În ianuarie 2019, chiar de Crăciun, în Ucraina a avut loc un eveniment cu adevărat istoric: Biserica Ortodoxă a Ucrainei a obținut de la biserica-mamă din Constantinopol Tomosul de autocefalie. Prin urmare, Ucraina și-a redobândit propria biserică canonică, de care a fost lipsită mai mult de 300 de ani.
Renașterea Bisericii Naționale a impulsionat renașterea vieții religioase a ucrainenilor, creșterea autorității bisericii și consolidarea valorilor creștine. Folosesc această ocazie pentru a familiariza pe scurt cititorii din România cu istoria vieții religioase creștine din Ucraina.
În anul 988, adică exact cu 1030 de ani în urmă, Cneazul Kyivului Vladimir i-a botezat pe toți kyivenii, în râul Pociaina, creștinându-și poporul în credința ortodoxă din Bizanț. În ziua botezului a început adevărata viață a poporului și a țării noastre.
Sunt convins că adoptarea creștinismului a adus în primul rând mântuirea poporului nostru și a deschis calea adevărată spre Dumnezeu. Iar fapta lui Vladimir a fost nu doar o alegere a credinței, ci și o opțiune de civilizație, alegerea valorilor morale și culturale, adică a tot ceea ce, de fapt, formează o națiune.
Recompensa creștinării Rusi – așa se numea atunci Ucraina – a venit aproape imediat. Noua religie a unit triburile slavilor de est, a întărit autoritatea Cneazului Kyivean și puterea de la Kyiv în așa fel, că peste o jumătate de secol, în timpul domniei fiului lui Vladimir, Cneazul Yaroslav cel Înțelept, Rusi a devenit nu numai cel mai mare stat din punct de vedere al teritoriului, ci și unul dintre cele mai dezvoltate state noi din Europa. Odată cu religia creștină, Rusi a obținut de la Bizanț și un transfer de educație, artă și cultură. Totodată, Kyivul s-a dovedit a fi un ucenic talentat, așa că în curând a reușit să devină un centru cultural puternic și influent. În întreaga țară se construiau biserici, se deschideau școli, s-au întemeiat orașe noi. Prosperitatea și puterea de atunci a statului Kyivean stă și astăzi la baza conștiinței și mândriei noastre naționale.
Aderarea la lumea creștină, totodată, a însemnat și integrarea în civilizația europeană. Dacă astăzi un obiectiv strategic al Ucrainei este integrarea în Uniunea Europeană, atunci se poate spune că primul pas spre familia europeană, unită prin valorile creștine comune, s-a făcut atunci, în ziua botezului. Acest pas a stabilit o dată pentru totdeauna esența europeană și soarta europeană a Ucrainei.
Europa antică, până la creștinism, a oferit omenirii idealurile libertății, democrației grecești și republicii romane. Iar creștinismul ne-a dat testamentul fundamental al dragostei (umanismului). Anume, simbioza libertate-democrație și dragoste-umanism formează esența civilizației europene, pe care și astăzi se bazează toate valorile și principiile sale. Din acest punct de vedere, ucrainenii sunt o națiune profund europeană, deoarece morala creștină și dorința de libertate au devenit elementele de bază ale mentalității ucrainene.
Ucraina-Rusi a primit nu numai beneficii de la creștinism, ea însăși a oferit Bisericii lui Hristos, Europei și întregii lumi extrem de multe lucruri bune. După botezul de la Kyiv, creștinismul, datorită eforturilor cnezilor kyiveni și a ierarhilor bisericii, a început să se răspândească și în triburile slavilor de est, la nord și est, unde, după mai multe secole, au apărut actualele state Belarus și Rusia. În cele din urmă, religia creștină s-a răspândit pe vaste teritorii, de la Carpați și până în Kamceatka. Fără acest lucru lumea modernă ar arăta cu totul altfel.
