Ion Iliescu a devenit darlingul presei și analiștilor non-PSD cu ceea ce a scris pe blog despre preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România. Cum de a ajuns în postura asta un bătrân nostalgic comunist, pe deasupra și inculpat în Dosarul Revoluției? Și ce ce spune asta despre scena noastră politică?
Poziționarea prin critică și locul unde te poate duce în politică
Începem cu ceea ce a atras atenția media în postarea fostului președinte. Se vede cu ochiul liber (aici, aici sau aici) că trimiterile critice la adresa PSD-ului lui Dragnea au fost cele mai căutate. E firesc, Iliescu își critică propria creație, dar de ce a prins viteză? Fiindcă adversarul (în primul rând, Liviu Dragnea) e detestat la extrem.
Aici, se revelează o tactică binecunoscută pentru noi, cei care avem legătură cu comunicarea politică și marketingul viral: așa-numita poziționare prin critică.
Pe scurt, în politică ai voie să te referi la “celălalt detergent” cu o serie de atribute negative, spre deosebire de publicitatea clasică, unde așa ceva nu se face. Metoda se aplică, cel puțin pe alocuri, și în comunicarea online, chiar dacă e vorba de războaie glumețe ale brandurilor și alte tipuri de aspirații memetice. Dar, în politică, nu numai că ai voie, ci este și recomandat să faci asta într-o serie de situații. Critica ta va atrage răspunsul adversarului și de regulă acesta nu face decât să-ți întărească și să-ți individualizeze poziția. Spre deosebire de detergenți, care vor întreaga piață, politicienii vor, de regulă, doar o parte a acesteia. Nu-i interesează, ba chiar le folosește, că celălalt segment îi detestă.
În România, cel care a brevetat această metodă e fostul președinte Traian Băsescu. După o traiectorie înaltă în marina comercială, pe vremea comunismului, și apartenența la primele guverne de după 1990, acesta a știut să se poziționeze ca reformist prin critica unor dușmani la fel de detestați la vremea respectivă pe cât e Liviu Dragnea azi, ca Adrian Năstase sau Dan Voiculescu.
În cazul lui Iliescu-2019, critica PSD-ului i-a adus un val de notorietate și l-a poziționat, dar nu cred că Ion Iliescu, la aproape 88 de ani, mai este interesat de imagine. Dacă citești tot postul de pe blog, vezi că omul vorbește mai degrabă despre integrarea în UE, zona euro și refuzul tehnocrației la guvernare, decât despre mizeria PSD-ului actual. Există însă un motiv pentru care aceasta s-a “viralizat”.
Se caută Campion anti-Dragnea Și s-a găsit Vocea Europei
De fapt, locul de campion anti-corupție, anti-Dragnea sau cum vrem să-i spunem, e vacant pe scena politică de azi. Năstase a avut un Băsescu, dar Dragnea nu l-a primit pe al lui și nici nu știu dacă îl va primi. Noi, electoratul anti-PSD, ne canalizăm frustrarea spre vizualele de la mitinguri. Există personaje marginale – nici măcar politicieni sau analiști mainstream -, ca Mălin Bot, care câștigă followeri cu genul acesta de situare. În tot acest peisaj, e clar că peneliștii nu au calitățile personale și credibilitatea pentru a-și adjudeca rolul, iar în zona USR-Plus-Demos niciunul dintre actorii vizibili nu are consecvența, simplitatea și forța de a-și atașa imaginea respectivă. E de luat în calcul și faptul că PSD-ALDE nu le răspunde în general și preferă să se răfuiască cu dușmani imaginari gen Soros, ceea ce, la modul cinic, e o socoteală bună.
Seceta e atât de mare, încât până și Gabriela Firea a fost luată în brațe de orice-ar însemna opoziție, atunci când s-a poziționat anti-Dragnea. Nici ea nu aplică această strategie în mod consecvent însă.
Paradoxal, scena noastră politică goală a generat și un câștigător (relativ) pe o altă poziționare. Cea de reprezentant/voce oficioasă a Uniunii Europene. Mai avem patru luni până la alegerile pentru Parlamentul European, dar niciunul din candidații sau europarlamentarii în exercițiu nu încearcă să își adjudece acest rol, deși ar fi vorba de un job mai puțin stresant, construit mai degrabă din afirmații decât din negări și conflict: rolul Uniunii Europene, locul nostru în ansamblul ei – în fine, toate lucrurile pe care vi le închipuiți cu siguranță despre UE, după ce săptămâna trecută am avut la București toată protipendada bruxelleză, la preluarea Președinției Consiliului Uniunii.
Există, totuși, o excepție – și e una atipică. E vorba de Corina Crețu. Crescută în umbra lui Ion Iliescu și politician prin excelență desemnat (inclusiv pe un loc eligibil pe lista PSD la europarlamentare sau în Comisia Europeană), aceasta a generat un puseu de notorietate și apreciere atunci când a început să critice guvernul Dragnea-Dăncilă, pe teme ca absorbția fondurilor. Corina Crețu nu mai avea nimic de pierdut dinspre PSD, dar are, eventual, de câștigat în ecosistemul Comisiei, unde pentru foștii comisari se găsesc adesea poziții tehnice bine plătite și motivante profesional. Și, în plus, ea a avut și o ofertă pentru europarlamentare, din partea Pro România, partidul lui Ponta.
Faptul că un politician pe care l-am putea numi, în lipsă de alt cuvânt, discret prinde o asemenea viteză în media arată din nou că e vorba de o poziționare politică vacantă. De care Corina Crețu va beneficia din plin, în cazul în care candidează.
Citeste intreg articolu si comenteaza pe contributors.ro
