Zilele acestea este în desfășurare un război total în PSD. Temele care au explodat în spațiul public sunt numeroase, de la clorul din apa bucureșteană, la apelurile de smardoială televizată între Firea și Dragnea, sticla aruncată între personajele de vodevil Mutu și Bădulescu, până la nemulțumirile legate de buget. Dar motivul real este cel al controlului banilor, instituțiilor și al orice alt punct strategic care va oferi candidaților în următorii doi ani electorali șanse mai mari de câștig.
Ultimii ani ne-au arătat că cea mai mare parte a politicienilor care au venit la putere, fie la nivel central, fie local au susținut un cult al nepotismului sau cumătrismului, cum se zice peste Prut; au numit în posturi cheie rude, prieteni, personaje care aveau de încasat polițe sau datorii din campaniile electorale etc. Cert este că la nivel general capacitatea de guvernare și competența s-au diminuat vizibil, iar politicile publice au devenit afacere de familie, nemaifiind treabă publică, după cum le zice și numele. Se guvernează în ceață și pentru a fi bine unui grup sau altul, nicidecum poporului.
Un studiu de caz despre clientelism la firul ierbii
În ultimul an am mers prin mai multe orașe din țară și din Republica Moldova pentru a discuta despre clientelism politic și corupție. Sau mai degrabă pentru a-i învăța pe jurnaliștii și activiștii locali cum să caute achizițiile care sunt aranjate, firmele de partid sau legăturile dintre anumite instituții publice și contracte servite unor firme conduse de foști directori sau angajați. Fiecare dintre ei știa cel puțin un nume, o firmă, un consilier local, un baron local sau un oligarh regional care câștiga achiziții publice pe bandă rulantă. Pentru a-i ajuta am construit și un Detector de clientelism, prin intermediul căruia explicăm simplu, pe românește, cum poate oricine să caute clientelismul din bani publici.
În ultimii șapte ani am dezvoltat la EFOR o platformă online, care se numește Harta Clientelismului și prin care am ilustrat traseul banilor de la guvern spre primării și consilii județeni pentru finanțarea unor investiții locale. Și ne-am propus să facem celebre programele prin care guvernul a fidelizat primarii prin alocări către edilii de aceeași culoare politică sau către independenți, pentru a-i atrage în partid – cel mai celebru a devenit PNDL.
Cel mai recent am arătat cum Robert Negoiță, primarul sectorului 3 și unul dintre cei mai vocali contestatari ai lui Liviu Dragnea și ai bugetului pe 2019 a primit anul trecut o grămadă de bani din PNDL, deși este un program destinat în primul rând comunelor și orașelor: în primele 6 luni a primit 28 de milioane de lei, cât următoarele cinci municipii la un loc; în 2018 a luat 16.6% din toți banii primiți de cele 72 municipii și sectoare. Iar între 2017-2020 a primit o alocare de 74.5 milioane lei din PNDL 2, cât toate celelalte 5 sectoare la un loc.
Apoi, în pasul al doilea, am căutat să vedem care sunt firmele care câștigă contracte pe bandă rulantă sau mai popular sunt abonatela contracte cu statul. Iar până acum concluziile ne-au arătat că multe dintre firmele care încasează bani serioși din contracte finanțare din pușculița numită Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) sunt conduse de oameni din partid sau donatori, au dosare penale pentru fraudă sau mită sau au legături cu personaje legate de fostul regim comunist, de foști angajați în instituții publice sau chiar cu serviciile secrete. În 11 județe, din care cel mai recent acoperit este Constanța, cam 4-5 firme câștigau 50-60% din contracte.
Consultanță pentru prieteni
Un alt domeniu interesant, greu de cuantificat și urmărit, din cauza naturii subiective a contractelor este consultanța pentru infrastructură. Experiența dosarelor DNA din ultimii ani ne-a arătat că un contract de consultanță poate fi noua valiză cu bani, metodă frecventă de finanțare a partidelor politice în anii ‘90 și 2000. Nu că valiza ar fi dispărut din peisajul politic, dar contractele de consultanță oferă posibilitatea mascării unor bani nejustificați în spatele unui mecanism legal. Timpul pe care o persoană îl petrece realizând un serviciu este mai greu de cuantificat decât construcția unui drum. Un kilometru de asfalt ori este, ori nu este, pe când o oră de expertiză este mai complicat de cuantificat.
De asemenea, contractele de consultanță sunt mult mai bănoase decât cele de execuție din perspectiva profitului. Dacă la construcția unui drum o mare parte din bani se îndreaptă către plata unor materiale sau a oamenilor, la contractele de consultanță cea mai mare parte este profit.
Contractele de consultanță pot ascunde șpăgi sau finanțarea ilegală a unui partid politic. Un astfel de exemplu este campania lui Mircea Geoană în 2009. Ioan Niculae a fost condamnat în 2015 pentru finanțarea ilegală a campaniei candidatului PSD cu 150.000 EUR – dintr-un milion cât era înțelegerea – prin contracte fictive pentru studii sociologice. Proprietarul Interagro a semnat un contract cu institutul de sondare a opiniei publice, INSOMAR. Cel care l-a convins să doneze este președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, scopul lui Nicolae fiind să aibă control asupra unor numiri arbitrare la Ministerul Economiei și la societățile naționale Transgaz și Romgaz, pentru a obține prețuri bune la gaz.
Interesante sunt statisticile privind consultanța pentru lucrări de infrastructură. Dacă ne uităm pe datele din ultimii 11 ani, regăsim aproape 22.000 de achiziții (fără cumpărările directe), valorând 16.4 miliarde de lei. Trecând peste unele dintre erorile flagrante din bazele de date cu achiziții publice, găsim peste 4.600 de firme care au câștigat astfel de contracte. Dintre acestea, un număr de doar 79 și-au asigurat mai bine de jumătate de fonduri.
O analiză atentă a asupra acestor firme ne arată că cea mai mare parte dintre cele 79 au acționari cu legături politice cu partidele importante din România (membri de partid, rude sau prieteni etc), cu personaje care au făcut parte sau au legături cu instituții ale fostului regim comunist, au dosare penale pentru pentru fraude sau infracțiuni economice sau legate de achiziții publice. Nu în ultimul rând, există firme conduse sau controlate de foști angajați ai unor instituții relevante precum CNAIR sau Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Mai există și alte premize care transformă piața de achiziții din acest domeniu într-una necompetitivă. De exemplu, aproape trei sferturi dintre achiziții au avut între 1 și 3 ofertanți, ceea ce reprezintă un risc în termeni de fraudă. Cu cât numărul de ofertanți este mai mic, cu atât există șanse mai mari ca o achiziție să nu se desfășoare transparent. Și mai departe, criteriul folosit pentru evaluare este în 75% de cazuri prețul cel mai scăzut, fără a se face o medie între calitate și preț, ceea ce arată că nu calitatea este prioritară. Elvis, o platformă inteligentă de analiză a achizițiilor publice, ne arată că există și posibile înțelegeri între firme, care conduc asocieri pe rând.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
