Atenția față de “gazele” (firme cu creștere rapidă) a crescut considerabil în ultima perioadă. Termenul de “gazelă” este folosit pentru a descrie firmele care au capacitatea de a înregistra o creștere accelerată într-o perioadă foarte scurtă de timp. Interesul faţă de aceste firme este în creștere, în primul rând, pentru că generează un număr mare de locuri de muncă noi. În Statele Unite, de exemplu, firmele cu creștere ridicată sunt “responsabile” pentru 70% din avansul numărului de joburi înregistrat în ultimii ani.

Claudiu VrinceanuFoto: Arhiva personala

Personal, mă interesează firmele cu creștere rapidă („High-growth enterprises”, prescurtat HGE în limba engleză sau Scaleup) din perspectiva efectelor pe care acestea le au în ecosistemul antreprenorial.

România se situează (coform celor mai recente date Eurostat, din 2017, proaspăt publicate) la coada clasamentului UE în privinţa evoluţiei numărului de întreprinderi cu creştere rapidă. În cinci state membre ale Uniunii Europene s-a înregistrat o scădere a numărului de întreprinderi cu creştere rapidă faţă de anul precedent. Celelalte state membre ale UE care au înregistrat scăderi în privinţa evoluţiei întreprinderilor, în intervalul de timp menţionat, au fost Regatul Unit (-2%), Ungaria (-3%), Slovacia (-8%) şi Malta (-18%).

Pe de altă parte, numărul companiilor cu creştere rapidă a crescut cu mai mult decât media la nivelul UE în 16 state membre. Cea mai mare creştere a fost înregistrată în Cipru (57%). Slovenia a fost pe poziţia a doua (20%), urmată de Finlanda (19%), Ţările de Jos (17%), Italia şi Lituania (ambele 16%).

Firmele cu creştere rapidă („High-growth enterprises”) sunt definite ca acele companii care au înregistrat o creştere medie anualizată a numărului de angajaţi de cel puţin 10% pe parcursul unei perioade de trei ani. Conform unei alte metodologii, firmele cu creştere rapidă sunt si cele care inregistreaza o crestere a cifrei de afaceri in perioada analizata. 1.169 de companii din România sunt identificate ca întreprinderi cu creștere ridicată, conform celor mai recente date. Putin! Spre comparatie, Polona are 9356.

În anul 2017, numărul firmelor cu o creştere puternică în UE a înregistrat un spor de 6%, faţă de 2016. Cea mai mare crestere (11,3%) a fost inregistrata in sectorul constructiilor (grafic mai jos)

OK, atunci ce este de făcut pentru a crește numărul de firme performante? Cum ar trebui să ne raportăm, prin proiecte de business, finanțări, consultanță și politici publici la aceste “gazele” românești?

Principala provocare pentru micii întreprinzători este capacitatea de scalare a unui business, de a-l crește consistent pe o perioadă de trei ani. Foarte puține business-uri cresc constant trei ani, cu cel puțin 20% ca nivel al afacerii și ca număr de angajați. Provocarea se adresează întregului mediu de afaceri. Cum ajutăm aceste firme să devină “gazele” și cum prioritizăm firmele de tip gazelă care cresc cu minim 20% de la an la an să se extindă pe piețele internaționale. Din păcate, foarte puține firme românești cresc constant cu 20% de la an la an.

Ce avem de făcut pentru a extinde numărul de firme cu o creștere avansată? Cum ajungem la cel puțin 5.000 de “gazele” românești? Vă propun mai jos 10 idei concrete:

Propunere nr. 1: Crearea de politici publice adresate firmelor cu o creștere rapidă se bazează pe abilitatea administrației publice sau a părților de interes private din ecosistemul antreprenorial să identifice aceste întreprinderi. Dacă selecția actualelor “gazele” (firme cu creștere rapidă) este ușoară, cel puțin în aparență (mă îndoiesc că administrația publică românească are această capacitate în prezent), odată ce criteriile au fost stabilite, identificarea potențialelor firme performante reprezintă o problemă majoră. Astfel, se impune crearea unei așa zise “unități de identificare a gazelelor”. Locul acestei entități ar fi potrivit, fie în mediul privat, fie la nivelul administrației publice.

Propunere nr. 2: Să gândim și să implementăm proiecte pentru firme de tip Scale-Up (firme cu o creștere a cifrei de afaceri anualizată în ultimii trei ani de peste 20%) (vezi Schema de finanțare Scale-Up propusă de Ministerul Economiei în 2016)

Propunere nr. 3: Abordare integrată, la 360 de grade: măsurile specifice de suport pentru firmele cu o creștere rapidă sunt, în mod frecvent, un mix între finanțare, consultanță strategică, sprijin pentru acces pe piețele internaționale.

Propunere nr. 4: Pe termen scurt, o idee bună ar fi să facem un compromis și să ne concentrăm doar pe două categorii de firme. De exemplu, studiile arată că două categorii de întreprinderi au șanse mari să între în grupul firmelor cu o creștere rapidă: firmele exportatoare și firmele foarte tinere.

Propunere nr. 5: Se impune o strategie națională privind internaționalizarea firmelor românești, în condițiile în care prezența internațională directă a firmelor românești este modestă, numărul companiilor autohtone care efectuează investiții străine pe piețele externe fiind de aproximativ 20 într-un singur an. Antreprenorii români au nevoie de know-how, networking, studii și informații punctuale despre oportunitățile de business din străinătate.

Propunere nr. 6: Accelerarea procesului de dezvoltare a unei culturi pro-business angels prin susținerea creării unor rețele de investitori individuali (ideal ar fi lansarea unei federații cu rețele de tip business angel și organizarea unui road-show care să popularizeze ideea).

Propunere nr. 7: Încurajarea firmelor să își creeze un Board of Advisors pentru a le oferi fondatorilor și celor care ocupă poziția de CEO sfaturi proaspete și întemeiate pe experiența anterioară.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro