Recunoscând criza în creștere a României cu privire la domnia legii, SUA ar trebui să sancționeze politicienii români despre care se știe că sunt corupți, scrie Tom Rogan, unul dintre cei mai cunoscuţi analişti de orientare conservatoare din Statele Unite, în editorialul său din washingtonexaminer.com.

ProtesteFoto: Wikipedia

Nevoia este reală. Odată cu concedierea unui procuror anti-corupție de către guvernul României, zeci de mii de cetățeni au ieșit în stradă pentru a cere reformă. Una dintre îngrijorările cele mai pregnante este cea cu privire la concedierea Laurei Codruța Kovesi în luna iulie. Kovesi amenința fosta ordine bazată pe nepotism și corupție. Până în momentul în care a fost forțată să se retragă, Kovesi a fost un model al schimbării. Însă Kovesi nu mai este în funcție, iar cleptocrații au căpătat încredere.

SUA ar trebui să susțină presiunea deja existentă exercitată de Uniunea Europeană și să se alăture românilor. Aceasta nu este doar o chestiune de moralitate. România se află la graniță cu Marea Neagră, Ucraina și Moldova, astfel că locația geo-strategică a țării, face din România un aliat NATO important. De asemenea, face România vulnerabilă la rețelele cleptocratice folosite de Vladimir Putin pentru a-și extinde influența.

Acestea fiind spuse, orice sancțiuni aplicate României ar trebui să fie direcționate cu grijă. Având în vedere faptul că relațiile de comerț dintre SUA și România sunt relativ limitate și faptul că populația României se chinuie cu standarde de trai joase, sancțiunile SUA ar trebui să se concentreze doar e oficialii corupți. Această acțiune ar capta atenția guvernului României, dar într-un mod calibrat care ar fi proiectat în așa fel încât escaladările inutile să fie evitate.SU ar trebui să aibă mijloace prin care să facă guvernul României să asculte cererile poporului lor și poate să o și reintroducă în funcție pe Kovesi.

de Tom Rogan

Washington Examiner este un influent săptămânal politic conservator citit de întreaga administrație a Statelor Unite și de lobbyiștii de la Washington