În data de 1.08 anul curent ROBOR la o săptămână înregistra un nivel de 3,6% în timp ce ROBOR la 3 luni, indicele relevant pentru costul creditului în economie, se plasa la valori de circa 3,5%, niveluri maxime ale ultimilor 4 ani. Între timp, începând cu 6 august 2018 și până în prezent banca centrală a inițiat 6 operațiuni repo prin care a introdus lichiditate în piață, ceea ce a condus la diminuarea nivelului ROBOR la 1 săptămână la 2,71% și ROBOR la 3 luni la 3,14% (valori din 25.09.2018). În data de 11 iulie anul curent am publicat o analiză în care am lansat întrebarea de ce nu se apropie mai mult ROBOR de rata dobânzii de politică monetară de 2,5% și am arătat rolul băncii centrale în acest demers precum și potențialele avantaje care pot decurge dintr-o astfel de abordare. De asemenea, am arătat că pentru asigurarea apropierii dintre rata dobânzii de politică monetară și ROBOR la o săptămână era necesară o injecție de lichiditate din partea băncii centrale prin intermediul unor operațiuni de tip repo. În cele ce urmează, voi analiza pe rând evoluțiile recente atât din perspectiva băncilor comerciale cât și din cea a băncii centrale.
Suma împrumutată de băncile comerciale în cadrul celor 6 operațiuni din anul 2018 a variat destul de mult de la un minim de circa 916 milioane lei la cea din 10 septembrie la un maxim de 12,1 mld. lei la operațiunea din 27 august 2018. În tabelul de mai jos se regăsesc sumele adjudecate în cadrul operațiunilor repo inițiate de BNR în ultimul an, rata dobânzii asociată egală cu cea de politică monetară, valoarea indicelui ROBOR la o săptămână din ziua lucrătoare anterioară operațiunii precum și diferența dintre aceasta și rata de politică monetară:
Sursa datelor: BNR, calcule proprii
De fiecare dată când au avut loc astfel de operațiuni au existat multe voci care au explicat interesul băncilor pentru acestea ca rezultând din deficitul de lichiditate existent la nivelul sistemului bancar, o idee la care se pot aduce contraargumente în opinia mea. Raportul credite-depozite la nivelul sistemului bancar din România este deja de mult timp subunitar, iar ultimul Raport asupra stabilității financiare publicat de BNR în iunie 2018 (vezi paginile 72-75) abundă în aprecieri cu privire la poziția confortabilă a a băncilor românești în ceea ce privește lichiditatea, indicatorii specifici fiind semnificativ superiori mediei europene. Prin urmare, s-ar putea aprecia că, la nivel structural sistemul bancar ar fi caracterizat mai degrabă de un exces de lichiditate.
Totuși, chiar și băncile cu surplus structural de lichiditate se pot găsi în situația de a apela la împrumuturi pe piața interbancară ca urmare a apariției unor nevoi temporare: diminuare a sumelor din conturile curente ale clienților (ca urmare a unor plăți mai ridicate către bugetul de stat, furnizori etc), apariția unor noi oportunități de creditare avantajoase care impun atragerea rapidă de resurse, necesitatea de a îndeplini cerințele de rezervă minimă obligatorie etc. Acest flux continuu de situații în care băncile fie plasează depozite, fie atrag depozite de pe piața interbancară conferă lichiditate și relevanță ratelor ROBOR. Deci, deficitele conjuncturale de lichiditate sunt ceva firesc pe o piața monetară funcțională, chiar și într-un context mai amplu, caracterizat de o lichiditate situată la niveluri confortabile.
Cum se explică atunci interesul băncilor pentru sumele oferite de banca centrală? În opinia mea, explicația este legată substanțial de prețul acestor resurse, egal cu rata dobânzii de politică monetară, sau mai precis de ecartul între aceasta și rata ROBOR la 1 o săptămână. Cu cât resursele băncii centrale sunt mai ieftine comparativ cu ceea ce plătești pe piața interbancară cu atât interesul băncilor va fi mai ridicat întrucât pot obține resursele de care au nevoie la un preț mai bun. Mai mult și băncile care au o lichiditate confortabilă sunt interesate de resursele oferite în cadrul operațiunilor repo în măsura în care acestea sunt mai ieftine decât rata dobânzii pe piața interbancară întrucât pot face profit din plasarea ulterioară a acestora. De aceea, în data de 6.08.2018 interesul băncilor a fost ridicat pentru resursele oferite în cadrul operațiunii repo (sumă împrumutată de circa 10,5 mld. lei) în contextul în care ROBOR la o săptămână din ziua anterioară se situa la un nivel de 3,58% cu 1,08 pp peste rata dobânzii de politică monetară în timp ce în data de 10.09.2018 interesul băncilor de a împrumuta bani de la banca centrală s-a limitat la aproximativ 916 mil. lei, rata ROBOR la 1 săptămână din ziua anterioară operațiunii fiind de 2,47%, sub nivelul celei de politică monetară. Dacă sistemul bancar s-ar afla într-un deficit structural de lichiditate, nevoile de împrumuturi ale băncilor nu s-ar diminua dramatic după doar o săptămână sau două, ci ar persista în timp. Pot exista și alte rațiuni pentru care băncile comerciale participă la operațiunile de tip repo inițiate de banca centrală cum ar fi spre exemplu cele legate de un deficit temporar de lichiditate într-o sumă greu de acoperit doar de pe piața interbancară considerând volumele tranzacționate zilnic, dar în opinia mea prețul este cel mai important. Redau mai jos un grafic de tip nor de puncte care evidențiază relația pozitivă între sumele împrumutate de bănci în cadrul operațiunilor repo și ecartul dintre ROBOR la 1 săptămână și rata dobânzii de politică monetară:
Sursa datelor: BNR
Notă: în grafic nu sunt incluse operațiunile din 7.10.2017 și 6.11.2017 când sumele împrumutate în cadrul operațiunilor repo au fost egale cu 0, ROBOR1W fiind mai redus cu 0,3-0,6 pp față de rata de politică monetară
Citeste intreg articolul si coemnteaza pecontributors.ro
