În ciuda apetitutului pantagruelic pentru discuții teoretice, dezbaterile intelectuale pe marginea regimului politic sunt departe de a pasiona intelectualitatea din Rusia. Acolo, științele politice sunt încă privite ca o disciplină exotică. Doar în ultimii ani ai perestroikăi au intrat în circuitul educațional. Facultatea de Științe Politice de la cea mai importantă și prestigioasă instituție de învățământ superior din Rusia, Universitatea Lomonosov din Moscova, a fost fondată abia acum 10 ani, în 2008. Impactulpolitical scienceasupra dezbaterii publice este redus. Loculpolitical scienceeste ocupat depolittehnolog(„political technologist“ în engleză, nu există variantă în românește, o specie între consultant politic și consilier). Printre numele mai cunoscute: Gleb Pavlovski, fost disident, absolvent de Istorie la Universitatea din Odessa, și Vladislav Surkov, cel mai important ideolog al regimului Putin[1], cu o biografie cețoasă: după ce face armata în cadrul trupelor sovietice dislocate în Ungaria ar fi trecut prin spionajul militar, celebrul GRU, apoi a făcut studii la Universitatea de Cultură și Artă, subordonată Ministerului Culturii, și are o diplomă în economie de la Universitatea Internațională din Moscova, o universitate privată, ruso-americană, fondată de Mihail Gorbaciov și George Bush, în 1991. În anii ’90 lucrează ca șef al departamentului de publicitate și PR al Băncii Menatep, fiind un colaborator apropiat al lui Mihail Hodorkovski, fondatorul și proprietarul acestei bănci. Acest om cu studii incerte și nu foarte precise repere biografice este teoreticianul conceptuluisuverennaia demokratiia(democrației suverane),care definește regimul politic din Rusia.
Pentru maximă acuratețe, înainte desuverennaia demokratiiaa existatupravleaemaia demokratiia(guided democracysaumanaged democracy, în literatura de specialitate anglo-saxonă) care-i o pseudo-democrație sau o democrație manipulată. Adică nu e chiar o democrație adevărată. Unii spun că ar fi, mai degrabă, o autocrație.
Conceptulupravleaemaia demokratiia
a circulat în primul mandat de președinte al lui Putin (2000-2004) și a fost pus în circulație de Gleb Pavlovski, care lucra în acei ani pentru Putin. Chiar și înainte de el, în Rusia s-a vorbit de democrație manipulată/controlată. A făcut oarecare vâlvă în epocă editorialul redactorului șef al „Nezavisimaia gazeta“, unul dintre cele mai influente ziare moscovite, care, după alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 1999, stabilea că Rusia suferă de democrație controlată. Pe care o definea astfel: „democrația controlată este democrația (alegeri, alternativă, libertatea cuvântului și a presei, amovibilitatea liderilor regimului) care este corectată de clasa conducătoare (mai precis, acel segment al clasei care deține puterea). Asta este ce avem noi“. Spre deosebire de democrația controlată: „Autoritarismul este păstrarea câtorva instituții democratice, dar alegerile sunt fără alternativă, opoziția se află într-un ghetto politic, libertata cuvântului și a presei limitată, un parlament controlat integral. La noi nu e așa“. Cât de naivă sună, astăzi, concluzia articolului. Poate pentru că acest editorial a fost publicat cu o lună înaintea alegerilor prezidențiale din Rusia[2], câștigate de Vladimir Putin, din primul tur.
Democrația controlată, „guided democracy“,e un concept cu o istorie mai veche, apărut în dezbaterile academice din perioada interbelică, în SUA. Însă, sub forma „managed democracy“ a fost relansat de președintele indonezian Sukarno, la începutul anilor ’60. În Rusia a fost utilizat mai întâi de Pavlovski, de la care a fost preluat imediat de majoritateapolittehnologilor. Pavlovski n-a utilizat conceptul într-un sens pozitiv. Ideea de bază ar fi că Rusia nu e pregătită pentru o democrație reală. Pavlovski a legat democrația controlată de modernizare. Dilema lui este dacă libertatea poate/trebuie să fie jertfită pe altarul modernizării economice a Rusiei. Din anul 2000, de la primele dezbateri, și până astăzi, obsesia relației cauzale modernizare – democrație, în sensul că nedemocrația favorizează modernizarea rapidă, străbate anii, în ciuda schimbării conceptelor, ca un fir roșu. Multor comentatori din afara Rusiei aceasta le pare un fals pretext pentru a explica devierile antidemocratice ale Kremlinului.
