”Căci atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni.”
Psalmul 11/12, al lui David
Între 15 și 17 februarie 2019 s-a desfășurat la Munchen, în special în sălile de conferințe ale hotelului Bayericher Hof, ediția a cincizeci și cincea a Conferinței de Securitate de la Munchen (CSM), un eveniment internațional ce se adresează principalelor teme ale securității mondiale, care a fost fondat în anul 1963 de Ewald-Heinrich von Kleist-Schmenzin.
Ewald-Heinrich von Kleist-Schmenzin, așa cum ne spune Wikipedia, a fost un publicist german cu o istorie extrem de interesantă: familia sa a făcut parte din rezistența împotriva naziștilor, iar el personal, ca ofițer al Wehrmacht, a făcut parte din anturajul lui Claus Graf Schenk von Stauffenberg, ofițerul de stat major care a organizat complotul din 20 iulie 1944 de la Bârlogul Lupului din Rastenburg, din care totuși Adolf Hitler a reușit să scape cu viață.
Obiectivele CSM sunt legate de abordarea – analiza și dezbaterea principalelor teme de securitate globală, prezente sau viitoare, din perspectiva unei rețele globale de securitate. La prima reuniune a CSM au participat lideri importanți ai lumii occidentale, printre care Helmut Schmidt, fost cancelar al Germaniei Occidentale și Henry Kissinger, fost secretar de stat în administrația Richard Nixon.
Ewald-Heinrich von Kleist-Schmenzin a condus lucrările CSM până în anul 1997, iar în anul retragerii sale lucrările conferinței nu au mai avut loc. Din anul 2009 CSM este condusă de Wolfgang Ischinger, fost ambasador al Germaniei în Statele Unite ale Americii.
Majoritatea observatorilor, inclusiv liderii politici prezenți cu alocuțiuni la lucrările CSM, au căzut de acord, în diverse maniere, că ordinea mondială după modelul democrațiilor liberale se găsește astăzi în criză, pe de-o parte creată de asaltul a două puternice autocrații ce se afirmă/reafirmă ca puteri mondiale – China și Rusia – și revendică un nou model de ordine globală, iar pe de altă parte pentru că liderul lumii libere pare că și-a pierdut apetitul pentru leadership, mai ales după ce președintele Donald Trump s-a impus la Casa Albă cu doctrina America First.
În bunul obicei al CSM aceste subiecte nu au fost ocolite la Munchen și o bună parte a meritului îi revine lui Wolfgang Ischinger și echipei sale, care nu s-a ferit să pună degetul pe rană în Raportul Conferinței, numit Marele puzzle, cine va reuni piesele? [1] Alocuțiunile liderilor SUA, China sau Rusia au confirmat impasul de pe scena globală, iar Europa și-a afirmat intențiile de a se redefini ca putere mondială, translatându-și potențialul soft și în sfera de furnizor hard de securitate.
Toate (sau aproape toate) cărțile sunt pe masă, CSM și-a atins obiectivul. Liderii chemați să negocieze o eventuală nouă rețea de securitate globală, și aici ne referim în mod deosebit la Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin, au dovedit deocamdată o apetență (tot mai) redusă pentru dialog, în măsura în care se centrează pe obiective așa-zis naționale și pun astfel puterile pe care le conduc pe un curs de coliziune pe care aproape că și-l doresc, oricât de irațional pare acest lucru.
CUM VĂD LIDERII OCCIDENTULUI LUMEA DE MÂINE
Aș începe scurta analiză a luărilor de poziție ale liderilor occidentali cu discursul Federicăi Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă și securitate, pentru că din perspectiva României, ca stat membru al Uniunii Europene, și a noastră, ca cetățeni europeni, este foarte important ca într-o lume turbulentă să înțelegem atât provocările emergente, cât și soluțiile. Iar soluțiile, pentru a fi viabile din perspectiva Europei, nu pot exista decât în cheia solidarității și efortului comun.