Contribuția Ucrainei la consolidarea și pacea Europei creștine nu se limitează doar la cele menționate. Anume Marele Cnezat al Kyivului, țară est-europeană, a preluat la mijlocul secolului al XIII-lea lovitura devastatoare a hoardelor tătaro-mongole, protejând Europa de invazia asiatică. Nu trebuie să uităm și faptul că mai târziu cazaci zaporojeni au participat activ la apărarea Europei și a creștinismului de invazia otomană. Să ne amintim cel puțin de bătăliile de la Hotin (1621) și Viena (1683), care au salvat Europa Centrală de sclavie.
Chiar dacă cazacii sunt considerați astăzi în Europa un fenomen rusesc și perceput, în primul rând, ca ceva exotic, cu aspirații romantice, cazacii ucraineni au fost un fenomen unic european-creștin. Anume, ei au creat în Europa prima republică militară cu o conducere aleasă în mod democratic, iar obiectivul lor declarat era apărarea credinței creștine și a libertății. Despre această contribuție a Ucrainei la istoria civilizației europene, deocamdată, nu se știe aproape nimic, în Europa.
Un remarcabil merit istoric comun al ucrainenilor și belarușilor a fost crearea Bisericii Greco-Catolice. Se poate discuta mult despre nuanțele teologice ale Uniei din 1596 și despre obiectivele politice, pe care în acea perioadă le-au urmărit Roma și Varșovia dar, astăzi, cel mai important nu este aceasta. Puțini ar contrazice afirmația că ruptura dintre catolici și ortodocși din 1054 a fost o greșeală catastrofală, pentru care popoarele europene în secolele următoare au plătit un preț teribil. Dar iată că Biserica noastră Greco-Catolică a fost singura care, pe tot parcursul timpului, a izbutit să depășească cu succes ruptura și a contribuit la reconcilierea istorică a celor două confesiuni. Deși acest succes a fost doar local, pentru noi este important că el a avut loc anume în țara noastră. Astăzi, Biserica Ucraineană Greco-Catolică joacă un rol indispensabil în renașterea spirituală și națională a Ucrainei și revenirea ei în sânul civilizației europene.
Dacă vorbim despre etapa actuală, cred că cea mai importantă realizare a Ucrainei, țară preponderent ortodoxă, este funcționarea în pace și armonie a tuturor confesiunilor creștine – ortodoxe, greco – și romano-catolică și protestantă. Un dialog permanent și prietenos se desfășoară, de asemenea, cu islamul și iudaismul, care au în țara noastră o tradiție îndelungată. Important este faptul că nu este vorba doar de lideri religioși, dar și despre credincioși obișnuiți, simpli oameni – cetățeni ai Ucrainei – pentru care în viață diferențele confesionale, practic, sunt irelevante.
Prin diversitatea sa religioasă, Ucraina este un spațiu unic, care cuprinde specificul întregii Europe Centrale, într-o singură țară. Toleranța, solidaritatea și deschiderea ucrainenilor sunt, de asemenea, întruchiparea în viață a valorilor ei fundamentale, de care putem fi mândri și pe care trebuie să le ocrotim ca lumina ochilor.
Situația religioasă din Ucraina mai are încă un specific – ea este post-traumatică. Ideologia sovietica a fost agresiv ateistă, biserica în URSS era suprimată, în orice mod posibil, mii de preoți au murit în timpul represiunilor staliniste, Biserica Greco-Catolică în general a fost interzisă și-și desfășura activitatea în ilegalitate. Ca urmare, milioane de oameni de-a lungul mai multor generații au crescut necredincioși. După colapsul ideologiei comuniste, în sufletele lor a rămas un gol, un vid spiritual care a putut fi umplut doar prin întoarcerea la Dumnezeu. De aceea, astăzi Ucraina este în mare măsură o țară a neofiților. Iar credința neofiților, după cum se știe, este mult mai sinceră, mai adâncă și cu patimă.
