Nu trebuie să avem mult spirit de observație ca să ne dăm seama cădialog este format din două părți: „dia” și „log” (și nu „di” și „alog” măcar pentru că nu există vreun alt cuvînt care să aibă componenta „alog”), eventual nu știm că cele două componente provin din limba greacă (prin intermediul limbii latine):dia „între” șilogos „vorbire”. Din acest motiv nu sînt prea multe explicații posibile pentru apariția termenuluitrialog, iar toate converg către incultură (nu există radicalultria-). Chiar dacă presupunem că la începuttrialog a fost o glumă (ca cea cubila șitrila), tot la incultura care a permis preluarea și răspîndirea termenului ajungem!

Radu BorzaFoto: Arhiva personala

Dacă în limba română din țarătrialog nu a reușit să se impună, nu același lucru putem spune și despre limba română „corporateză”, cel mai bine ilustrată de traducătorii din cadrul Uniunii Europene. Termenul a pătruns în dicționarele traducătorilor (veziIATE), încetul cu încetul. Sigur, mai există limbi care încă rezistă (greacă, spaniolă, suedeză), însă trendul este clar! Mai mult, pentru a da o spoială de corectitudine, s-a eliminata-ul, astfel că forma „recomandată” estetrilog care, chipurile, ar trebui să însemne „vorbire în trei”, probabil după modelulmonolog!

O mica explicație, cred necesară: rolul unui dicționar explicativ este să prezinte toate cuvintele uzuale folosite într-o limbă, chiar dacă ele ar fi greșite. Dacă autorii dicționarului vor și să-i educe pe utilizatori, atunci ar putea-o face cu ajutorul trimiterilor către formele corecte. Singurele dicționare care pot impune o cuvintele corecte sînt cele normative (la noi doar DOOM), dar ele au o hibă: prezintă doar formele corecte, astfel că nu știm dacă un cuvînt care nu apare în dicționarul normativ este greșit, dacă este o scăpare a dicționarului sau dacă este prea nou!

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro