Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

”Atti di alta amministrazione” și ”evaluările” românești

de Lenilena Lorentz     Contributors.ro
Miercuri, 12 septembrie 2018, 10:24 Actualitate | Opinii


În Italia, țara unde studiul dreptului are o continuitate de mai bine de două mii de ani,  dezbaterea doctrinară este vie (profesorii reamintesc tot timpul că ”dreptul nu e dogmă, dreptul e discuție”), de cea mai înaltă calitate intelectuală și ea privește, în egală măsură cu celelalte ramuri ale dreptului, dreptul administrativ. În mod logic, pentru că altfel nu am putea avea o uniune bazată pe cei trei piloni, iar în loc de coordonare, în zonele cheie de funcționare ale uniunii, am avea haos, judecătorii, profesorii și avocații italieni au ajuns la concluzia în mod egal realistă și vizionară că ”dreptul administrativ european este unitar”. Pe cale de consecință, jurisprudența manifestată în această ramură de drept în țările nucleului dur al Uniunii Europene este relevantă și pentru România, oricât s-ar considera la noi că dreptul (administrativ) are ”caracter local”.  Curtea de la Strasbourg e privită de judecători, profesori și avocați cu deferență profundă iar dreptul administrativ, pentru o țară care își înțelege vocația europeană, este considerat pilon al statului de drept (acel tip de stat unde predomină legile juste și abuzul de putere este vânat și pedepsit). Italia are și în acest domeniu al dreptului legi riguroase, doctrină (mii de titluri, reviste, autori consacrați), o Curte Constituțională la distanță astrală față de forma fără fond autohtonă și jurisprudență pe măsură; la noi, legea 554/2004 are treizecișiunu de articole (nu e, în sine, un păcat), iar cărțile de drept administrativ viu și captivant se numără pe degetele de la o mână. În atâția ani, parcă nimeni nu și-a dat seama în România cât de importantă este această ramură pentru funcționarea statului de drept…având ca rezultat un primitivism juridic vecin cu amatorismul și numeroase sentințe care favorizează puterea și nu cetățeanul, exact ca în imperiul țarist sau ca în comunism și deloc ca în țările europene cu continuitate democratică [1].

Una dintre cele mai recente (”più caldi” – cu un termen care ne face să ne gândim la  ”pâinea caldă”) și interesante dezbateri privește noțiunea de ”atti di alta amministrazione” – ”acte de înaltă administrație”, pe care gândirea juridică italiană, exprimată la un nivel calitativ teoretic de invidiat, inclusiv sau mai ales în jurisprudență, le-a extras din sfera politicului pur (care ar fi scăpat astfel cenzurii justiției) demonstrând impecabil caracterul administrativ al numirilor în posturi importante, în administrația publică, în instituții importante publice.

Aceste numiri, dincolo de a fi politice, sunt acte administrative și, ca atare, pot fi supuse cenzurii judecătorești. Numirea unui înalt funcționar al statului ”privită atât în actele ei singulare cât și la nivelul întregii proceduri, cât și în legătură cu actul final, nu se poate considera ca un act politic, sustras cenzurii jurisdicționale. Au de fapt natură politică doar actele care sunt raportabile la organele constituționale ale Statului, corelate în mod imediat și direct cu Constituția și legile constituționale, în care se exteriorizează activitatea de coordonare supremă a activităților publice; actele respective nu constituie transpunerea ordinii juridice, ci sunt expresia unei funcții diferite, liberă în scop, și pentru acest motiv sunt sustrase cenzurii judecătorului administrativ” [2].

Trebuie menționat că parametrii pentru alegerea unui astfel de înalt funcționar privesc ”persoane de indiscutabilă moralitate și independență, de înalt profesionalism și competență în sector” *. Așadar, o alegere, numire, care încalcă acești parametri, este supusă cenzurii instanței și nu scapă acesteia sub pretextul unei numiri pur ”politice”. (Singurele numiri pur politice sunt cele care rezultă din vot, acolo persoanele sunt  ”numite” prin vot). Astfel încât orice numire într-o funcție înaltă a statului, care nu îndeplinește de exemplu parametrul de profesionalism, poate fi atacată în instanță.

