Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Euro și bătălia de idei

de Silviu Cerna     Contributors.ro
Joi, 30 august 2018, 13:14 Actualitate | Opinii


Silviu Cerna
Foto: Arhiva personala

Mulţi economişti, majoritatea ne-europeni, trebuie spus acest lucru, sunt sceptici cu privire la posibilitatea ca o monedă unică să funcţioneze bine în Europa, argumentând că ţările care au creat Uniunea Monetară Europeană nu au îndeplinit de la bun început criteriile teoretice necesare pentru o  reuşită integrare monetară. Însă, impasul în care s-a ajuns în găsirea soluţiilor pentru remedierea deficienţelor relevate de criza din 2008-2009 sugerează că problemele au cauze mai profunde.


Într-o lucrare fundamentală pentru înţelegerea problemelor zonei euro, The Euro and the Battle of Ideas, autorii – Markus K. Brunnermeier (Princeton), Harold James (Princeton) şi Jean-Pierre Landau (SciencesPo Paris) – analizează deosebirile dintre culturile economice naţionale care au făcut, în primul rând, ca zona euro să fie construită pe o bază politică instabilă, iar în al doilea rând, ca guvernele ţărilor membre să pară incapabile să acţioneze în timp ce Grecia era în criză.[1]

Astfel, pe lângă numeroase alte subiecte aferente temei uniunii monetare europene, cartea tratează problema dimensiunii culturale a acestei uniuni. Teza autorilor este foarte simplă: una din cauzele importante ale neîncrederii permanente între cele două puteri centrale ale Europei – Germania şi Franţa -, care îngreunează diagnosticarea crizei şi fomularea soluţiilor reparatorii, este incomprehensiunea lor filozofică. Este vorba, mai precis, despre o dispută ideologică franco-germană, care îşi are rădăcinile în moştenirea politico-instituţională a celui de-al doilea război mondial.

Redăm mai jos o sinteză a capitolelor: 3) Historical Roots of German-French Differences şi 4) German-French Differences in Economic Philosophies, în care este expusă şi argumentată această idee.

Esența filozofiei economice germane (prin extensie, a tuturor popoarelor central-nordice) are următoarele zece trăsături:

1) Focalizarea asupra fundamentelor legale, morale şi politice ale piețelor libere, sub forma unor reguli însuşite şi interiorizate de toată lumea, care pot fi exprimate prin tratate sau legi, dar şi prin acorduri, contracte sau înțelegeri comune sau cvasiunanim acceptate.

2) Accent puternic pe responsabilitate şi pe răspundere (accountability). Atât agenţii economici, cât şi politicienii au o anumită răspundere pentru ceea ce fac. În cazul celor dintâi, răspunderea este una financiară – necesitatea de a plăti prețul eșecului (faliment); politicienii trebuie să răspundă în faţa electoratului care i-a ales.

3) Preocupare cu privire la hazardul moral generat de activitatea creditorului de ultimă instanţă (bancă centrală, guvern, organism internaţional etc.). De exemplu, programul de asistenţă oferit de FMI în 1994-95 Mexicului a fost aspru criticat de oficialii germani, deoarece au considerat că acest program încurajează comportamentul iresponsabil al operatorilor de pe piețele financiare, dat fiind faptul că sporeşte şanselor efectuării unor operaţiuni de salvare în viitor.

4) Preocupare pentru faptul că activitatea de creditor de ultimă instanţă a băncii centrale poate să deturneze sau să altereze deciziile de politică monetară, deoarece o bancă centrală obligată să acţioneze în această calitate poate favoriza stabilitatea sectorului financiar în detrimentul stabilității preţurilor – care este totuşi sarcina sa definitorie şi principala sa raţiune de a fi.

5) Convingerea că sunt necesare reguli ferme sau constrângătoare pentru a proteja politica monetară de dominația fiscală, respectiv credinţa că o creştere a cheltuielilor statului neînsoțită de o creştere a veniturilor guvernamentale ordinare, provenite din impozite şi taxe, provoacă mai devreme sau mai târziu inflaţie, cu tot ceea ce implică aceasta.

6) Urmărirea riguroasă a datoriei publice şi a plafoanelor stabilite pentru aceasta. Discuţiile publice şi lucrările economice germane susţin ideea aplicării la nivel european a principiului echilibrului bugetar, implementat de un fel de ”Consiliu Fiscal”.[2]

7) Creşterea economică nu se poate obţine prin pomparea suplimentară de monedă sau de resurse financiare, ci prin reforme structurale. Alimentarea economiei cu monedă suplimentară (helicopter money) constituie o scamatorie destinată eşecului, cum s-a întâmplat de multe ori în istorie; căci, această operaţiune este asemănătoare cu ”încercarea cuiva de a se scoate din mlaştină, trăgându-se de bretele”.[3]

8) Credinţa că virtutea – sau austeritatea – de azi va fi răsplătită printr-o recompensă în viitor.

