Intr-un text publicat pe Contributors.ro, lectorul universitar Catalin Cioaba de la Facultatea de Filozofie, Universitatea București, arată că fostul ministru al Culturii, Ionut Vulpescu, si-a plagiat lucrarea de doctorat in filozofie. Lucrarea ar fi preluat chiar si texte de prezentare, referate de pe internet sau articole din ziare si reviste.
”Pot să confirm, acum, că nu e deloc vesel un astfel de moment. Teza de care vorbeam mai sus fusese susținută în Facultatea în care am studiat pe vremuri și în care lucrez acum. Drept care am simțit dintr-o dată că autorul tezei, un politician care a venit să-și ia „titlul“ la noi, prin fapta pe care o comite chiar în paginile lucrării sale de doctorat ne batjocorește pe mine și pe colegii mei.”
Acum ceva timp, aflându-mă în bibliotecă și citind o lucrare de doctorat, am avut, dintr-o dată, un moment de stupefacție. Teza vorbea în cuvinte frumoase și măgulitoare despre „etica muncii la români“, însă, de la un moment dat încolo… am realizat că multe dintre acele cuvinte nu aparțin autorului.
Senzația aceasta de stupoare și de ireal am mai încercat-o, cred, doar o dată în viață, când, în primăvara anului 2001, în Viena fiind, mi-am lăsat dimineața bicicleta în parcul Karlsplatz, în preajma Operei, iar seara, când mi-am terminat programul de bibliotecă, nu am mai găsit-o. M-am învârtit timp de o oră pe câțiva metri pătrați, încercând să mă conving că nu e adevărat, că mă înșel, că totuși nu am lăsat-o acolo și că se află la locul ei, acasă. Abia după ceva timp – în care am trăit în pură irealitate – am acceptat evidența. Și, bineînțeles, m-a cuprins furia pe cel care îmi răpise obiectul atât de drag.
Dar cuvintele? Cuvintele, când cineva le fură, ce simțim?
Îmi aduc aminte cum, adolescent fiind, l-am auzit pe Marin Sorescu, la o șuetă, povestind cum a descoperit plagiatul lui Eugen Barbu în decembrie 1978. Citesc acum despre acel episod și îmi dau seama că momentul a fost extrem de tensionat, fiindcă Barbu era un politruc protejat de partid, iar partidul însuși era pus în dificultate. Și trebuia să-l apere. Însă, la șueta de care vorbesc, petrecută la mult timp după, prin anii ’80, Sorescu povestea detașat, spre deliciul auditoriului restrâns dintr-un apartament craiovean, cum „descoperirea“ a avut loc în avion, împreună cu Fănuș Neagu care, având amețeli de la atâta zbucium al aparatului de zbor, se așezase, ditamai omul, culcat pe culoarul dintre scaune (!). Sorescu, aflat alături cu Incognito în mână, a avut revelația că citește de fapt pasaje „coafate“ din Malraux. Și i le-a citit cu voce tare lui Fănuș, care se zguduia de râs, dezechilibrând și mai mult avionul. Nu știu dacă a fost chiar așa de vesel momentul (ceea ce a urmat nu a fost oricum vesel, căci Barbu a fost revanșard), dar, în fine, așa îmi amintesc eu povestea.
Pot să confirm, acum, că nu e deloc vesel un astfel de moment. Teza de care vorbeam mai sus fusese susținută în Facultatea în care am studiat pe vremuri și în care lucrez acum. Drept care am simțit dintr-o dată că autorul tezei, un politician care a venit să-și ia „titlul“ la noi, prin fapta pe care o comite chiar în paginile lucrării sale de doctorat ne batjocorește pe mine și pe colegii mei. Pe fiecare dintre noi și pe toți laolaltă, orice specializare am avea, orice opțiuni politice și orice aspirații. Bruneți sau blonzi, înalți sau scunzi, slabi sau grași, fără deosebire, pe toți laolaltă un astfel de comportament inacceptabil din punct de vedere academic ne jignește și ne batjocorește.
Din fericire, astăzi nu mai trebuie să reclami astfel de fapte „la partid“, ci există comisii de etică în fiecare universitate, în fiecare școală doctorală. Așa că m-am apucat, cum era și firesc, să sesizez faptul, trimițând scrisoarea de mai jos Consiliului facultății. Reacția a fost exemplară! Imediat s-a format o comisie care a anunțat soluționarea la nivel de facultate „în maximum 24 de ore“, s-a trecut la examinarea tezei potrivit „procedurilor“ etc. Deocamdată, membrii comisiei ad hoc din facultate, lucrând, cum spuneam, exemplar, au constatat că în paginile semnalate de mine ca fiind plagiate literă cu literă – uneori cu erori de tipar cu tot – există „similitudini de text“ și că este necesară „o analiză a întregii lucrări pentru a se hotărî dacă este vorba de fraudă academică“ Așteptăm analiza cu sufletul la gură. Dar, despre asta, voi povesti mai încolo. Deocamdată transcriu scrisoarea:
București, 4 martie 2019
Către Consiliul Facultății de Filosofie
Universitatea București
SESIZARE
Stimați colegi,
Am consultat de curând, la biblioteca Facultății noastre, teza de doctorat intitulată Etica între teologie și filozofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creștin, susținută la Facultatea de Filosofie în anul 2008, de către dl Ioan Vulpescu, sub coordonarea științifică a Prof. univ. dr. Vasile Morar.
Teza conține o cantitate considerabilă de text preluat fără indicarea sursei. Vă prezint o analiză asupra capitolelor 3, 4, 5, 6 și 7, din care rezultă că există elemente indubitabile de plagiat. Dacă e să fac o caracterizare preliminară a manierei în care acesta se produce, vă pot spune că nu rămâne în limitele celui „clasic“, realizat prin preluarea de fraze, pasaje din alte cărți, într-o proporție sau alta, ci se înscrie în categoria celui „recent“, cunoscut drept „metoda copy-paste“. E vorba de pasaje copiate în bloc, de pe internet, din articole de specialitate sau chiar din articole de presă (am identificat pasaje preluate din Wikipedia, Jurnalul național, portalul Crestinismortodox.ro, sau chiar referate online de pe pagini precum „Regielive”). Analiza s-a centrat pe pasajele copiate din texte electronice accesate online, care s-au dovedit numeroase, în fiecare dintre capitole, însă poate fi prezumată, pe această bază, și copierea din texte tipărite.
Scurtă descriere: În capitolul 3 al lucrării, la p. 58, autorul tezei preia ad litteram, fără indicarea sursei, circa o pagină și jumătate din cartea lui Ioan C. Tesu, Virtuțile creștine, cărări spre fericirea veșnică, Editura Trinitas, 2001 pp. 2, 4-7. În același capitol 3, la p. 80, circa o pagină și jumătate de text sunt preluate fără modificări de pe portalul www.crestinismortodox.ro, dintr-un text al Părintelui Galeriu, intitulat Sensul vieții monahale.
În capitolul 4, la pp. 90-91, întâlnim circa o pagină preluată aproape fără modificări din revista Actualitatea Creștină, nr. 5/2005, pp. 16-17, semnat de Larisa Balbuzan.
În capitolul 5, chiar în cuprinsul considerațiilor introductive de pe prima pagină (p. 99 din lucrare), găsim câteva alineate copiate electronic, fără modificări, din revista Capital, respectiv din articolul „Capitalism în numele domnului“, semnat de Bogdan Ciubuc și publicat pe 6 iunie 2007. La pp. 102-104 din capitolul 5, acolo unde este prezentată de către autorul tezei doctrina lui Max Weber din Etica protestantă și spiritul capitalismului, întâlnim pasaje preluate (cu mici modificări) din articolul Simonei Nicoară, „Controverse, opinii și dezbateri despre profilul secularizării”, apărut în JSRI, Journal for the Study of Religions and Ideologies, no. 10/Spring 2007, p. 77), precum și circa 7 alineate foarte des întâlnite în mediul online, a căror sursă, pentru moment, poate fi stabilită pe www.roportal.ro, pe o pagină pe care motorul de căutare Google o datează ca fiind publicată online pe 7 dec. 2004. La pp. 105-106 întâlnim mai multe paragrafe reproduse din articolul „Protestantism” de pe portalul Wikipedia (în versiunea din 2007, accesibilă online și în clipa de față, ca versiune arhivată – link în fișierul pdf). Tot acolo, la pag. 106, întâlnim text identic cu mai multe surse online de pe portalurile www.referatele.com, www.biblioteca.regielive.ro, www.referateok.ro, www.diploma.ro, www.studentie.ro dar și dintr-un suport de curs în variantă electronică, intitulat Marketingul micilor afaceri, autori Olimpia Neagu, Mircea Teodoru, Daniela Duma (versiunea disponibilă online în clipa de față este datată 2010, dar e posibil ca și aceasta să se bazeze pe o versiune mai veche, disponibilă în internet înainte de 2008).
