Preambul: În 2011 a apărut Codul Civil care, la art. 485, menționează: „Copilul datorează respect părinţilor săi indiferent de vârsta sa”. M-am întrebat atunci de ce o regulă morală atât de firească (din moment ce o persoană datorează respect oricărei alte persoane, cu atât mai mult un copil trebuie să își respecte părintele), regulă care este și poruncă dumnezeiască (a cincea din cele zece menționate în Vechiul Testament), trebuia legiferată. De ce educația de acasă, de la școală, de la biserică, din societate, autoeducația nu sunt de ajuns? De ce conduite care sunt de bun simț și care sunt dorite, recomandate și care vin de la om la om, trebuie brusc să fie trecute în legi pentru a deveni astfel obligatorii și a fi impuse, la nevoie, prin coerciția statului? Răspunsul l-am aflat când a început strângerea de semnături pentru referendum și când am urmărit atent dezbaterile pentru modificarea Constituției cu privire la un cuvânt: „soți”.

Cristi DaniletFoto: Arhiva personala

Text despre referendum: „Referendumul e pentru familie” – a spus încă de la început organizația care a inițiat strângerea de semnături; așa scrie și acum pe site-ul lor. „Referendumul e pentru căsătorie și nu face decât să reproducă ceea ce scrie în Codul civil” – spune o avocată care reprezintă public aceeași organizație. Luni întregi am fost bombardați de dezbateri privind „familia tradițională” care trebuie conservată – toate site-urile care propovăduiesc valorile creștine au vorbit despre asta. „Referendumul e pentru a împiedica homosexualii să ne ia copiii” – a spus un mitropolit săptămâna trecută. Iată, deci, ce lucruri serioase se rezolvă cu acest referendum. Cum să vină unul ca mine și să spună că referendumul e inutil din punct de vedere juridic?!

Spunem că suntem interesați de copii. Dar nu știu cum se face că referendumul „pentru familie” fără efecte juridice privind căsătoria pare mai important decât referendumul „fără penali în funcții publice” (ați văzut că la ultimul sondaj de opinie un bărbat care este om de afaceri și condamnat în două dosare penale este considerat model al tinerei generații?), decât modificarea adevărurilor științifice ce apar în manualele școlare (date istorice, aspecte anatomice, operații matematice au fost modificate radical), decât legalizarea acum o săptămână a procurării și deținerii de substanțe cu efect psihoactiv cunscute de vulg drept „etnobotanice”, sau decât prezența în centrele de plasament a peste 40.000 de copii abandonați sau ridicați de Stat de la părinții lor naturali.

A doua zi după intrarea în vigoare a legii de revizuire a Constituției României, vom vedea că: căsătoria se va face tot la Starea civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, ratingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi copii născuți și abandonați, ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor) tot vor fi.

Realitatea este alta și nu mă voi feri să o spun în final. Inițiativa de revizuire a Constituției s-a născut dintre-o dorință legitimă de a face ceva bun. Scopul urmărit a fost, la origine, unul nobil – întărirea familiei. Dar mijlocul prin care s-a făcut asta – modificarea inutilă juridic a Constituției – a coborât totul într-un ridicol nemaiîntâlnit. Să fii preot și să spui în biserică că dacă nu se modifică Constituția vor veni homosexualii să ne ia copiii mi se pare nu hilar și grotesc în același timp. Și cred că este o neiertată manipulare ce te face să te întrebi care este adevăratul resort din spatele acestor uriașe eforturi civico-politico-religioase de a susține modificarea cu pricina.

Text despre dezbatere: Referendumul este despre căsătorie, dar dezbaterea despre căsătorie a fost ratată. Astfel, nu am discutat cum în anumite comunități din România se căsătoresc unii minori, întrețin relații intime, ba chiar au și copii; sau cum adeverințele medicale se dau pe ochi frumoși și nu în urma unor analize sau de ce nu se verifică prezența bolilor venerice; sau cum de nu există un registru al căsătoriilor deschis publicului; sau cum de e posibil la căsătorie să îți păstrezi numele de dinainte, averea de dinainte sau din timpul căsătoriei dobândită de tine, pe numele tău, copilul de dinainte sau din afara căsătoriei, pe numele tău, cum nu are voie un soț să îi cenzureze celuilalt ocupația, prietenii și nici măcar să îi intre pe contul de FB; sau cum adulterul nu mai este incriminat în România din anul 2006; sau cum un copil are drepturi pe care părinții nu le cunosc căci nu îi învață nimeni; sau cum părintele răspunde pentru pagubele comise de copil până la 18 ani; sau ce se întâmplă când un părinte vrea să își dea copilul la tenis și celălalt la înot și există o anumită autoritate care intervine să ia decizia; sau cum părintele e obligat să își întrețină copilul până la vârsta de 26 de ani dacă continuă studiile; sau cum copilul are obligația să îți întrețină părinții când aceștia ajung în nevoi; sau ce înseamnă divorțul în viața unui cuplu și cum se mențin apoi relațiile cu copilul lor. Nu, nu s-a discutat nimic despre căsătorie, nici la nivel moral, nici la nivel legal.