Conceptulupravleaemaia demokratiia, democrația controlată, a fost înlocuit în primăvara 2006 cusuverennaia demokratiia, democrație suverană.
Pentru prima dată,suverennaia demokratiia
apare în discursul adjunctului șefului Administrației Prezidențiale, Vladislav Surkov, considerat principalul ideolog al Kremlinului. E vorba de stenograma cuvântării de la Centrul pentru învățământul de partid și de pregătire a cadrelor, care aparține partidului Rusia Unită, din 7 februarie 2006[3].
Ca să înțelegem ce a vrut Surkov să spună prinsuverennaia demokratiia, trebuie să citim documentul integral. Pentru că nu sunt traduse în engleză, discursurile ideologului șef al Kremlinului nu circulă nici măcar printre experți. Acesta este motivul pentru care voi rezuma aceste texte, adesea parafrazând, oferind în felul acesta mai multe detalii.
Astfel, potrivit stenogramei cuvântării lui Surkov, civilizația rusească este parte a civilizației occidentale, unde oamenii năzuiesc spre bunăstare materială, libertate și echitate. Prăbușirea URSS nu e rezultatul intrigilor CIA, nici al unui complot al vârfului PCUS, ci rezultatul incompetenței și inadecvării conducătorilor sovietici. Un imperiu care nu putea să asigure populației nici măcar pâinea era normal să se prăbușească. Rușii au renunțat la modelul socialist, care nu oferea nici echitate, nici libertate. Însă, în loc să se îndrepte spre democrație, Rusia s-a ales cu un regim oligarhic, în care principiile democratice sunt falsificate, în loc de dezbateri, intrigă și manipulare, în loc de competiție cinstită, corupție. Media, în loc să informeze, a ajuns unealtă în mâna grupurilor oligarhice. În timpul acesta, economia s-a prăbușit, nivelul de trai s-a degradat dramatic. Suveranitatea Rusiei era pusă sub semnul întrebării, bugetul țării fiind trimis spre aprobare la FMI.
Lucrurile, însă, se schimbă, spune Surkov, odată cu venirea lui Putin la Kremlin. Noul președinte readuce democrația, reface integritatea teritorială a Rusiei, crește nivelul de trai. Proiectul lui Putin e simplu: o țară înfloritoare, unde oamenii trăiesc în belșug. Pentru o dezvoltare stabilă, pe termen lung, conchide Surkov, trebuie două ingrediente fundamentale: democrație și suveranitate. Necesitatea democrației este evidentă: doar o societate bazată pe competiția și colaborarea unor oameni liberi poate fi eficientă și competitivă. Dacă Rusia nu va fi o societate deschisă, democratică, dacă nu se va integra în economia mondială, în sistemul mondial de cunoaștere, nu va avea acces la tehnologiile de astăzi ale Occidentului, fără de care modernizarea devine imposibilă. De ce-ar trebui să-și prezerve suveranitatea, se întreabă retoric Surkov, de vreme ce globalizarea a câștigat competiția. Problema cu globalizarea, insistă Surkov, e că dividendele de pe urma ei se distribuie neechilibrat, ca să nu spună neechitabil. Pentru a apăra suveranitatea nu înseamnă că țara trebuie să devină o fortăreață, unde cât e ziua de lungă oamenii se ascund și beau vodcă. Suveranitatea este sinonimul politic al competitivității. Doar așa, Rusia poate rămâne printre puterile care iau decizii în organizarea ordinii mondiale. Dacă se închide în sine și se retrage din politica mondială, Rusia va înceta să mai influențeze evoluțiile de pe scena internațională și, în curând, s-ar putea adopta decizii în detrimentul ei.
Surkov consideră că Rusia trebuie să fie mânată de idealul construirii unei lumi globale echitabile, ceea ce înseamnă că trebuie evitat ca unele țări să domine anumite sectoare. Motiv pentru care Rusia ar trebui să sprijine înființarea de noi rezerve valutare, de noi sisteme de transport, de noi centre de înaltă tehnologie. De ce? Simplu: dezvoltând democrația în Rusia, aceasta este interesată în democratizarea relațiilor internaționale.