Federica Mogherini și-a început expunerea avertizând că niciuna din provocările mondiale actuale de securitate nu pot fi abordate pur militar. În consecință, singura cale este aceea de a ne adresa acestor provocări printr-un mix de instrumente care să includă: promovarea drepturilor omului, emanciparea reală a tinerilor și femeilor în viața socială și politică, reconcilierea, soluții la problema schimbărilor climatice și așa mai departe.
Plecând de la datele Raportului Ischinger (al Conferinței), Federica Mogherini observă că s-a preferat descrierea marilor state europene ca fiind puteri globale de mărime medie. Înaltul Reprezentant este însă de părere că, la scară globală dimpotrivă, toate statele europene sunt doar țări mici dar care, unindu-și forțele și cooperând eficient și integrat se pot afirma fără dubiu ca o super-putere.
Probabil că și celelalte mari puteri globale, fie că este cazul marelui aliat, adică SUA, fie că este Rusia, care în prezent este poziționată ca un adversar al Uniunii, sau China au același tip de evaluare asupra Europei, motiv pentru care încearcă pe diverse căi să submineze efortul de integrare și consolidare al unei Uniuni care să vorbească pe o singură voce și să acționeze unitar, sinergic.
De altfel, actualii lideri ai Uniunii, așa cum limpede a explicat la Munchen Federica Mogherini, fără a renunța la caracteristica de soft power, dată de performanțele sale economice și de anvergura participării la comerțul mondial, au inițiat proiectele comune prin care să-i adauge Europei și o componentă credibilă de hard power. Procesul poate fi de durată, pentru că se va face prin cooperare și investind în parteneriate, dar de succesul său va depinde atât viitorul continentului, cât și cel al alianței euro-atlantice.
Mike (Michael Richard) Pence, vicepreședintele american, a condus la CSM cea mai importantă delegație americană ce a participat vreodată la Conferința de la Munchen și care i-a inclus, printre alții, pe secretarul apărării, Patrick Shanahan, pe senatorul Lindsey Graham și dintre democrați pe fostul vicepreședinte Joe Biden sau pe speaker-ul Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi.
Discursul lui Pence a fost amplu, dar în esență s-a mărginit la a relua temele principale ale doctrinei administrației Donald Trump pentru modelarea ordinii globale și, implicit a relației euro-atlantice:
(i) America First nu înseamnă America Alone;
(ii) Statele Unite au elaborat o nouă strategie națională de securitate care să garanteze pacea prin puterea Americii. A demarat modernizarea arsenalului nuclear și s-a elaborat o nouă strategie de apărare antirachetă;
(iii) Cu o Americă fortificată în puterea sa militară și economică, președintele Trump face eforturi să-i determine și pe aliații din NATO să se reangajeze plenar în efortul de apărare comună și deja se văd progrese extraordinare în acest sens;
(iv) SUA nu vor sta cu mâinile în sân în timp ce unii aliați ai NATO achiziționează armament de la adversari: Cum să apărăm Occidentul dacă el devine dependent de Puterile din est?;
(v) Trebuie în egală măsură protejată rețeaua de telecomunicații și America își atenționează partenerii europeni să fie vigilenți și să respingă orice soluție care poate compromite integritatea infrastructurii parteneriale de comunicații;
(vi) SUA au decis să aducă înapoi trupele din Siria, dar este doar o schimbare de tactică și nu o schimbare a misiunii Americii în zonă;
(vii) Președintele Trump și-a anunțat la finele anului 2017 strategia pentru Asia de Sud. Astfel, datorită efortului trupelor americane, în Afganistan Talibanii au fost obligați să se așeze la masa negocierilor, pentru a seta termenii unei păci durabile;
(viii) Problemele cheie în relația SUA cu China țin de balanța comercială dezechilibrată, dar și de alte chestiuni importante în sfera cooperării economice (proprietatea intelectuală, transferul forțat de tehnologie), de navigația în Marea Chinei de Sud, interferența în politica internă ale statelor, drepturile minorităților religioase etc.; dar: Beijingul cunoaște foarte bine poziția noastră!;
(ix) Toate națiunile trebuie să facă front comun și să susțină rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU privind Coreea de Nord, pentru a o determina să își mențină angajamentul de respectare a Declarației de la Singapore.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a preferat să își mențină discursul în zona în care sfera intereselor celor două țărmuri ale Atlanticului coincide. Referindu-se la Tratatul IFN și la denunțarea sa de către SUA, Jens Stoltenberg a ținut să reamintească public că în anul 2007, tot la CSM, Vladimir Putin a evocat pentru prima dată intenția Rusiei de a se retrage unilateral din Tratatul IFN.
