Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Frumoasă lovitura guvernului de (de)tensionare a investitorilor, dar cum rămâne cu … ceteris paribus?

de Adrian Luca     Contributors.ro
Marţi, 14 august 2018, 17:32 Actualitate | Opinii


Adrian Luca
Foto: Arhiva personala

De când Finanțele ne-au dat de înțeles că se discută de eliminarea salariului minim pe economie, cel puțin pe partea privată, mă macină o întrebare – dacă acum o jumătate de an ar fi fost valabilă măsura, atunci, ceteris paribus (restul condițiilor rămând neschimbate), ar fi ales Mercedes să facă noua investiție de 1 miliard de euro în România și nu în Ungaria? Răspunsul e ușor de intuit, având în vedere că Mercedes alegea Ungaria și în 2008, chiar dacă la noi salariul minim era sub 150 de euro.

Desigur, economia nu stă doar în giganți așa că reformulez: câți dintre cunoscuții noștri și-ar deschide o făbricuță doar pentru că, de mâine, angajatorul n-ar mai fi obligat să plătească muncitorului său acel salariu minim pe economie? Și vom vedea că, în general, răspunsul vine la pachet cu o altă întrebare – și cu restul condițiilor din piețele românești (inclusiv a Victoriei!) cum rămâne?

Poate Guvernul sau doar Finanțele s-au gândit să dea o lovitură de imagine în ochii investitorilor cu acestă propunere care aduce  a avantaj comparativ în Est (1), dar s-ar putea să le fie puțin încurcate planurile de o statistică de ultimul răcnet.

Despre ce e vorba? La nivelul iulie 2018, România nu mai era codașa Europei la salarii. Nu, serios, e pe bune, e pe baza Eurostat. Cum, veți zice, când suntem pe locul al treilea, după Bulgaria și Lituania la salariul minim? Avem puțin peste 400 de euro (1.900 lei brut) în condițiile în care în Spania e aproape dublu, în Germania (care, de curând, are salariu minim), în Franța, Belgia, Marea Britanie e undeva pe la 1500 de euro, în Olanda, Irlanda e și mai sus etc.

Ei bine, exprimat în euro, salariul minim al românilor este într-adevăr în prima din cele trei categorii europene, cea care începe cu Bulgaria și se termină cu Polonia (practic, toate statele membre din Est, în afară de Estonia și Croația, care sunt în categoria a doua). Dar exprimat în unități de putere de cumpărare locală a fiecărui euro (PPS), salariul nostru sare acum în categoria a doua (la fel, s-au format trei categorii): am lăsat în urmă Cehia sau Ungaria și am intrat în compania Portugaliei, Poloniei, Greciei, Spaniei, în intervalul dintre 750 și 1000 PPS. (2)

Evident, în sine, nu e nimic rău în asta! Doar că nu e suficient pentru a produce o schimbare reală. Sunt convins că această simplă statistică nu va fi de natură să ne aducă înapoi, ceteris paribus, lucrătorii români din Spania, spre exemplu. Putem scrie zeci de pagini de acum încolo sau putem rezuma totul la o singură frază: economia României nu este în măsură în acest moment să se compare cu economia Spaniei, de exemplu. Și, dacă vreți, o singură explicație – valoarea adăugată (3)

Și acum câteva statistici de completare a tabloului. Spania își poate permite ca doar 1% din angajați să câștige mai puțin de 105% din salariul minim, în România proporția e de 15,7%. E drept că aceste date, tot Eurostat, sunt la nivelul octombrie 2014. Dar chiar și așa, cifrele ne arată structuri diferite ale economiei (cât este ponderea manufacturii, câtă valoare adăugată produce angajatul etc.). Iar structurile nu se schimbă de pe o zi de alta. Alte comparații – în Cehia, proproția de care vorbim e de circa 3%, în Ungaria de 6%, timp ce în Polonia sau Portugalia e de aproape 12%.

Vorbim aici de puterea unei economii pentru că altminteri ar trebui să ne mulțumim cu eplicația că … angajatorii din România sunt răi, mai răi decât în altă parte, au ceva cu românii de vor să-i țină pe salariul minim, mai mult decât pe spanioli, cehi etc. Dar pentru cine nu se mulțumește cu ”explicația” aceasta de teoria conspirației, voi continua să citesc din statistici.

În 2010, la un salariu minim de 600 de lei, aveam în jur de 4% din salariați plătiți la acest nivel. În 2014, la un salariu de 850, apoi 900 de lei, proporția urca la aproape 16%. Diferența de 12 puncte procentuale în patru ani a fost de departe cea mai mare din întreaga UE.

În același timp, Bulgaria raporta o creștere de doar 5,4 puncte procentuale, Polonia de 3,6 puncte, Ungaria 2,3, ca să nu mai spunem că în Lituania scădea cu 5 puncte, aproape la fel în Portugalia, iar Slovacia avea 2 puncte mai puțin. Peste tot au crescut salariile, dar în multe părți a fost o creștere reală, nu doar mutarea dintr-un buzunar statistic în altul.

Creșterea pe hârtie, artificială a salariului minim la noi a fost o veste bună pentru acei 4% care erau plătiți la acest nivel, dar pentru mult mai mulți nu a însemnat decât că au fost reduși la statutul statistic de ”plătiți cu minimul pe economie”, fără ca aceasta să însemne neapărat o schimbare în …ștatul lor de plată.

