În 1979, Carl Sagan a lansat un celebru aforism care persistă și astăzii: Extraordinary claims require extraordinary evidence (ECREE) Afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare
Deși o exprimare identică a fost folosită în 1978 de altcineva și în ciuda faptului că alți oameni de știință au propus formulări foarte apropiate, începând cu Pierre-Simon Laplace (1812) și terminând cu Marcello Truzzi (1975, 1978), propoziția citată în titlul articolului a fost atribuită în exclusivitate lui Carl Sagan, probabil din cauza popularității sale.
De la bun început, argumentul ECREE a fost salutat ca fiind „un principiu fundamental al scepticismului științific” și „o axiomă a mișcării sceptice”. Dar, lăsând de o parte carisma mediatică a lui Carl Sagan, care a contribuit decisiv la popularizarea aforismului ECREE, trebuie remarcat faptul că el niciodată, din 1979 până la sfârșitul vieții, nu a explicat/exemplificat ce semnificație au noțiunile de „extraordinar” folosite de două ori în aceeași propoziție. Lipsa (intenționată? neintenționată?) de precizie a termenilor folosiți a creat ambiguitate în aplicarea aforismului unor situații concrete și a permis folosirea lui abuzivă în unele cazuri.
ECREE a fost și este încă invocat pentru a discredita o largă paletă de cercetări care studiază anomalii științifice sau subiecte care nu se regăsesc în nomenclatorul convențional al cercetărilor: fenomene paranormale (levitație, telechinezie, efectul de piramidă etc.), istorii despre OZN-uri și vizitele extratereștrilor, homeopatia, astrologia, reîncarnarea, miracolele creștinismului (d. ex., Iisus înviat după 2 zile) ș.a.
Pe lângă aceste „ținte”, aforismul ECREE a fost folosit și pentru a discredita ipoteze științifice serioase, sprijinite cu dovezi empirice substanțiale, sau ipoteze care nu corespund corectitudinii politice. Două exemple:
Pe fondul creșterii încălzirii globale, începute acum 21.000 ani, și care caracterizează actuala epocă interglaciară, a avut loc un fenomen singular, numit de climatologi Younger Dryas. Pentru circa 1.200 ani, între ~12.900 și ~11.700 î.e.n., clima terestră s-a răcit brusc. Ghețarii din emisfera nordică, aflați în faza de topire, au crescut din nou, cu efecte catastrofale asupra florei, faunei, culturii Clovis etc.
Teoria curentă, „ortodoxă”, pretinde că Younger Dryas a fost produsă de o reducere semnificativă sau de o oprire a Curentului Golfului, o „curea de transmisie” care transportă apele calde tropicale în Atlanticul de Nord. Cauza invocată pentru această anomalie ar fi fost un influx subit de apă dulce provenit din Lacul glaciar Agassiz și din topirea ghețarilor nord-americani. Apa dulce ar fi micșorat densitatea apelor oceanice transportate de Curentul Golfului, determinând astfel oprirea „curelei de transmisie”.
În anul 2007, un grup de cercetători au propus o altă ipoteză pentru declanșarea mini-glaciației Younger Dryas: un impact generat de o cometă mare sau un asteroid.
Este această afirmație extraordinară?
În lipsa unor criterii specifice, un impact cosmic poate fi considerat extraordinar.
Există dovezi extraordinare?
Autorii ipotezei au oferit dovezi substanțiale pentru susținerea ei: (i) cristale magnetice îmbogățite cu iridiu; (ii) microsfere magnetice; (iii) cărbuni tip mangal; (iv) funingine; (v) mici sfere cu carbon; (vi) carbon conținând nanodiamante și (vii) fulerene cu heliu extraterestru – toate fiind dovezi ale unui impact extraterestru și ale incendiilor de biomasă acum cca 12.900 ani.ii
Pe 13 martie 2019, un nou studiu, publicat în Nature, confirmă pentru prima dată ipoteza impactului meteoritic și în emisfera sudică. Studiind o zonă din Chile, cercetătorii au identificat concentrații de platină, aur, mici sfere cu concentrații bogate de fier și nichel formate la temperaturi ridicate, particule de fier nativ rar găsite în natură, mase mari de mangal rezultat din arderea biomasei ș.a.iii
În ciuda existenței unor multiple dovezi coroborate semnificativiv, au fost voci care nu le-au acceptat. Pinter și Ishman (2008)v au caracterizat ipoteza de impact drept o afirmație extraordinară care necesită dovezi extraordinare. Ei au concluzionat că o considerare serioasă a unor „povești spectaculoase” ar „consuma bagajul finit al credibilității științifice”.