NATO este pus în fața unei noi realități, a unei curse a înarmărilor și, consideră Jens Stoltenberg, alianța este pregătită pentru o lume post-Tratat, ceea ce nu înseamnă că ia în considerare să desfășoare în Europa noi capacități de lansare a armelor nucleare. Însă cooperarea dintre America de Nord și Europa devine tot mai importantă, pe măsură ce balanța de putere în lume se schimbă.
China, afirmă Jens Stoltenberg, este un factor cheie în înclinarea balanței mondiale de putere. Dar relația cu China, spre deosebire de relația cu Rusia, menține încă un potențial ridicat de cooperare (iar ca exemplu secretarul general a furnizat cooperarea anti-piraterie din largul coastelor Somaliei), chiar dacă potențialul de confruntare nu este nici el de neglijat.
La acest capitol importante de reținut mi s-au părut și câteva idei din discursul lui Heiko Maas, ministrul german de externe, care a creionat poziția Germaniei. Maas consideră că schimbările din lumea actuală necesită un cu totul alt unghi de abordare și, din această perspectivă, trei aspecte sunt importante:
(i) Germania înțelege perfect cât de important este parteneriatul transatlantic pentru securitate, stabilitate și menținerea ordinii globale;
(ii) Într-o lume nesigură, susceptibilă la naționalism și populism, Germania este dedicată cooperării internaționale și multilateralismului;
(iii) Germania susține în lumea de mâine o Europă puternică.
Ce înseamnă o Europă puternică pentru Germania, Maas a explicat în următorii termeni: întâi, trebuie să fie capabilă să acționeze în materie de securitate ca pilon al Alianței Nord-Atlantice, dar și dezvoltându-și propriile-i capacități de apărare; al doilea, să transforme capitalul geo-economic în capital geopolitic și, al treilea, să se asigure că nu rămâne în urmă în cursa dezvoltării tehnologiilor viitorului.
Heiko Maas a mai ținut să avertizeze că cei care strigă după recâștigarea controlului cel mai adesea se găsesc singuri la un moment dat; și nu doar atât, astfel nu mai reușesc să rezolve nici măcar o singură problemă importantă. Aluzia la administrația Trump și la politicienii britanici care susțin Brexit este evidentă.
RETORICA AUTORITARIȘTILOR: DE LA MIMAREA DEMOCRAȚIEI LA JUSTIFICAREA NEGĂRII LIBERTĂȚILOR ȘI A DREPTULUI FORȚEI
Nu pot să încep analiza dedicată acestui capitol fără discursul ministrului rus de externe, Serghei Lavrov: idei clar formulate, aluzii limpezi și o abordare în genul cu care liderii Kremlinului, în frunte cu Vladimir Putin, au obișnuit opinia publică internațională în ultimii zece ani – o retorică de mare putere decisă să abordeze impetuos, pe cont propriu scena globală, cu orice preț.
