Alegerile prezidențiale din Ucraina (martie-aprilie a.c.) au un potențial devastator/exploziv ridicat. Războiul stradal declarat și declanșat de către forțele ultranaționaliste/extremiste din Ucraina împotriva candidatului sistemului, actualul președinte Petro Poroșenko, ambițiile pantagruelice ale unor lideri cu profil radical, interesele Moscovei de a destabiliza situația internă de la Kiev într-un format revanșard etc. fac ca riscul unui nou Maidan sângeros și cu efecte imprevizibile să crească exponențial.La ingredientele de mai sus se adaugă imprevizibilitatea acțiunii politice a doi dintre candidații de top (Iulia Timoșenko și Volodimir Zelenski); primul dintre aceștia poate declanșa un Maidan kievean ca reacție imediată la posibila accedere în turul al doilea a contracandidatului direct(Poroșenko) alături de Zelenski, iar la al doilea, un fel de Trump al Estului Europei, imprevizibilitatea poate deveni normă a sistemului pe durata întregului său mandat.
După cum se anticipa de câteva luni, lupta electorală reală se dă în triunghiul isoscel Zelenski-Poroșenko-Timoșenko (unde laturile egale sunt reprezentate simbolic de candidații aflați pe pozițiile 2 și 3 ale ierarhiei electorale configurate de majoritatea actualelor cercetări sociologice – Poroșenko și Timoșenko), triunghi care va propulsa în finala din turul al doilea (21 aprilie a.c.) fie cuplul Zelenski-Poroșenko fie alternativa Zelenski-Timoșenko. Logica tuturor sondajelor actuale este relativ certă, tertium non datur.
Într-o finală Zelenski-Poroșenko (cea mai credibilă predicție pentru primul tur, care va avea loc peste câteva zile, la 31 martie a.c.; predicție la care subscriu), principala necunoscută este dată nu de rezultatul votului (se estimează că Zelenski va câștiga la scor meciul din turul al doilea), ci de posibila reacție stradală violentă a două categorii de nemulțumiți: electoratul dur al contracandidatului Iulia Timoșenko (fost premier al Ucrainei care țintește jilțul prezidențial de cca 20 de ani) și, mai ales, nucleele dure/radicale ale mediilor naționaliste, exprimate politic de către candidați precum Oleg Liașko, președintele și candidatul Partidului Radical (top 6 în sondaje, alături de Volodimir Zelenski, Petro Poroșenko, Iulia Timoșenko, Anatolii Grițenko și Iurii Boiko).
Finala alternativă Zelenski-Timoșenko (a doua predicție, cu șanse mai reduse de a se produce, limitată de apetitul sistemului administrativ de a-și menține în funcție candidatul, Poroșenko precum și de apetitul coroborat al acestuia de a se permanentiza la putere pe baza utilizării masive a resurselor administrative, după modele care au făcut carieră la estul României) pare mai lină. Este (mai) greu de crezut că Poroșenko își va mobiliza electoratul spre contestări stradale radicale ale votului, deși, în caz contrar, potrivit multor evaluări, în cazul înfrângerii sale în alegeri ar avea numeroase motive spre a se gândi la viitorul său personal deloc încurajator (Iulia Timoșenko a amenințat în dese rânduri că îl va vâna cu dosare penale pentru corupție și abuz de putere, iar Volodimir Zelenski, candidatul anti-sistem, se bucură de sufragiile colective ale unei largi pături de populație care își dorește epurarea actualei clase politice și pedepsirea drastică a figurilor de clan suspectate de perpetuarea corupției endemice). În folclorul ucrainean local se fac deja pariuri privind destinația posibilei fugi din Ucraina a lui Petro Poroșenko în cazul unui eșec la alegeri, iar printre destinațiile posibile se menționează frecvent (și deloc întâmplător) chiar Moscova, în pofida retoricii anti-rusești devastatoare a actualului șef de stat.
Prognoza subsemnatului, pe care o formulez fără nuanțe, este că într-un scrutin cinstit noul președinte al Ucrainei va fi Volodimir Zelenski. Acesta are percepția de a fi candidat anti-sistem și vector al schimbării într-un context în care marea majoritate a populației țării dorește schimbarea; candidatul “Ze” este văzut de către tineri și intelectuali ca fiind un instrument de purificare a conduitelor politice imorale care au secătuit resursele țării în ultimii ani; spre acesta se îndreaptă voturile unor largi categorii de nemulțumiți/frustrați din diferite pături și straturi ale societății ucrainene etc., care contestă și denunță corupția endemică, războiul prelungit, pauperizarea societății, absența perspectivelor de pace în Donbas, conduitele de clan în viața politică, nepotismul, câștigurile ilicite fabuloase ale unui grup (redus numeric) de “răsfățați ai tranziției” etc. Faptul că o persoană publică precum Zelenski are un rating atât de mare în diferite bazine electorale, faptul că circa o treime din electori îl văd ca pe o salvare în pofida profilului său public deloc convingător din punct de vedere al compatibilității cu funcția de șef de stat (actor de comedie, fără experiență politică sau administrativă, cu un profil politic inocent) probează în mod convingător gradul ridicat de dezamăgire și disperare la care va fi ajuns populația ucraineană, după zeci de ani de practici imorale ale actualei clase politice ucrainene, în întregul său (demagogie, populism, corupție, nepotism, naționalism fără fond, europenitate fără probe, războaie și învrăjbiri interne etc.).
