Întâlnirea președinților Trump și Putin la Helsinki din luna iulie, urmată de întâlnirea bilaterală Putin-Merkel din august, după o escală dansantă a lui Putin la Viena, a produs îngrijorare pentru statele statele est-europene. Helsinki este un loc cu o simbolistică semnificativă, întrucât acolo a fost semnat Actul Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE, devenită ulterior OSCE) în 1975.
Întâlnirea de la Helsinki și declarațiile controversate ale lui Trump la Summitul NATO de la Bruxelles evidențiază reîntoarcerea la politica de mare putere, cu Rusia din nou în centrul atenției. Memoria evenimentelor determinate în trecut de politica Marilor Puteri este încă vie în Europa de Est. Teritoriile dintre Marea Neagră- Marea Adriatică şi Marea Baltică au fost teatre de război timp de secole, de la invaziile hunilor și tătarilor la disputele teritoriale dintre imperiile Otoman, Ţarist şi Habsburgic sau teatre de operaţii pentru cele două războaie mondiale. Mackinder a evidențiat importanța strategică a Europei de Est în faimoasa frază: „… Cine conduce Europa de Est, va controla Teritoriul Central (Heartland). Cine va controla Teritoriul Central va stăpâni Insula Mondială (World Island). Cine va stăpâni Insula Mondială va domina lumea” (Democratic Ideals and Reality, 1919).
Nimeni nu ar trebui să uite că Balcanii au fost etichetați drept „butoiul cu pulbere” al Europei și că multe state din regiune au apărut în condițiile iredentismului aproape ireconciliabil. Chiar dacă majoritatea statelor est-europene sunt membre NATO ele au devenit foarte îngrijorate de renașterea iredentismului rus, în special după anexarea Crimeii. Iredentismul și etno-naționalismul în Europa de Est pot fi ușor exploatate de Rusia ca armă a războiului hibrid.
Pe de altă parte, ţările est-europene ies în evidentă în politica europeană. Astfel, Polonia şi Ungaria (recent şi România) sunt acuzate de alunecarea către autoritarism. Grupul de la Vișegrad (Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia) s-a opus în mod vocal politicilor europene privind migrația, determinând o puternică opoziție împotriva „Vechii Europe” iar Polonia și Statele Baltice se opun conductei Nord Stream 2, un proiect finanțat de Rusia pentru a transporta gazul rusesc către Germania pe sub Marea Baltică, întrucât consideră respectivul proiect ca fiind un instrument de șantaj energetic. Comportamentul revoltător este explicat simplist de influența populismului, corupția endemică și dezvoltarea economică lentă, o combinaţie de factori interni ce facilitează accesul la putere al unor lideri autoritari. Aceștia exploatează deficitul de democrație și sărăcia oamenilor de rând.
Oricare ar fi motivele interne pentru alunecarea spre autoritarism, liderii acestor state se confruntă cu decizii importante de politică externă și de securitate iar paradigmele clasice din teoria relaţiilor internaţionale nu explică dilemele şi mentalitatea acestor lideri. Cum poate cineva lua decizii „realiste” dacă nu este nici conducătorul Spartei, nici al Atenei, ci al insulei Milo?
Confruntați cu celebrul dictat al Marilor Puteri că „… Cei puternici fac ce vor, iar cei slabi îndură ce trebuie să îndure” acești locuitori ai „ Noii insule Milo” din Europa de est au optat pentru admiterea în NATO. Au trecut peste ostilități istorice (cum ar fi cele dintre Polonia și Germania sau dintre Ungaria și România) pentru a se alătura celei mai puternice alianţe din istorie.
Apartenenţa la NATO nu explică, totuşi, recentele iniţiative regionale, precum The Three Seas Initiative sau Bucureşti 9 – B9, care au rolul de a atrage atenția asupra amenințării geopolitice în creștere dinspre Rusia. Aceste inițiative arată lipsa încrederii în deciziile recente ale liderilor occidentali și sentimentul că aceștia ignoră temerile est-europeane şi revenirea la politica de mare putere. De la Pactul Ribbentrop-Molotov încoace, est-europenii se tem că un aranjament similar poate fi semnat peste capul lor lor și le poate submina securitatea. Nord Stream 2, de exemplu, este considerată o afacere proastă de către Polonia şi Statele Baltice, chiar un instrument al războiului hibrid. De aceea, ei rezonează aici cu declaraţiile lui Donald Trump. Neîncrederea în politica de putere este larg răspândită în regiune iar statele est-europene îşi pregătesc un Plan B, dacă NATO sau UE vor ceda.
Comportamentul unui lider realist din Europa de est va fi greu de ghicit din analogia cu Războiul peloponeziac (Tucidide) de aceea vă propun o metaforă balcanică. Cred că mentalitatea unui lider est-european ar putea fi înțeleasă prin prisma „bogomilismului”. Bogomilismul a reprezentat un curent al Bisericii Ortodoxe cu origini în Balcani (Macedonia secolului X), care sugera că Dumnezeu și Diavolul şi-au împărţit lumea, Dumnezeu ocupându-se de partea spirituală a lumii, iar Diavolul peste cea materială. Deși acesta a fost doar sectă religioasă, cu puțini adepți, această „filosofie” a neîncrederii poate reprezenta metafora perfectă pentru a ilustra mentalitatea secretă a liderilor est-europeni.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