Ideile din discursul ministrului rus de externe care mi-au reținut atenția ar fi pe scurt următoarele:
(i) Discursul face apel la ideea de Casă Europeană, oricât de ciudat pare, dată fiind situația globală actuală;
(ii) Alegerea Europei de centrare pe NATO în logica adeptului supus al Americii, în ciuda apelurilor Federației Ruse la cooperare este eronată: au urmat bombardamentele unilaterale și nelegale din Iugoslavia, recunoașterea independenței Kosovo, extinderea NATO către est, sprijinul acordat loviturii de stat de la Kiev, refuzul de a accepta o politică de renunțare la vize și așa mai departe. Rezultatul: nu s-a mai putut construi o Europă unită, de la Atlantic la Urali și avantajele apropierii Europei de Rusia au fost irosite;
(iii) Crearea unui spațiu comun de la Lisabona la Vladivostok ar fi sporit avantajul de competitivitate, mai ales din perspectiva comportamentului egoist al unor țări în piața globală, care forțează regulile jocului la ONU sau WTO;
(iv) Contrar speculațiilor, Rusia este în continuare interesată de-o Uniune Europeană puternică.
Discursul reprezentantului Partidului Comunist Chinez, Yang Jiechi, membru al Biroului Politic, a fost scurt și menit să sublinieze încă o dată și la CSM care sunt elementele de bază al doctrinei Xi Jinping. Astfel, poziția Chinei este aceea că ONU este simbolul multilateralismului pe scena globală și cooperarea internațională trebuie să se bazeze pe plasarea ONU în centrul arhitecturii globale, așa cum de altfel prevede Carta Organizației Națiunilor Unite.
Sintetizată în patru puncte, viziunea lui Xi Jinping asupra principiilor cooperării internaționale este: (i) egalitatea suverană ca cea mai importantă normă ce guvernează relațiile dintre state, (ii) dialogul și consultarea, (iii) domnia legii, relații internaționale bazate pe prevalența dreptului și (iv) cooperarea bazată pe câștiguri mutuale, care să permită dezvoltarea în comun a comunității internaționale.
Un discurs aparte a venit din partea autoritaristului lider egiptean Abdel Fatah El-Sisi. Discursul său s-a centrat pe problemele Africii și influența sărăciei și a conflictelor regiunii asupra fenomenului migraționist, pe influența nefastă a conflictului israeliano-palestinian asupra păcii în lume – ambele alimentând (cu retorică și luptători) terorismul global.
El-Sisi consideră că numai cooperarea internațională veritabilă poate opri conflictele și să contribuie la aplicarea unor noi concepte de bună guvernare, protecția drepturilor omului, emanciparea femeilor, reformarea educației și a sistemelor de sănătate, dezvoltarea infrastructurii și a agriculturii, încurajarea dezvoltării rurale, crearea de noi locuri de muncă, creșterea volumului investițiilor, promovarea comerțului și a cooperării regionale.
În privința Africii, problema Libiei, crede El-Sisi, este crucială, una dintre cele mai preocupante de pe continentul african. Egiptul este interesat în implementarea Agendei Africa 2063, a Acordului de Comerț Liber pe Continentul African, în traducerea în realitate a ideii anului 2020 ca An al reducerii la tăcere a armelor în Africa, care înseamnă însă că vor trebui promovate programele de reconstrucție și de dezvoltare de tip post-conflict peste tot unde este cazul pe acest continent.
Discursul lui Abdel Fatah El-Sisi a ridicat probleme care pentru opinia publică din Europa sunt cumva sub radarul interesului. Dar care există, sunt reale și presante, aflate la originea migrației africane către Europa. În privința fenomenului migraționist, a menționat Abdel Fatah El-Sisi, statele africane s-au implicat în Procesele de stabilizare Valletta și Khartoum, precum și în redactarea Convenției Internaționale asupra Migrației; mai rămâne ca și țările dezvoltate să se implice cu energie pentru rezolvarea problemelor care generează fenomenul.
Nu în ultimul rând, El-Sisi a atenționat că eșecul reglementării Problemei Palestiniene se constituie în sursa principală de instabilitate a Orientului Mijlociu – o moștenire grea ce apasă asupra conștiinței tuturor părților implicate de aproape un secol.
