Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

… bilant 2018: O civilizatie slaba de inger, incremenita intr-o revolta adolescentina

de Alin Fumurescu     Contributors.ro
Sâmbătă, 29 decembrie 2018, 19:14 Actualitate | Opinii


Alin Fumurescu
Foto: Arhiva personala
… pentru c-atunci cand faci bilanturi, esti contabil. Contabillii nu se lasa – sau nu ar trebui sa se lase – pacaliti de aparente. Putin conteaza cat de frumos decorate sunt birourile companiei auditate, putin conteaza masa copioasa la care te invita patronul, muzica, tacamurile de argint. Ceea ce conteaza sunt bilanturile firmei. Cifrele seci. Ce ramane dupa ce tragi linia si faci socotelile. La fel, cand facem bilantul anului care-a trecut, putin conteaza aparentele. Zgomotul. Agitatia. Brexitul. Vestele galbene in Franta, Orban in Ungaria, Dragnea in Romania, Trump in America, Putin in Ucraina, Xi Jinping in China, s.a.m.d. Fiecare in parte pot fi explicate printr-o multitudine de factori, iar fiecare dintre explicatiii va surprinde, foarte probabil, chiar o frantura de adevar. Dar nici una dintre ele nu ne va apropia de fondul problemei. Da, al problemei, nu al problemelor, pentru ca dincolo de cauzalitatile particulare, exista o cauza comuna.

Sa ne punem, asadar, manecutele negre, de contabil, Sa privim dincolo de fake news, dincolo de breaking news, si dincolo de vartejurile de cuvinte pe care, inevitabil, fiecare noua stire le creeaza, pentru a intelege cum se cuvine 2018. Poate asa, vom reusi sa-l intelegem mai bine si pe 2019. Poate asa, noul an nu ne va mai lua prin surprindere. Poate asa vom reusi sa vedem padurea in ciuda copacilor. Pentru ca o padure reprezinta mai mult decat suma copacilor luati in parte, unul cate unul. Aparent paradoxal, padurea face posibili copacii, nu invers, iar asta atat la propriu cat si la figurat. Si-atunci, pentru a intelege stirile anului 2018, la padure trebuie sa ne uitam, nu la stirea X sau la stirea Y. La ceea ce face stirile individuale posibile, atat la propriu, cat si la figurat. La noile media, adicatelea. Fara noile media, n-am avea nici breaking news, nici fake news, nici meme, nici video-uri simpatice cu pisici, sau zguduitoare, cu incendii si atentate trimise in direct, sinucideri anuntate, s.a.m.d..

Noile media nu doar comunica informatia “in timp real”, ci o si creeaza. De buna seama, noile media nu sunt responsabile de nimic. Nici padurea nu este. Nici jungla. Dar dintr-o jungla nu va creste niciodata o livada de visini. Noile media sunt doar o unealta, precum un cutit. Cu un cutit poti curata cartofii pentru cina, dupa cum, la fel de bine, poti omori pe cineva. Dar, dupa cum stie oricine a tinut vreodata in mana atat un cutit de vanatoare cat si unul de curatat cartofi, forma cutitului, dimensiunea lamei, tipul taisului, etc iti sugereaza ce sa faci cu el. Nimeni nu se gandeste la curatat cartofi cand vede un cutit tip Rambo. Ei bine, noile media sunt un soi de cutit de vanatoare la puterea o suta, care nu doar iti sugereaza cum sa le folosesti, dar aproape ca te obliga sa le folosesti intr-un anumit fel, nu intr-altul. Forma determina, intr-o proportie covarsitoare fondul.

Iar primele victime ale acestei manipulari sunt cei slabi de inger. Cei mai multi dintre noi, adica.

Sa ne-ntelegem: cei slabi de inger nu sunt totuna cu cei saraci cu duhul.

De fapt, cei saraci cu duhul sunt protejati de acest gen de pericole, pe cand cei slabi de inger sunt victime sigure. Cei cu adevarat saraci cu duhul sunt fericiti pentru ca, precum Socrate, ei stiu ca nu stiu, dar, spre deosebire de Socrate, nici nu ravnesc sa afle, pentru ca realizeaza ca nu pot. (Cine n-a intalnit astfel de oameni, sa citeasca Despre soareci si oameni sau Flori pentru Algernon.) In schimb, cei slabi de inger nici nu stiu ca nu stiu, si nici nu realizeaza ca nu pot. Cei slabi de inger sunt slabi pentru ca si-au pierdut ingerul pazitor. Punctele de reper. Ancorele. Orizontul. Identitatea. Noile media le-au zdruncinat identitatile clasice, fara insa a le oferi altele, la fel de stabile, in schimb. Expusi din toate partile bombardamentului mediatic, cei slabi de inger se revolta impotriva a orice.

