Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Ideile politicienilor români despre cormorani, popândăi, peşti şi armamentul şi muniţiile fabricate în România (1949-2019)

de Petre Opris     Contributors.ro
Luni, 28 ianuarie 2019, 13:49 Actualitate | Opinii


Petre Opris
Foto: Arhiva personala

Una dintre marotele regimului comunist din România a fost/este blamarea tuturor, cu excepţia conducerii partidului aflată în funcţie la un moment dat, pentru absolut toate problemele apărute în viaţa cotidiană a cetăţenilor. De la râuri până la ramurile copacilor, nu scapă nimeni din iureşul declanşat de propagandiştii partidului de guvernământ.

În săptămâna care a trecut a ajuns pe lista foarte lungă a celor care „sug sângele poporului” un nou personaj: cormoranul. Un ministru, pe numele său Petre Daea – ajuns celebru pentru dragostea sa mărturisită faţă de ovine – s-a făcut remarcat miercuri, 23 ianuarie 2019, în Comisia pentru pescuit din cadrul Parlamentului European, cu un discurs tragi-comic. La întrebarea doamnei Norica Nicolai[1] (stabilită de aceasta în culise, împreună cu ministrul Agriculturii), Petre Daea a răspuns astfel: „Am discutat cu [Karmenu] Vella, cu comisarul [european responsabil pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit], a văzut România. Pentru a fi expresiv, persuasiv, a fi convingător, i-am spus lu’ Vella că cormoranii în România fac baie în piscine. Atât de mulţi. Nu se mai feresc de oameni. De pescari nici atât. Pun în pericol un sector alternativ şi un sector complementar, alternativ pentru momentele în care nu ai acces la resurse pe o perioadă de timp ştiind elementul de prohibiţie pe care trebuie să-l păstrezi, complementar că poţi găsi în interior, în apele tale, soluţia de a creşte anumite specii care să asigure pe de o parte locuri de muncă, pe de altă parte hrană foarte bună şi iată, ca răspuns aici, o hrană sănătoasă, a se vedea interpretarea privind conceptul acesta de a păstra echilibrul şi a genera progres (subl.n.)”[2].

Dincolo de partea anecdotică a declaraţiei respective, am încercat să aflăm ce anume a avut în vedere doamna Norica Nicolai atunci când a formulat întrebarea respectivă şi dacă ministrul Petre Daea a răspuns conform scenariului. În limbajul sportiv, situaţia poate fi sintetizată cu expresia „I-a ridicat o minge la fileu”. Într-o declaraţie ulterioară, aceeaşi doamnă a dezvăluit o parte din planul stabilit anterior cu ministrul român al Agriculturii, astfel: „Avem directiva europeană cu privire la păsări şi le protejează. Am zis: ne pare foarte rău, trebuie să facem ceva, ca altfel dăm banii la păsări. Şi l-am rugat pe domnul Daea să fie de acord cu amendamentele făcute deja de noi, suntem un grup din toată Europa, şi transpartinic. […] Eu i-am pus întrebarea, pentru că trebuia să îi spun foarte clar: Să îţi intre bine în cap! Trebuie să facem un plan de vânătoare la cormorani că altfel ăştia în Delta Dunării nu mai fac nimic pe acvacultură. […] Dăm drumul la vânătoare. Ca la porcii mistreţi. Dacă îi vânam la timp, pesta porcină putea fi temperată. Şi toată lumea a fost foarte mulţumită în comisie, deci Daea a luat aplauze pe chestia cormoranilor, că a zis că ne susţine (subl.n.)”[3].

Nu cunoaştem performanţele doamnei europarlamentar în domeniul vânătorii, aşa că putem doar să presupunem că Norica Nicolai nu îşi va băga degetele în toate orificiile armei cu care va împuşca nişte cormorani care trăiesc în Delta Dunării, iar domnul ministru îi va arăta ce trebuie să facă de fapt cu degetele respective – pentru a atinge împreună un nivel de satisfacţie pe care ambii politicieni şi-l doresc într-un mod transpartinic.

Dorinţa de a vedea sânge şi a ucide animale poate fi întâlnită şi la alţi comunişti din România. De exemplu, la reuniunea din 16 noiembrie 1949 a Secretariatului C.C. al P.M.R., Vasile Luca a declarat astfel: „Câinii distrug pe câmp 30-40 mii de vagoane porumb pe an. Propun să colectăm piei de câine şi să-i prelucrăm. Se pot face mănuşi, ghete de copii. Trebuie organizat din punct de vedere al cooperaţiei pentru că este o chestie de economie”[4]. Fiind un mare pasionat de vânătoare, ministrul de Finanţe se referea, probabil, la popândăi – pe care, presupunem, îi ştia din Transilvania sub numele de „câinii pământului”. Evident, Vasile Luca nu era interesat să afirme că, de fapt, politica impusă de autorităţile de la Bucureşti în domeniul agriculturii era total greşită – cetăţenii de la sate refuzând să se înscrie în colhozurile înfiinţate de liderii comuniştilor din România şi să muncească într-un mod eficient în organizaţiile respective. Pagubele produse de popândăi erau minore, comparativ cu pierderile pe care le creeau permanent în agricultură politrucii care urmau orbeşte directivele sovietice.

Dar să revenim la problema doamnei Norica Nicolai, ridicată de ministrul Petre Daea. Într-adevăr, ne vom referi la peşte, nu la doamna europarlamentar. La începutul lunii septembrie 1961, Janoş Fazekaş (la acea vreme, ministru al Industriei Alimentare) a trimis un raport lui Petre Borilă (vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri) în care a susţinut ideea formării unei flote româneşti de pescuit oceanic. În documentul respectiv se preciza, printre altele, faptul că „Directivele celui de al III-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român prevăd sporirea producţiei de peşte de la 20.000 tone, cât s-a realizat în 1959, la 70.000 tone în anul 1965”, iar pentru anul 1965 se preconiza recoltarea a 5000 de tone de peşte oceanic.

Din păcate, autorităţile române nu au prevăzut din timp stabilirea de comenzi ferme pentru construirea în străinătate a unor nave de pescuit oceanic. În consecinţă, în momentul în care şi-au dat seama că planul economic pe şase ani nu putea fi realizat la acel capitol, liderii comunişti de la Bucureşti au fost nevoiţi să apeleze la bunăvoinţa autorităţilor de la Varşovia pentru a se include construirea a două nave de pescuit oceanic (tip trauler) în planurile şantierelor navale poloneze.

Polonezii lucrau însă la întreaga capacitate şi au anunţat că puteau să onoreze comenzile româneşti de nave de-abia în anul 1965, fapt care nu convenea autorităţilor de la Bucureşti. În consecinţă, Janoş Fazekaş a propus lui Petre Borilă, în septembrie 1961, să fie cumpărate din Japonia două traulere pentru pescuit oceanic, urmând ca alte două vase de acelaşi tip să fie livrate de Polonia în anul 1965 (în cel mai bun caz). Pentru cumpărarea celor două nave japoneze erau prevăzuţi 80 milioane de lei în bugetul de stat din anul 1962 şi se preconiza recuperarea investiţiilor în aproximativ 5 ani. Navele respective aveau un deplasament total de 3400 de tone, o autonomie de 70-80 de zile şi o capacitate de depozitare de circa 700-750 tone de peşte congelat şi 300-350 tone de făină de peşte.

Acea propunere a fost analizată în cadrul Consiliului de Miniştri (6 septembrie 1961), apoi a fost aprobată într-o şedinţă a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (25 septembrie 1961). Cele două nave urmau să înceapă pescuitul în Oceanul Atlantic la mijlocul anului 1962, prima în largul coastelor Insulei Terra Nova şi în Strîmtoarea Dawis (urmând a recolta 3300 tone de cod şi biban de mare, anual), iar cea de-a doua în zona Dakar-Takoradi (pescuind circa 2900 tone de sardine, stavrid şi macrou, anual). Totodată, se preconiza faptul că, în perioada noiembrie 1962 – martie 1963, ambele nave urmau să pescuiască 3100 tone de hering în largul Insulelor Feroe din nordul Atlanticului.

Pentru pregătirea personalului care urma să fie îmbarcat pe noile vase de pescuit, autorităţile de la Bucureşti au primit ajutorul Uniunii Sovietice. Două echipe de ingineri piscicoli români au participat în 1961, pe nave sovietice, la peste 100 de zile de pescuit în Oceanul Atlanticului de Nord şi Central. Totodată, s-au solicitat din URSS doi comandanţi de nave de pescuit oceanic, doi maiştri de pescuit şi doi radiotelegrafişti-hidroacustici, care să conducă cele două nave româneşti cumpărate din Japonia în primele luni de activitate ale acestora în Oceanul Atlantic.

În acelaşi timp, autorităţile de la Bucureşti început demersurile pentru stabilirea sistemului de salarizare şi premiere a echipajelor navelor de pescuit oceanic şi au hotărât să fie refăcute şi completate instalaţiile frigorifice din portul Galaţi, precum şi amenajarea sa ca bază a viitoarei flote de pescuit oceanic. În acel scop au fost solicitate investiţii în valoare de 7-8 milioane de lei – de cinci ori mai puţin, comparativ cu sumele necesare în cazul în care se stabilea realizarea unor construcţii noi.

După ce au aprobat cumpărarea din Japonia a celor două nave (la 25 septembrie 1961), autorităţile de la Bucureşti au întreprins demersuri în vederea obţinerii licenţelor de pescuit în Atlanticul de Nord. Cinci ani mai târziu, membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat aderarea României la „Acordul de colaborare pentru pescuitul maritim” şi la „Convenţia internaţională cu privire la pescuitul în partea nord-vestică a Oceanului Atlantic” (22 februarie 1966).[5] Drept urmare, flota de pescuit oceanic românească a avut posibilitate să se dezvolte şi să atingă în anul 1972 un nivel de 43.000 tone de peşte recoltat. Din producţia respectivă, circa 10.000 de tone au fost obţinute de cele opt nave româneşti care au desfăşurat activităţi în zona nord-vestică a Oceanului Atlantic.[6]

La 31 octombrie 1973, Ilie Verdeţ a trimis lui Nicolae Ceauşescu un document referitor la „Proiectul de acord între Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind pescuitul în partea vestică a Oceanului Atlanticului Mijlociu”. Prim-vicepreşedintele Consiliului de Miniştri susţinea astfel propunerile lui Emil Drăgănescu (vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor) şi ale lui Vasile Pungan pentru aprobarea acelui proiect şi, eventual, a contraproiectului românesc. În cazul în care partea americană ar fi insistat pentru adoptarea propriului proiect, delegaţia română de negociatori era împuternicită să accepte în totalitate varianta Statelor Unite ale Americii deoarece avantajele oferite erau mulţumitoare pentru autorităţile de la Bucureşti: posibilităţi de încărcare-descărcare pentru navele româneşti de pescuit în zona contiguă (lată de 9 mile) la marea teritorială a S.U.A.; acces în porturile americane în scopul aprovizionării şi efectuării de reparaţii la navele respective; schimb de date privind pescuitul în zonă. Avantajele oferite de partea americană impuneau şi respectarea de către români a unor restricţii de pescuit din anumite zone ale Oceanului Atlantic, în scopul favorizării migrării unor specii de peşte spre litoralul american. Emil Drăgănescu a precizat că măsurile respective nu afectau activitatea navelor româneşti deoarece acestea nu practicau, în zonele supuse restricţiilor, un pescuit specializat pentru speciile de peşte aflate la mare adâncime, ci recoltau doar hering şi macrou prin pescuit în masa apei. În schimb, se estima că avantajele oferite de americani duceau la creşterea producţiei de peşte pescuit de navele româneşti prin renunţarea la deplasările lor în porturile canadiene ori spaniole, aflate la distanţe de până la 4000 mile faţă de locul de producţie şi unde se efectuau în mod curent operaţiunile de încărcare-descărcare a mărfii, precum şi reparaţii şi aprovizionări pentru echipaje.

Se poate observa, în stenograma şedinţei din 5 noiembrie 1973 a Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., interesul autorităţile comuniste de la Bucureşti pentru creşterea rapidă a cantităţilor de peşte oceanic recoltat atât din partea vestică a Oceanului Atlanticului Mijlociu, cât şi din largul coastelor Mauritaniei şi Senegalului. Mai mult decât atât, la acea reuniune, Nicolae Ceauşescu şi-a exprimat deschis nemulţumirea, astfel: „Merge foarte prost planul acesta de pescuit”.

Doisprezece ani mai târziu, într-o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., liderul suprem al P.C.R. a reluat acel subiect şi le-a criticat pe Alexandrina Găinuşe şi Ana Mureşan pentru faptul că nu se găsea peşte oceanic pe piaţa românească (informaţie falsă). Singura persoană care a îndrăznit să-l contrazică pe Nicolae Ceauşescu a fost fiul său cel mic, Nicu, chiar în timpul şedinţei. Acesta a făcut şi o remarcă ironică, spunând: „Efectele [consumului de peşte] se văd peste 20 de ani”. Cu toate acestea, preşedintele României şi membrii Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. nu au renunţat la supralicitarea calităţilor peştelui oceanic şi au încercat să-l impună cu forţa în meniul săptămânal al românilor pentru a îndeplini un plan economic lipsit de flexibilitate şi, într-un final, falimentar.

Sistemul comunist de planificare economică a primit un răspuns din partea poporului român. Acesta s-a reliefat atât prin refuzul românilor de a cumpăra fără discernământ imensele cantităţi de peşte oceanic aflate în galantarele magazinelor, în ultima parte a „Epocii de Aur”, cât şi prin rostirea frecventă, în spirit de glumă, a două reclame-simbol ale regimului Nicolae Ceauşescu: „Nici o masă fără peşte!” şi „Nu e peşte ca stavridu’, nici echipă ca Rapidu’!”.

În ultimul „Almanah Scânteia”, editat la începutul anului 1989, a fost publicat un reportaj-mamut: „Călătorie în timp prin Bucureşti. Oraşul de ieri, oraşul de azi, oraşul de mâine”. Acesta se înscria în stilul epocii, de elogiere obsesivă a lui Nicolae Ceauşescu şi de negare – nemărturisită public – a realităţilor cotidiene. De exemplu, unul dintre propagandiştii P.C.R., profesorul dr. Panait I. Panait, şi-a exprimat admiraţia faţă de liderul suprem al partidului, astfel: „Bucureşti – un oraş românesc, multisecular, un oraş pentru viitorime, aceasta este capitala Republicii Socialiste România în pragul celui de-al XIV-lea Congres al P.C.R. Apreciindu-i menirea, marele ctitor al României contemporane, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, sublinia: «La sfârşitul acestui deceniu, capitala patriei noastre va deveni o metropolă modernă, demnă de epoca marilor înfăptuiri revoluţionare, demonstrând astfel forţa şi capacitatea creatoare a unui popor devenit pe deplin liber, stăpân pe destinele sale şi care îşi făureşte viaţa nouă socialistă aşa cu o doreşte el». O capitală măreaţă, demnă de măreţia poporului, de bogăţia şi frumuseţea pământului său, de istoria la a cărei neîntreruptă curgere şi-a adus contribuţia cu înţelepciune şi fermitate, cu simţ curat de pace, înţelegere şi colaborare”.

Imaginea idilică a Bucureştiului din mass-media comunistă se afla în mod evident în contrast cu realitatea cotidiană, caracterizată, printre altele, prin cantităţile excesive de creveţi şi peşte congelat din galantarele magazinelor „Alimentara”. Acestea erau oferite în anii ’80 ca substitute pentru carnea şi produsele din carne care lipseau din magazine.

Ceea ce nu cunoşteau cetăţenii obişnuiţi era intenţia autorităţilor comuniste de la Bucureşti de a aproba o tranzacţie specială în luna mai 1989: produse militare româneşti, în valoare totală de 26,5 milioane de dolari, în contrapartidă cu cantităţi foarte mari de peşte, recoltate în largul coastelor Mauritaniei (sardine, stavrid şi macrou). Partea română urma să livreze, printre altele, tunuri antiaeriene cal. 30 mm şi muniţia necesară pentru acestea (în valoare de circa 11 milioane de dolari). Afacerea era avantajoasă pentru România deoarece piesele de artilerie de acel tip nu puteau fi vândute pe alte pieţe externe cu profitul scontat de autorităţile de la Bucureşti.

Conform contractului semnat la 18 mai 1989 de reprezentanţii celor două părţi, autorităţile române primeau 2 milioane de dolari (în bancnote) din Mauritania şi peşte oceanic în valoare de 24,5 milioane dolari, până la sfârşitul anului 1991. În acelaşi timp, Departamentul pentru Producţia de Apărare şi Înzestrare a Armatei, comandat de generalul-locotenent Victor Stănculescu, livra produsele speciale stabilite în acordul respectiv.[7]

La 18 mai 1989, şeful Cancelariei C.C. al P.C.R. i-a înştiinţat pe prim-ministrul Constantin Dăscălescu, Ion Coman şi generalul-colonel Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale, despre avizul favorabil dat de preşedintele României.

Două luni mai târziu, Ion Coman a trimis o notă lui Nicolae Ceauşescu, în care s-a propus acordarea unui ajutor militar nerambursabil Republicii Populare Mozambic. Acesta era format din armament, muniţii, aparatură de transmisiuni, autocamioane şi autoturisme de teren – în valoare totală de 9,6 milioane de lei.[8] Totodată, fostul ministru al Apărări a menţionat că România era capabilă să exporte în Mozambic, în termen de trei luni, complete de uniforme în valoare de 3,33 milioane de lei.

După cum preciza Ion Coman, acele produse speciale „pot asigura echiparea şi înzestrarea cu un minim necesar a unei unităţi de infanterie cu un efectiv de 5.000 militari”, iar România trebuia să cheltuiască 1,9 milioane de lei pentru „verificarea, ambalarea, manipularea şi transportul tehnicii de luptă, inclusiv costul carburanţilor (aproximativ 5 tone)”. În plus, s-a solicitat aprobarea lui Nicolae Ceauşescu pentru „suplimentarea planului Ministerului Apărării Naţionale, pe anul 1989, numai cu sumele necesare executării uniformelor în economie şi transportului la beneficiar, în total 5,3 milioane lei, care să fie suportate din Fondul de Solidaritate Internaţională; trimiterea la destinaţie a ajutorului în trimestrul IV/1989, cu un vas românesc ce transportă în zonă şi alte mărfuri, iar plata să se facă în lei şi nu în valută”[9].

Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu toate propunerile prezentate de Ion Coman chiar în ziua în primirii acelei note, iar Cancelaria C.C. al P.C.R. i-a informat la 13 iulie 1989 pe Ion Coman şi generalul Vasile Milea despre deciziile preşedintelui României. Ulterior, la 7 septembrie 1989, a fost trimisă o notă de informare Tamarei Dobrin – vicepreşedinta Biroului Executiv al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste fiind anunţată că „s-a aprobat alocarea din Fondul Solidarităţii Internaţionale a sumei de 5,3 milioane lei, în vederea ajutorării R.P. Mozambic”[10].

După evenimentele din decembrie 1989, politicienii care au preluat puterea la Bucureşti au considerat că flota românească de pescuit oceanic trebuie redusă. În cele din urmă, aceasta a fost distrusă complet şi, în schimbul peştelui oceanic recoltat de navele româneşti, cererea pe piaţa din România a fost acoperită cu peşte importat din Ruanda, Tanzania, China, Norvegia, Polonia, Ungaria etc. În acelaşi timp, cantităţile de peşte recoltat din apele dulci ale României au scăzut, pe fondul privatizărilor politizate a lacurilor şi bălţilor de cei care s-au perindat la conducerea ţării în ultimele două decenii.

În prezent, se mai întâmplă ca anumite persoane care ajung efemer la Palatul Victoria, în calitate de miniştri, să aibă puseuri comunistoide, stârnind nedumerire la întâlnirile oficiale la care participă în ţară şi în străinătate. Acum se poate înţelege foarte bine ce a însemnat privatizarea haotică din anii ’90 şi goana după profit a celor care au pus mâna pe o sursă importantă de venit şi trebuiau să investească în industria piscicolă din România. În opinia ministrului Daea şi a doamnei Norica Nicolai, vinovaţii pentru dezastrul respectiv sunt însă doar cormoranii.