Poziția celor doi critici este greu de înțeles din două motive:
(1) În 1980, familia Alvarez a propus ipoteza dispariției dinozaurilor ca urmare a unui cataclism cosmicvi și nimeni nu a pretins că dovezile oferite, similare cu cele din cazul Younger Dryas, ar fi „povești spectaculoase” care ar scădea „credibilitatea științifică” a geologiei;
(2) Luarea în considerare a teoriilor alternative nu numai că este permisă în știință, ci este o parte integrala a metodei științificevii.
Al doilea exemplu se referă la o altă afirmație extraordinară din domeniul climatic:
Într-un articol publicat în 2010, un grup de patru autori au pretins că:
97-98% dintre cercetătorii din domeniul climei, care publică cel mai mult în domeniul studiat, susțin principiile schimbărilor climatice antropogene prezentate de IPCC (Grupul interguvernamental privind schimbările climatice)viii
Este această afirmație extraordinară?
În lipsa unor criterii specifice, judecând doar după procentajul statistic (97-98%), rezultă că suntem într-adevăr în fața unei situații excepționale, în care doar 2-3% din experții climatici sunt negaționiști (deniers), sceptici sau contrarianți. Să nu uităm că însuși președintele Barack Obama a scris repetat pe Twitter în 2013 și 2016 că:
97% dintre oamenii de știință sunt de acord: schimbările climatice sunt reale, produse de oameni și periculoase.
Există dovezi extraordinare?
Mai mulți cercetători au criticat veridicitatea dovezilor prezentate de cei patru autori în sprijinul ipotezei lor, dovezi care nu sunt nici pe departe la fel de „extraordinare” precum afirmația lor.ix
Ipoteza prezentată în studiul lui Anderegg et al. (2010) a folosit o metodologie suspectă,
care a tratat diverse metrici de publicare ca un surogat pentru expertiză. În controversa actuală legată de schimbările climatice, a priori, una din tabere, mai numeroasă și mai „corectă politic”, va excela în anumite metrici de publicare. De ce? Pentru că cei „97%” continuă să se citeze unii pe alții într-o spirală ascendentă de auto-afirmare.
Mai mult, scrie profesorul Lawrence Bodenstein (Columbia University), valoarea științifică nu derivă din numărul, productivitatea, sau proeminența celor care dețin un anumit punct de vedere – adevărul impus prin regula majorității sau prin fiat oligarhic. Istoria științei este plină de ipoteze (d. ex., un univers geocentric sau imutabilitatea speciilor) care au fost larg răspândite, susținute de cei mai proeminenți oameni, dar dovedite a fi greșite…Publicarea acestui articol, ca studiu științific obiectiv, face un adevărat deserviciu discursului științific.
Dacă mai sunt cititori care nu sunt convinși că mitul celor „97%” este doar un mit, drapat ca o situație excepțională, dar fără dovezi excepționale, îi invit să (re)citească Criza replicării, publicarea tendențioasă și canonizarea unor fake facts în studiile științifice și Despre agnotologie cu două studii de caz: fracturarea hidraulică și consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă
Ce este o afirmație extraordinară?
Problema aforismului lui Sagan este că nu există criterii absolute pentru ceea ce se consideră a fi „afirmații extraordinare”. Mai mult, ceea ce contează ca fiind extraordinar depinde în întregime de ceea ce știm și de ceea ce credem. În cazurile extreme, dacă nu știm nimic, atunci totul este o afirmație extraordinară.