Precum adolescentii.

Cu totii am trecut prin adolescenta, dar numai cei care am crescut unul sau, preferabil (pentru a avea termen de comparatie), mai multi adolescenti pana au devenit maturi, am avut macar sansa de a judeca aceasta varsta de la distanta, prin ochii maturitatii. Adolescentii sunt frumosi si furiosi. Adolescentii nu mai sunt copii, dar nici adulti nu sunt. Adolescentul crede ca le stie pe toate, desi isi schimba radical parerile de la o zi la alta. Uraste sa fie considerat un copil (de fapt, de multe ori dispretuieste copiii), dar ii dispretuieste si pe adulti, pe care-i considera, aproape fara exceptii, niste dinozauri retardati, captivi ai normelor sociale, conventiilor si traditiilor. Prins intre doua lumi, adolescentul e o persoana in cautarea febrila a unei identitati – oricare. De aceea le si imbratiseaza si le si respinge pe toate, rand pe rand, daca nu chiar simultan.

Intr-o lume de moda veche (nu mai e cazul) copilul facea ce-i spuneau parintii sau educatorii sa faca, fara sa puna (prea multe) intrebari si fara sa protesteze (prea mult). Daca trebuia sa recite poezii, recita, daca trebuia sa mearga duminica la biserica, mergea, daca trebuia sa poarte cravata rosie cu tricolor si numar de inmatriulare, le purta. Ajuns adolescent, ne-mai-copilul descoperea o lume noua: carti noi, idei noi, oameni noi. Il apuca ameteala existentiala, se apuca de cantat la chitara, de studiat astronomia, de fumat si de iubit, atat din punct de vedere cat si trupesc, de baut, de citit si de uitat la filme. Lumea copilariei ii parea infantila (sic), iar lumea adultilor, ipocrita. Pe urma crestea, devenea adult, intra la facultate sau intr-o meserie, sa casatorea, facea copii, si relua, aproape fara sa-si dea seama, rutinele parintilor, cu unele imbunatatiri care-l faceau sa se simta “progresist”. In termeni hegelieni, copilaria era “teza”, adolecenta, faza negatiei si a rebeliunii, “antiteza”, iar maturitatea sinteza celor doua. Omul matur era omul “tare de inger”. Omul tare de inger nu are crize de identitate si, ca urmare, nu se (mai) isterizeaza din orice. Omul tare de inger nu e fanatic. E intelegator si, prin urmare, greu de manipulat.

Asta in lumea de moda veche.

Lumea noua e altfel. [Nota: “La inceput, toata lumea era America”, scria John Locke in secolul al XVII-lea, referindu-se la nativii americani traind, cum fals se credea, fara nicio a autoritate politica. Ironic, la sfarsit, toata lumea incepe sa devina “noua”. Toata lumea incepe sa devina America, dupa cum sugera Tocqueville in secolul al XIX-lea.] Noile media au propulsat segmente intregi de populatie, din copilarie direct in adolescenta – si le-au lasat intepenite acolo. Prin “copilarie” inteleg in acest caz respectul neconditionat al autoritatii – nu atat a celei politice, cat a celei religioase, culturale, filosofice, etc. Prin “adolescenta” in cazul adultilor, inteleg contestarea automata a oricarei autoritati si a oricarei traditii, pentru simplul motiv ca e “autoritate” sau “traditie”, deci “depasita”, concomitent cu imbratisarea entuziasta a diferitelor “trenduri” religiose, culturale, filosofice, etc. Precum in cazul adolescentei biologice, aceasta adolescenta a civilizatiei occidentale, vine cu bune si cu rele.

“Noii adolescenti” sunt si ei frumosi – pentru ca viseaza imposibilul. Si furiosi – pentru ca nu-l pot atinge.

In lumea de moda veche, oamenii erau crescuti, precum copiii, cu povesti de tot felul – despre comunism sau democratie, despre drepturile omului si despre poporul suveran, despre fericire aici si pe lumea cealalta, si cate si mai cate. De ce? Pentru ca – o stim cel putin de la Platon incoace – asa se cresc copiii. Cu povesti. Ce-i drept, unele povesti erau mai frumoase decat altele, altele erau inspaimantatoare de-a dreptul (dar pentru unii cu atat mai fascinante), iar altele erau intr-atat de trase de par incat nimeni nu mai credea in ele. Dar erau cu toatele povesti. Unui copil nu-i spui cum se fac copiii, decat daca vrei sa-l distrugi, nu sa-l cresti, pentru a deveni adult.

Or, in lumea de moda noua, noile media au facut taman asta: ne-au distrus povestile. Povestile de moda veche. Problema zilei de astazi nu este aglomeratia de fake news. Problema zilei de astazi este absenta povestilor. Implicit, a autoritatii bunicii generice.Bunica generica e bunica de moda veche, cea (ca) din povesti. Bunica aceea ale carei povesti le asculti cu gura cascata, care are intotdeauna in casa gutui, care stie cand sa te mangaie pe crestet si cand sa te puna sa te speli pe maini sau sa-ti spui Ingerasul. Noile media ne-au omorat bunicile generice la gramada cu povestile, sub pretextul ca suntem deja cu totii prea inteligenti pentru a ne mai lasa “prostiti”, ca aia “dinainte” care n-aveau internet si Facebook. Aia dinainte, nu erau “la curent”. Spre deosebire de ei, noi stim cum se fac copiii, Stim ca nu-i aduce barza. Noi ne-am saturat de povesti, pentru ca povestile nu-ti dau mura-n gura, ci te lasa sa pricepi din ele atata cat te duce mintea. Cat poti duce. Povestile au mai multe talcuri. Sunt, prin definitie, esoterice si usurel ipocrite: se prefac ca-ti vorbesc despre una, si-ti transmit, in fapt, alta. Noi insa vrem transparenta si autenticitate, convinsi fiind ca putem intelege orice. Noi suntem adolescenti si le stim pe toate, indiferent de varsta. Noi nu mai suntem nici copii, dar nici adulti.

Si-atunci cum se face ca noi, spre deosebire de cei de dianinte, suntem in permanenta nemultumiti? Revoltati? Cum se face ca ne-am pierdut bunul simt care-ti spune ca a gresi e omeneste, dar a te incapatana in greseala e diabolic? [Nota: In treacat fie spus, diavolul, dia-bolus, e opusul simbolului, sym-bolus. Primul desparte intelesurile, le amesteca, al doilea le uneste, le “trece peste”.] Cum se face ca suntem atat de slabi de inger? De ce bunica generica era buna si blanda si iubitoare si inteleapta si mirosea a gutui, iar noi suntem vesnic nemultumiti, in permanenta agitati, suferim de angoase, depresii si atacuri de panica, in ciuda exercitiilor de yoga, a mataniilor, psihoterapeutilor, alegerilor, mancarurilor vegan, referendumurilor, vidoclipurilor cu pisici simpatice si a tehnicilor de meditatie de tot felul? Cum de nu realizam ca intre #Orice si Tea Party, intre hipster si habotnic diferentele sunt doar de forma, nu si de fond?

Ce are bunica generica si nu avem noi?

Ce are ea si nu am eu? – pentru a cita o cantareata la moda. [Nota: Nu stiu daca sa ma ingrijorez mai mult de aparitiile scenice ale cantaretei cu pricina, dornica sa socheze cu orice pret – ca orice adolescent – sau de entuziasmul publicului de toate varstele.] Ei bine, bunica generica are de partea ei timpul. Intelepciunea bunicii, fie ca e vorba de ceaiuri medicinale, de dulceata de gutui, sau de felul in care se tin sarbatorile, au fost verificate in timp. Au rezistat secole, daca nu milenii. Or, dupa cum sugera Hegel, prin orice practica, orice institutie, orice idee care-a rezistat testului timpului lung, vorbeste Geist-ul, pneuma, Duhul. Ideea nu e, de buna seama, noua. Acum vreo 2500 de ani, Periander din Corint recomanda sa folosesti legi vechi, dar mancare proaspata. Iar Alfonso al X-lea, poreclit in Spania El Sabio (Inteleptul), spunea si el: “Arde butuci vechi. Bea vin vechi. Citeste carti vechi. Pastreaza-ti vechii prieteni.” [Nota: Citatele au fost preluate din Nassim Taleb, care, dintr-o perspectiva usor diferita, sustine acelasi lucru, atat in Antifragile cat si in Skin in the Game.]



citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















533 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version