Rezumând pentru claritate, în actuala campanie electorală din Ucraina se confruntă două mari narative: narativul extern (rusesc) și narativul intern (lupta împotriva corupției).
Produsul primului narativ, generatorul și beneficiarul acestuia este Petro Poroșenko.Campania acestuia s-a derulat, firesc, în marja narativului asumat – Hanibal ante portas (dușmanul / Rusia este la porțile noastre, își pregătește noi desanturi în Ucraina; nu trebuie să mai pierdem timp și efort cu ciorovăieli interne, trebuie să ne consolidăm apărarea pe termen scurt și lung; pe termen lung, consolidarea identității ucrainene și aderarea la UE și NATO îl vor demobiliza pe inamic/agresor etc.).
Zelenski este perceput ca fiind, dimpotrivă, exponentul narativului intern – lupta anti-sistem, lupta anti-corupție(întregul sistem actual este corupt și pervertit; prioritatea absolută o reprezintă reformarea acestuia; reforma sistemului va aduce și în exterior rezultatele scontate; trebuie răpus sistemul care sărăcește, prăpădește și ucide Ucraina, resursele ei, șansele de viitor); președintele țării trebuie să fie deci, în context, servitorul poporului, “sluga naroda” (n.n. sintagmă care definește nu numai formațiunea în numele căreia candidează Zelenski, dar și întreaga sa filosofie politică).
Între cei doi gravitează angelic Iulia Timoșenko, al cărei discurs acoperă tot spațiul, de la lupta împotriva sistemului corupt reprezentat de Poroșenko la războiul împotriva agresorului rus. Timoșenko ține cele două narative în echilibru, în timp ce Zelenski și Poroșenko le circulă la extreme.
Factorul care va decide aceste alegeri, din această perspectivă, nu este cel rusesc(recâștigarea Peninsulei Crimeea, negocierea păcii în raioanele de est din Donbas, prevenirea continuării expansiunii rusești sau a întoarcerii Ucrainei în sfera de influență rusă), ci unul de uz intern (mai puțin cunoscut în mediile românești, unde marea majoritate a știrilor despre Ucraina titrează/tratează războiul geopolitic dintre Kiev și Moscova) – lupta împotriva sistemului corupt care s-a folosit de războaie pentru a goli vistieria națională, care s-a folosit de retorica anti-rusă și pro-europeană pentru a justifica sărăcia din țară, care a eșuat în a crea un sistem meritocratic sau orientat în mod credibil spre Europa. Ucrainenii par a fi hotărâți “să rupă gâtul” acestui sistem printr-un candidat care nu are priză la sistemul actual, care nu provine din plutonul de figuri brevetate ale sistemului.
Un al doilea suport electoral care îi poate aduce lui Zelenski victoria în turul al doilea este priza acestuia în regiunile din estul și sudul țării, locuite compact de etnici ruși.Fără a fi perceput drept un candidat pro-rus (această categorie este și ea generos reprezentată la alegeri, iar numele cele mai credibile sunt Iurii Boiko și Olexandr Vilkul), Zelenski are un rating ridicat în regiunile și raioanele din sud și din est locuite compact de comunitatea rusească, iar sprijinul acestei comunități va decide, în turul al doilea, președintele Ucrainei și va face diferența între favoarea lui Zelenski împotriva oricărui alt contracandidat (Poroșenko, Timoșenko etc.) – după cum am mai prezis și anterior.
În planul politicii externe, Zelenski este o temă neelucidată, o terra incognita, un teritoriu hic sunt leones. Din analizele mai noi rezultă o alunecare treptată a retoricii acestuia spre teme pro-Europa și deopotrivă o asumare mai mare a lui Zelenski de către cercurile europene (care pariau până acum aproape exclusiv pe Poroșenko). Modul în care percepe acesta în mod sistemic funcționarea puterii în Ucraina (Constituție populară, democrație a poporului, utilizarea frecventă a referendumului și a chestionării publice în temele de evoluție strategică a Ucrainei, atât interne, cât și externe) pare utopic și nu îl califică pentru un management de durată; soluțiile propuse, în conjunctura geopolitică actuală, în configurația actuală internă și externă a Ucrainei, nu pot crea un sistem funcțional, alternativ celui actual, bazat pe democrația de tip popular (mai ales că instituția referendumului nu este, în prezent, funcțională în Ucraina nici de jure nici de facto). În acest context, Zelenski ar putea deveni rapid marionetă a cercurilor oculte, a oligarhilor locali și a cancelariilor străine sau (în cel mai bun caz) victimă politică a unor echipe de consilieri neinspirați.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