Dreptul administrativ european fiind unitar în concepte și reguli, aplicabile și în România, orice numire, inclusiv la Curtea Constituțională a României, ar trebui să poată fi supusă cenzurii instanței sub aspectul îndeplinirii parametrilor de mai sus. Orice numire, cum ar fi cea de consilier al unui ministru, numirea unui prim ministru etc., ar trebui să corespundă parametrilor de mai sus și să poată fi atacată în instanță în caz de neîndeplinire a criteriilor legale. Nu e admisibil ca pentru un post de conferențiar, de exemplu, să ți se ceară în România publicații relevante pe plan internațional (dacă criteriile s-ar aplica strict, cred că am avea doar câțiva adevărați profesori universitari în România), iar ca să conduci o țară întreagă, pentru buna funcționare a statului, pentru a gospodări statul și viețile a zeci de milioane de cetățeni sau ca să fii membru CCR să nu ți se ceară nimic în acest sens (nici măcar stăpânirea limbii române și a unei limbi străine), numirea fiind considerată ”politică”.

Aceiași judecători italieni[3] adaugă că ”actele de de înaltă administrație, într-adevăr, realizează un racord între funcția guvernului și funcția administrativă și reprezintă primul grad de implementare a orientării politice în domeniul administrativ; ele constituie un  imbold pentru adoptarea de acte administrative, funcționale pentru realizarea scopurilor legii și sunt considerate fără excepție ca fiind supuse regimului juridic al actelor, măsurilor administrative  …”. Astfel, numirea unui înalt funcționar într-o instituție prevăzută pentru protecția intereselor cetățenilor- beneficiari ”va fi pe deplin raportată la activitatea administrativă a Guvernului pentru a fi cuprinsă, în pofida caracterului său fiduciar, între actele de înaltă administrație… Acestea fiind spuse, pentru ceea ce în mod specific aparține actelor singulare din procedura de numire, nu pare inutil să se adauge că propunerea de numire, reprezentând actul prin care se inițiază procedura în măsură să structureze conținutul desemnării ce va fi efectuată de Guvern și care va fi încheiată cu decretul prezidențial, și deci în măsură de a condiționa întregul parcurs procedural, este actul prin care se manifestă alegerea, în baza verificării îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege de către subiectul reținut drept cel mai adecvat să execute acea însărcinare, în vederea respectării obiectivelor programatice… Totuși respectiva propunere nu este expresia unei activități libere în scop, ci a unei activități de înaltă administrație, care se supune deci disciplinei generale a actelor administrative.

În mod analog, părerile date de comisiile parlamentare în procedura de numire nu sunt expresia unei discreționare activități politice ci manifestarea unei judecăți asupra competențelor profesionale ale subiecților preselectați; ele … nu înseamnă o expresie directă a autonomiei politice, ci implică aprecieri generice … ce au un caracter în mod substanțial administrativ…” (s.n.).

Toate acestea sunt importante în vederea binecunoscutului refuz de a judeca ** al instanțelor de contencios din România, sub pretextul că, în cazul unei aprecieri, păreri, evaluări date de exemplu de o comisie de concurs, aceasta nu poate fi nici măcar analizată de judecătorii de contencios, oricât de (imp)nepertinentă ar fi, fiindcă ”nu se pot substitui membrilor comisiilor” etc. etc. argument folosit ad libitum și fără o minimă responsabilitate.

Iată ce se spune în Italia din acest punct de vedere: ”natura amplu discreționară  a unei judecăți, păreri, poate fi mereu cenzurată de judecător pe planul adecvării, logicii,  potrivirii substanțiale și raționalității, întrucât nu se pot recunoaște zone absolut libere de cenzura jurisdicțională asupra respectivului drept de putere discreționară …” [4].

Ajungem și la problema ”evaluării” românești, redutabilă armă politică, de îndepărtare din administrație a indezirabililor momentului, nesupusă niciunui fel de control judecătoresc, întrucât expresie a dreptului discreționar al celui ce… ”evaluează”.
Am arătat mai sus că dreptul administrativ este unul unitar iar Uniunii Europene nu îi este indiferent cum funcționează dreptul administrativ în țărișoarele corupte ( ramură de drept lăsată la noi într-un voit con de umbră, la adăpostul căreia, dacă ne gîndim cum s-a creat clasa de îmbogățiți ai României, aproape exclusiv prin afaceri cu statul, prosperă, până la urmă, ilegalitatea) și rolul său fundamental în funcționarea statului de drept, atunci o definiție importantă ar trebui adoptată, legiferată, pe plan european. Cea cu privire la ”excesul de putere”.

Legea 554/2004 definește excesul de putere ca ”exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăţilor cetăţenilor”; doar atât.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






















532 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version