De asemenea, ceea ce se consideră ca fiind extraordinar depinde și de tendințele și mòdele științifice. Afirmațiile despre diferențele rasiale și sexuale în nivelurile inteligenței nu au fost extraordinare acum o sută de ani. Astăzi sunt considerate extraordinare, necesitând dovezi extraordinare. Vor rămâne oare la fel în următoarea sută de ani?!
O încercare de definire a unui eveniment extraordinar aparține savantului francez Pierre-Simon Laplace, care a propus în 1812 următorul exemplu: o urnă conține un milion de bile albe și o singură bilă neagră. Dacă o extragere aleatorie va produce bila neagră, atunci evenimentul s-ar putea considera improbabil și deci, extraordinar.
Orice student care a luat un curs de probabilități și statistică este familiar cu exemplul propus de Laplace. Matematicienii îl folosesc deoarece calculul probabilităților este simplu și precis. Dar extragerea bilelor din urnă are puține similarități cu cazurile prezente în științele empirice. Datele noastre sunt întotdeauna incomplete și imprecise. Nu cunoaștem natura bilelor din urnă sau modul în care procesul de extragere poate fi influențat de factori dincolo de ceea ce știm sau înțelegem. Caracterizarea unei observații sau a unei afirmații ca fiind extraordinară fără date de susținere este doar o prezumție a ceea ce trebuie demonstrat. Pe scurt, Laplace ne ajută prea puțin ca să înțelegem contextul adecvat al ECREE în științex.
Ce sunt dovezile extraordinare?
O explicație non-echivocă a aforismului ECREE se găsește în eseul lui David Hume, Of Miracles (1748)xi. Filosoful scoțian a echivalat „extraordinar” cu „numeros”. Dovezile extraordinare nu reprezintă o categorie distinctă sau un tip diferit de dovezi precum cele ordinare ori suficiente. O dovadă extraordinară înseamnă pur și simplu un număr extraordinar de mare de observații. Dovezile extraordinare sunt necesare doar atunci când trebuie să fie balansate față de un număr foarte mare de observații contrare.
Exemplul oferit de Hume este următorul:
Afirmație extraordinară: O piesă de plumb, lăsată să cadă liber, va rămâne suspendată în aer.
Dovezi extraordinare: Deoarece oamenii au observat contrariul de nenumărate ori de-a lungul veacurilor, pentru a fi adevărată afirmația extraordinară, numărul de observații care o justifică trebuie să fie mai mare. Dacă oamenii au observat de un milion de ori că o bucată de plumb va cădea la sol atunci când este eliberată, atunci, pentru a stabili că o bucată de plumb va rămâne suspendată în aer, vor fi necesare un milion plus una de observații contrare. O sută de mii de dovezi ale sfidării gravitației vor fi insuficiente, deoarece acestea trebuie să fie ponderate contra unui milion de evenimente contrare.
Propunere de argument ECREE ad-hoc:
Afirmație extraordinară: Cel mai puternic omul de pe planetă este un agent rus, care și-a trădat țara în schimbul alegerii sale ca Președinte al Statelor Unite ale Americii.
Dovezi extraordinare: ???
Concluzie: No Collusion, după 22 luni de acerbe investigații și vise deșarte de impeachment.
Corolar: Raportul Muller a asigurat cel de-al doilea mandat al Președintelui Donald J. Trump.
Concluzii
Aforismul „Afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare” este memorabil și atractiv, destinat fiind probabil unei audiențe non-științifice. Dar este și confuz în același timp. Carl Sagan n-a considerat că este important, de-a lungul a 16 ani, să definească non-echivoc sensul adjectivului „extraordinar” asociat și afirmațiilor și dovezilor. Consider că avem de-a face cu o ambiguitate fundamentală a enunțului, care poate o fost doar o lipsă de acribie științifică din partea lui Sagan.
Partea tristă este că, minat de caracterul său confuz, argumentul ECREE este adesea folosit politic, pentru a reduce la tăcere sau a cenzura afirmațiile „incorecte”, care nu plac unor oameni. „Afirmații extraordinare necesită dovezi extraordinare” se transformă de multe ori în „Afirmații incorecte politic necesită dovezi extraordinare (și imposibile)”.xii
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