9) Excedentul balanţei comerciale este un indiciu al competitivității şi un semnal al sănătăţii şi forţei economice a unei ţări.

10) Într-un context internațional în care pieţele de capital sunt deschise (nu există control al mişcărilor internaţionale de capital), sunt preferabile cursurile de schimb flexibile (flotante).

În antiteză, principalele trăsături ale filozofiei economice franceze (prin extensie, a tuturor popoarelor sud-europene) sunt:

1) Regulile trebuie supuse controlului politic şi pot fi renegociate.

2) Managementul crizelor solicită un răspuns flexibil.

3) A limita capacitatea guvernului de a acționa şi de a se împrumuta este nedemocratic şi contraproductiv.

4) Politica monetară trebuie utilizată pentru atingerea unor obiective mai generale decât cel al stabilității preţurilor, cum ar fi, de exemplu, stimularea creşterii economice.

5) Lecțiile marii crize economice interbelice susţin ideea că ajustarea dezechilibrelor internaționale ar trebui efectuată în mod simetric, în sensul că ţările care înregistrează balanţe comerciale excedentare trebuie să contribuie şi ele la reajustare.

6) Deoarece nu există o singură stare de echilibru economic, ci sunt posibile echilibre multiple, alegerea unei traiectorii dezagreabile prin prisma prezentului poate perpetua obstacolele în calea creşterii economice, mai degrabă decât să le înlăture.

7) Virtutea (austeritatea) din prezent se auto-contrazice şi duce la auto-înfrângere.[4]

8) Exporturile prea mari nu sunt un semn la tăriei, ci o indicaţie a aplicării principului mercantilist al păcălirii vecinului (beggar-thy-neighbour).

9) Sistemul monetar internațional ar trebui să fie multipolar, iar coordonarea efectivă de politicilor economice ar trebui să includă managementul activ al fluxurilor de capital pentru a stabiliza mișcările cursurilor de schimb. Cursurile de schimb fixe sunt o reflectare directă a capacității statelor de a impune disciplina asupra pieţelor dezordonate.

Principalele deosebiri dintre cele două filozofii economice prevalente la nivel european privesc, aşadar, subiecte economice majore ale contemporaneităţii:

- piaţă versus etatism,

- reguli versus discreţionarism,

- creştere economică prin reforme structurale versus creştere economică prin artificii monetar-fiscale,

- respectarea contractelor versus hazard moral,

- virtute actuală răsplătită în viitor versus virtute gratuită,

- competitivitate externă ca rezultat al eficienței versus competitivitate externă ca rezultat al subminării concurenţilor etc.

Paradoxul este că, în utimii cca. o sută de ani, filozofiile economice germană şi franceză s-au inversat. După cum se arată în cartea citată, în secolul XIX, francezii erau adepții pieţelor şi ai liberalismului economic, sub influența unor gânditori precum F. Bastiat sau J. B. Say, în timp ce germanii erau adepții unui stat puternic şi intervenționist (Rechtsstaat). De exemplu, economistul german F. List a criticat comerţul internaţional liber, pe care l-a considerat o modalitate prin care Marea Britanie îşi menţinea supremaţia. Chiar şi în anii 1930, F. Perroux scria că “Germanii nu au precum noi simţul valorii permanente şi absolute a unui contract.”(!)

În tot cazul, rezultatele economice din ultimele două decenii arată clar care este filozofia economică câștigătoare (cea nord şi central-europeană) şi care este filozofia economică perdantă (cea sud-europeană).

Este aproape inutil să adăugăm că România, prin filozofia economică dominantă în prezent, se încadrează în mod clar în filozofia economică perdantă, adică sud-europeană. Mai precis, este vorba despre varianta balcanică a acestei filozofii, variantă agravată de naţional-comunism (comunism dinastic).[5]

După părerea noastră, aceste deosebiri de filozofie economică constituie, într-adevăr, principala cauză a neînțelegerilor dintre statele participante la zona euro în mai mare măsură decât instituţionarea incompletă a eurozonei sau lărgirea precipitată a UE spre Europa Centrală şi de Est, gestionarea crizei sau disfuncţionalităţile ”Troicăi”, deficitul democratic sau mediocriatea conducătorilor europeni din epoca post-Maastricht.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






















1077 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version