În plus, renașterea religiei și libertății religioase este asociată în mentalitatea poporului nostru cu prăbușirea totalitarismului comunist, cu democrația și toate valorile europene, care pentru noi sunt în același timp și creștine. Credința în aceste valori pentru ucraineni este, de asemenea, neofită. Îndrăznesc chiar să spun că acum inima Europei bate cu pasiune exact în Ucraina. Astăzi, Vechea Europa trece printr-o anumită criză morală, se îndoiește de sine, tot mai mulți locuitori ai ei aspiră numai la liniște și la pace și nu mai sunt dispuși, în caz de necesitate, să lupte pentru a-și apăra valorile. Ucrainenii nu numai că sunt gata, ei sunt singurul popor care astăzi le apără cu arma în mână, pe câmpul de luptă. Sper că acum nimeni nu mai trebuie să fie convins de faptul că Rusia lui Putin duce un război nu numai împotriva Ucrainei, ci și împotriva Europei și a întregii lumi occidentale și că acest conflict este de natură civilizațională.
Faptul că Rusia este o țară creștină și a preluat de la Europa o mulțime de caracteristici externe nu înseamnă că ea aparține civilizației europene. Dacă Europa este o simbioză a dragostei creștine și a democrației, atunci în Rusia ortodoxă dragostea este numai declarată, iar acolo libertatea, democrația, deschiderea și toleranța nu au fost niciodată definite ca valori. Prin urmare, Rusia încă nu este Europa, în ciuda tuturor caracteristicilor asemănătoare, la prima vedere. Lipsa de libertate denaturează principiul dragostei creștine, de multe ori transformându-l în ură, și asta în numele ortodoxiei și a Imperiului Rus. Astăzi, Rusia și Biserica Rusească trec prin exact o astfel de perioadă de întuneric.
Controversele civilizaționale, din păcate, se extrapolează și asupra vieții religioase în Ucraina. În mod paradoxal, atunci când există o armonie interreligioasă și interconfesională, avem o divizare în interiorul confesiunii ortodoxe. Ortodoxia noastră de astăzi este împărțită în Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei independentă de Rusia și Biserica Ortodoxă Rusă, care activează în țara noastră sub controlul direct al Moscovei. Principalul lucru pe care trebuie să-l știți: această divizare nu are deloc o natură religioasă, la urma urmei, dogmele și canoanele ambelor biserici sunt aproape identice. Este vorba despre dorința Rusiei de a păstra cu orice preț controlul asupra Ucrainei, ca fostă colonie care i-a aparținut în trecut. Posibil, catolicilor le va fi dificil să înțeleagă acest moment, pentru că toată Biserica Catolică este coordonată de un singur centru și nu creează niciun fel de probleme. Dar catolicii din toate țările pot fi absolut siguri că Pontificul nu îndeplinește dispozițiile Președintelui Italiei. Cu Biserica Ortodoxă Rusă este exact contrariul: ea de mult timp este o parte componentă a aparatului de stat și astăzi este un promotor activ al conceptului imperial-șovinist numit „lumea rusă“.
În lumea ortodoxă, fiecare țară, de regulă, are propria biserică și, prin urmare, autocefalia corespunde pe deplin tradiției ortodoxe și principiilor de adevăr istoric. Sunt convins că autocefalia a deschis calea spre depășirea actualei divizări și unirii tuturor ucrainenilor ortodocși într-o singură familie.
De asemenea, sunt convins de necesitatea unirii popoarelor Europei în jurul valorilor creștine și democratice. E timpul pentru a înțelege că acestea nu sunt abstracții, ci sunt factori puternici spirituali, care de mai mult de o mie de ani determină succesul Europei și al întregii civilizații occidentale. Astăzi se desfășoară la o scară mare o operațiune specială de a submina și coroda aceste valori. Obligația noastră este de a le proteja.
- Comenteaza pe Contributors.ro
