Europa Convergenței, una din cele patru priorități asumate de România în timpul Președinției Consiliului Uniunii Europene, își propune să dezvolte dimensiunea socială a Uniunii, limitând discrepanțele dintre statele membre în ceea ce privește accesul pe piața forței de muncă și egalitatea de șanse, abandonul școlar sau incluziunea socială. În 2018, primul Social Score Board publicat de Comisia Europeană în cadrul Pilonului European al Drepturilor Sociale relevă însă o realitate tristă: România se poziționează pe ultimul loc în UE exact la aceste capitole.
Dezbaterea din spațiul public din ultimele zile s-a concentrat tocmai pe acest domeniu pe cât de important pentru România, pe atât de slab implementat, care apare în tabelul de evaluare cu roșu, adică aflat în ”situație critică”: ocuparea tinerilor NEETs, adică a celor mai vulnerabili, care nu sunt angajați, nu sunt la școală și nici nu iau parte la un sistem de formare profesională. În România, 1 din 5 tineri este în această situație.
Pentru a-și atinge obiectivul Președinției care ține de dimensiunea socială a UE, România trebuie în primul rând să înceapă să se uite cu atenție în propria sa ogradă și să salte acei indicatori din stadiul de roșu („situație critică”) măcar către un portocaliu mai domol („slab, dar în îmbunătățire”). Cel puțin pe tinerii NEETs, cifrele de până acum care descriu implementarea programelor europene care ar trebui să îmbunătățească situația acestora nu sunt deloc încurajatoare.
Pilonul European al Drepturilor Sociale - ce este, ce obiective sunt?
În cadrul priorității nr. 1 a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Europa convergenței, România are ca obiectiv principal, printre altele, ”dezvoltarea dimensiunii sociale a UE, prin punerea în aplicare a Pilonului European al Drepturilor Sociale”. Acesta este un angajament proclamat de instituțiile Uniunii Europene în noiembrie 2017 de a respecta un set de 20 de principii și drepturi esențiale în domeniul social și al ocupării forței de muncă.
Practic, el funcționează ca un ghid pentru obținerea unor piețe ale muncii și ale unor sisteme de protecție socială echitabile și funcționale. Implementarea Pilonului se află în responsabilitatea guvernelor naționale, iar România a aderat la acesta încă din 2017.
Pentru a urmări evoluțiile acestui cadru de politici, un “tablou de bord social” (social scoreboard) evaluează tendințele și performanțele din toate țările UE pe cele trei categorii majore: egalitatea de șanse și accesul la piața muncii, condiții de muncă echitabile, protecția socială și incluziunea socială.
În Score board-ul publicat si adoptat de Consiliu EPSCO în 2018, România împreună cu Grecia se situau pe ultimul loc la prima categorie ”Egalitatea de șanse și accesul la piața muncii”, fiind considerate a se afla în stare ”critică” la patru din cinci parametri: ”părăsire timpurie a sistemelor de educație și formare”, ”diferența de ocupare între sexe”, ”persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială”, ”tineri NEETs” (tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională).
Fiecare din cele cinci dimensiuni din tabel ar merita tratate într-un articol separat, dar azi am vrea să facem zoom in pe ultima coloană, care a făcut obiectul dezbaterii din spațiul public din ultimele zile: ocuparea vestitei ”generații pierdute” – tinerii ieșiți de pe orbita școlii, a unui internship / ucenicii sau a oricărui fel de job.
Tinerii NEETs în România și Garanția pentru Tineret.
În România avem peste 400 000 de astfel de tineri ”care nu se văd”. Prin schema ”Garanția pentru tineret”, care urmărește să combată șomajul în rândul tinerilor NEETs cu vârsta între 15-24 ani, ei ar trebui să fie înregistrați la Serviciile Publice de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM-uri), profilați și consiliați, iar apoi în decurs de patru luni să li se prezinte o ofertă potrivită de educație / formare profesională / ucenicie sau internship / loc de muncă / sprijin pentru antreprenoriat. Schema a fost lansată în 2013 în România.
După modelul pus la dispoziție la nivelul Uniunii Europene, România a elaborat și implementat propriul program „Garanția pentru tineret”, care până acum a fost împărțit în două perioade: 2014-2015 și 2017-2020. Rezultatele de până acum sunt mai degrabă modeste, Comisia Europeană atrăgând atenția în mod repetat că schema Garanția pentru Tineret este implementată deficitar, ultimă oară chiar în Raportul de țara pe 2018. Executivul european atrăgea atenția încă din Martie anul trecut că există riscul dezangajării fondurilor din cauza rezultatelor slabe. Ultimul raport de țară subliniază o implementare “ineficientă” și “deficitară”, cu “întârzieri semnificative”.
În prima perioadă de implementare a programului Garanția pentru Tineret (2014-2015), România a creat 27 de centre pentru tineret (22 în Sud și 5 în regiunea Nord) și o bază de date cu 67.702 tineri NEETs înregistrați în evidența ANOFM. În 2016, programul Garanția pentru Tineret a reușit să acopere numai 14,2% din tinerii NEETs din România, iar despre 50% dintre tinerii ce au fost consiliați în cadrul programului nu există date privind parcursul lor ulterior. Comparativ cu rata medie din UE, unde ⅔ din tinerii înregistrați în programul Garanția pentru Tineret primiseră o ofertă de angajare, ucenicie sau continuare a studiilor în intervalul stabilit (4 luni), în România situația este inversată, peste 65% dintre cei înregistrați nu primiseră nicio ofertă de ocupare sau formare.
Referitor la centrele de tineret – este neclar dacă aceste centre pentru tineret sunt funcționale, dar din răspunsurile primite deCentrul Român de Politici Europene de la 11 AJOFM-uri, am constatat că 9 agenții nu aveau cunoștință că ar există un centru pentru tineri înființat prin programul Garanția pentru Tineret. Acest lucru ne determină să ne punem întrebări cu privire la eficacitatea și eficiența acestor centre care se presupune, în urma comunicărilor oficiale, că sunt funcționale.
În urma recomandărilor și / sau presiunilor Comisiei Europene, România a îmbunătățit planul de acțiuni al programului Garanția pentru Tineret pentru perioada 2017-2020, printr-o o structură mai complexă comparativ cu versiunea anterioară și cu o serie de obiective care iau în considerare, cu precădere, tinerii aparținând categoriilor vulnerabile.
Totuși, rezultatele rămân în continuare limitate și undeva neclare. Pe primul semestru din 2018, ANOFM a raportat 22.930 beneficiari de servicii de informare și consiliere profesională (tineri cu vârstă sub 25 de ani), comparativ cu 75.002 tineri pe tot parcursul anului 2017 sau 86.794 tineri în 2016. La nivel de programe de formare profesională, au fost raportați 919 tineri, comparativ cu 5.945 în anul precedent sau 7.937 tineri în 2016. Doar 158 tineri au beneficiat de programe de ucenicie pe primul semestru din 2018.
Situația rămâne confuză ținând cont că România a raportat în perioada 2014-2016 rezultate teoretic bune spre foarte bune ale programului și un număr ridicat de beneficiari ai Garanției pentru Tineret (doar în 2014, de exemplu, s-au raportat nu mai puțin de 146.186 beneficiari de servicii de informare și consiliere profesională), deși evaluările Comisiei au fost mai degrabă modeste, ceea ce a determinat includerea țării noastre în categoria statelor în care schema europeană are un “caracter limitat”, situându-ne printre țările cu cele mai slabe rezultate.
Dacă România abia accesează banii principali din Garanția pentru Tineret, nu e de mirare că cei care vin suplimentar nu sunt cheltuiți / accesați. Acesta este și cazul Inițiativei pentru Ocuparea Tinerilor, o măsură complementară schemei principale și care se adresează regiunilor cu șomaj în rândul tinerilor 15-24 ani de peste 25%. România are 3 regiuni eligibile: Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia.
Ultimele date, publicate de comisarul european Corina Crețu, arată o realitate sumbră în privința ratei de absorbție pe Inițiativa pentru Ocuparea Tinerilor (Youth Employment Inițiative), una dintre principalele resurse financiare ale UE menite să combată șomajul în rândul tinerilor și să îmbunătățească accesul tinerilor la programe de de educație, formare și ocupare.
În 2015, la lansarea programului, Guvernul României își propunea în mod concret să ofere prin intermediul Inițiativei subvenții pentru tinerii ce intră în programe de ucenicie și stagii, subvenții pentru stimularea angajatorilor care derulează programe de ucenicie, programe de orientare și consiliere, etc. Însă, în realitate, România a absorbit până în Octombrie 2018 mai puțin de 0,1% din suma totală alocată, deși au trecut mai bine de 3 ani de la lansarea Inițiativei. Finanțarea suplimentară prin intermediul YEI, de aproape 330 milioane EURO, a fost inclusă de România în Programul Operațional Capital Uman, o abordare diferită față de multe alte state membre ce au programe separate, uneori chiar la nivel regional.
Și mai grav este că proiectele depuse spre rambursare sunt foarte puține, acoperind puțin peste 1% din întreaga sumă pe care România o are la dispoziție. În contrast, Bulgaria a cheltuit 60% din alocarea totală de 102 milioane EUR, dar a făcut proiecte pe întreagă sumă, iar Ungaria a cheltuit efectiv 92% din alocarea de 108 milioane, dar așteaptă rambursarea a 100% din sumă alocată.
Eșecul implementării programelor europene se vede și în datele oficiale: România continuă să se plaseze anual în fruntea topului european la proporția tinerilor între 18 și 24 de ani care nu sunt angajați, nu sunt la școală și nici nu iau parte la un sistem de formare profesională. În 2017, 1 din 5 tineri din România erau în această situație, locul cinci în Uniunea Europeană.
Cum se poate îmbunătăți situația? Câteva idei:
1. Garanția pentru Tineret ar trebui făcută să fie cu adevărat accesibilă tuturor tinerilor, indiferent de mediu – urban / rural, etnie, posibilități materiale etc.
Sprijinul individualizat al Serviciului Public de Ocupare trebuie să ajungă și la tinerii cu dizabilități, la cei care au părăsit sistemul public de protecție socială, la cei din comunități rurale izolate și marginalizate, la tinerii de etnie roma. În cazul acestora din urmă proveniența de cele mai multe ori dintr-un mediu cu posibilități materiale scăzute și educație de bază precară se suprapune peste potențialul de a fi discriminați la școală și pe piața muncii și face ca 64% dintre totalul tinerilor de etnie romă din România să se înscrie în 2017 în categoria NEETs, față de procentul pentru populația majoritară, de 16%. Diversele cercetări arată că, într-o proporție covârșitoare, nici simpla informație că ar putea fi ajutați nu ajunge la acești tineri, darămite să intre efectiv în program.
2.Este nevoie de parteneriate puternice la nivel local – între școli, autorități locale, servicii publice de ocupare, agenți economici, alți lideri comunitari, organizații neguvernamentale...
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
