Decizia Curtii Constitutionale ponuntata in cazul Norica Nicolai spune un singur lucru cert: ca premierul trebuie sa faca alta propunere. Altfel spus, ca Norica Nicolai nu va fi ministrul justitiei. In rest, decizia este ambigua, interpretabila si nu clarifica raporturile dintre presedinte si premier in chestiunea numirii unui ministru. Comic ar fi ca tot Curtea sa fie chemata, in urma unui previzibil nou conflict intre acelasi presedinte si acelasi premier, sa lamureasca ce a vrut sa spuna cu decizia de azi care tot nu lamureste decizia data in 2007 in cazul Cioroianu.

Potrivit comunicatului de presa, Curtea a constatat ca exista un conflict de natura juridica intre presedinte si premier in legatura cu numirea Noricai Nicolai la Justitie si ca “Presedintele Romaniei poate refuza, o singura data, motivat, propunerea primului ministru de numire a unei persoane in functia vacanta de ministru. Primul-ministru este obligat sa propuna o alta persoana”.

O decizie redactata ca o ghicitoare tampita. Din text nu se intelege clar daca presedintele poate refuza o singura data o persoana, sau poate refuza si a doua, si a treia propunere. Nu se intelege daca “o singura data” se refera la dreptul presedintelui de a refuza sau se refera la faptul ca o persoana nu poate fi refuzata de mai multe ori.

Unii au interpretat decizia Curtii in sensul ca Traian Basescu poate refuza o singura data. In acest caz, nu este clar de ce seful statului are o singura data capacitatea de apreciere asupra unei propuneri facute de primul ministru, iar apoi si-o pierde. Ar fi lipsit de logica, aberant. Daca a doua nominalizare ar fi vadit ilegala, presedintele n-ar mai avea incotro si-ar trebui sa o accepte.

Nici un text constitutional nu ar justifica decizia judecatorilor potrivit careia presedintele, in cazul de fata Traian Basescu, poate refuza o singura data, si nu de doua, trei sau patru ori o nominalizare la functia de ministru. Ar fi pur si simplu o regula inventata in mod caraghios si arbitrar.

S-ar putea ca limpezirea textului sa vina odata cu motivatia Curtii Constituionala, care urmeaza sa fie redactata. Pana una alta insa, Curtea Consitutionala pare sa-si fi luat rolul de legiuitor si s-a apucat sa faca reguli. Or, intr-un stat in care functioneaza separatia puterilor, legile sunt treaba Parlamentului.

Nebunia a inceput in 2007, cand presedintele a refuzat sa semneze decretul numirii lui Adrian Cioroianu la externe. Constitutia arata, la articolul 85 alineatul 2 ca “in caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului ministru, pe unii membrii ai Guvernului”.

Curtea Constitutionala a dat o prima interpretare in 2007 si a decis ca seful statului nu are drept de veto, dar poate sa respinga motivat o nominalizare la functia de ministru. Putin alambicat, dar tot se intelegea ceva. Adica Basescu nu poate sa spuna pur si simplu ca nu vrea un ministru, ci trebuie sa explice de ce il refuza.

Curtea n-a precizat atunci daca seful statului poate sa respinga o data sau de doua ori o nominalizare. In plus, nu a clarificat cine va stabili daca motivele invocate de presedinte sunt intemeiate sau nu. Ceea ce n-am aflat nici in ziua de azi. Apropo, cine ne spune noua daca motivele invocate de Traian Basescu la respingerea Noricai Nicolai sunt intemeiate sau nu?

De fapt, prin decizia de astazi, Curtea Constitutionala deschide un precedent extrem de periculos: se erijeaza in arbitru politic, incearca sa impace si Guvernul si Presedintia iar in momente cheie inclina balanta in mod complet imprevizibil.

Prin aceasta, judecatorii introduc arbitrariul in actul de judecata, desfiinteaza fara logica institutii cum au procedat in cazul CNSAS. Deasupra lor nu mai este decat Dumnezeu. In loc de decizii, Curtea Constitutionala pare sa emita mici dictate. Astazi, Curtea a decis doar ca Norica Nicolai nu va fi ministrul justitiei, restul e ceata si balet.

Cu astfel de judecatori, imposibil de clintit din jilturi, ar fi o singura solutie: de aici incolo, sa nu mai sesizeze nimeni Curtea Constitutionala. Sa le dam leafa, sa le lasam robele si ciocanelul, numai sa ne lase in pace.