P.S. Îmi cer scuze cititorilor pentru faptul că articolele apar cu o întârziere pe platforma contributors.ro. Pur şi simplu nu pot să anticipez prostiile pe care vor să le debiteze politicienii din România şi nu reuşesc să ţin ritmul cu avalanşa de enormităţi spuse de trupa de vânzători de piei de cloşcă în fruntea căreia s-a instalat doamna Vasilica-Viorica Dăncilă – un adevărat „Holocaust” al limbii române. Folosesc termenul respectiv nu doar pentru greşelile sale permanente de exprimare, pentru „combaterea Holocaustului” şi inventarea „negaţionalismului” de către doamna prim-ministru, ci şi pentru faptul că anul trecut (25 aprilie 2018) ea s-a dus în Israel fără un mandat de reprezentare pentru a discuta despre mutarea Ambasadei României la Ierusalim. Cu acelaşi prilej s-a stabilit să aibă loc la Bucureşti, în luna noiembrie 2018, o reuniune comună a guvernelor României şi Israelului.

S-a ales praful de şedinţa respectivă după intervenţia brutală, cu gaze, a jandarmilor în Piaţa Victoriei din Bucureşti şi bătaia încasată de la jandarmii români de către patru cetăţeni israelieni nevinovaţi, aflaţi cu totul întâmplător în zonă (10 august 2018).

Colac peste pupăză, cetăţeanul Harry Ilan Laufer (dat afară din Guvernul României când conducerea Partidului Social Democrat a pus-o, ca pe o păpuşă, pe Vasilica-Viorica Dăncilă în locul lui Mihai Tudose) a apărut într-o conferinţă de presă în seara zilei de 20 noiembrie 2018 şi l-a acuzat pe preşedintele Klaus Werner Iohannis că este antisemit, deoarece a refuzat numirea lui Laufer în funcţia de ministru al Dezvoltării. Acea propunere a fost făcută de doamna Vasilica-Viorica Dăncilă.[11]

Două luni mai târziu, Vasilica-Viorica Dăncilă a efectuat o vizită în Israel pentru a discuta din nou cu omologul său de la Tel Aviv, Benjamin Netanyahu (18 ianuarie 2019). Cu acel prilej s-a reluat ideea organizării unei şedinţe comune a guvernelor României şi Israelului, de această dată în prima parte a anului 2019 – exact în perioada în care România deţine pentru şase luni preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.[12] Este o ocazie ideală pentru desfăşurarea unui trafic de influenţă la nivel înalt, în cadrul conducerii Uniunii Europene, pe care Benjamin Netanyahu încearcă să nu o rateze.

Tabel cu producţia de peşte din România în anul 1959 şi prevederile pentru anul 1965, extras din raportul întocmit de Janoş Fazekaş, ministrul Industriei Alimentare, referitor la cumpărarea din Japonia a două nave pentru pescuit oceanic (7 septembrie 1961).


Realizări 1959 tone Prevăzut 1965 tone % 1965 1959 Ponderea faţă de total în 1965
Pescuit în lunca Dunării 5533 20000 361,5 28,6
Pescuit în Delta Dunării 7742 14000 180,8 20,0
Pescuit de coastă în Marea Neagră 4901 6000 122,4 8,6
Pescuit în eleştee şi iazuri 1833 25000 1363,8 35,7
Pescuit în Oceanul Atlantic - 5000 - 7,1
Total 20.009 70.000 349,8 -
  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 39/1961, f. 51.

Stenograma şedinţei din 11 mai 1985 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în cadrul căreia s-a discutat, printre altele, despre vânzarea peştelui oceanic în România (extrase).

STENOGRAMA

şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 11 mai 1985

Şedinţa a fost prezidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român.

Au participat tovarăşii: Banc Iosif, Bobu Emil, Ciobanu Lina, Coman Ion, Constantin Nicolae, Dincă Ion, Dobrescu Miu, Fazekaş Ludovic, Găinuşe Alexandrina, Mănescu Manea, Niculescu Paul, Olteanu Constantin, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Păţan Ion, Popescu Dumitru, Rădulescu Gheorghe, Verdeţ Ilie, Andrei Ştefan, Bîrlea Ştefan, Ceauşescu Nicu, David Gheorghe, Enache Petru, Gere Mihai, Giosan Nicolae, Gâdea Suzana, Mureşan Ana, Postelnicu Tudor, Stoian Ion, Totu Ioan, Ursu Ion, Winter Richard.

