trăznite. Eu am auzit la acel post de televiziune, unde lucrau cei doi care pe urmă au dat premiul, am auzit o schiță de program, în care unul dintre oamenii de la acest post, Vătafu TV se chema, angaja sau promitea să angajeze o discuție prin Skype cu Paul Goma. E greu să nu râzi la chestiile astea. Erau tot felul de intenții nobile. Eu le-am satirizat, pentru că mi s-a părut că oamenii ăștia care nu știu încă toate literele alfabetului n-au cum să discute cu Paul Goma prin Skype sau altfel – dincolo de felul în care discută Paul Goma, asta e altceva. Și mi-a răspuns patronul de la Vătafu TV, pe Facebook și mi-a spus, omul foarte curtenitor, nimic de zis, n-a atacat, n-a jignit, și mi-a spus că ținea de intenția lor să organizeze o asemenea discuție. Mai aveau și alte planuri ambițioase și întrebarea mea a fost, da, dar nu cu oamenii ăștia. Oamenii ăștia nu pot susține un dialog. Sunt niște oameni cu probleme cu probleme gramaticale enorme, și care nu pot premia, mai ales pentru limba română, un om care maltratează limba română la fiecare apariție. Între timp am auzit-o pe d-na Grapini, cu care am fost în avion, acum zece zile, de la Timișoara la București, am auzit-o vorbind în engleză. Și deja Ion Iliescu mi s-a părut oxfordian. Ion Iliescu e Anthony Hopkins, Jeremy Irons, e cine vreți…. Richard Harris. Pe lângă Maria Grapini, oricine știe și vorbește engleză frumos.

Cum spuneați dvs, peste 10-15 ani, o să zicem: ce oameni aveam atuci, o Dăncilă…

… erau niște oameni de ținută pe atunci… Am spus lucrul ăsta, l-am spus de două ori, la două lansări, la care unul dintre lansatori, amicul Cătălin Striblea, a spus că aceste cărți ar putea fi citite drept niște documente ale imposturii, și ale falsului și ale bunului plac urcat la rangul de putere. Și oamenii, copiii noștri, nepoții noștri mai degrabă, vor face ochii mari și vor spune ce-i cu balaurii ăștia, chiar ați trăit înconjurați de așa ceva? Și eu am spus, Cătălin, ești optimist. Eu nu sunt atât de optimist, eu mă gândesc că peste 50 de ani, nepoții noștri, vor deveni melancolici când vor deschide cartea asta și vor spune: voi aveați totuși un Daea, un Andrușcă, erau oameni dintr-o bucată, față de ce-i acum. Rămâne văzut cine va fi avut dreptate.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















7409 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version