CONTEMPLĂM UN VIITOR INCERT
Opiniile observatorilor care au participat la sau au fost în contact cu cele trei zile de lucrări ale Conferinței de Securitate de la Munchen au oscilat de la nedumerire până la dezamăgire amară, asta dacă nu ținem să luăm în considerare opiniile înregimentate provenind din capitalele unde presa liberă și gândirea critică au fost înlocuite cu simulacre menite să urmeze linia conducătorilor.
Politico, de exemplu, nu s-a ferit să descrie lucrările conferinței în termeni întunecați de-a dreptul: CSM nu a fost niciodată un eveniment pentru cei slabi de inimă. Dar chiar și în aceste condiții, întâlnirea din acest an, a 55-a, poate fi cel mai bine descrisă prin atmosfera funestă în care s-a desfășurat.
În marea majoritate a lor publiciștii, observatorii, diplomații citați sau editorialiștii au remarcat ruptura ce s-a creat între America, sub administrația Donald Trump, și Europa, de rău augur pentru viitorul Occidentului și pentru prevalența modelului democrațiilor liberale de ordine globală.
The New York Times remarca: Nu se mai poate pretinde că Trump nu este în zona liderilor autoritariști. Puterile europene contemplă deja perspectiva unei lumi în care să evolueze fără ancora americană. Și tot The New York Times observa, cu privire la mesajele transmise de liderul delegației americane la CSM, că: Vicepreședintele Mike Pence a susținut la CSM poziția America First într-un teritoriu ostil, în fața aliaților europeni. Nu s-a ferit să repete cerințele ca Europa să se retragă din acordul nuclear cu Iranul, să insiste pe interzicerea echipamentelor de telecomunicații chineze și pe cerința de creștere rapidă a contribuțiilor la NATO.
The Atlantic nu a ocolit în editorialele sale subiectul rupturii, pe care o consideră certă și clară, dintre cele două țărmuri ale Atlanticului: Europa și administrația Trump au renunțat să mai pretindă că se respectă reciproc. De patru ani asistăm la o șaradă. Toată lumea știe că este o problemă, deși public liderii afirmă că nu s-a schimbat nimic fundamental. Dar la CSM șarada a luat sfârșit.
Jurnaliștii americani de la The Wall Street Journal, la rândul lor, au remarcat că delegația americană, deși cea mai mare dintre cele care au participat vreodată la CSM, a fost divizată: Am văzut la Munchen o Americă divizată, Mike Pence și democrații, printre care și predecesorul său, Joe Biden, oferind viziuni contrare asupra relațiilor internaționale ce vor modela lumea viitorului.
Poziția europenilor a fost analizată mai cu seamă prin prisma declarațiilor oficialilor germani participanți la CSM. The Telegraph, de exemplu, a remarcat avertismentele Angelei Merkel privind planurile administrației Trump pentru Siria: La CSM, Angela Merkel a avertizat că retragerea trupelor din Siria, planificată de SUA, după înfrângerea ISIL și prăbușirea Califatului, riscă să ofere controlul asupra întregii zone Iranului și Rusiei.
În aceeași cheie, de reproș pentru actuala politică (izolaționistă) a SUA venit dinspre guvernul german, The Washington Post remarcă: Ministrul de externe german cheamă la o întoarcere la multilateralism și îl critică pe președintele american Donald Trump pentru abordarea izolaționistă, pe care o consideră contraproductivă.
Agenția chineză Xinhua se menține însă în linia expozeului pe care Yang Jiechi, oficialul Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez ce a condus delegația Beijingului l-a susținut la CSM și punctează asupra întâlnirii bilaterale cu ministrul de externe german în marja conferinței. Oficiosul chinez trece în revistă așadar temele oficiale ale politicii Beijingului pentru Europa, reafirmate cu prilejul conferinței și a întâlnirii Yang – Maas: S-a subliniat speranța că Germania va menține nivelul cooperării cu China în domeniile hi-tech și al investițiilor. De asemenea, s-a arătat că China sprijină cooperarea cu Uniunea Europeană și întreg procesul de integrare europeană.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