Au fost invitaţi tovarăşii: Curticeanu Silviu, Radu Constantin, Dina Carol.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aţi văzut ordinea de zi, tovarăşi?

Mai aveţi ceva în plus? (Nu.). [...]

Tov. Nicolae Ceauşescu: Înainte de a trece la problemele de cadre, aş dori să atrag atenţia agriculturii, comerţului interior şi tovarăşilor din Comitetul Politic Executiv care se ocupă de acest sector, cu privire la aprovizionarea populaţiei şi la desfacerea producţiei de peşte. Tovarăşii au o concepţie: nu ştiu dacă nu le place lor să mănânce peşte, dar, dacă nu le place, atunci cred că nici populaţia nu vrea să mănânce peşte. Discutăm despre această problemă de mai bine de 2 ani de zile. Avem stocuri de peşte şi nu este organizată desfacerea corespunzătoare a producţiei de peşte pentru populaţie. Nu este adevărat că se găseşte peşte pe piaţă. Populaţia nu găseşte peşte şi noi ţinem în stoc 30.000 de tone. Eu rog şi pe tovarăşa Găinuşe, pe tovarăşa ministru al Comerţului Interior şi pe tovarăşii de la Agricultură – 4 dintre aceştia sunt membri în Comitetul Politic Executiv – să se ocupe, ca să nu mai avem probleme. Trebuie să avem permanent asigurată desfacerea la produsele pe care le avem. Trebuie să asigurăm o bună aprovizionare a populaţiei cu ceea ce avem – pentru că avem şi peşte şi o serie de alte produse cu care putem asigura o bună aprovizionare. Trebuie să se ia măsuri, să se facă un program special – am luat şi o hotărâre în această privinţă – ca să introducem consumul de peşte în consumurile colective la cantine, în întreprinderi, la armată, la studenţi, peste tot. Aşa cum se spune, dacă consumă peşte, vor deveni şi mai inteligenţi.

Tov. Nicu Ceauşescu: Efectele se văd peste 20 de ani.

Tov. Gh. Rădulescu: Noi n-am mâncat peşte destul!!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să se facă un program şi obligatoriu să se introducă preparate din peşte două zile pe săptămână. Să se gătească din peşte mâncăruri corespunzătoare cu legume, cu zarzavaturi.

Tov. Nicu Ceauşescu: Există peşte, dar numai stavrid. Am fost în magazine şi ştiu. Nu prea îl cumpără nimeni. Trebuie să existe un sortiment mai diversificat.

Tov. Alexandrina Găinuşe: 80 la sută din stocul de peşte este stavrid.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Este bun şi stavridul.

Tov. Alexandrina Găinuşe: Este bun, dar este mic, sub 15 cm.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dar nu este chiar 80 la sută din ceea ce avem sub 15 cm.

Tov. Ana Mureşan: Aşa cum a spus şi tovarăşa Găinuşe, 80 la sută este stavrid. Anul trecut a fost şi merlucius, care este apreciat de populaţie.

Tov. Gheorghe Pană: Am vorbit cu tovarăşii de la Tulcea. Am făcut programele acestea şi am început să vindem ceva mai mult. Va trebui totuşi să se găsească o soluţie ca vasele noastre de pescuit să meargă şi în alte locuri, nu numai acolo unde se pescuieşte numai stavrid. Ceva cred că se poate face. Populaţia cumpără peşte când se găseşte merlucius sau cod. La aceste sortimente de peşte este chiar coadă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să vedem şi programul de pescuit.

Tov. Ana Mureşan: Anul trecut am vândut peşte, anul acesta vom vinde mai mult, dar să fim ajutaţi cu structura.

Tov. Gheorghe Pană: Faţă de 300 şi ceva de tone prevăzut, am dat peste 200 tone peşte. Am băgat mai mult peşte şi în consumurile colective, dar nu facem programul.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















1670 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version