Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Macron, început de campanie. Neliniştile Europei din spatele unei scrisori flamboiante

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Marţi, 5 martie 2019, 11:25 Actualitate | Opinii


Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Puncte cheie:

  • În deja confirmata tradiţie a grandioaselor sale discursuri despre Europa, preşedintele francez Emmanuel Macron a dat startul campaniei electorale pentru alegerile europene din 23-26 mai în stil mare, cu o scrisoare meşteşugită, care ar merita premiată la concursuri (reale sau închipuite) de retorică politică europeană;
  • Şi totuşi, pentru cei învăţaţi să citească în „cafeaua discursurilor” strălucite precum şi în istoria marilor deziluzii politice ale lumii (ca exerciţiu intelectual, puteţi căuta ce discursuri măiastre şi fin şlefuite se rosteau în Europa liberală a anilor 30, inclusiv în Republica de la Weimar, înainte de venirea lui Hitler, şi toate vorbeau numai de bine, de progres şi de speranţe), neliniştile Europei nu numai că rămân valabile, dar sunt şi amplificate de o asemenea scrisoare şi de vulnerabilităţile pe care le ascunde viziunea aparent idilică a lui Macron;
  • Personal, aş fi preferat în aceste momente critice pentru viitorul Europei tonul calm, echilibrat şi moderat al Angelei Merkel, poate mai sec şi mai plictisitor pentru o audienţă agitată cum este cea europeană în prezent, care aşteaptă cuvinte tari şi idei bombastice, dar cu siguranţă mai realist şi mai de încredere, însă la fel de bine ştiu că stilul Merkel nu stârneşte pasiuni şi nu mobilizează mase de exaltaţi, iar în politica actuală ambele mari tabere care se înfruntă, şi liberalii şi iliberalii, au nevoie de exaltaţi, naivi, yesmeni şi aplaudaci (nu de minţi lucide şi critice, care mai mult să-i „încurce”), au nevoie de energie şi spectacol, de furie şi atitudini tranşante, specifice bulelor din reţelele sociale şi comunicării esenţialmente isterice din politica vremurilor noastre;
  • Marea problemă a celor care ridică foarte sus ştacheta expectanţelor este că obişnuiesc să lase în urmă mari, uriaşe dezamăgiri. Iar rezultatele ideilor şi activităţii lor executive propriu-zise favorizează, de fapt, eşecuri viitoare, deschizând poarta politică şi electorală exact pentru marii duşmani ai ceea ce aceşti străluciţi vorbitori au suţinut. După Obama şi minunatele sale discursuri, a venit Trump;
  • Dar să nu rămânem limitaţi la aprecieri generale şi impresii de ansamblu, să ne uităm şi la câteva idei punctuale şi la riscurile din spatele lor. Pe scurt, iată câteva „traduceri” din scrisoarea emoţionantă a lui Macron: – „Consiliul European pentru Securitate” nou propus, cu Marea Britanie invitată, ar fi excelent dacă nu ne-am da seama că este o intenţie de a crea un NATO european, pregătind despărţirea de alianţa strategică şi implicit de prezenţa asiguratorie a SUA în Europa (ne convine oare această renunţare la rolul actual al NATO, al celui înfiinţat în 1949? Vedeţi că reapare ideea unui Tratat al Apărării Europene, de care mă tem şi vorbesc de vreo doi ani?); – Europa cu mai multe viteze, o diferenţiere clară, explicită, între ţările competitive economic şi compatibile cultural din nucleul central al UE şi ţările sărace, corupte şi îndărătnice de la periferie (atenţie, nu vom intra niciodată în Zona Euro!); – „preferinţa europeană în achiziţiile din industriile strategice”, o formă discretă dar totuşi clară de a ne spune că o să trebuiască să încetăm cu achiziţiile de armament american, dacă mai vrem să fim cu europenii; – „înfiinţarea convenţiilor cetăţeneşti care vor trasa foaia de parcurs a Uniunii Europene”, apogeul populismului lui Macron, în viziunea căruia colectivele de oameni ai muncii de la oraşe şi sate, de pe întreg teritoriul Uniunii Europene, se vor întruni periodic şi vor dezbate deschis, vor face propuneri constructive de reformă a UE şi eventual vor aplauda geniul lui Emmanuel. Nu, domnule Preşedinte, lăsaţi-ne cu convenţiile cetăţeneşti, ascund riscuri şi capcane uriaşe de manipulare, sunt incubatoarele populismului autoritarist, le-am experimentat suficient în comunism (apropo, şi în Libia lui Gaddafi tot acesta era principiul fondator, puterea Liderului venea teoretic de la consensul Comunităţilor Locale), noi vrem democraţia aia clasică, bazată pe partide şi pe pluralismul politic, democraţia aia reprezentativă, atât de criticată astăzi, pe care încă sperăm că o putem salva şi îmbunătăţi, cu lideri politici responsabili, nu experimente populiste în care să le vinzi oamenilor iluzii că poţi face politică fără lideri sau, mai grav, că poţi imagina o politică în care toţi sunt lideri.