În schimb, dezbaterea a fost despre caracterul obligatoriu sau nu al referendumului anterior, cel despre cei 300 parlamentari (care părea uitat), existența diverselor tipuri de familii (familii nucleare, familii din uniuni legitime, familii derivate din uniuni libere, familii monoparentale, extinse, prin adopție, de substituție etc). S-a mai discutat despre Codul Civil (lumea a văzut că totul despre căsătorie e acolo), nevoia de a avea și în România parteneriat civil, problema recunoașterii căsătoriilor sau parteneriatelor încheiate în străinătate în întregime sau a unor drepuri limitate (cauza Coman de la Curtea din Luxemburg), religie (de la modul de implicare a Bisericii în acțiuni politice și juridice, până la fanatismul religios al unor credincioși), libera exprimare și limitele sale, ideologii (de la liberali și conservatori până la neofasciști și sexo-neomarxiști, am auzit de toate). S-a discutat puțin despre drepturile omului, iar acum toată lumea face calcule citind regulile referendumului, care s-au și modificat prin OUG pentru a avea loc în două zile, nu într-una ca până acum. Apoi, s-a mai discutat, destul de mult și îndârjit, despre (a)normalitatea sau patologia homosexualilor, puțin despre discriminarea lor și tangențial am aflat ceva despre pedofili, zoofiili, transexuali și adopții.

Și totuși ceva bun s-a întâmplat: o parte a oamenilor a conștientizat existența diferențelor dintre indivizi, caracterul intim al relațiilor și orientărilor sexuale și faptul că există o zonă în care nici un alt individ, nici măcar Statul nu are voie să se bage.

O posibilă explicație: O spun în modul cel mai direct – de notat că sunt căsătorit de 17 ani, am doi copii, merg și la Biserică, și am primit din partea susținătorilor referendumului apelative de la pedofil, zoofil, homosexual, până la băsist, macovist, soroșist și neomarxist: acest referendum și-a propus să îi împiedice pe homosexualii să se căsătorească în România. Să nu fim ipocriți sau demagogi! Referendumul nu are legătură cu căsătoria dintre bărbat și femeie, nu e pentru întărirea sau siguranța acestui timp de uniune, ci este strict împotriva lor, a celor… considerați altfel. Or, într-o țară unde 95% din cetățeni se declară creștini să impui o astfel de reglementare mi se pare că se recunoaște în modul cel mai evident incapacitatea normelor morale de a mai fi liant între oameni. Unei populații de 95% de creștini, care se presupune că urmează niște reguli morale și își educă copiii în aceeași direcție, îi este frică de câțiva homosexuali? Îmi este cu neputință să cred așa ceva. Dacă preotul spune la biserică că homosexualitatea e un păcat și vede că enoriașii nu îl ascultă, după care se implică în strângerea de semnături pentru referendum astfel încât ceea ce a spus el în biserică să apară scris în lege, îmi e clar: acel preot se recunoaște învins, el și-a ratat misiunea ieșind din sfera moralului unde trebuie să predice adresându-se sufletului omului și încurajându-l să evolueze spiritual, pentru ca el – preotul – să intre în sfera legală lipsită de emoții și plină de impunități unde intervine coercitiv, o autoritate statală. Dacă azi omul nu mai are bun simț, dacă el nu mai recunoaște simțul comun, dacă el nu mai ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să i se dea norme juridice pentru a-i regla conduite banale, e mai mult decât trist.

Ca om al legii, mi se pare ciudat ca în materie de afecțiune, intimitate și cămin cetățenii să renunțe de bună voie la libertatea lor cerând norme imperative. Observ astfel un declin al moralei, inclusiv al celei religioase, ceea ce se reflectă în slăbirea coeziunii sociale, în creșterea faliei dintre cetățeni. Eu nu sunt de părere că bunul simț nu are nevoie de lege impusă, ci de educație morală. Dar…

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro