Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Mărturii ale unor oameni obișnuiți despre Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918). Simeon Romoșan din Vinerea, județul Alba

de Dumitru Lacatusu     Contributors.ro
Duminică, 2 decembrie 2018, 11:10 Actualitate | Opinii


Dumitru Lacatusu
Foto: Arhiva personala

Astăzi, 1 decembrie 2018, se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire. Ca în fiecare an, vom avea din partea autorităților române parade militare, mulți mici, fasole și cârnați. În plus, având în vedere că 2018 este an centenar, am putut afla – în cursul acestui an – mai multe despre elitele noastre, atât cele din Regat, cât și cele din provinciile românești, care au făcut Unirea. Despre oamenii obișnuiți, cei care au luptat în Primul Război Mondial, nu se vorbește prea mult în această perioadă. Rudele își amintesc cu siguranță că unul dintre bunicii sau străbunicii lor a luptat în războiul de întregire sau a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Cei din urmă, ca delegați ai localităților de baștină, au votat unirea Transilvaniei cu România.

De 1 decembrie 2018, la împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire, Centrul de Consultanță Istorică și Contributors.ro vă prezintă biografia unui om obișnuit, pornind de la memoriile unuia dintre participanții la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Memoriile au la bază un interviu realizat de profesorul Avram P. Teodor în 1975 în comuna Vinerea cu doi localnici. Acesta se găsește în colecția manuscrise a Arhivelor Naționale. Documentul consultat este transcrierea acestui interviu, neavând astfel posibilitatea de a confrunta textul scris cu interviul original. Mărturia aparține lui Simeon Romoșan, a cărui poveste o voi spune în acest articol. Cercetând și alte surse secundare, am descoperit mai multe informații suplimentare despre Simeon Romoșan care creionează parcursul biografic al acestuia după Marea Unire.

Simeon Romoșan s-a născut în 1887 în Vinerea, județul Alba. După ce a terminat șase clase primare în localitatea natală, a intrat ucenic la tâmplarul Revicki din Orăștie. Apoi, timp de vreo opt luni a fost calfă în Arad. În 1907, anul în care în Regat avea loc cea mai „importantă criză” din domnia regelui Carol I, Simeon, pe atunci în vârstă de douăzeci ani a ales să plece în America. În memoriile sale, nu precizează cum a decurs călătoria lui spre țara făgăduinței. Menționează numai că a plecat „împreună cu alții de seama mea”. În America, a lucrat la o fabrică de automobile din Cleveland, iar apoi în Detroit. Sejurul său american a durat până în 1910, an în care s-a reîntors în localitatea Vinerea. După această scurtă descriere introductivă, Simeon povestește despre experiența lui de militar în timpul Primului Război Mondial și participarea lui la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Printre rânduri, aflăm informații și despre traseul său personal.

Astfel, după ce a satisfăcut stagiul militar la Batalionul 12 Pioneri din Alba Iulia, s-a căsătorit în februarie 1914. Peste câteva luni, a fost nevoit să-și lase soția și să plece la unitate, fiind mobilizat la același batalion. Pentru el, ca și pentru alți români ardeleni, Primul Război Mondial a început la 1 august 1914. Se estimează că între 400 și 600 de mii de români ardeleni au luptat în armata austro-ungară, iar 120 de mii ar fi căzut prizonieri pe frontul rusesc (Ion Cârja, 2016: 128, Tudor Roșu, 2009: 247).

Unitatea lui a fost trimisă să lupte împotriva rușilor. Despre luptele cu rușii precizează că au fost „foarte grele”. Copleșiți de atacurile rușilor, soldații ardeleni au fost nevoiți să se retragă. Comandatul batalionului era un locotenent despre care menționează că „știa multă teorie”, însă nu și practică. Acesta le-a cerut ca în timpul retragerii să arunce în aer mai multe poduri. Simeon Romoșan narează astfel episodul:

„Am avut lupte foarte grele cu rușii. Odată, atacați, a trebuit să fugim și în retragere să aruncăm în aer trei poduri. Locotenentul striga cât putea de tare să [se] formeze echipe de intervenție, dar soldații erau frânți de oboseală și adormeau ca sacii. […]. Mi-am ales soldații pricepuți la explozii și ne-am apucat de treabă. Dar sfredelul cu care lucram s-a rupt și a trebuit să găsesc o altă metodă, neprevăzută de regulamentul de luptă, și am reușit să arunc podul în aer. La explozie, mii de rațe sălbatice s-au ridicat speriate în aer, iar pe apă curgeau o mulțime de pești uciși de explozie. Retragerea a ținut până la Schemnitz”.