*

Gata, ni s-a dat scrisoarea! Ni s-au trasat liniile „renaşterii europene”. Am răsuflat uşuraţi. Acum putem începe liniştiţi campania electorală. Mare scrisoare, mare caracter. Şi ce mai idei, ce reforme o să vină, ce revoluţie a cetăţenilor va începe (nu, nu Vestele Galbene!) în favoarea tezelor lui Macron, ce speranţe uriaşe alimentăm! Avem acum, în sfârşit, echivalentul european al discursurilor potenţatoare ale lui Obama din 2008. Yes, Europeans, we can!

Scrisoarea este fără îndoială perfectă în felul ei, flamboiantă şi meşteşugită. Îşi atinge scopul propus, mobilizarea naivilor şi exaltaţilor înainte de o mare luptă electorală. Continuă tradiţia marilor discursuri mobilizatoare ale lui Macron de la Sorbona sau Atena, de după primăvara lui 2017. Clar, Uniunea Europeană avea nevoie de un astfel de document programatic, de o însufleţire la startul marii bătălii liberali-iliberali, pro-europeni versus anti-UE. Din punctul de vedere al oportunităţii ei, o salut cu toată căldura.

Dar politica, realităţile şi posibilităţile, ca şi consecinţele (uneori imprevizibile) ale unui anumit tip de discurs, trec cu certitudine dincolo de măreţia cuvintelor. Uneori sunt utili şi cititorii în „cafeaua” marilor discursuri, cu interpretările lor precaute şi reticente. Aşa este şi cu scrisoarea lui Macron. Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi, iar în politică se confirmă din plin că „nu tot ce zboară se mânâncă”. Aşadar, după ce a trecut euforia savurării unei cafele bune, ce ne rămâne în cană şi ce ne spune „zaţul” mai puţin spectaculos despre viitorul Uniunii Europene?

Am comentat în punctajul iniţial câteva din capcanele punctuale ale viziunii aparent idilice (dar atenţie!, s-ar putea foarte dureroase pentru noi) despre Uniunea Europeană, pe care ne-o propune carismaticul preşedinte francez. Aşadar, un alt NATO, european (eficient şi credibil oare?), interzicerea achiziţiilor de armament american, renunţarea de facto la garanţiile de securitate ale SUA (doar nu îşi imaginează cineva că vechiul NATO va mai fi credibil dacă franco-germanii şi apoi europenii în ansamblu îşi fac şi ei propriul lor Tratat de Apărare Europeană), Europa concentrică (evident, cu noi la periferie) şi mai ales „convenţiile cetăţeneşti”, aceste teribile adunări ale colectivelor de oameni ai muncii care vor „legitima” politicile Bruxellesului (o vor încurca, desigur, cei care nu participă sau nu sunt de acord cu consensul din Comunităţile Locale!), care te fac să te întrebi dacă nu cumva e mai precaut să privim spre un liberalism conservator, aşezat, exigent şi realist, de tipul lui Mark Rutte şi VVD din Olanda (care s-a pronunţat clar pentru NATO şi împotriva ideii Armatei Europene) decât spre rândunelele primăverii franceze.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2087 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version