Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Moldova, Ucraina și Georgia - trei comportamente fata de Rusia

de Denis Cenusa     Contributors.ro
Marţi, 2 aprilie 2019, 11:36 Actualitate | Opinii


Denis Cenusa
Foto: Arhiva personala

Sistemele politice din Moldova, Ucraina și Georgia se află în proces de transformare, pozitivă sau negativă, dar sub o puternică influență a factorilor externi. Pe de o parte, Acordurile de Asociere semnate de cele trei țări cu UE stimulează schimbări utile, deseori nedorite și chiar boicotate de către clasa politică. Dar, pe de altă parte, înclinația spre Vest a actorilor politici de la Chișinău, Tbilisi și Kiev este argumentată de temerile lor față de imprevizibilitatea factorului rusesc. Prin dorința de a construi relații mai strânse cu UE și/sau NATO, aceste țări de fapt compensează încrederea profund vătămată în Rusia, ale cărei acțiuni pe plan extern sunt tot mai des ghidate de sentimente hegemonico-revanșiste.

Pronunțarea caracterului agresiv al politicii externe ruse îi face pe actorii politici dominanți din cele trei țări să caute sisteme de garanții în Occident, folosite ulterior de către Rusia ca justificare pentru escaladarea interferențelor sale. Ieșirea din acest cerc vicios se poate întâmpla în mod mai simplu, dar sigur unul periculos, prin normalizarea relațiilor cu Rusia. Acesta înseamnă revenirea la asimetria anterioară, conform căreia Rusia deține drept de veto asupra politicii externe a celor trei țări. O soluție mai complicată și costisitoare, dar și durabilă, pentru depășirea cercului vicios, constă în consolidarea statalității Moldovei, Ucrainei și Georgiei, prin capacitarea instituțiilor de stat – justiție, administrație publică centrală și locală, agenții de stat și armată. Anume între aceste două direcții de acțiune pot fi categorisite comportamentele președinților Moldovei, Georgiei și al Ucrainei, unde însă alegerile prezidențiale din martie-aprilie 2019 pot provoca anumite schimbări de accente.

Transformarea motivațiilor politice partinice favorabile față de Rusia în priorități naționale caracterizează modul în care Igor Dodon își derulează mandatul de președinte al Moldovei. O distinctă linie de comportament se observă în Georgia, unde președinta Salome Zurabishvili promovează un discurs critic vizavi de vulnerabilizarea integrității teritoriale a statului georgian de către Rusia prin intermediul separatismului abhaz și sud-osetin. În sensul opus celui lui Igor Dodon, prietenos față de Moscova, se află președintele ucrainean Petro Poroșenko. Din 2014 încoace, cel din urmă și-a construit o imagine politică de apărător al suveranității ucrainene împotriva agresorului rus. Din cauza indulgenței față de retorica și acțiunile lui Vladimir Putin, în particular în legătură cu Ucraina, președintele moldovean nu a vizitat deocamdată Kievul și alte capitale din vecinătate, pe durata celor peste doi ani de mandat. În loc să înlăture motivele izolării sale externe, Igor Dodon a ales să aprofundeze dialogul cu Kremlinul, căutând acces la cancelariile ce dezvoltă sau mențin propriile lor dependențe de factorul rusesc – Belarus, Ungaria, Iran etc.

Trei comportamente față de Rusia: între simpatii tranșante și animozități imbatabile

Atitudinea pozitivă a președintelui moldovean Igor Dodon față de Rusia contrastează izbitor cu reticența președintei Salome Zurabishvili în Georgia și intoleranța cronică a liderului ucrainean Petro Poroșenko.

Amiciția lui Igor Dodon cu autoritățile ruse întrece ca intensitate și durată chiar și cea mai pro-rusă guvernare din trecut, precum cea condusă de Vladimir Voronin, care a reușit să mențină relații moldo-ruse bune, dar numai între 2001-2003. În prezent, președintele Igor Dodon insistă pe ideea necesității imperative de a dialoga cu Rusia într-o atmosferă strict prietenoasă și strategică. De la începutul mandatului său în 2016, oficiul președinției, adică jumătate din puterea executivă a Moldovei, a concentrat în mâinile sale toate negocierile cu Moscova. Restul instituțiilor, Guvernul și Parlamentul, controlate de către Partidul Democrat, au renunțat benevol la contactarea oficială de nivel înalt cu Rusia. Ulterior, dualitatea geopolitică a Chișinăului influențează considerabil relația cu partea rusă. Procesul de ruptură a atins apogeul atunci când viceprim-ministrul rus Dmitri Rogozin, responsabil de dosarul transnistrean și relațiile comerciale moldo-ruse, a fost declarat persona non grata (Reuters, 2 August 2017). Un alt șoc major în relațiile moldo-ruse a constituit rezoluția Adunării Generale a ONU privind „retragerea imediată și necondiționată” a potențialului militar rusesc din Moldova (ONU, 22 Iunie 2018), promovată cu succes de către PDM, iar ulterior condamnată de președintele Dodon (Tass, 15 Iulie 2018). Divergența pe subiecte geopolitice din interiorul executivului moldovenesc a devenit un argument frecvent al Rusiei pentru a devaloriza semnificația măsurilor adoptate de guvernarea de la Chișinău, care, deși politizate, au reprezentat expresii ale suveranității naționale.

