Evidențiind necesitatea înțelegerii corecte a caracterului transnațional al infracțiunii de spălare a banilor, ne propunem să lămurim o dispută privitoare la posibilitatea reținerii infracțiunii de spălare de bani în sarcina autorului sau a participantului la comiterea infracțiunii principale din care provine bunul.
Prin Decizia nr.418 din 19 iunie 2018, Curtea Constituțională a României dezleagă în premieră, cu depășirea atribuțiilor prevăzute în disp.art.146 din Legea noastră fundamentală și în exercitarea unui vădit exces de putere, ignorând valențele uniforme de interpretare derivând din caracterul internațional a infracțiunii de spălare a banilor, chestiunea subiectului activ al infracțiunii de spălare a banilor.
O privire panoramică asupra jurisprudenței românești în materia sancționării spălării banilor conferă justețe concluziei că cel mai frecvent (de eo quod plerumque fit), autorul infracţiunii principale se preocupă de ascunderea, de reciclarea produselor obţinute prin infracţiune. Numai în cazuri mai complexe recurge la persoane intermediare2. Or, Curtea reține că nu-și poate spăla produsul infracțiunii în varianta dobândirii, deținerii, folosirii cel ce care a săvârșit infracțiunea predicat, din care au derivat fondurile supuse spălării.
Astfel, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Tribunalul Mureș — Secția penală, din oficiu, în dosarele nr.2.100/102/2013 și nr.5.873/102/2013 și a constatat că dispozițiile art.29 alin.(1) lit.c) din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.16 din 8 iunie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii (pct.2 din dispozitiv), sunt neconstituționale.
Pentru evidențierea caracterului nelegal al raționamentului Curții, argumentația noastră pornește de la premisa că transpunerea în dreptului intern a acquis-ului comunitar, inclusiv a Directivelor anti-spălare a fost o condiție sine qua non pentru aderarea României la Uniunii Europene, iar în prezent Obligaţia interpretării dreptului naţional în conformitate cu dreptul comunitar se aplică în privinţa tuturor dispoziţiilor din dreptul naţional.
Citește restul articolului pe contributors.ro
1
2