Procesul de democratizare presupune – mai afirmă Surkov – întărirea societății civile, a vieții parlamentare, a partidelor politice, combaterea corupției („cel mai mare dușman al democrației“), combaterea sărăciei, a terorismului internațional etc. Ideologul Kremlinului mai vorbește și despre statutul Rusiei de mare putere energetică, ca și despre urgența transformării „aristrocrației offshore“ în burghezie națională și birocrație autentică.
Acum vine momentul culminant. Toată această lungă argumentație a avut menirea să pregătească publicul pentru anunțul important legat de ce fel de regim vrea Kremlinul să construiască. Dacă toate obiectivele amintite vor fi realizate și toate condiționalitățile îndeplinite, Rusia
„va deveni o democrație suverană. Adică o va apuca pe drumul dezvoltării statornice. Va fi înfloritoare economic, stabilă politic, cu o înaltă cultură. Va avea acces la sursele de influențare ale politicii internaționale. Va fi o națiune liberă care alături de alte națiuni libere va forma o ordine mondială echitabilă“.
Aceasta este prima definiție a democrației suverane, dată de adjunctul șefului Administrației Prezidențiale, ideologul Kremlinului.
Finalul discursului lui Surkov încearcă să-i mobilizeze împotriva „revanșei oligarhice“ pe activiștii partidului Rusia Unită, care, la sfârșitul anului următor, 2007, va obține cel mai mare scor din istoria recentă, câștigând o majoritate de 2/3, ceea ce i-a permis lui Putin, devenit prim-ministru, să modifice Constituția Federației Ruse.
Titlul sub care este publicată această stenogramă a discursului lui Surkov (Suveranitatea este sinonimul politic al competitivității), pe site-ul partidului Rusia Unită, induce în eroare. În fapt, este prima dată când lansează în Rusia acest concept, dar este – în același timp – și cea mai detaliată și rotundă prezentare asuverennoi demokratii.
Câteva luni mai târziu, la 28 iunie 2006, cu ocazia unei conferințe de presă, Surkov a revenit asupra subiectului. De această dată, titlul știrii de pe site-ul Rusiei Unite surprinde importanța mesajului (Modelul rusesc de democrație se numește democrație suverană)[4]. Accentele sunt altele. Merită să zăbovim puțin și asupra acestei discuții cu jurnaliștii purtată de Surkov.
Ideologul Kremlinului respinge categoric afirmația că Rusia este o democrație controlată (upravleaemaia demokratiia), pretextând că aceasta ar fi o denumire impusă de unele centre de influență din afară și acuză faptul că în Occident se folosesc standarde duble în definirea sistemului politic din Rusia.
„Modelul nostru de democrație se numește democrație suverană. Construim o societate deschisă… Noi dorim să fim o națiune liberă între alte națiuni libere și să colaborăm cu ele după principii echitabile și nu să fim guvernați de afară.“
Democrația din Rusia, insistă consilierul președintelui Putin, nu se deosebește de alte regimuri democratice. Mai mult decât atât, Occidentul ar trebui să ia lecții de la Rusia: „Ne comportăm mai drept, mai cinstit decât o fac alții cu noi, ne recunoaștem defectele și nu ne băgăm în treburile altora“.
Rusia a făcut mai mult pentru promovarea democrației la scară planetară decât oricare altă putere. Moscova a democratizat un spațiu gigantic, din Europa de Est, până în Asia Centrală, conchide Surkov.
Un nou set de comentarii asupra conceptului democrației suverane (rezultat al poate celei mai seriose discuții care s-a purtat în acei ani la Moscova) sunt prinse într-o carte de 90 de pagini,Demokratiia dlea Rossii – Rossiia dlea demokratii(Democrația pentru Rusia – Rusia pentru democrație), tipărită de Institutul de Filosofie al Academiei Ruse de Științe, sub redacția academicianului A.A. Guseinov. Între coperți sunt strânse două texte ale lui Surkov. Primul este articolul prezentat Consiliului Științific al Institutului de Filosofie, în iunie 2007,Naționalizațiia budușcego. Paragrafî pro suverennoi demokratii(Naționalizarea viitorului. Paragrafe despre democrația suverană). Al doilea text semnat Surkov,Kommentarii k obsujdeniiu „Paragrafî pro suverennuiu demokratiiu“(Comentarii la discuția „Paragrafe despre democrația suverană“),reprezintă răspunsul ideologului Kremlinului la observațiile primite în ședința Consiliului în care i-a fost discutat articolul[5].
Faptul că cele două articole au fost traduse în engleză[6]le-a făcut accesibile comentatorilor străini. Însă, fără contextul dezbaterii de la Moscova, aceste texte sunt dificil de înțeles, pentru că, în fond, în ele Surkov răspunde unor critici formulate în cadrul discuției care a avut loc în Rusia.
Definiția democrației suverane e reformulată de Surkov, în felul următor:
„Astfel, putem defini democrația suverană ca un mod de viață politică a societății, în care puterea, organele și activitatea lor se aleg, se formează și se orientează exclusiv de către națiunea rusă, în toată unitatea și diversitatea ei, pentru atingerea bunăstării materiale, a libertății și echității tuturor cetățenilor, grupurilor sociale și popoarelor care o formează“[7].
Tot acest demers de teoretizare al lui Surkov nu face decât să îmbrace, într-un limbaj pompos, ideile mai clar prezentate în conferințele din 2006. Sunt cam aceleași elemente, puse într-o altă ordine: „concepția democrației suverane pretinde să exprime forța și demnitatea poporului rus, prin dezvoltarea societății civile, unui stat solid, unei economii capabile să facă față competiției economice și unui mecanism eficient de influențare a evenimentelor internaționale“[8].
În fapt, Surkov argumentează faptul că democrația suverană e o formă superioară de democrației care se deosebește de celelalte prin conducerea (liderstvo) intelectuală, elita ei unită, economie deschisă „orientată național“ și capacitatea de a se apăra. Prioritățile sunt următoarele: solidaritate civică capabilă să prevină ciocnirile sociale și militare; o societate liberă nu va tolera sărăcia de masă și nici o inechitabilă distribuire a veniturilor sociale; cultura ca organism de influență intelectuală, unde Rusia va trebui să aibă un mesaj puternic și distinct, atractiv în formă și pe un ton just; trebuie să-și afirme propriile poziții în filosofie și discursurile socio-politice cu Occidentul; educația și știința ca sursă de competitivitate; mobilizarea intelectuală pentru dezvoltarea unor domenii de perspectivă, accesul la resursele științifice și tehnice ale marilor economii; asimilarea celor mai noi realizări ale cercetării și culturii să devină un obiectiv principal al școlilor și universităților și politicii externe și cooperării internaționale stiințifice și industriale[9].
Promovarea în spațiul public a conceptului de democrație suverană a durat doar doi ani, 2006-2007. După alegerile parlamentare din decembrie 2007, cuvântul democrația, suverană, controlată sau în orice fel, dispare de pe buzele demnitarilor. Nu se mai înregistrează tentative de a defini regimul politic.
Surkov începe să scrie versuri pentru interpreții de muzică rock și romane cu cheie sub pseudonim.
Instructorul de arte marțiale, de la începutul anilor ’90, angajat bodyguard de Hodorkovski, al cărui director de publicitate devine mai apoi, pentru a ajunge la Kremlin, în ultimele luni ale președinției lui Elțin, unde participă la operațiunea „succesorul“, de transfer al puterii către Putin, în anturajul căruia nu doar că supraviețuiește, ci își consolidează an după an influența, a fost considerat Rasputin-ul noului regim. Pe drept cuvânt, excentricul Surkov chiar a fost eminența cenușie a Administrației Prezidențiale a Rusiei, nu degeaba fiind poreclit „păpușarul“. Tocmai când se părea că steaua lui apune, ocuparea militară și anexarea Crimeei, proiectul Novorossiia, războiul din Donbass l-au readus în anturajul imediat al lui Putin, care avea nevoie de abilitatea de intrigant a lui Surkov, îndelung exersată în nordul Caucazului.
Sunt de reținut câteva teme prezente în mai toate intervențiile publice ale lui Surkov pe marginea democrației suverane. Ideologul Kremlinului n-are nici un dubiu, Rusia este și trebuie să rămână o democrație. Suverană sau altfel, e deja secundar, important este că Surkov vede prezentul și viitorul Rusiei exclusiv ca un stat democratic. A doua idee, prezentă ca un fir roșu în toate discursurile, este urgența modernizării Rusiei, de parcă supraviețuirea ei depinde de capacitatea de a se moderniza. Al treilea lucru menționat cu obstinație: creșterea competitivității, mai ales a celei economice. În sfârșit, al patrulea, promovarea echității pe arena internațională, pe care Rusia trebuie să rămână activă, să fie respectată și să influențeze cursul evenimentelor, în beneficiul ei.
Citeste intreg articolul si conteaza peContributors.ro