Traiectoria liderului georgian Salome Zurabishvili a început cu supoziția că dânsa va încerca să acomodeze interesele Moscovei. Cu toate acestea, odată intrată în funcție în decembrie 2018, Zurabishvili a folosit adresări critice cu privire la politica rusească față de Georgia. În primele circa trei luni de mandat, prima femeie președinte a Georgiei, dar și în rândul țărilor CSI, a condamnat propaganda rusească (Președinția Georgiei, 11 Ianuarie 2019) și politica de recunoaștere a independenței regiunilor separatiste Abhazia și Osetia de Sud. Mai mult ca atât, președinta a evidențiat ireversibilitatea cursului de integrare euro-atlantică a Georgiei, vital pentru îmbunătățirea apărării și respectiv a armatei (Președinția Georgiei, 23 Ianuarie 2019). Ideea propulsată de Zurabishvili de a fortifica securitatea în zona Mării Neagre prin asigurarea prezenței NATO (Președinția Georgiei, 24 Ianuarie 2019) contravine vădit intereselor rusești de a bloca extinderea estică a NATO. Spre deosebire de “mai mult NATO în Georgia și mai multă Georgie în NATO”, promovată de Zurabishvili, președintele Moldovei vrea neutralitate permanentă (Presedinte.md, 22 Martie 2019), garantată pe plan internațional. Mai mult ca atât, el intenționează să diminueze contactele deja existente cu Alianța Nord-Atlantică, lucru reflectat prin ostilitatea față de înființarea oficiului de legătură NATO de la Chișinău (RFI, 8 Decembrie 2017).

Petro Poroșenko are o singură opțiune față de Rusia și anume de a riposta. E adevărat că în cei cinci ani de președinție Poroșenko nu a reușit să întoarcă Crimeea sau să soluționeze problema Donbassului. Totuși, în această perioadă, președintele ucrainean a condus inițiative de montare a unor politici care să înlăture principalele slăbiciuni în fața influenței ruse, în particular în domeniul militar, religios și lingvistic. El este susținătorul activ al introducerii unei misiuni de pacificare sub egida ONU în regiunea Donbass (RFERL, 20 Februarie 2019), care, în viziunea sa, poate contribui la demilitarizarea regiunii și încetarea agresiunii rusești. Acest mesaj se regăsește în discursul său electoral despre „eliberarea Donbass-ului și a Crimeii” (President.gov.ua, 25 Martie 2019). Contrar lui Poroșenko, președintele moldovean refuză ideea unei misiuni de pacificare internațională în regiunea transnistreană și sprijină menținerea pacificatorilor ruși, deja staționați de 25 ani în Moldova. Mai mult ca atât, în pofida demersului critic venit din societatea civilă, Președintele Dodon a glorificat activitatea pacificatorilor ruși, decorați cu ordine în iulie 2017. Altă dimensiune importantă care face distincția între președintele Moldovei și Poroșenko este atitudinea față de integrarea europeană. Cel din urmă a demarat procesul de constituționalizare a vectorului european și euro-atlantic în 2018 (Unian, 4 Septembrie 2018), finalizat cu un vot majoritar covârșitor – 334 voturi favorabile din 385 de deputați prezenți (Unian, 7 Februarie 2019). Modificarea Constituției a stabilit drept prioritate strategică orientarea țării spre UE și NATO pentru oricare din viitorii președinți de țară aleși, inclusiv guvernele subordonate lor (Articolele 102, 116). Astfel, Ucraina se alătură Georgiei, unde ireversibilitatea integrării europene și aderarea la NATO sunt deja consfințite în constituție (Constituția Georgiei, art. 78). Tentativa de introducere a integrării europene în constituția moldovenească a eșuat în 2018 (IPN, 22 Octombrie 2018) Igor Dodon a atribuit acestei inițiative calificativul de element destructiv pentru societate, care nu servește orientării pro-Moldova a țării (Presedinte.md, 9 Octombrie 2018).

Între sondaje și alegeri

Alegerile prezidențiale din Georgia în octombrie 2018 și cele din Ucraina în martie 2019 au avut loc într-un climat social mai degrabă depresiv (IPN, 15 Ianuarie 2019), la fel ca și prezidențialele moldovenești din 2016. Diferența între Moldova și Georgia, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, constă în faptul că percepția publică în cea din urmă este dominată de conflictul militar din Donbass, în care interferența Rusiei este incontestabilă. Din top zece probleme majore cu care se confruntă ucrainenii, două se referă la calitatea guvernării, care este considerată coruptă și/sau incompetentă (Vezi Tabelul 1). În fond, anume deficiențele de guvernare ar putea fi decisive în alegerea viitorului președinte al Ucrainei. De aceea, voturile ucrainenilor pot fi determinate de un populism cras și dorința de a se răzbuna împotriva elitelor corupte prin instalarea unui om apolitic (Volodimir Zelinsky). Sau, în alegeri, va lua întâietatea competitivitatea între politicienii puternici, datorită substratului oligarhic, și deja experimentați, în care Iulia Timoșenko ar putea să se revanșeze pentru pierderea prezidențialelor în 2014.



Chiar dacă au venit la putere în condițiile unei dispoziții negative în societate, președinții din Moldova și Georgia au competențe reduse de guvernare. În comparație cu aceștia, Poroșenko a devenit președinte în 2014, când așteptările post-Euromaidan în rândul ucrainenilor erau mai bune decât înainte de alegerile prezidențiale din 2019. Astfel, sentimentele încurajatoare despre viitorul Ucrainei au coborât de la 29% în septembrie 2014 la 16% în decembrie 2018, iar pesimismul a urcat în aceeași perioadă de la 51% până la 70% (Vezi Tabelul 2). Poroșenko a avut competențe largi pentru a schimba starea lucrurilor, dar prioritizarea nepotrivită sau avalanșa problemelor l-au depășit.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















4693 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version