”Iată dar opinia mea. (…) Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale… Din această dilemă nu puteți ieși… Am zis!”
Din discursul lui Farfuridi –”O scrisoare pierdută”, I. L. Caragiale
VREMURI TULBURATE DE IMPUNEREA INSISTENTĂ A UNEI NOCIVE AGENDE CONSERVATOARE
A venit toamna, s-au întors zilele friguroase și mohorâte, vacanțele de peste vară au trecut în amintire. Vrând, nevrând temele mari ale lumii în care trăim ne provoacă la reflecție, fie și pentru că oportunitățile de evadare în peisajele cu mângâieri solare nu mai sunt de actualitate, temele zilei năvălesc în spațiul nostru intim cu stăruință, iar magia sărbătorilor de iarnă este încă departe.
Așa cum ne-a obișnuit de aproape doi ani, agenda actualei puteri politice se impune cu o insistență demnă de scopuri mai bune; cu cât mai inutilă public și detestabilă, cu atât mai inventivă și mai invazivă. Așa ne-am pomenit cu un referendum inutil despre o așa numită redefinire a termenului juridic de familie în legea fundamentală, cu o răfuială în interiorul PSD pe care au rostogolit-o în capul nostru toate televiziunile, indiferent de orientare, cu un Liviu Nicolae Dragnea vânat de prezumtivi asasini și care continuă să lanseze de la televiziunile sale preferate același mesaj insolent, sub diverse forme, dar cu aceeași esență: ”…numai că nu pot să plec ca prostul din această viață și din această funcție – și o spun pe românește ca la noi, în Teleorman”[1].
Publicarea, de către ministerul energiei, a proiectului Strategiei Energetice pentru intervalul 2018 – 2030 exact în această perioadă plină până la saturație de politicianism ieftin și de etalarea celor mai detestabile trucuri de marketing politic mai că a trecut neobservată. Mare lucru, încă o strategie, încă o colecție de declarații fără nicio legătură cu realitate; mai are rost să ne pierdem vremea?!
Ei bine, da, are rost! Charles Baudelaire spunea că cea mai mare artă a diavolului este să ne convingă că nu există. Ei bine, întreg mecanismul de propagandă pus în operă de coaliția de guvernare PSD – ALDE, cu complicitatea mai mult sau mai puțin evidentă a unor politicieni din sfera partidelor de opoziție (da, opoziția este fragmentată tocmai din acest motiv), este menit să ne convingă de faptul că, deși acționează sistematic pentru o restaurație efectivă și dură, îi dorește de fapt bine cetățeanului și progresul societății. Adică ne crește salariile și pensiile (râsete și aplauze)!
Bazat pe câteva argumente expuse în articolul anterior[2], am desprins ca o primă concluzie privind acest nou proiect al Strategiei Energetice faptul că documentul este un rezultat al concepției (restauratoare a) unui guvern în esență absolut conservator. Problema acestui document nu este aceea că insistă să clameze intenția de a crea cadrul viitor pentru investiții care sunt restante și, mai mult decât atât, ar fi fost oportune cu două, dacă nu cu cel puțin un deceniu în urmă, ori că insistă pe un anume mix energetic, ci că nu are nici cea mai mică intenție să pregătească sectorul energetic pentru provocările reale ale viitorului. Cu alte cuvinte, este un document anacronic – astăzi și cu atât mai mult mâine.
