Există o tendință pronunțată în zona stângii ideologice(1), și nu doar a celei românești, de a caricaturiza și în cele din urmă a refuza legitimitatea(2)discursului politic ce face apel la unele valori, precum libertatea sau meritul. Cred, însă, că avem motive principiale și pragmatice bune să respingem o astfel de poziționare și că, din contră, stânga românească ar trebui să se angajeze într-o muncă de recuperare și intgerare a celor două concepte, și poate și a altora, în discursul său. Voi discuta aici pe scurt doar despre problema libertății, lăsând-o pe cea a meritului pentru viitor.
Pentru început, e important să clarificăm de ce această reacție de respingere a noțiunii de libertate subzistă în zona stângii. Cu atât mai mult cu cât motivele, cred, nu sunt deloc implauzibile. Valoarea libertății face parte în mod tradițional din nucleul arsenalului retoric venit din zona dreptei ideologice, și cu precădere din direcția cercurilor libertariene (sau, mai imprecis dar poate mai familiar, neoliberale). Concepția despre libertate propusă din această direcție este, de regulă, ceea ce în filosofia politică se numește libertate negativă(3). Această concepție pleacă de la ideea că, pentru a avea cât mai multă libertate, ar trebui să minimizăm constrângerile externe care ne sunt impuse de către alții (deci nu constrângerile naturale, ci doar pe cele sociale). Politicile publice către care pare că duce o interpretare de tipul acesta sunt, nesurprinzător, specifice dreptei ideologice: taxe cât mai mici, o gamă minimală de servicii publice (care de obicei nu includ educația, sănătatea sau protecția socială, lăsate la latitudinea pieței libere), cât mai puține reglementări, cât mai puțină redistribuție. Pe scurt, statul ar trebui să intervină cât mai puțin în viața cetățenilor săi. E ușor de înțeles de ce, atunci, o persoană care susține mai degrabă un sistem de taxare progresiv, cu taxe destul de ridicate în treptele superioare în vederea furnizării de servicii publice mai extensive, preferă să facă mai degrabă apel la valori precum echitate, egalitate și solidaritate, decât la libertate pentru a-și îmbrăca retoric pozițiile ideologice.
Cred că apelul la echitate, egalitate și solidaritate e unul important, pentru că valorile respective, atunci când le definim într-o manieră plauzibilă, sunt în sine importante. Dar cred în același timp că atunci când definim într-un mod plauzibil ideea de libertate, ea ne va duce în mare măsură la concluzii similare cu cele pe care le obținem când plecăm de la celelalte valori enumerate anterior. În primul rând, am subliniat mai sus că dreapta ideologică folosește de regulă o concepție particulară a libertății, care are rădăcini istorice puternice(4), dar care nu este în niciun caz singura accepțiune validă a acestui termen. Libertatea pozitivă, care pune mai degrabă accentul pe capacitatea de a te autoguverna, libertatea substanțială, care presupune existența oportunităților reale pentru obținerea bunăstării, nu doar absența intervenției externe(5), sau libertatea în sensul republican, care presupune absența dependenței structurale de surse de putere exercitată arbitrar(6), sunt doar câteva astfel de concepții alternative. Dar toate cele trei (ca și altele) generează o serie de obligații pozitive din partea statului, pe care este profund improbabil ca un stat minimal să le poată satisface (mai ales în cazul ultimelor două). Cum înțelegerea libertății în sensul ei negativ nu este nicidecum o problemă tranșată în filosofia politică, ar trebui să clarificăm exact ce spunem prin termenul libertate înainte să îl atribuim dreptei sau stângii ideologice, iar dacă vom face acest exercițiu vom vedea că multe dintre sensurile libertății sunt mai curând compatibile cu angajamentele stângii decât cu cele ale dreptei.
Chiar și dacă am ignora însă dezbaterea amplă cu privire la diferitele concepții despre libertate pe care le putem avea (sau, într-un ușor alt sens, cu privire la diferitele dimensiuni constitutive ale conceptului de libertate), și am accepta că libertatea negativă este cea mai bună interpretare a ideii de libertate, nu decurge încă de aici că ar trebui să acceptăm și concluziile dreptei ideologice cu privire la politicile publice propuse. Filosoful G. A. Cohen oferă următorul exemplu(7), reconstruit aici: să presupunem că Andrei deține un yacht, ancorat în portul Constanța. Toți localnicii din Constanța ar vrea să se plimbe cu yachtul respectiv, dar Andrei nu vrea ca oricine altcineva în afară de el să îl folosească. Dacă alți localnici ar vrea să îl folosească, statul i-ar constrânge să nu o facă, prin amenințarea cu folosirea forței (fie prin blocarea lor efectivă, fie prin sancționarea ulterioară). Lui Andrei, statul îi asigură mai multă libertate negativă prin protejarea drepturilor de proprietate asupra yachtului, deoarece poate dispune de el oricând și după cum preferă. Tuturor celorlalți localnici, însă, statul le scade libertatea negativă prin impunerea drepturilor de proprietate, deoarece folosește constrângeri externe împotriva lor. E important de înțeles care este scopul acestui exemplu. El nu sugerează neapărat că drepturile de proprietate ar trebui eliminate, deoarece există alte motive bune pentru a le menține în multe situații (deși probabil că nu atât de multe cum consideră de regulă libertarienii) – de exemplu, motive legate de eficiență, de parțialitate rezonabilă față de sine etc. Dar sugerează că libertatea negativă, nu poate fi folosită ca fundament etic robust al drepturilor de proprietate asupra resurselor externe, o concluzie fundamental problematică în condițiile în care acest angajament este central pentru filosofia libertariană și pentru multe dintre politicile de dreapta(8). Mai mult, această concluzie este cu atât mai plauzibilă cu cât am vrea să facem apel la unele dintre cele mai recente (și consistente) interpretări ale ideii de libertate negativă, definită în termeni de mulțimi de acțiuni pe care avem posibilitatea reală să le efectuăm(9). Ori asta înseamnă că apelul dreptei ideologice la libertate, chiar și în această „cea mai preferată” concepție, ca valoare fundamentală din care decurg politici asociate cu statul minimal este greșită. Libertatea, chiar și în accepțiunea ei negativă, poate și ar trebuisă fie folosită ca fundament etic pentru susținerea politicilor ce creează oportunități reale și echitabil distribuite în societate(10), politici asociate mai degrabă cu stânga ideologică.
Acesta este motivul principial pentru care stânga ar trebui să se angajeze în recuperarea ideii de libertate în propriile poziționări. Perspectivele plauzibile ale ideii de libertate converg spre implicații cu privire la politici care ar fi încadrabile mai degrabă la stânga, nu la dreapta axei ideologice. Există însă și un motiv pragmatic serios pentru această mișcare. Conceptul de libertate are intuitiv o încărcătură morală foarte puternică. Și asta cu atât mai mult într-o societate postcomunistă, unde ideea de libertate ne evocă traumele istorice recente – regimuri dictatoriale, revoluția violentă din 1989 – care încă ne modelează în diferite moduri gândirea politică. De asemenea, în concepția multora, ideea de libertate se împletește cu alte concepte pe care le considerăm dezirabile, cum ar fi democrația, statul de drept etc. Dacă am întreba aleator un număr de persoane în ce măsură cred că în general ar fi bine să avem mai multă libertate, intuiția noastră puternică cred că este că foarte puține vor răspunde negativ. Cedarea – de altfel nejustificată – a apelului la valoarea libertății către dreapta ideologică este cu atât mai problematică atunci, deoarece sărăcește stânga de un instrument retoric foarte puternic și pe care e perfect îndreptățită să îl folosească. Mai mult, cedarea apelului la libertate către dreapta denaturează esența dezbaterii ideologice. Strategia de respingere a importanței libertății de către persoanele din zona stângii face ca dezbaterea să pară fundamental reductibilă la un conflict valoric: stânga își ancorează propunerile de politici publice în valori precum egalitatea și solidaritatea, dreapta în valori precum libertatea și meritul. Iar în funcție de ce valori crezi că sunt mai importante, vei prefera politici de stânga sau dreapta. În realitate însă, conflictul valoric egalitate-libertate, s-ar putea să fie doar unul de suprafață, ce trebuie la rândul său chestionat. Dacă la o examinare serioasă a lui vom vedea că de fapt ideea de libertate este mai curând compatibilă cu politicile de stânga, atunci s-ar putea să concluzionăm că miza fundamentală a dezbaterii nu este despre tensiunea dintre egalitate și libertate (sau alte valori), ci mai degrabă despre inconsistența cadrului etic al politicilor de dreapta(11).
Sintetizând, așadar, sper că am reușit să schițez pe scurt de ce este atât principial cât și pragmatic important ca stânga românească (și nu numai) să se angajeze într-un demers de reașezare a terenului valoric pe care se poartă dezbaterile ideologice contemporane, recuperând idealul libertății (printre altele) ca parte a propriului fundament etic.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
