Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Ce ne unește și ce pare să ne dezbine

de Dana Jalobeanu     Contributors.ro
Vineri, 3 august 2018, 9:36 Actualitate | Opinii


Dana Jalobeanu
Foto: Arhiva personala

Încercați să explicați unui prieten din altă emisferă ce se întâmplă zilele astea în România. Veți vedea că e aproape imposibil. Traducerea este zădărnicită de dublul limbaj. „Legile justiției” sună destul de inofensiv, nu? E greu de explicat ce se găsește sub acest nume; ce balauri își scot capetele sub sintagma inofensivă „noul cod penal”. Dar ia gândiți-vă: „coaliția pentru familie”. „Voi acolo, în România, discutați despre definiția familiei?” mă întreabă prietenul meu de la antipozi. „Alte lucruri mai urgente nu aveți de discutat?” Când ajungem la „manualul unic”, omul e definitiv în ceață și orice încercare de explicitare e sortită pieirii.

Trăim într-o țară furată; e ca în povestea cu hoțul priceput care poate fura rogojina din dormitor, patul pe care dormi, oul de sub cloșcă. Așa și noi. Până ne trezim, descoperim că ne-au fost furate cuvintele. Mai vorbește dacă poți, când toate sintagmele sunt deja rezervate într-un joc nebunesc de-a „cuvintele care nu mai înseamnă nimic.”[i]

De ce credeți că singurul mesaj care mai ajunge să coaguleze nemulțumirea românilor este o înjurătură?

Furtul cuvintelor nu a început de ieri. Mai  țineți minte „consensul” lui Iliescu? Avem nevoie de consens însemna, în traducere liberă, „opoziția să tacă din gură”. Dar pe „noi muncim, nu gândim” care a ajuns brand de țară, acreditând cumva ideea că „munca” un fel de roboteală sinistră și nereflexivă? În timp ce „gândirea” se încărca cu conotații negative, până la nivelul la care practicienii gândului, intelectualii, erau identificați ca principali dușmani ai poporului.

Dar „liniștea” ? Un cuvânt atât de frumos, căruia i s-au tăiat definitiv aripile, undeva, la mijlocul anilor 90. În noua-vorbă fesenistă, „liniște” nu mai însemna pace socială, ci un fel de băltire mioritică fericită, într-o dependență totală (economică și spirituală). Dar de „oameni de bine” mai știți? În principiu o expresie grăitoare, pe care am putea-o folosi în contexte semantice diferite (în basme, „om bun” e formulă ritualică de adresare); dar care a fost siluită în mod repetat până a ajuns să însemne cu totul altceva.

Înainte de fake-news a fost limba de lemn. Deși sintagma aceasta, deja acreditată de specialiști, nu dă seama cum trebuie de profunda revoluție pe care degradarea limbajului a provocat-o lumii în care trăim. Limba de lemn evocă imaginea unui instrument alterat, osificat, ceva care și-a pierdut eleganța și suplețea (….o coadă de mătură?). Prin resemnificare ideologică limba devine un instrument al puterii. Dar teoria limbii de lemn nu explică fără rest golirea de conținut a cuvintelor. Degradarea continuă a limbajului ar putea să fie simptomul unei transformări mai subtile, mai profunde, și mai vechi.

Cuvinte respectabile nu se mai pot folosi, pur și simplu, pentru că au ajuns să însemne altceva. Doar câteva exemple, cu care sunteți familiari: „tranziție” (umbrela generalistă a anilor 2000), „reformă” (cuvântul care a ajuns să nu mai însemne nimic altceva decât o mulțime de politici sociale conflictuale și contradictorii, într-un proces care nu duce nicăieri), „justiție” (relativizat iremediabil de succesive încercări de politizare), „dreptate socială” (atât de citit ideologic și de dreapta și de stânga încât trebuie mereu redefinit). În afara cuvintelor care și-au pierdut sensul, limba română s-a umplut de sintagme care nu înseamnă nimic. Chiar dacă uneori au sonorități rezonante, sau înșelător familare, precum „statul paralel” sau „familie tradițională”.

Cum am ajuns aici? Au fost invocate tot felul de explicații. Slăbirea condițiilor de adevăr, asaltul relativismelor sau diferitelor tipuri de constructivism social. Degradarea limbajului predatează, însă, toate aceste mode intelectuale. E un fenomen pe care-l găsim deja descris, într-un eseu al lui George Orwell (Politics and the English Language), eseu publicat pentru prima dată în 1945. Orwell descrie degradarea progresivă a limbii engleze sub presiunea discursurilor propagandistice venite atât de la stânga, cât și de la dreapta. Acest efect, susține Orwell, nu este doar puternic și insidios ci și auto-reproductiv. Pe măsură ce limbajul devine tot mai urât, și tot mai golit de sens, „și gândurile noastre se prostesc; analfabetismul limbajului potențează stupizenia gândirii.”(Orwell, 1946)[ii]

Degradarea limbajului începe, după Orwell, când metaforele mor, transformându-se în sintagme golite de sens, cărora nimeni nu le mai poate descoperi referința. „Călcâiul lui Ahile,” „cântecul lebedei,” „punctul arhimedic,” „turnul de fildeș” sunt astfel de metafore moarte. Dar acesta este doar începutul. Următorul pas este cel în care construcțiile verbale devin voit-alambicate, construite parcă cu scopul de a oblitera sensul inițial al frazei. Apoi, discursul se umple de asocieri de cuvinte care provin din contexte diferite. „Democrația socialistă”, sau „democrația originală”, „democrația iliberală” sau „statul paralel” sunt bune exemple de astfel de sintagme de asociere care devine stereotipuri în discursurile politicienilor fără să primească, vreodată, vreun sens specific.

Un limbaj astfel deconstruit nu doar că se golește de sens, ci ajunge să vicieze gândirea. Vorbirea se reduce la un pachet de module prefabricate pe care le folosim pe principiul lego-ului. În cuvintele lui Orwell, ajungem să vorbim „lipind unul de altul lungi șiruri de cuvinte alcătuite de altcineva,” fără un minim efort reflexiv. Rezultatul e o formă simplificată (rudimentară) de construcție argumentativă, din care sensul a dispărut. În timp, practica repetată a acestor forme rudimentare de raționament elimină complet efortul mental.

Dacă folosești expresii prefabricate, nu doar că nu mai trebuie să-ți bați capul să alegi cuvintele; nu mai trebuie nici măcar să-ți bați capul cu ritmul frazelor tale; expresiile luate de-a gata sunt deja aranjate în așa fel încât să sune mai mult sau mai puțin sonor….. Metaforele stătute, analogiile fumate, expresiile idiomatice te scutesc de efort mental, cu singurul cost al vaguității, atât pentru ceilalți, cât și pentru tine. (Orwell, 1946)

Acesta însă, susține Orwell, este doar începutul. Începem cu un limbaj care se substituie gândirii, cu vorbitori care se transformă, voit, în „mașini de vorbit”. Capacitatea de a scoate pe gură sintagme legate de o fluență aparentă, însă în a căror construcție gândirea nu este în niciun fel implicată, are, pe termen lung, consecințe dramatice. Discursul fără sens ajunge să se auto-reproducă, să înlocuiască și apoi să domine gândirea. Primele afectate sunt creaturile mimetice; în timp, însă, susține Orwell, substituirea limbajului purtător de sens cu bricolajul din expresii adunate de-a gata ajunge să se răspândească universal, chiar și printre cei care „ar trebui să știe mai bine” care sunt pericolele unui astfel de traseu descendent. Ceea ce la început apare ca substitut convenabil, salvator de timp și efort „ca un pachet de aspirine aflat mereu la îndemână” ajunge să se răspândească dincolo de capacitățile noastre de a-l controla.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















1048 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version