Dar nu vorbim doar de Strategia Energetică. Să privim, iată, și spre alte intenții ale guvernării actuale, care se înscriu în siajul doctrinei conservatoare prin care guvernarea actuală PSD – ALDE încearcă să readucă controlul politic asupra societății (limitarea libertăților și controlul resurselor publice), și vorbim aici de:
(i) proiectul legii privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore (PL-x 33/2018);
Din avizul Consiliului Legislativ privind proiectul legii[3]: ”Semnalăm că proiectul de lege conține atât norme care sunt contrare soluțiilor juridice din acte europene, care au fost transpuse în legislația națională cât și Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Menționăm că actele europene sunt obligatorii pentru fiecare state membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, potrivit art.288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). (…) Semnalăm că prin acest proiect se instituie numeroase derogări de la acte normative din domenii diferite, care pot crea un cadru legal special pentru titularii de acorduri petroliere în ceea ce privește implementarea operațiunilor petroliere offshore…”;
(ii) proiect de Ordonanță de urgență privind Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții;
”Problema este că acest cadru conține derogări de la diverse prevederi conținute de nu mai puțin de alte 5 legi, inclusiv legea societăților comerciale și cea privind guvernanța corporativă. De semnalat că proiectul modifică și legile de înființare ale Loteriei Române și Imprimeriei Naționale, societăți vizate foarte probabil să fie angrenate în structura unor viitoare fonduri de dezvoltare”[4];
(iii) proiect de Ordonanță de urgență de modificare a Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Uniunea Practicienilor în Insolvență[5]:
”Ordonanța nu are atributul clarității și calității actului normativ cerută de art. 1 din Constituție (…) Dovada este, de asemenea, faptul că sancțiunea nedepunerii anumitor acte este nedeschiderea procedurii, deși conform dispozițiilor art. 240 din Codul Penal, constituie infracțiune de bancrută simplă neintroducerea sau introducerea tardivă a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, situație care nu atinge scopul dorit, adică asanarea mediului economic. (…) Toți creditorii trebuie să aibă aceleași drepturi în cadrul procedurii, cu posibila intervenție a legiuitorului în ordinea distribuirii și doar atât. Ori, din conținutul proiectului se constată un tratament preferențial al creditorului bugetar, în defavoarea celorlalți creditori participanți la procedură. Astfel, se încalcă principiul concursualității și unității procedurilor de insolvență. Prin noul proiect, creditorul bugetar este favorizat, are alte drepturi decât orice alt participant la procedură”.
Toate aceste inițiative de modificare a cadrului legislativ, și nu numai acestea, se vor reflecta puternic asupra entităților economice care activează în sectorul energetic românesc afectându-i competitivitatea în plan european. În particular, cele trei inițiative legislative enumerate aici vin să golească de sens și puținele prevederi ale Strategiei Energetice care ar putea fi bănuite de progresism și idee liberală, europeană.
SE PUTEA ȘI MAI BINE?
”Scoatem la licitație strategia energetică, pregătim caietul de sarcini. Va fi orientată spre piață, nu numai spre producție, cum era precedenta. Licitația va fi undeva la sfârșitul lui august sau începutul lui septembrie. O scot la licitație pentru că vreau un punct de vedere neutru.”[6]
– este declarația fostului ministru delegat pentru energie, Constantin Niță, din iulie 2013.
”Vrem ca Strategia Energetică Națională să fie aprobată prin lege, astfel încât să fie asumată de toate partidele”[7]
mai adăuga Constantin Niță în decembrie același an într-o declarație pentru Agerpres.
Subiectul legat de documentul strategic a fost elaborat ceva mai în detaliu, la acel moment, de Gabriel Dumitrașcu, care în ministerul condus de Constantin Niță ocupa poziția de șef al Departamentului pentru Privatizare. Conform celor expuse de Dumitrașcu, viziunea asupra documentului strategic era în principiu următoarea[8]:
▪ ”Strategia energetică actuală este depășită și astfel se impune să avem o strategie anticipativă, bazată pe cunoaștere și pe ceea ce urmează să se întâmple la nivel european și mondial”;
▪ ”Legat de strategie, aceasta trebuie să răspundă intereselor României, mediului privat, consumatorilor casnici, trebuie să ofere siguranță, predictibilitate, o suportabilitate a prețurilor, dar cu condiționalitățile cunoscute. Energia trebuie să ofere în continuare un avantaj competitiv României”.
Acest demers demarat de echipa lui Constantin Niță nu a fost finalizat, probabil și din cauză că de la un anumit moment prioritățile guvernărilor Victor Ponta s-au îndreptat în alte direcții.
În guvernarea Dacian Cioloș, ministrul energiei, Victor Grigorescu a considerat că finalizarea unui proiect de Strategie Energetică este de asemenea o prioritate a mandatului său. În ministeriatul Victor Grigorescu modelarea scenariilor strategice s-a realizat în cooperare cu EY România, într-un demers ce s-a dorit profesionist, relativ depărtat de tarele construcțiilor strategice anterioare, tributare viziunilor ”din birou”.
Acest document strategic a fost deopotrivă apreciat și criticat, dar unanim considerat un progres, mai ales în materie de viziune pentru viitor. Înfigura 1este prezentată viziunea strategică din proiectul de Strategie Energetică, finalizat și publicat de guvernul Cioloș în noiembrie 2016.
