Donald Tusk este de profesie istoric, cunoaște istoria Europei, cunoaște cultura și literatura țărilor europene, inclusiv cultura și literatura României. A dovedit acest lucru inclusiv joi seară, la Ceremonia de lansare a Președinției române la Consiliul UE de la Ateneul Român.

Siegfried Muresan Foto: Arhiva personala

Donald Tusk este un lider politic remarcabil care a câștigat două alegeri parlamentare, a fost singurul prim-ministru al Poloniei reales după 1989. Ca președinte de partid, a câștigat, în plus, două rânduri de alegeri europarlamentare, două rânduri de alegeri locale și este la al doilea mandat de președinte al Consiliului European.

Donald Tusk este un om politic viu, autentic, iar cei care îi cunosc stilul își dau seama că discursul de aseară a fost unul gândit cu propria minte și scris cu propria mână. Niciun scriitor de discursuri nu ar fi putut ști că primul autoturism din familia lui Tusk a fost o Dacie sau că socrul fiului său conduce acum tot o Dacie. Dar, chiar și pentru cei care îl cunosc deja de mult timp pe politicianul Donald Tusk, succesul discursului de joi a fost o surpriză plăcută.

De ce a fost discursul lui atât de bun? Pentru că Donald Tusk înțelege foarte bine situația din România și îi înțelege pe români. Pentru că și în Polonia există un partid autoritar care încearcă să facă ceea ce încearcă să facă PSD în România. Tusk înțelege cum se duce o luptă cu un partid antieuropean și ce simte un popor când propriii guvernanți sunt în conflict cu Europa și când oamenii așteaptă sprijinul Europei.

Președintele Consiliului European a explicat joi seară cu subiect și predicat în limba română că Uniunea Europeană este alături de poporul român în lupta pentru valori europene, pentru statul de drept, pentru independența justiției. Prin acest discurs istoric, Tusk a demontat toată propaganda PSD – ALDE conform căreia Europa vrea răul poporului român.

De luni de zile, atât în Raportul MCV, cât și în Rezoluția Parlamentului European din noiembrie, cât și în discursurile de aseară, toți liderii europeni ne arată că UE este alături de poporul român și înțeleg foarte clar derapajele de la București. Partenerii europeni înțeleg că Liviu Dragnea nu este România, doar Liviu Dragnea încearcă să ne convingă de acest lucru și ne cere să îl apărăm.

Ce a rămas din discursul lui Tusk și ce trebuie să învățăm din el? Poate principalul lucru pe care trebuie să-l înțelegem din acest discurs este că, pentru a juca un rol important în Europa și a conduce cu succes UE, trebuie să cunoști realitatea din toate cele 28 de țări membre ale UE. Atât timp cât te interesează doar ce este în ograda ta, nu vei deveni niciodată un lider de anvergură europeană. Europa este casa noastră, a tuturor. Trebuie să găsim soluții care sunt bune pentru noi, dar sunt, în același timp, acceptabile pentru toți ceilalți și bune pentru Uniunea Europeană. Acest lucru va fi foarte important pe durata Președinției române a UE. Nu am auzit-o până acum pe Carmen Dan vorbind despre securizarea frontierei dintre Grecia și Turcia, despre migrația dinspre Maroc spre Spania sau mergând în vizită la Europol. Nici pe Petre Daea nu l-am văzut pricepându-se la situația agriculturii din Finlanda, Irlanda sau Portugalia.

De asemenea, Guvernul României, prim-ministrul și toți miniștrii trebuie să fie oameni politici puternici, pe propriile picioare, capabili să ia decizii politice. Când vor conduce ședințele Consiliului Uniunii Europene, miniștrii Guvernului Dăncilă se vor confrunta cu negocieri lungi și cu situații neprevăzute. Anul trecut, când eu am negociat cu Consiliul UE bugetul Uniunii Europene, am avut 18 ore de negocieri fără pauză. După câteva ore de negocieri, discuțiile ajung de multe ori în puncte pe care nu le poți anticipa înainte de începerea negocierilor și trebuie sa fii capabil să iei decizii în situații neprevăzute. Nu va fi suficient ca miniștrii Guvernului Dăncilă să recite la începutul ședinței de pe o foaie de hârtie aprobată în sediul de partid din Kiseleff.

Totodată, miniștrii responsabili de o președinție UE trebuie să fie cunoscuți de omologii lor, de comisarii europeni cu care lucrează și de europarlamentarii cu care vor negocia. Opt miniștri din Guvernul Dăncilă au fost puși în funcție în urmă cu mai puțin de două luni de zile. Nu îi cunoaște nimeni în Europa.

Nu în ultimul rând, discursurile de aseară ale liderilor europeni, pe de-o parte, și ale liderilor PSD – ALDE, pe de altă parte, au demonstrat că afirmații cum că suntem stat membru de mâna a doua, cum că românii nu sunt respectați în Europa nu au nimic comun cu realitatea.

Am văzut foarte clar cum liderii europeni vorbesc cu drag despre poporul român, respectă poporul român, îl înțeleg, îl cunosc, îi cunosc istoria, îi cunosc filosofia, sportivii și tradițiile. De cealaltă parte, liderii PSD – ALDE nu au vorbit despre poporul român, nu au vorbit despre priorități, ci au vorbit doar despre ei înșiși. Marea înfrângere după două săptămâni de președinție este că Europa își pune întrebarea dacă Guvernul Dăncilă este capabil să conducă Uniunea Europeană timp de 6 luni de zile și nu discută despre prioritățile României. Asta în sine este o înfrângere fiindcă povestea președinției se scrie mereu la început. În plus, în perioada asta lumea se uită mai atent spre noi decât oricând din decembrie 1989. Felul cum ne prezentăm acum va influența imaginea României pe termen lung. În perioada asta, România este chemată să joace finala Ligii Campionilor la politică europeană și trimitem pe teren o echipă retrogradată de la Teleorman. Din păcate, această echipă nu va reuși să înscrie niciun gol pentru România, după cum a fost vizibil în discursurile PSD – ALDE de aseară.