În capitolul 6, la pp. 118-119, aproximativ două pagini de text sunt preluate în întregime (împreună cu trimiterile din notele de subsol, dar fără indicarea sursei) mai întâi dintr-un articol publicat pe 13. Oct. 2005 pe pagina jurnalul.antena3.ro (Lavinia Betea, Despre etica muncii la români, publicat și în ediția tipărită a cotidianului Jurnalul național), apoi, din nou, din textul deja amintit al Simonei Nicoară (Simona Nicoară, „Controverse, opinii si dezbateri despre profilul secularizării”, JSRI Journal for the Study of Religions and Ideologies, No.10 /Spring 2005 p. 78). Întâlnim aici o marcă evidentă a plagiatului de tip „copy-paste”, în faptul că sunt preluate din textul sursă și greșelile de redactare (ex. p. 118, rândul 8 de jos, „explicarea fenomenul secularizării“, sau p. 102, rândul 8 de jos, „nașterea spiritul capitalist”). Pe pagina 119, preluarea de text străin continuă nemijlocit, trei paragrafe având ca sursă un text online semnat Viorel Roman, intitulat Globalizarea capitalismului (http://viorel-roman.bucuresti-nonstop.ro, data publicării 2 septembrie 2002).
În capitolul 7, la pp. 135-136, întâlnim câteva paragrafe preluate din lucrarea pr. Iosif Bisoc, Shemà noule Israel, Curs de Teologie fundamentală, Editura Serafica 2003 disponibilă pe internet la adresa http://www.profamilia.ro/studiu.asp?shema=08.
Pentru a accesa paginile tezei, vă pun la dispoziție spre descărcare un fișier pdf, la acest link. Fișierul conține indicări exacte ale surselor în comentarii. În versiunea tipărită a acestei sesizări voi atașa mostre din capitolele și de la paginile amintite mai sus. Așa cum am spus mai sus, această analiză este preliminară, se apleacă doar asupra câtorva capitole ale tezei și privește doar pasaje disponibile în mediul online, rămânând să fie deopotrivă pusă în evidență preluarea de text din volume tipărite. Totuși, chiar pe baza acestei succinte analize se poate estima că, însumate, preluările de text-sursă fără indicarea provenienței acoperă peste 50% din textul lucrării.
Despre autorul tezei: Ioan Vulpescu a fost Ministru al Culturii în guvernele Victor Ponta și Sorin Grindeanu, deputat PSD începând din 2012. La momentul susținerii tezei, ocupase deja poziții importante: în perioada 2000-2004 a fost expert în Departamentul de Cultură – Culte din cadrul Administrației Prezidențiale și consilier al președintelui Ion Iliescu, apoi secretar executiv al PSD, desemnat cu strategiile politice. În prezent este senator, membru al Grupului parlamentar al PSD, activ în „Comisia pentru cultură și media“ și în „Comisia pentru comunitățile de români din afara țării“. Având în vedere calitatea de înalt demnitar al statului, pe care a deținut-o ca Ministru al Culturii, elementele de fraudă din lucrarea de doctorat aduc un prejudiciu nu doar comunității științifice, ci și statului român.
Propun Consiliului facultății o analiză detaliată, realizată în departamentul de specialitate și, ulterior, întocmirea unui raport care să fie înaintat Comisiei de etică a Universității din București și deopotrivă CNATDCU (teza are 200 de pagini și se găsește la biblioteca Facultății sub cota DP 043/186, Barcode: 12-20140368). Totodată, solicit Decanatului să pună la dispoziția Consiliului referatul profesorului coordonator, precum și referatele comisiei de la examenul de susținere a tezei.
Cu privire la necesitatea acestui demers nu mai este cazul să insist. Veți fi de acord că un asemenea doctorat, al unei persoane care a ocupat înalte demnități publice în România, prejudiciază grav în primul rând instituția care i-a acordat titlul. De dorit este, prin urmare, ca însăși această instituție să inițieze examinarea lucrării, dat fiind că este în joc chiar prestigiul său. Știm că, din păcate, fenomenul este răspândit, că există unele instituții academice, recent înființate, unde în ultimii anii a avut loc tranzacționarea titlului de doctor către politicieni influenți, rezultând teze inacceptabile din punct de vedere academic. N-ar fi de dorit ca Facultatea noastră (și aici mă refer la colectivul ei, în primul rând) să ajungă să sufere de pe urma unor astfel de fraude, ci, dimpotrivă, ar fi necesar să se delimiteze în mod ferm de astfel de practici și să apere standardele științifice asumate de Universitatea București.
Cu cele mai bune gânduri,
Cătălin Cioabă
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