La dezbaterea organizată cu prilejul conferinței ”ZF Smart Energy” în decembrie 2016, proiectul Strategiei Energetice publicat de ministerul condus de Victor Grigorescu a fost amplu analizat și supus unor critici constructive[9] de care (ca de altfel de întreg documentul strategic în cauză), din păcate, guvernele următoare au preferat să nu țină cont:
▪ Daniela Lulache, fost director general al Nuclearelectrica:
”Trebuie să spun cu franchețe că acest document este o diagnoză, nu o strategie. E un bun început, avem o colectare de date de mare acuratețe, o imagine la zi, o radiografie, însă probabil avem noțiuni diferite despre ceea ce înseamnă strategie. Pentru mine o strategie înseamnă asumarea unor obiective pe care ne propunem să le atingem, dar și căi prin care să le atingem. Trebuie să ai canalizate investiții, fluxuri de capital pentru ca obiectivele să fie atinse. Mi-ar fi plăcut să văd o dezvoltarea a mecanismelor de sprijin, un cadru, adică instrumente precum legi noi sau seturi de măsuri pentru atingerea obiectivelor”;
▪ Valeriu Bining, EY România:
”Documentul nu are suficiente planuri de acțiune. Aceste trebuie făcute de cineva care are mandat politic și timp. Acest Guvern nu putea să meargă mai departe cu planurile de acțiune pentru că nu avea nici timp și nici mandat politic pentru așa ceva. Îmi fac datoria să subliniez efortul extraordinar depus de Ministerul Energiei care și-a propus după un an de zile să aibă un document privind strategia energetică. Pentru prima dată există niște baze solide. S-a creat o bază completă de date, s-au făcut o mulțime de analize de senzitivitate care rămân valabile pentru următoarele decizii”;
Figura 1
▪ Ionel Ilie, fost director al diviziei energetice, Complexul Energetic Oltenia
”Strategia ar fi trebuit să înceapă prin a repara ceea ce s-a distrus în 2000 cu separarea producătorilor pe surse de producere. Aceasta a fost greșeala capitală a sectorului energetic. Dacă nu reparăm greșeala din 2000 vorbim de o strategie fără sorți de izbândă”.
În septembrie 2017, secretarul de stat din ministerul energie (în guvernele Grindeanu, Tudose, dar și Dăncilă), Andrei Petrișor Maioreanu[10], anunța constituirea unui nou grup de lucru care să ”actualizeze” proiectul Strategiei Energetice publicat de guvernul Cioloș. În viziunea sa:
”Proiectul (…) nu reflectă o dorință de dezvoltare a domeniului, ci se axează mai mult pe conservarea și restrângerea domeniului de activitate. De asemenea, nu oferă o listă de investiții noi la nivel național. Proiectul prezintă inexact, incomplet și incoerent unele situații actuale, precum starea rezervelor primare de energie, de exemplu cele de lignit sau huilă. (…) Totodată, proiectul nu arată starea tehnică a sistemului de producție și transport al tuturor formelor de energie. Lipsesc două obiective foarte importante pe care noi le propunem: creșterea aportului energetic al României pe piețele regionale și europene prin valorificarea resurselor primare naționale și asigurarea accesului la energie electrică și termică pentru toți consumatorii. În acest scop, urmează să continuăm programul de electrificare și dezvoltarea și rentabilizarea sistemelor de termoficare.”[11]
Această declarație a secretarului de stat Maioreanu este una extrem de importantă, pentru că anticipează cu o deosebită precizie obiectivele (strategice) ce se regăsesc în actualul proiect de Strategie Energetică, aflat în dezbatere publică. Să fie Andrei Petrișor Maioreanu decidentul care a creionat liniile de forță ale proiectului strategic actual, cu acordul ministrului Anton Anton, desigur? Este foarte posibil.
NOI VREM PROGRESUL, DAR PROGRESUL NU NE VREA! AM ZIS!
”O strategie de care să fiu mulțumit este una de care să ne putem ține măcar câțiva ani și care să aibă o viziune. Iar viziunea v-am spus-o: mixul energetic. Nu pot să vin, chiar dacă e la modă, să vorbim despre carbon, decarbonizare, nu știu cum se cheamă, gazeificare, carbonicarbogazeificarea apelor minerale, nu știu, nu contează termenul, dar important este să înțelegem că în această strategie cărbunele în România nu poate fi eliminat”[12];
l-am citat pe ministrul Anton Anton[13], declarația sigur vă este cunoscută pentru că am reprodus-o și în precedentul articol pe tema noului proiect al Strategiei Energetice.