În aproprie de Halici, Simeon a fost rănit la umăr, fiind trimis în spital. Toate aceste episoade din biografia lui Simeon au avut loc până la 14/27 august 1916, dată la care România intră în război împotriva Germaniei și Austro-Ungariei pentru eliberarea Transilvaniei, Simeon fiind soldat în Batalionul 12 pioneri al armatei austro-ungare. Simeon Romoșan povestește că batalionul său, odată cu intrarea armatei române în Transilvania, a fost trimis în Ungaria. Probabil autoritățile maghiare se temeau ca soldații români din armata lor se vor solidariza cu cei din regat și vor dezerta, cum s-a și întâmplat de astfel. Potrivit lui Tudor Roșu, „peste 40.000 de români au dezertat din armata austro-ungară în primele săptămâni după intrarea României în război” ca urmare a apelurilor venite din România. În total, în armata română ar fi luptat între 1916 și 1919 aproximativ 100 de mii de ardeleni (Tudor Roșu: 2009: 249). Batalionul său a revenit în Alba-Iulia „după respingerea armatei române”. Retrimis pe front, după însănătoșire, Simeon Romoșan a ajuns la o școală de gradați, iar după terminarea cursurilor, a fost încadrat ca instructor în școală, unde a stat până spre sfârșitul războiului. Potrivit lui Simeon Romoșan, după discursul lui Alexandru Vaida Voevod din Parlamentul Ungariei din 18 octombrie 1918, el și alți soldați au realizat că se apropie sfârșitul. Treptat, soldații din batalionul lui aveau să fie trimiși fiecare în localitățile sale. Simeon surprinde fragmentar în memoriile sale disoluția armatei din care făcuse parte, dar și a statului în care trăise și al cărui cetățean fusese până atunci. Reîntors în comună, la sugestia părintelui Albu, a format o gardă pentru apărarea comunei. În componența gărzii din Vinerea au intrat 60 de soldați români din armata austro-ungară, recent întorși de pe front. El îi enumeră pe Gheorghe Tomuș, Simeon Lupuș, Petru Simedru, Iosif Herleș al lui Toma, Octavian Bucur și Iosif Groza. Toți membrii gărzii au primit 60 de puști și muniție, aduse de același părinte Albu din localitatea Orăștie. În următoarea perioadă, membrii gărzii din Vinerea au participat la asigurarea ordinii în comună, preîntâmpinând eventualele dezordini și jafuri. El povestește aceste episoade astfel:

„Împreună cu ofițerul de la Brașov am plecat acasă cu trenul, prin Budapesta. Toate gările ungurești erau păzite de gardiști plătiți cu câte 10 coroane pe zi. Eu m-am coborât din tren la Șibot. Când am sosit acasă, nemții se retrăgeau. […] Oamenii înrolați în gardă s-au dovedit disciplinați, nu au făcut excese, au ținut ordinea în comună, așa cum nu s-au întâmplat bătăi și nici jafuri sau hoții. Nici de notar nu s-au legat, căci notarul, Alexandru Herlea, a fost corect, nu aveau de ce să-l dușmănească locuitorii, cum s-a întâmplat în foarte multe sate. Nici cu primarul nu s-au dușmănit”.

Totodată, cum Marea Adunare Națională de la Alba Iulia se apropia, din comuna Vinerea, au fost aleși să participe în calitate de reprezentanți ai vinerenilor preotul Albu și Simeon Romoșan. Iată cum își amintea acest episod Simeon Romoșan în 1975:

Delegați din Vinerea au fost preotul Albu și eu, Romoșan Simeon. Am pregătit drapelul național din pânza adusă de cumnatul meu Iulia [cumnata mea], ciucurii i-a făcut nevasta mea. Dr. Mihu nu a venit la Alba-Iulia, dar ne-a dat căruța să ne transporte pe preotul Albu și pe mine cu drapele. Unii vinereni au plecat pe jos, alții cu trenul. Noi am plecat cu o zi înainte. Pe la amiazi, am sosit la Vinț pe la ora 6 după amiază, am dormit acolo și a doua zi la 6 dimineața am pornit mai departe. La Alba-Iulia am ajuns pe la ora 8. Acolo era foarte multă lume, organizarea a fost foarte bună, ordinea o țineau moții în portul lor de acasă. În Cetate m-am întâlnit cu colonelul Zmeu, era comandantul garnizoanei. Ne-am îmbrățișat bucuroși de revedere și de marele act al UNIRII, care urma să se voteze. Îmi pare rău numai că din cauza mulțimii însuflețite, nu am putut asculta nici un discurs. Așa am început viața în ROMÂNIA MARE”.

Interviul realizat în anul 1975 nu menționează traseul după Marea Unire al lui Simeon Romoșan. Acestea se încheie cu propoziția „Așa a început viața în România Mare”. Putem presupune că după terminarea războiului și realizarea Marii Uniri, Simeon Romoșan s-a reîntors în localitatea natală la soția lui. Din literatura secundară, cum ar fi monografia localității Cugir, aflăm că Vinerea a avut până la instaurarea comunismului șase primari, printre ei și un anume Simion/Simeon Romoșan (Cristian Ioan Popa, 2005: 31). Este posibil să fie unul și același cu personajul central al acestui articol. Știm sigur că după mai bine de două decenii va începe o altă viață, dar de această dată în România comunistă. În interviurile realizate de Daniel Popa și editate în volumul „Pământul tuturor, pământul nimănui” (Fundația Academia Civică, 2016), apare și mărturia lui Silviu Samoilescu din Vinerea. Potrivit acestuia, în 1948, cinci chiaburi din Vinerea au fost arestați ca urmare a cotelor pe care le aveau de plătit. Printre ei, se află și un „chiabur” numit Simeon Romoșan. Coincidență? Cum comuniștii nu aveau criterii clare de identificare a chiaburilor în primii ani postbelici, automat pe aceste liste au fost incluse cei care deținuseră funcții de conducere în localități sau făceau parte dintre fruntașii așezărilor rurale. Simeon Romoșan pare să se încadreze în această tipologie, ceea ce ar putea explica și de ce a fost „categorisit” chiabur (D. Lăcătușu, 2017). Despre Simeon Romoșan, intervievatul menționează că „a trebuit să-și vândă câteva terenuri și cea mai mare parte din animale ca să-și achite așa-zisa datorie restantă” din 1947. În anul următor, Simeon Romoșan a fost „evacuat”, probabil deportat. Ulterior, la o dată necunoscută, s-a reîntors în localitatea natală.


Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro




















927 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version