Dacă așa stăteau lucrurile în 2014, ne putem închipui cum arată acum, când salariul minim este cu … 1000 de lei mai mult (1.900 în 2018, după un salt fulgerător de la 1.450 în 2017): avem pur și simplu o bucată mai mare de economie asociată cu salariul minim. În 2014, Eurostat calcula că salariul minim era în jur de 50% din salariul median pe economie (adică acel salariu sub care sunt plătiți jumătate din salariații din economie). Pentru prezent, nu sunt date disponibile, dar ne putem imagina ca minimul să fie la 60% din mediană (ca în Portugalia, în 2014). Și cu asta ce-am făcut? Simple jonglerii statistice.

Jongleria asta poate face bine la imagine pe termen scurt, dar pe termen mai lung … investitorul a auzit semnalul inhibator că în România trebuie să se aștepte la o presiune extraordinară pe costuri. Iar într-o economie cu structură de simplu procesator, costurile cu forța de muncă sunt esențiale.

Cred ca simpla propunere (dincolo de faptul că e doar propunere) a eliminării salariului minim la sectorul privat, astfel că privatul să dea salarii cât vrea el, nu va schimba starea de fapt. Mai întâi că e fals că angajatorul privat dă cât vrea el – pur și simplu dă cât vrea piața muncii, combinat cu piața lui de desfacere și modelul lui de producție. Apoi, un drept salarial câștigat e bun câștigat, nimeni nu se va gândi să umble la salarii în jos, mai ales când toată lumea strigă că e penurie de lucrători calificați. În sfârșit, dacă guvernul va scăpa de gura asociaților patronale (care în fiecare an se plâng, nu-i așa, că le cresc costurile) și va da nestingherit salarii la stat, tot va induce o presiune suplimentară asupra mediului privat.

Prin urmare, orice nou investitor legat la internet află că România nu mai e tărâmul salariilor mici, deci va trebui să se concentreze pe producția de valoare adăugată mai mare. Iată o veste chiar foarte, foarte bună pentru noi, ca români. Doar dacă devenim conștienți că de acum trebuie să putem face față pretențiilor mai mari.

Altfel se momește investitorul (peste Ocean)!

Voi face acum un mic salt peste Ocean unde, de câteva zile, administrația Trump anunță un nou val de reduceri fiscale (Tax Cut 2.0). De data acesta în centru este o propunere privind impozitarea câștigurilor de capital care, dacă va trece, va face ca toate lumea asta să se uite cu invidie la americani. Pe scurt, ar arăta cam așa: ai un activ ( să spunem un echipament, dar vorbim,desigur, și de acțiuni) pe care l-ai cumpărat acum 10 ani cu 7.000 de dolari și îl vinzi acum cu 10.000. Diferența de 3.000 se impozitează, că doar e câștig. Dar dacă e să ții cont de acea putere de cumpărare a banilor, ajungi la concluzia că acești 10.000 de azi ar fi un fel de, să spunem, 8.000 de dolari de acum 10 ani. Deci câștigul real e de 1.000 și pe acesta ar trebui să-l impozităm, nu pe cel de 3.000. Așa, patronul va avea costuri mai mici, va fi motivat să-și înlocuiască activul cu unul mai perfomant, se va extinde… sau poate chiar va fi tentat ( de câștigurile mai mari care o să-i rămână) să-și vândă afacerea, către un investitor cu mai mult entuziasm, dornic de extindere, mai mulți angajați, economia se va învârti mai repede etc. (4)

În America se poartă încă discuții despre cât din robustețea actuală a economiei americane se datorează reducerilor fiscale care au intrat în funcțiune de la începutul anului. Dar e clar că o contribuție semnificativă nu poate fi negată. Vorbim de acea componentă, greu de prins în modelele econometrice, care se cheamă starea de spirit, încrederea pe care o au investitorii, antreprenorii într-o economie. (Și apropo, noua abordare pro-business pe care o are administrația nu înseamnă că renunți la salariul minim, ci doar că acesta nu mai trece pe primul plan, înțelegând că, în ordinea firească, mai întâi producția, apoi împârțirea câștigurilor! – 5 )

Am dat acest exemplu american pentru a înțelege mai realist tabloul de la noi. Investitorul nostru cu conexiune la internet va ști că în România ar putea visa la astfel de facilități doar dacă se vor da la pachet în toată Europa. Chiar de-ar fi să ne treacă prin minte astfel de stimulente fiscale, vom fi constrânși de cadrul armonizării fiscale europene, pe care o pune la cale Bruxelles-ul, o grăbește Berlinul și Parisul și de care încă noi ne facem că … plouă. Și nu mai reamintesc decât atât – CCCTB, adevărata revoluție fiscală europeană.

Revenind – ce avantaje comparative îi oferim cu adevărat investitorului, că e mare sau mic? Aceasta trebuie să fie reala preocupare a noastră în acest moment dacă vrem investiții adevărate. Așadar, facilități – mai rar. Infrastructură – mai cu întreruperi, că avem alte priorități. Despre simplificări procedurale, birocratice, abordări clare, negocieri corecte și transparente  – vorbim doar când se îngroașă prea tare cozile la administrațiile financiare (6) Poate-l momim, totuși, cu perspectiva creșterii poverii fiscale și a instabilității: iată, ne pregătim să dublăm costurile cu pensiile și asta în condițiile în care deficitele sunt deja în floare, de nu știm cum o să apucăm 2022 (7). Iar dacă vrea să înțeleagă cum stă România acum, investitorul nostru n-are decât să citească cele șase mesaje pe care le transmite guvernatorul Isărescu. Sunt foarte edificatoare, ca un bubuit care vine – mai târziu, dar vine până la urmă – după fulgerele spectaculoase de vară.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






















1950 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version