Această declarație delicios de incoerentă și pe care atât Kafka, cât și Dostoievski ar fi apreciat-o în mod deosebit pentru înfricoșătorul său umor și pentru puterea cu care reușește să-și descrie prolixul autor, altminteri un cadru didactic universitar cu o oarecare vechime, ne oferă fără rest imaginea unui decident politic ce nu poate concepe progresul decât prin lentila deformantă a unui conservatorism foarte apropiat de dialectica marxist-leninistă de tip ”acumulările cantitative duc la salturi calitative”[14].
În mod normal, așa cum de altfel Valeriu Bining (EY România) a semnalat încă de la dezbaterile pe marginea Strategiei Energetice 2016 – 2030, acel demers nu trebuia anulat, ci continuat, îmbunătățit de un guvern bazat pe o majoritate politică stabilă. Adică ceea ce multă lume aștepta de la coaliția PSD – ALDE, pe deasupra susținută și de UDMR, deci de la o majoritate stabilă în Parlament – să guvernezeîn interesulsocietății românești.
Evident, dacă guvernele PSD – ALDE ar fi procedat așa, proiectul de Strategie publicat de guvernul Cioloș era reluat, EY ar fi rămas consultant și ar fi intrat în dialog, în ideea de continuitate, cu noii decizionali ai ministerului de resort, pentru a construi programul de implementare al Strategiei Energetice într-o formulă apropiată de cea a programului de guvernare de care-i auzim vorbind pe pesediștii toată ziua, de la mic la mare.
Ne-am trezit, în schimb, cu un „politruc” (scuze pentru termen[15], dar el există în DEX) de tipul lui Andrei Petrișor Maioreanu care știa el mai bine ce trebuie făcut, fiind de altfel cel mai mare specialist în energetică dintre alții din tagma domniei sale și care a șters cu buretele toată munca echipei ce fusese angajată de pe vremea guvernelor Ponta și care a livrat un rezultat parțial în guvernul Cioloș. Și cum se putea altfel, Maioreanu a fost susținut de orgoliosul profesor de mecanica fluidelor (alt super-specialist în energetică) Anton Anton, care și domnia sa știe mai bine ce este de făcut.
Ok. Să privim acum puțin schema publicată de Transelectrica SA și prezentată în figura 2. Mi-am permis peste imaginea RET publicată de Transelectrica să trasez o linie: ce este la sud de linie reprezintă probabil în jurul a 80% din capacitatea de producție a energiei electrice din România. De ce așa? Simplu: așa au gândit comuniștii (în parte cu o oarecare justificare tehnico-economică, în parte politic) și așa a rămas; este o problemă relativ similară cu întrebarea: de ce vom avea câte două autostrăzi în Transilvania, Muntenia și Dobrogea și niciuna în Moldova?
Figura 2
În actualul proiect de Strategie Energetică vedem că guvernarea PSD – ALDE își propune următoarele investiții prioritare:
(i) finalizarea Grupurilor 3 și 4 de la C.N.E. Cernavodă;
(ii) realizarea Hidrocentralei cu Acumulare prin Pompaj de la Tarnița-Lăpuștești;
(iii) realizarea Grupului de 600 MW de la Rovinari;
(iv) realizarea Complexului Hidrotehnic Turnu-Măgurele-Nicopole.
Trei dintre aceste investiții strategice sunt tot la sud de linia imaginară trasată de mine. La nord nu avem decât finalizarea centralei de la Iernut, alimentată cu gazele naturale din Platoul Transilvan, o investiție a Romgaz SA și, cu mare noroc, o reconversie a unuia sau maxim a două grupuri la termocentrala Mintia, tot pentru alimentarea cu gaz metan. Acumularea de la Tarnița, ca și proiectul de la Turnu-Măgurele Nicopole pot fi cel mult ficțiuni propagandistice, pentru că implicațiile de mediu sunt greu de evaluat, cu siguranță dramatice (pentru o țară în care este greu să obții acorduri de mediu și pentru o simplă autostradă).
Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
